ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la 18 ianuarie 2008 reclamanta B.V.A. a contestat Dispoziția

nr. 2514 din 18 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Lugoj.

Contestatoarea a solicitat obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție de

restituire în natură a unei suprafețe mai mari din terenul revendicat, în

continuarea parcelei de 82 mp și acordarea de despăgubiri pentru 2121,5 mp din

imobilul situat în Lugoj, teren în suprafața totală de 5164 mp.

Tribunalul Timiș prin sentința

civilă nr. 2927/PI din 11 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea , a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 25/14 din 18 februarie 2007 emisă de

pârâtul Primarul Municipiului Lugoj. S-a dispus obligarea pârâtului să emită o

nouă dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 436 mp ce

excede terenului aferent clădirii - 417 mp înscris în C.F. nr. 2263 Lugojul

Român cu nr. top. 788 – 789/1 din totalul de 853 mp, conform raportului de

expertiză efectuat în cauză.

A fost menținută în rest dispoziția

atacată și a fost respinsă acțiunea reclamantei în privința recunoașterii

vocației reclamantei la restituirea întregului imobil, evidențiat inițial prin

nr. top. 788 – 789 în cotă de 1/1 precum și a restituirii în natură a unei

suprafețe mai mari de 81 mp din terenul expropriat 2202,5 mp ce i se cuvin.

În motivarea acestei soluții

Tribunalul a constatat următoarele:

Imobilul situat în Lugoj înscris în C.F.

nr. 2263 Lugojul Român cu nr. top. 788 – 789 a aparținut în cote egale proprietarilor E.B. și A.A., prin cumpărare în 1947 a terenului în suprafață de 5164 mp.

Acest imobil a fost dezmembrat și

înscris pe de o parte, în nr. top. 788 – 789/1 format din casă și teren în

suprafață de 1168 mp, potrivit înscrierii din Cartea Funciară, în

coproprietatea cumpărătorilor, iar pe de altă parte, în nr. top. 788 – 789/2

format din teren de 3996 mp preluat de stat prin expropriere și transcris în

Cartea Funciară nr. 8462 Lugojul Român.

În 1969 după decesul lui A.A. s-a

întabulat coproprietatea pe numele A.I., soția supraviețuitoare care l-a

moștenit pe A.A., care a devenit coproprietară alături de E.B.

În 1970 a avut loc o rectificare de suprafață a acestui imobil în loc de 1168 mp au fost trecuți 1262 mp,

iar parcela înscrisă la nr. top. 788- 789/1 a cunoscut o nouă dezmembrare: nr.

top. 788 – 789/1/1 casă și teren de 853 mp în coproprietate A.I. și B.E. și

respectiv nr. top. 788 – 789/1/2 pentru 409 mp

trecuți în

proprietatea statului și transcriși în C.F. 48462.

În anul 1974 în C.F. 2263 de sub B

26 s-a făcut o notare de transfer prin donație, în favoarea E.B. asupra cotei

de ½ din imobilul înscris la nr. top. 788 – 789/1/1 ce a aparținut I.A.

În 1985 acest imobil (788 – 789/1/1)

a fost preluat de stat prin Decretul nr. 223/1974 și întabulat ca titular

Statul Român.

Ultima întabulare pentru acest

imobil a fost făcută în favoarea chiriașilor cumpărători O.S. și soția

acestuia, O.V., care au cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin dispoziția atacată de

contestatoare s-a dispus restituirea în natură către aceasta a suprafeței de 81

mp teren intravilan, situată în Lugoj, înscris în C.F. nr. 8462 L.R. nr. top. 9011/25/1/a/1/1/1.

Prin aceeași dispoziție a fost

respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 4324 mp teren

intravilan și a construcției cu destinație de locuință și terenului aferent

acesteia în suprafață de 853 mp imobil situat la aceeași adresă. Ca urmare a

respingerii restituirii în natură s-a propus acordarea de despăgubiri pentru

construcție și terenul aferent acesteia cât și pentru suprafața de 2121,5 mp

teren intravilan la aceeași adresă.

Tribunalul examinând modalitatea de

soluționare a notificării formulate de reclamantă a constatat că rezolvarea a

fost corectă, reclamanta neputând să emită pretenții decât cu privire la

porțiunea din imobil situat în Lugoj, ce a fost deținută cu titlu de

proprietate de autoarea acesteia B.E.

