ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3336/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Lugoj, reclamantul A.C.E. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Consiliul Local al Municipiului Lugoj și Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor București la plata sumei de 300.000 dolari reprezentând despăgubiri pentru degradarea imobilului proprietatea sa, situat în Lugoj, str. T., înscris în CF xxx Lugojul Român, nr. top qqq - zzz/a/l. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepțiile netimbrării acțiunii, a necompetenței materiale a Judecătoriei Lugoj și a lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Tot pe cale de întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Lugoj a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Prin Sentința civilă nr. 1787 din 06 octombrie 2008, în raport la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Lugoj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 512/PI din 30 ianuarie 2009, Tribunalul a respins cererea reclamantului.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că imobilul i-a fost restituit reclamantului în baza Legii nr. 10/2001, în cuprinsul dispoziției de restituire menționându-se că bunul se găsește într-o stare avansată de degradare potrivit procesului-verbal de constatare a stării de fapt din 23 august 2002. Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră răspunderea deținătorului imobilului supus restituirii în natură pentru distrugerile și degradările nemișcătorului, dar numai dacă acestea au fost cauzate după intrarea în vigoare a legii și până la momentul predării efective către persoana îndreptățită. Or, cum în cauză distrugerile s-au produs anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului nu poate fi primită.

Împotriva sentinței a declarat apel nemotivat reclamantul care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Examinând apelul prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 197 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Imobilul a fost restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, către reclamant, iar prin procesul-verbal din 23 august 2002 încheiat în baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la acea dată) s-a constatat starea de degradare în care se găsea imobilul la data restituirii.

Nu se contestă interpretarea dată în primă instanță dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea 10/2001, interpretare potrivit cu care deținătorul imobilului este răspunzător pentru distrugerile și degradările cauzate imobilelor ce fac obiect al legii numai după intrarea în vigoare a acesteia și până în momentul predării efective către persoana îndreptățită. Se arată însă că norma sus-menționată reglementează limitativ situația recuperării pagubelor cauzate între cele două momente, cel al intrării în vigoare a legii și cel al predării efective către persoana îndreptățită. Această reglementare, prevăzută în favoarea persoanelor îndreptățite stabilește obligația legală a deținătorului imobilului în sensul despăgubirii fostului proprietar și are menirea de a-l determina pe deținător să manifeste diligență în folosirea imobilului notificat, pentru a evita obligarea sa la despăgubiri odată cu restituirea bunului.

Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat despăgubiri exclusiv în condițiile acestui text de lege ci, invocând faptul că de la data preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 și până în prezent, acesta s-a degradat continuu, și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., respectiv pe normele generale ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Contrar celor reținute de tribunal, nu rezultă din vreun înscris că degradările s-au produs numai anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Reclamantul a arătat (generic) că imobilul s-a degradat de la data preluării de către stat (31 iulie 1986) și până în prezent (23 iulie 2008 - data introducerii cererii de chemare în judecată), iar în Decizia nr. 3005 din 23 mai 2006 se menționează că imobilul se afla la data formulării cererii de restituire (deci ulterior intrării în vigoare a legii) într-o avansată stare de degradare.

Rezultă, astfel, că reclamantul solicită despăgubiri pentru degradări produse în perioade de timp supuse unor reglementări distincte: perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (supusă dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.) și perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a legii și cel al predării efective a imobilului (supusă dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001). Reținând pentru a respinge cererea de chemare în judecată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără a-și întemeia concluziile pe vreun mijloc de probă și în contradicție cu susținerile reclamantului, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, pronunțând o sentință ce urmează a fi desființată cu trimitere spre rejudecare.

