ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea dedusă judecății, contestatoarea C.D. a chemat în judecată intimatul Primarul Municipiului Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, în principal, restituirea în natură a cotei de ½ din terenul înscris în C.F. 205 Timișoara, nr. cadastral 1029, în suprafață de 2877 mp, înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să-i fie restituit în natură imobilul mai sus descris. Contestatoarea a arătat că, prin dispoziția nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, a fost admisă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de ½ parte din imobilul în litigiu.

Contestatoarea a apreciat dispoziția ca fiind nelegală sub aspectul modalității de restituire, întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, imobilele preluate abuziv se restituie în natură. Chiar dacă imobilul în litigiu face obiectul unui contract de concesiune, el poate fi restituit în natură, iar entitatea investită cu soluționarea cererii nu are posibilitatea să aleagă în această situație care este modalitatea de restituire, la fel nici solicitantul, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Contestatoarea s-a considerat îndreptățită să solicite restituirea în natură a imobilului din litigiu, având în vedere și considerentele deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației, arătând că din conținutul dosarului administrativ rezultă că imobilul construcție a fost demolat, iar pe teren s-a edificat „curte și complex comercial cu cămin de bătrâni”, proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat. Prin sentința civilă nr. 615/PI din 9 februarie 2009, Tribunalul Timiș a admis contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 1788 din 29 iulie 2008, a dispus restituirea în natură a cotei de ½ parte din terenul înscris în C.F. nr. 205 Timișoara, nr. cadastral 1029, în suprafață de 2877 mp și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestei cote în cartea funciară. Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților C.N.

și R.D., dobândită prin cumpărare, în cote egale de ½ fiecare, și a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951. Conform mențiunilor de carte funciară înscrise la B 3, în anul 1990 a fost radiată casa, ca fiind demolată. Apoi, în anul 1994, pe terenul în litigiu a fost edificat Complexul comercial cu cămin de bătrâni, proprietar asupra construcțiilor fiind Forumului Democrat al Germanilor care deține și un drept de concesionare asupra terenului în litigiu. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1439 din 03 septembrie 1990, contestatoarea este moștenitoarea fostului coproprietar tabular al cotei de ½ din imobil, C.N.. În această calitate, cu notificarea nr. 5 din 31 octombrie 2001, contestatoarea a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul identificat mai sus.

Prin dispoziția nr. 1788 din 29 iulie 2008, au fost acordate contestatoarei despăgubiri bănești pentru cota de ½ din imobil, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005. Pentru cealaltă cotă de ½ din imobil, cererea a fost respinsă pe motiv că notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat. Contestatoarea a susținut că, în speță, se impunea restituirea în natură a cotei de ½ din teren, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că, în asemenea cazuri, terenul ce constituie obiect al unui contract de concesiune, poate fi restituit în natură.

Cum din datele de carte funciară rezultă că întreg terenul a fost concesionat Forumului Democrat al Germanilor, deci inclusiv cota de ½ a autorului contestatoarei, în raport de dispozițiile legale citate mai sus, se impunea restituirea în natură a acestei cote de ½, și nu acordarea de despăgubiri pentru cota-parte de 1/2, așa cum nelegal a procedat intimatul. Prin urmare, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost admisă contestația, a fost anulată în parte dispoziția nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, s-a dispus restituirea în natură a cotei de ½ parte din terenul înscris în C.F. nr. 205 Timișoara, nr. cadastral 1029, în suprafață de 2877 mp și înscrierea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestei cote în cartea funciară.

Prin decizia civilă nr. 28 A din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâților Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara. S-a reținut că, potrivit concluziilor expertului S.I., imobilul ce face obiectul cauzei este imobilul menționat în dosar ca fiind situat în Timișoara. Conform planului C.F. S., imobilul de la nr. 12 este amplasat pe nr. top. 1029. Casa evidențiată pe planul SC S., ce a aparținut reclamantei, nu mai există pe teren, fiind demolată. Pe terenul în litigiu s-a construit un „complex social cultural A.M.G.” cunoscut sub numele: Casa A.M.G., în care funcționează un spital. Această construcție a fost edificată în baza autorizației nr. 191 din 03 aprilie 1991, înregistrată la Primăria Timișoara cu nr. 12313 din 22 martie 1991. Construcțiile sunt amplasate atât pe nr. top.

1029 (de pe nr. top. 1029) cât și pe nr. top. 1028 (de la vechiul nr. 10), acesta fiind și motivul pentru care actuala adresă a Casei A.M.G. este la nr. 10-12. În total, suprafața considerată construită este de 2071 mp Procentual, din suprafața de 2878 mp, suprafața construită reprezintă 72%, fără a lua în considerare locurile de parcare. Raportat la situația imobilului nou edificat pe teren (amplasarea construcțiilor și a spațiilor tehnice, acces auto la subsol, traseul canalizării și al bazinului), nu există teren liber de construcții. Acestea sunt susținute cu planul de situație, scara 1:500, aflat la fila 27, dosar apel.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Acest text de lege, însă, are în vedere ipoteza în care construcțiile noi sunt edificate de către proprietarul terenului, și nu cea în care aceste construcții sunt ridicate de către un terț (cazul de speță, concesionarul Forumul Democrat al Germanilor din Banat).

Art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că „dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii”.

Față de situația de carte funciara, respectiv concesionarea de către Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, a întregului teren, în favoarea Forumului Democrat al Germanilor din Banat, și dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, neexistând nici o piedică la restituirea în natură a terenului, fostă proprietate a antecesorilor reclamantei, noul proprietar, potrivit legii, subrogându-se în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare.

