ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 197/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 197/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului, se constată: Prin încheierea penală nr. 5/ P din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate M.A. pe o perioadă de 29 zile, respectiv de la data de 16 ianuarie 2009 până la 13 februarie 2009 inclusiv în executarea mandatului european de arestare nr. 6541/2008 Registrul General G.I.P. emis de Tribunalul din Pescara – Italia la data de 18 noiembrie 2008. În termen legal, persoana solicitată a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând, prin apărător, măsura primei instanțe pentru netemeinicie, având în vedere starea sa de sănătate, fiind bolnav de epilepsie.
În ultimul cuvânt acesta contestă mandatul european susținând că la data la care se pretinde că ar fi săvârșit infracțiunile în Italia, s-ar fi aflat sub escorta polițienească suedeză. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, încheierea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate în continuare. La data de 18 noiembrie 2008, Tribunalul din Pescara - Italia a emis mandatul european de arestare nr. 6541/2008 Registrul General G.I.P.
privind persoana solicitată M.A., fiind acuzat că, în luna septembrie 2007, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns în incinta supermarket-ului T. din orașul Pescara, montând un dispozitiv artizanal pe un aparat tip bancomat pentru a copia ilegal datele de identificare de pe cardurile diverselor persoane care-l foloseau, infracțiunea fiind de criminalitate informatică pedepsită cu până la 5 ani închisoare dar și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Instanța de fond a verificat îndeplinirea condițiilor art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 și a dat eficiență dispozițiilor art. 90 alin. (2) și art. 91 din același act normativ. A constatat că infracțiunile de care este acuzat în Italia au corespondent în legislația românească.
Împrejurarea că persoana solicitată suferă de epilepsie nu constituie un impediment legal la predare, conform dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, ca și cea privind pretinsa aflare a sa într-o altă țară în momentul săvârșirii faptelor, instanța românească neavând competența materială a verifica veridicitatea și realitatea acuzelor, acest atribut aparținând exclusiv organelor judiciare italienești. Instanța de fond, sesizând însă lipsa de corespondență a anului nașterii persoanei solicitate, în sensul că în cărțile de identitate apare 1985 iar în mandatul european de arestare este 1975, toate celelalte date de stare civilă fiind reale, a dispus arestarea numai pentru 29 zile, solicitând actele necesare și efectuând demersurile necesare pentru clarificarea aspectului respectiv.
Just a mai reținut Curtea de Apel Constanța că se impune privarea de libertate a persoanei solicitate până la clarificarea aspectelor enunțate, din moment ce acesta a mai săvârșit activități infracționale și pe teritoriul Suediei, cum singur declară. Constatând legalitatea și temeinicia hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.A. împotriva încheierii nr. 5/ P din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 67/36/2009. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.