S-a constatat în acest sens că din

terenul expropriat în suprafață totală de 4405 mp reclamantei i se cuvine numai

cota de jumătate, deținută de mama ei în calitate de coproprietară. Imobilul

format din casă și teren aferent în suprafață de 853 mp i se cuvin reclamantei

în întregime, acesta fiind inițial deținut în coproprietate de B.E. și A.A.,

însă moștenitoarea acestuia din urmă, A.I., i-a cedat E.B. cota de ½

moștenită de la soțul său astfel că E.B. a devenit proprietară pe acest întreg

imobil.

Cât privește modalitatea de

despăgubire a reclamantei pentru terenul pretins s-a constatat cât privește

terenul expropriat că rezolvarea decisă prin Dispoziția nr. 2514/2007 a

Primarului Municipiului Lugoj este corectă. Din ½ din bunul expropriat,

cât se cuvine reclamantei se pot restitui numai 81 mp potrivit expertizei

efectuate în cauză astfel că pentru restul de 2121,5 mp s-au propus despăgubiri

bănești.

Cât privește soluția de acordare de

despăgubiri pentru imobilul compus din casă și teren aferent de 853 mp care nu

mai poate fi restituit în natură fiind înstrăinat în temeiul Legii nr.

112/1995, s-a constatat că soluția nu a fost corectă. În acest sens potrivit

art. 25 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 suprafețele de teren preluate de

stat sau de alte persoane juridice aflate la 22 decembrie 1989 în posesia

acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în

proprietatea statului, terenul aferent dobândindu-se în proprietate, conform

art. 21 din aceeași lege, de către chiriașii cumpărători ai apartamentelor.

Tribunalul a reținut din raportul de

expertiză efectuat în cauză că din terenul de 853 mp, numai o suprafață de 417 mp

este necesară folosirii în bune condiții a clădirii vândute, restul de 436 mp

fiind excedentar suprafeței considerată aferentă casei.

Ca urmare în temeiul art. 26 alin. (3)

raportat la art. 1, art. 7, și art. 9 din Legea nr. 10/2001 s-a considerat necesar

să se anuleze sub acest aspect dispoziția primarului și să se dispună obligarea

acestuia din urmă la restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 436

mp, teren liber și neafectat de construcții.

Curtea de Apel Timișoara prin

Decizia nr. 3A din 15 ianuarie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate

de reclamantă și de pârât împotriva sentinței civile nr. 2927/2008.

Nu au fost primite criticile

formulate de reclamantă sub aspectul stabilirii calității succesorale și a

cotei de proprietate care i-ar reveni acesteia. S-a constatat că Tribunalul a

stabilit în mod corect întinderea drepturilor reclamantei și izvorul acestora.

Nici criticile formulate de pârât sub aspectul modalității în care se propune

restituirea în natură a terenului nu au fost primite.

Curtea de Apel a constatat că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în

raport de probele administrate cu precădere raportul de expertiză care a constatat

că există teren excedentar de 436 mp teren liber, aceste probe infirmând apărările

pârâtului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.

În recursul său reclamanta a

criticat în drept soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În fapt reclamanta a criticat

soluția Curții de Apel pentru o motivare extrem de sumară prin care nu se

explică prin ce raționament s-a ajuns la soluția respingerii apelului său. S-a

mai arătat că deși a criticat în apel soluția primei instanțe prin aceea că nu

a pus în discuție calitatea sa de moștenitor de pe urma numitului A.A. pentru

că în această calitate ar fi fost în măsură să producă dovezi, instanța de apel

nu a sancționat această carență a instanței de fond și, la rândul ei, a ignorat

această apărare pentru care reclamanta apelantă a și produs înscrisuri

neexaminate în apel.

În recursul său primarul

Municipiului Lugoj a reiterat criticile din apel arătând că în mod greșit

instanța a modificat dispozițiile de soluționare a notificării formulate de

reclamantă, dispoziția fiind corectă în raport de împrejurarea că reclamantei i

s-a solicitat să depună la dosarul administrativ documentele pentru

identificarea imobilului casă și teren aferent în vederea stabilirii unei

eventuale posibilități de restituire în natură a unei părți din acest teren,

dar reclamanta nu s-a conformat acestei solicitări astfel că soluția propunerii

de despăgubiri a fost corectă, conformă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

S-a mai arătat că art. 151

2

,

conform H.G. nr. 1195/2007 explică sintagma „teren aferent construcțiilor” prin

„terenuri – curți, construcții și anexele acestora, conform titlului de

proprietate identificat printr-un identificator unic (nr. cadastral), sau care

constituie un singur corp funciar”.

