ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3364/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 iulie 2002, contestatorii V.C.C. și C.C. au solicitat anularea dispozițiilor nr. 1192 din 12 mai 2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către Primăria Lugoj prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 812 mp teren situat în Lugoj, pe motiv că bunul face parte din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Lugoj, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 9 din 21 februarie 2002, reprezentând „zonă liberă între blocuri”. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 43 din 28 ianuarie 2003 a admis contestația reclamanților, a anulat parțial dispoziția atacată în sensul că a dispus rectificarea C.F.

nr. 223 Lugojul Român, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra nr.top 9005/a/37/1/1/1/1/3 în suprafață de 138 mp și asupra nr.top 9005/A/37/1/1/1/1/2 în suprafață de 155 mp și înscrierea acestor parcele topografice într-un nou C.F. pe numele lui C.C. pentru cota de ¼ moștenire 1980 și pentru cota de ¼ moștenire 2002 și V.C.C. cu 2/4 moștenire 2002, prin reconstituirea în natură conform Legii nr. 10/2001 și în baza raportului de expertiză tehnică întocmită de ing. expert R.M. Totodată s-a dispus acordarea despăgubirilor bănești conform suplimentului la raportul de expertiză pentru parcelele nr.top 9005/A/37/1/1/1/1/4 în suprafață de 51 mp și nr.top 9005/A/37/1/1/1/1/5 în suprafață de 468 mp în sumă totală de 60.179.088 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că suprafața de 812 mp în litigiu a fost expropriată în anul 1977 de la autorii reclamanților în vederea construirii unor blocuri de locuințe. Din probele administrate a rezultat că din terenul de 812 mp, o suprafață de 293 mp a rămas liberă de construcții în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind afectată de detalii de sistematizare, motiv pentru care tribunalul a considerat întemeiată în parte cererea contestatorilor de restituire în natură. Pentru suprafața de teren de 519 mp ce nu poate fi restituită în natură s-au acordat despăgubiri contestatorilor, conform expertizei întocmită în condițiile Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de Primăria Municipiului Lugoj, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 116 din 8 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, cu motivarea că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă iar pentru suprafața expropriată, ocupată de construcții, are dreptul la despăgubiri. S-a menționat că legiuitorul nu a avut în vedere apartenența bunului la domeniul public la data formulării cererii de restituire. În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Lugoj, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuie corelate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia astfel că din interpretarea acestor norme rezultă că entitatea administrativă, ca persoană deținătoare, are plenitudinea de competență în a aprecia, în funcție de necesitățile localității, dacă dispune restituirea în natură a bunului sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. Or, în cauză s-a dovedit că terenul în litigiu aparține domeniului public conform inventarului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 129 din 12 octombrie 1999 reactualizat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9 din 21 februarie 2002 și atestat prin H.G.

nr. 977/2002 și este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit legea și sub aspectul confuziei pe care a făcut-o între ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și în fond respingerea cererii reclamanților de restituire în natură a terenului în litigiu deoarece acesta aparține domeniului public, destinat a fi folosit în cadrul unor activități de interes general. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin expertizele întocmite de expertul ing. R.M. s-a stabilit că din terenul expropriat de la autoarea intimaților se poate restitui în natură suprafața de 293 mp, teren neafectat de construcții și instalații, fiind liber de orice sarcini.

Recurenta nu a formulat obiecțiuni la aceste concluzii ale expertului ci doar la stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură. Pornind de la această situație de fapt, în mod judicios, instanța de apel a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora persoana îndreptățită putea obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, așa cum rezultă din raportul de expertiză. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri.

Acest principiu se aplică și în cazul prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 ce se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Deci, apartenența terenurilor la domeniul public nu împiedică restituirea în natură a acestora. De altfel, în cauză, utilitatea publică ce a constituit rațiunea exproprierii nu operează pentru întreaga suprafață de teren, iar cele două parcele în litigiu sunt libere, una din ele respectiv cea de 155 mp fiind folosită în permanență de foștii proprietari, ca grădină, încă din anul 1977. Chiar dacă terenul expropriat a fost trecut în domeniul public prin H.G.

nr. 977/2002, acest act normativ are caracter inferior Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziții trebuie să le respecte și nu să statueze în contra lor. Pe de altă parte, este de observat că prin Decretul nr. 85/1997 statul a expropriat de la autoarea intimaților numai suprafața de 407 mp din imobilul situat în Lugoj, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în faza de apel și nu suprafața de 812 mp, iar pentru blocurile de locuințe este afectat doar terenul în suprafață de 519 mp. Față de cele ce preced, Curtea constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei și este neîntemeiat motivul de casare invocat așa încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria Municipiului Lugoj, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Lugoj, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 116 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2005.