ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4185/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4185/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 166/

P din 10 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2542/36/2008, Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în

baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată, a admis executarea mandatului

european de arestare nr. 1262/03.RG, emis de Tribunalul Padova – Italia, la

data de 30 septembrie 2008, privind persoana solicitată N.N.F., sub rezerva

principiului specialității predării.

Totodată, a dispus arestarea

în vederea predării persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile de la 10

decembrie 2008, până la 7 ianuarie 2009, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Pe data de 10 decembrie

2008, Curtea de Apel Constanța a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța privind executarea mandatului european de arestare nr. 1262/03.RG,

emis de Tribunalul din Padova - Italia, la data de 30 septembrie 2008, privind

persoana solicitată N.N.F.

Potrivit art. 88

1

alin.

(5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, persoana solicitată a fost identificată și prezentată instanței

de judecată, unde s-a făcut aplicarea art. 89 și art. 90 din Legea nr. 302/2004,

cu privire la informarea persoanei solicitate asupra existenței unui mandat

european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra

posibilității de a consimți la predarea către statul membru emitent, precum și

cu privire la drepturile sale procesuale și audiere.

În fața instanței, persoana

solicitată a declarat expres că nu este de acord să fie predat autorității

judiciare italiene în baza instrumentului de cooperare judiciară internațională

sus-menționat și nu renunță la aplicarea principiului specialității.

Constatând că mandatul emis

de autoritățile italiene îndeplinește condițiile impuse de Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI

din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii europene și de art. 77 din Legea nr. 302/2004

și că nu există niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 88 din aceeași

lege, instanța de fond a admis mandatul conform art. 94 din Legea nr. 302/2004,

dispunând arestarea persoanei solicitate în vederea garantării executării

hotărârii de predare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, persoana solicitată N.N.F. a declarat recurs, solicitând,

prin apărătorul ales, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 86 și art.

88 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, a criticat

faptul că instanța de fond nu a verificat dacă au fost respectate garanțiile

procesuale de către autoritățile judiciare italiene, la dosar existând doar o

copie a mandatului european de arestare.

În plus, instanța de fond nu

a ținut cont de faptul că nu a consimțit la predare și că avea posibilitatea să

dispună o altă măsură preventivă decât arestarea.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din conținutul mandatului

european de arestare rezultă că acesta a fost emis de o autoritate judiciară

competentă în vederea punerii în executare a unei hotărâri de condamnare,

dispusă de Tribunalul din Padova, în dosarul nr. 1262/03 RG de 6 ani și 3 luni

închisoare, pentru săvârșirea de către persoana solicitată N.N.F. a

infracțiunilor de prostituție și violență sexuală de grup.

Mandatul european de

arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii

reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune ca decizia unei autorități

judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei

persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte

state membre.

Rațiunea mandatului european

de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot

sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniuni Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Dat fiind caracterul special

al procedurii în această materie, potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004,

opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea

unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al

executării mandatului european de arestare.

Niciunul dintre aceste

cazuri de opoziție nu se regăsește în cauză.

Persoana solicitată N.N.F. nu

a contestat că este persoana față de care s-a emis mandatul european de

arestare, iar motivele de refuz al executării, enumerate limitativ prin art. 88

din aceeași lege, nu există.

Totodată, Înalta Curte

constată că au fost respectate atât dispozițiile art. 88

1

din Legea nr.

302/2004 ce reglementează procedura prealabilă punerii în executare a

mandatului european de arestare, dar și dispozițiile art. 89 și următoarele din

aceeași lege.

Cu toate că recurentul

persoană solicitată a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării

preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu,

susținând că are trei copii minori în îngrijire, soția foarte grav bolnavă și

că este o persoană onestă, Înalta Curte constată că această cerere nu poate fi

primită.

Față de cele care preced,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată N.N.F.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată N.N.F. împotriva sentinței penale nr. 166/

P din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul persoană

solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 decembrie 2008.