ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1184/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1693 din 3 iulie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.I. și A.T., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, și pe cale de consecință: a anulat în parte dispoziția nr. 2668 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârât, iar acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună reclamanților acordarea de bunuri sau servicii în compensare pentru cota de 1/2 din imobilele expropriate, respectiv terenul de 744 mp înscris în C.F. 18524 Timișoara, nr. top 23097/1/2/2/1/2, terenurile de 1080 mp și 50 mp înscrise în aceeași carte funciară, nr. top 28283/2 și nr. top 28283/3 și construcțiile în suprafață de 97,61 mp; pârâtul a fost obligat să propună reclamanților acordarea de bunuri și servicii în compensare pentru terenul de 102 mp, aferent apartamentului nr. 1 înscris în C.F.

18524 Timișoara, nr. top 28383/1; a respins cererea reclamanților de restituire a terenurilor menționate, în natură; a respins cererea reclamanților de restituire a terenului de 101 mp, în cotă de 1/2, diferența dintre terenul solicitat și cel restituit. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pârâtul Primarul municipiului Timișoara a respins cererea de restituire în natură a terenului înscris în C.F. 18524 Timișoara, pe motiv că terenul respectiv este afectat de amenajări de utilitate publică. Au fost acordate despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul situat în Timișoara, înscris în C.F. 18524 Timișoara în suprafață de 1874 mp, și pentru cota de 1/2 din 97,61 mp construcții.

Cum terenul revendicat de reclamanți este ocupat de amenajări de utilitate publică, pârâtul a fost obligat să acorde reclamanților bunuri sau servicii în compensare. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 113 din 28 aprilie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara și pe cale de consecință: a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a înlăturat din dispozitiv obligația pârâtului de a propune reclamanților acordarea de bunuri sau servicii în compensare. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, pârâtul nu a deținut și nu deține bunuri disponibile sau servicii pentru a fi acordate în compensare, iar menținerea acestei măsuri dispuse de către prima instanță ar duce la imposibilitatea executării unei hotărâri.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs: Primarul municipiului Timișoara și reclamanții A.I. și A.D. Primarul municipiului Timișoara critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece: - Terenul notificat este afectat de amenajări de utilitate publică: parc, stradă și blocuri, neputând fi restituit în natură; - Instituția lor nu deține bunuri sau servicii în proprietate privată care să poată fi oferite reclamanților în compensare, pentru cota de 1/2 din imobilele expropriate, respectiv terenurile de 1080 mp, 50 mp, precum și construcțiile în suprafață de 97,61 mp Reclamanții A.I. și A.D. critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., deoarece: - Instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât a înlăturat din dispozitivul hotărârii obligația pârâtului de a propune acordarea de bunuri sau servicii în compensare. Cu privire la recursul declarat de Primarul municipiului Timișoara, se rețin următoarele: La soluționarea notificării reclamanților A.I. și A.D., pârâtul Primarul municipiului Timișoara a reținut faptul că, reclamanții au fost proprietarii cotei de 1/2 din imobilul situat în Timișoara iar prin Decretul de expropriere nr. 302/1981 imobilul în suprafață de 1130 mp teren și 97,61 mp construcții a fost preluat de la reclamanți (cota de 1/2). Ulterior, o parte din construcții au fost demolate, iar pe teren au fost construite blocuri de locuințe, alei de acces, străzi și zone verzi.

Cum imobilul în litigiu este afectat de utilități publice, instanța de apel în mod judicios a statuat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în litigiu și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2006, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, pârâtul ar fi putut să acorde reclamanților măsuri reparatorii în echivalent ce constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii, și numai după aceea să propună acordarea de despăgubiri în echivalent reclamanților. Or, în speță, așa cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei (filele 6, 7 dosar apel), rezultă că pârâtul nu a deținut și nu deține bunuri disponibile sau servicii pentru a fi acordate în compensare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanții A.I. și A.D. Cum pârâtul, Primarul Municipiului Timișoara, nu a deținut și nu deține bunuri disponibile (filele 6, 7 dosar apel ), sau servicii pentru a fi acordate în compensare, instanța de apel în mod judicios a înlăturat din dispozitivul sentinței civile nr. 1693 din 03 iulie 2009 a Tribunalului Timiș, obligarea pârâtului de a propune reclamanților acordarea de bunuri sau servicii în compensare. Așadar, față de cele reținute se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.D. și de pârâtul Primarul municipiului Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.D. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 113 A din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.