ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4185/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 166/ P din 10 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2542/36/2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată, a admis executarea mandatului european de arestare nr. 1262/03.RG, emis de Tribunalul Padova – Italia, la data de 30 septembrie 2008, privind persoana solicitată N.N.F., sub rezerva principiului specialității predării. Totodată, a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile de la 10 decembrie 2008, până la 7 ianuarie 2009, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Pe data de 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind executarea mandatului european de arestare nr. 1262/03.RG, emis de Tribunalul din Padova - Italia, la data de 30 septembrie 2008, privind persoana solicitată N.N.F. Potrivit art. 88 1 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, persoana solicitată a fost identificată și prezentată instanței de judecată, unde s-a făcut aplicarea art. 89 și art. 90 din Legea nr. 302/2004, cu privire la informarea persoanei solicitate asupra existenței unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul membru emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale și audiere.

În fața instanței, persoana solicitată a declarat expres că nu este de acord să fie predat autorității judiciare italiene în baza instrumentului de cooperare judiciară internațională sus-menționat și nu renunță la aplicarea principiului specialității. Constatând că mandatul emis de autoritățile italiene îndeplinește condițiile impuse de Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii europene și de art. 77 din Legea nr. 302/2004 și că nu există niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 88 din aceeași lege, instanța de fond a admis mandatul conform art. 94 din Legea nr. 302/2004, dispunând arestarea persoanei solicitate în vederea garantării executării hotărârii de predare.

Împotriva hotărârii instanței de fond, persoana solicitată N.N.F. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 86 și art. 88 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, a criticat faptul că instanța de fond nu a verificat dacă au fost respectate garanțiile procesuale de către autoritățile judiciare italiene, la dosar existând doar o copie a mandatului european de arestare. În plus, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că nu a consimțit la predare și că avea posibilitatea să dispună o altă măsură preventivă decât arestarea. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis de o autoritate judiciară competentă în vederea punerii în executare a unei hotărâri de condamnare, dispusă de Tribunalul din Padova, în dosarul nr. 1262/03 RG de 6 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea de către persoana solicitată N.N.F. a infracțiunilor de prostituție și violență sexuală de grup. Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune ca decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniuni Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale. Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. Niciunul dintre aceste cazuri de opoziție nu se regăsește în cauză. Persoana solicitată N.N.F.

nu a contestat că este persoana față de care s-a emis mandatul european de arestare, iar motivele de refuz al executării, enumerate limitativ prin art. 88 din aceeași lege, nu există. Totodată, Înalta Curte constată că au fost respectate atât dispozițiile art. 88 1 din Legea nr. 302/2004 ce reglementează procedura prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare, dar și dispozițiile art. 89 și următoarele din aceeași lege. Cu toate că recurentul persoană solicitată a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, susținând că are trei copii minori în îngrijire, soția foarte grav bolnavă și că este o persoană onestă, Înalta Curte constată că această cerere nu poate fi primită.

Față de cele care preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.N.F. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.N.F. împotriva sentinței penale nr. 166/ P din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2008.