Instanța de apel a dispus ca, în rejudecare, instanța de trimitere să aibă în vedere considerentele mai sus arătate și să se pronunțe asupra excepțiilor invocate de pârâți. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, citat în cauză în calitate de reprezentant al pârâtului Statului Român în baza mandatului și delegației de reprezentare din 21 iulie 2009. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.: 1. Recurentei nu i-a fost comunicată cererea de apel și motivele acestuia, fiind astfel încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

2. Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant legal al Statului Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, prin urmare, nu poate fi obligat la acordarea de despăgubiri, de vreme ce imobilul nu s-a degradat din culpa acestuia. Instanța de apel a desființat hotărârea Tribunalului Timiș și a obligat prima instanță să se pronunțe asupra celor două perioade de timp în considerentele deciziei, modificând astfel cererea de chemare în judecată. Instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că singurul temei legal aplicabil în cazul solicitării despăgubirilor pentru imobilul degradat este art. 41 din Legea nr. 10/2001 și reclamantul nu a depus nici un document din care să rezulte că degradările au avut loc după intrarea în vigoare a acestui act normativ și până la momentul predării bunului.

Ca atare, tribunalul a intrat în cercetarea fondului, nefiind aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: l. Într-adevăr, potrivit art. 289 alin. (2) C. proc. civ. "președintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citația, o copie de pe cererea și de pe motivele de apel (...)." În cauză, însă, apelantul-reclamant a formulat cererea de apel fără a indica și motivele de apel pe care se întemeiază calea de atac declarată, astfel încât dispozițiile art. 289 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost incidente în cauză.

Curtea de Apel a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul "în care apelul nu se motivează (...), instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță." Întrucât, în lipsa motivării apelului, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, instanța de apel a avut în vedere în soluționarea cauzei, susținerile și apărările invocate de părți în primă instanță, pe care acestea le cunoșteau din desfășurarea primei faze procesuale a litigiului, nu a existat o încălcare a principiului contradictorialității și al respectării dreptului la apărare, așa cum, în mod neîntemeiat, se susține prin recursul declarat. 2. Nu este întemeiată nici critica prin care recurentul pretinde că instanța de apel, prin îndrumările date tribunalului pentru rejudecarea cauzei, a modificat cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a pretins acordarea de despăgubiri pentru degradarea imobilului, proprietatea sa, arătând că aceste degradări s-au produs de la data preluării bunului de către stat - prin Decizia nr. 2255 din 31 iulie 1986 emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974 - și până la data promovării cererii de chemare în judecată, temeiul de drept invocat fiind dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Prin urmare, întrucât Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare pe parcursul perioadei scurse de la data preluării imobilului de către stat și până la restituirea sa către reclamant în temeiul acestui act normativ, în mod corect instanța de apel a concluzionat că reclamantul solicită despăgubiri pentru degradări produse în perioade de timp supuse unor reglementări distincte: perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (supusă dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.) și perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a Legii și cel al predării efective a imobilului (supusă dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001). Această concluzie nu se bazează pe o modificare a cererii de chemare în judecată, obiectul său rămânând neschimbat, ci are la bază verificarea normelor legale incidente în raport de pretențiile formulate de reclamant și de perioada de timp în care au fost produse pretinsele prejudicii.

Prin urmare, față de această delimitare corectă a dispozițiilor legale incidente, în raport de aplicarea lor în timp, în mod legal instanța de apel a reținut că nu numai prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt incidente în cauză. Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi, litigiul rămâne supus legii generale în materie delictuală reprezentată de prevederile art. 998 - 999 C. civ.

Cum prima instanță a considerat, în lipsa oricăror precizări în acest sens din partea petentului, că acesta solicită acordarea de despăgubiri pentru degradări și distrugeri ale imobilului produse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, și a concluzionat, fără a administra dovezi, că toate degradările și distrugerile s-au produs anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, cum pretențiile reclamantului pentru perioada de timp anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu au fost analizate de tribunal, în mod corect instanța de apel a apreciat că fondul litigiului nu a fost cercetat și a făcut aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, contrar celor susținute prin motivele de recurs, Curtea de Apel nu putea da o dezlegare asupra calității procesual pasive în cauză, întrucât stabilirea calității procesual pasive în raportul dedus judecății este condiționată de determinarea prealabilă a producerii prejudiciului, și a perioadei de timp în care acesta a avut loc, aspecte care urmează a fi stabilite în primă instanță de tribunal. Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva Deciziei nr. 197 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2010. Procesat de GGC - NN