În ceea ce privește competența instanței de judecată de a soluționa pe fond, direct notificarea, Curtea, a reținut că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziții, prin art. 22 alin. (1) din aceeași lege se prevede că „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”, precizându-se, totodată, că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”. Totodată, prin art. 26 alin. (3) din legea menționată s-a precizat că „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, investită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 5 mai 2010, pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Din conținutul dosarului administrativ rezultă că imobilul-construcție a fost demolat, iar pe teren s-a edificat „curte și complex comercial cu cămin bătrâni”, proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat. În urma soluționării dosarului, prin dispoziția emisă, s-a dispus, pentru cota ½ parte din imobilul „casă și curte în strada G. nr. 12” situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 205 Timișoara, nr. top. 1029, acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007, reclamantei. Prin dispoziția emisă s-a constatat că imobilul construcție a fost demolat iar pe terenul în speță s-a edificat „curte și complex comercial cu cămin de bătrâni" proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat, construcție edificată în baza unei autorizații de construire emisă în mod legal. Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părți de teren rămasă liberă pentru suprafața de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Instanța de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză care a constatat faptul că terenul în litigiu este ocupat în proporție de 72% de construcții, fără lua în considerare locurile de parcare. De asemenea, în concluziile raportului expertiză se specifică faptul că nu există teren liber de construcții.

Chiar și în această situație instanța de judecată a respins apelul pârâților, menținând hotărârea primei instanțe de restituire în natură a cotei de ½. Același act normativ, adică art. 10 din Legea nr. 10/2001, menționează că, se pot restitui în natură doar acele terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate, după data de 01 ianuarie 1990. Instanța de judecată în pronunțarea hotărârii a fost vădit imparțială, deoarece invocând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 a omis să menționeze faptul că pe terenul asupra căruia dispune restituirea în natură se află edificată o construcție constând într-un Complex cu cămin de bătrâni, clădire care a fost edificată în baza unei autorizații de construire.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: În fapt, instanțele fondului, singurele abilitate să lămurească împrejurările de fapt ale cauzei, au reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților C.N. și R.D., dobândită prin cumpărare, în cote egale de ½ fiecare, respectiv că a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1439 din 03 septembrie 1990, contestatoarea este moștenitoarea fostului coproprietar tabular al cotei de ½ din imobil, C.N. Conform mențiunilor de carte funciară înscrise la B 3, în anul 1990 a fost radiată casa, ca fiind demolată. În 1994, pe terenul în litigiu a fost edificat Complexul comercial cu cămin de bătrâni, proprietar asupra construcțiilor fiind Forumului Democrat al Germanilor care deține și un drept de concesionare asupra terenului în litigiu.

Instanțele fondului au reținut în mod explicit că, din datele de carte funciară, a rezultat că întreg terenul a fost concesionat Forumului Democrat al Germanilor, deci inclusiv cota de ½ a autorului contestatoarei. Instanța de apel a constatat că, pe teren s-a construit un „complex social cultural A.M.G.”, cunoscut sub numele Casa A.M.G., în care funcționează un spital. Această construcție a fost edificată în baza autorizației nr. 191 din 03 aprilie 1991, înregistrată la Primăria Timișoara cu nr. 12313 din 22 martie 1991. Raportat la situația imobilului nou edificat pe teren (amplasarea construcțiilor și a spațiilor tehnice, acces auto la subsol, traseul canalizării și al bazinului), nu există teren liber de construcții.

Acestea sunt susținute cu planul de situație, scara 1:500, aflat la fila 27, dosar apel. În raport de situația de fapt pe deplin stabilită în dosar, în mod corect contestatoarea a susținut temeinicia și legalitatea restituirii în natură a cotei de ½ din teren, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, care prevăd în mod expres că, în asemenea cazuri, terenul ce constituie obiect al unui contract de concesiune, poate fi restituit în natură. În drept, art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că „dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii”.

Invocarea de către recurenții-pârâți a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”- nu poate fi primită, întrucât acest text de lege, are în vedere ipoteza în care construcțiile noi sunt edificate de către proprietarul terenului, și nu cea în care aceste construcții sunt ridicate de către un terț (cazul de speță, concesionarul Forumul Democrat al Germanilor din Banat).

În considerarea tuturor acestor argumente de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, respectiv instanța de apel, au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, neexistând nici o piedică la restituirea în natură a terenului, fostă proprietate a autorului reclamantei, noul proprietar, potrivit legii, subrogându-se în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare.

În ceea ce privește competența instanței de judecată de a soluționa pe fond, direct notificarea, Înalta Curte, a avut în vedere nu doar dispozițiile art. 21 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 26 alin. (3), cu referire la dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată - redate în expunerea de motive a deciziei atacate cu recurs - ci și decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii( redate în cuprinsul deciziei atacate), obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, investită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. În virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.

Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, cu impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, luând în considerare dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, în circumstanțele pe deplin stabilite ale cauzei, care au evidențiat inclusiv faptul că pe terenul în litigiu se află edificată o construcție - constând într-un Complex cu cămin de bătrâni - clădire edificată într-adevăr în baza unei autorizații de construire, dar care nu se constituie într-o chestiune relevantă, față de caracterul explicit al textului de lege sus-menționat (text de lege care nu distinge în raport de chestiunea de fapt invocată – existența autorizației de construire). Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 28A din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.