S-a mai invocat și Legea nr. 1/2009

care a modificat Legea nr. 10/2001 în sensul că prin dispozițiile art. 7 alin. (5)

s-a prevăzut că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au

fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, or terenul în

cauză a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași.

Analizând recursurile prin prisma

criticilor formulate în raport de considerentele deciziei atacate se constată

următoarele:

Recursul recurentei reclamante este

întemeiat și se va admite pentru considerentele de mai jos.

Într-adevăr deși reclamanta apelată

a criticat împrejurarea că nu s-a pus în discuție de către instanța de fond

necesitatea de a dovedi calitatea sa de moștenitoare a lui A.A. pentru a putea

produce dovezi în acest sens, Curtea de Apel a considerat temeinică hotărârea

de fond fără să analizeze această critică făcută de apelantă cu atât mai mult

cu cât în sprijinul celor afirmate, reclamanta a depus la dosar un Certificat

de Calitate de Moștenitor nr. 294 suplimentar la CCM nr. 10/2008 precum și o schiță a arborelui genealogic în explicarea calității sale de succesoare a numitei P.J.,

moștenitoarea J.A., soția supraviețuitoare a lui A.A., care l-a moștenit pe

acesta.

Potrivit art. 295 C. proc. civ.

instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației

de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. În acest scop instanța va

putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima

instanță și,respectiv, va putea administra probe noi, dacă consideră că sunt

necesare pentru soluționarea cauzei.

Or, în raport de criticile formulate

în apel de reclamantă și văzând carențele materialului probator administrat în

cauză, instanța de apel nu a respectat dispozițiile articolului mai sus citat

și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.

Se constată că în cauză sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din motivele de recurs

invocate de reclamantă astfel că potrivit dispozițiile art. 312 alin. (3)

văzând că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea

de noi probe, cum s-a arătat mai sus – condițiile art. 314 C. proc. civ.

nefiind îndeplinite - Înalta Curte a considerat necesară casarea deciziei, cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei ocazie cu care instanța

de apel va analiza înscrisul nou depus de apelantă (aflat la fila 14 în dosarul

Curții de Apel), în justificarea calității sale de persoană îndreptățită și pentru

stabilirea întinderii drepturilor ce îi revin în această calitate, asupra

imobilului revendicat.

Recursul formulat de recurentul

pârât este neîntemeiat și se respinge pentru următoarele considerente:

În raport de criticile formulate în

apel – modalitatea în care se propune repararea prin restituirea în natură a

terenului față de faptul că acesta este aferent construcțiilor edificate după

data naționalizării (invocându-se dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr.

10/2001) – instanța de apel a observat în mod corect, analizând probele

administrate în cauză, că acestea sunt nefondate și a explicat în detaliu cum

s-a ajuns la această concluzie.

Ca urmare aceste critici reluate și

în recurs și-au găsit răspunsul în considerentele deciziei Curții de apel (prin

care s-a respins apelul pârâtului), considerente necriticate și necomentate de

recurent în recursul său.

Cât privește criticile referitoare

la greșita aplicare a dispozițiilor – Legii nr. 1/2009 și respectiv a art. 151

2

H.G. nr. 1195/2007 se constată că acestea sunt apărări formulate pentru prima

dată în recurs, deci

omisso medio

și care, pentru acest considerent, nu

pot fi avute în vedere.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. (3)

C. proc. civ. ca urmare a admiterii recursului reclamantei pentru

considerentele mai sus arătate se va casa decizia nr. 3/A din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara în parte și se va trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecarea

apelului reclamantei împotriva sentinței nr. 2927/PI din 11 septembrie 2008.

Drept consecință a respingerii

recursului pârâtului pentru considerentele mai sus arătat, se vor menține

dispozițiile deciziei atacate cât privește măsura respingerii apelului

pârâtului împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B.V.A.

împotriva deciziei nr. 3/A din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează în parte și trimite cauza spre

rejudecarea apelului reclamantei la aceeași instanță.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Primarul municipiul Lugoj împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie

2010.