ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3005/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

2080 din 22 martie 2004, reclamanții C.P. și C.V. au chemat în judecată

Primăria municipiului Reșița, prin Primar, solicitând anularea dispoziției nr.

1513 din 2 martie 2004 emisă de pârâtă.

Reclamanții au solicitat restituirea

în natură a terenului pe care s-au aflat construcțiile, precum și despăgubirea

cu suma reprezentând contravaloarea imobilelor demolate.

Tribunalul Caraș Severin, prin

sentința nr. 3251 din 15 decembrie 2004, a admis cererea reclamanților, a

dispus anularea dispoziției emisă de pârâtă, a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamanților a suprafeței de teren de 623,24 mp și a dispus

despăgubirea reclamanților cu suma de 342.729.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că reclamanții sunt unicii moștenitori ai foștilor

proprietari tabulari și, deci, îndeplinesc calitatea de persoane îndreptățite

conform Legii 10/2001, pentru a solicita restituirea imobilului sau

despăgubiri.

Valoarea actualizată a sumelor

primite drept despăgubiri de către foștii proprietari este de 104.198.000 lei.

A rezultat că reclamanții au dreptul

la despăgubiri bănești asupra construcției în valoare de 342.729.000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 959 din 19 aprilie 2005, a admis apelul și a schimbat în

parte sentința în sensul că a obligat pe pârât să emită o nouă decizie în

conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001 și a menținut dispoziția

sentinței cu privire la anularea Dispoziției nr. 1513/2004, emisă de pârât.

Curtea de apel a reținut că

reclamanții, fiind legatari universali, au calitatea de persoane îndreptățite

în sensul dispozițiilor Legii 10/2001, iar, cum notificarea acestora a fost

respinsă pe cale de excepție, soluția corectă era aceea de a obliga pârâtul să

emită o nouă dispoziție, avându-se în vedere și prevederile art. 11 alin. (8)

din lege, întrucât construcția a fost demolată.

Împotriva acestei decizii pârâtul a

declarat recurs, susținând, în esență, că reclamanții nu au calitatea de

persoane îndreptățite, potrivit prevederilor Legii 10/2001.

Recursul se va admite pentru

argumentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Din analiza actelor dosarului

rezultă că reclamanții au devenit succesori testamentari în baza a trei

testamente olografe, încheiate la 18 martie 1997, de către A.E. și de E.A.,

respectiv la 15 septembrie 1995, de P.M.

Imobilele revendicate de reclamanți

au trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului de expropriere nr.

239/1988, construcțiile fiind demolate și radiate din filele C.F. Reșița

Română.

Se constată deci, că imobilele

revendicate au ieșit din patrimoniul defuncților în anul 1988, iar testamentele

olografe în baza cărora reclamanții au devenit succesori testamentari, au fost

încheiate la un interval de 7 și 9 ani, ori bunurile revendicate nu se aflau în

patrimoniul testatorilor nici măcar la data încheierii testamentelor.

Altfel spus, numiții E.A., E.A. și

P.M. nu puteau transmite bunurile pe care nu le-au avut niciodată.

În speță, testamentele făcute în

favoarea reclamanților sunt ulterioare preluării imobilelor de către stat,

acestea nemaifăcând parte din patrimoniul testatorilor la data respectivă

pentru a putea fi transmise pe cale succesorală.

Reclamanții ar fi putut beneficia de

dispozițiile Legii 10/2001 dacă testamentele ar fi fost anterioare exproprierii

imobilelor revendicate.

Față de aceste considerente, rezultă

că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite în condițiile art. 4

alin. (2) și (3) din Legea 10/2001.

Pentru motivele arătate, recursul se

va admite, ambele hotărâri pronunțate se vor casa, iar pe fondul cauzei, va fi

respinsă contestația formulată de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Reșița împotriva deciziei nr. 959 din 19 aprilie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 3251 din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin și, în fond,

respinge contestația formulată de C.P. și C.V.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.