ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1272/2012

Asupra recursului

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 37/P din 11 aprilie

2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 489/36/2012 s-a dispus luarea măsurii arestării

în vederea predării a persoanei solicitate D.C. pe o perioadă de 5 zile de la data

de 11 aprilie 2012, până la 15 aprilie 2012, inclusiv.

S-a dispus emiterea

unui mandat de arestare și s-a amânat pronunțarea fondului cauzei la data de 12

aprilie 2012, ora 12:00 pentru când Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

urma să depună la dosarul cauzei mandatul european d arestare în original, tradus

în limba română.

Ulterior, prin

sentința penală nr. 38/P din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în baza art. 107 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în referire la art. 103 alin. (5) din Legea

nr. 302/2004, republicată, a luat act de consimțământul persoanei solicitate D.C.,

la predare.

În baza art. 107

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus executarea mandatului european

de arestare emis la data de 17 ianuarie 2012 de către Tribunalul Treviso, Italia,

privind persoana solicitată D.C. și predarea persoanei solicitate D.C. către autoritățile

judiciare solicitante, respectiv Tribunalul Treviso, Italia.

În baza art. 103

alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menținut măsura arestării

preventive a persoanei solicitate D.C., pe o durată de 24 de zile, începând cu data

de 16 aprilie 2012 până la data de 9 mai 2012 inclusiv, în vederea predării.

În baza art. lll

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca predarea să se realizeze

de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R. cu sprijinul

I.J.P. Constanța în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva încheierii

nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 489/36/2012, a formulat

recurs persoana solicitată D.C.

Apărătorul recurentului

a solicitat să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect având în vedere

dosarul prezent a fost soluționat pe fond prin sentința penală nr. 37/P din 12 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 489/36/2012.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform

prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

formulat de persoana solicitată este nefondat.

Prin adresa din

data de 5 aprilie 2012, emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române,

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol s-a

comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța că la data de 24

ianuarie 2012, Biroul Sirene Italia a introdus o alertă cu privire la arestarea

în vederea predării, conform art. 95 din Convenția de Aplicare a Acordului Schenghen,

pe numele lui D.C.

Din adresa anexă

rezultă că persona solicitată D.C. a participat în mod activ la o grupare criminală

care se ocupa cu instigarea la și exploatarea unor tinere românce, transportând

prostituatele cu mașina și efectuând supravegherea lor, stabilindu-se în casa pe

care o adăpostea pe una dintre prostituate iar în unele ocazii a înlocuit-o pe șefa

organizației, D.T., la conducerea organizației, atunci când respectiva era plecată

în străinătate.

Din mandatul european

de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 19 ianuarie 2012 de către Judecătorul

pentru anchete preliminare de la Tribunalul din Treviso, mandat emis sub nr. de

referință al Dosarului nr. 3935/2011/R.G.N.R., nr. 4998/2011/R.G. GIP, rezultă că

D.C., zis M., începând din primăvara lui 2011 și până la data arestării, a colaborat

efectiv la activitatea de organizare și gestionare a prostituției unor tinere românce,

realizată de mătușa D.T. și de B.D., desfășurând activități de transport și supraveghere

a prostituatelor stabilindu-se, în acest scop, în locuința uneia dintre tinere exploatate

și, cu anumite ocazii, substituindu-se lui D.T., când aceasta se ducea în străinătate

în rolul de lider al numitei organizații.

S-a mai precizat

în mandatul european de arestare că delictul în baza cărui as-a emis mandatul de

arestare european pe numele numitului D.C. se pedepsesc cu pedeapsă sau o măsură

de siguranță privativă de libertate de la 4 la 12 ani de închisoare.

Față de o asemenea

situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate

este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva atingerilor arbitrare

aduse libertății, în scopul reducerii riscului arbitrariului și al preeminenței

dreptului, precum și cu privire la existența și persistența unor indicii serioase

cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite

și dacă justifică, în sine, o detenție îndelungată.

Din analiza dispozițiilor

legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte dispoziții din legea

specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă

că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor

de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv

dacă temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile

Legii nr. 302/2004, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea

ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta

le poate invoca.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul

de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea

procedurilor penale.

Mandatul european

de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 91, art. 103 din Legea

nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile decizie-cadru a Consiliului

nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților

Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Cât privește respectarea

dispozițiilor art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit textului,

privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a

fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile

anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni

rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există, însă,

o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană

statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport cu circumstanțele

fiecărui caz în parte.

În atare condiții,

existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se conformeze

dispozițiilor art. 99, art. 100 și următoarele din Legea nr. 302/2004.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul

persoana solicitată D.C. împotriva încheierii nr. 37/P din 11 aprilie 2012 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 489/36/2012.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli

judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii nr. 37/P din

11 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 489/36/2012.

Obligă recurenta

persoană solicitată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 aprilie 2012.