ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3980/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3980/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 142/P din 19
noiembrie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale
cu minori și de familie, a luat act de consimțământul persoanei solicitate
I.B., la predare.
A dispus executarea
Mandatului de arestare europeană nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la
data de 14 septembrie 2012 de autoritățile judiciare italiene - Tribunalul din
Milano privind persoana solicitată I.B. și predarea acestuia către autoritățile
judiciare solicitante cu respectarea principiului specialității prev. de art.
115 din Legea nr. 302/2004, republicată și cu condiția ca, în cazul în care se
va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate,
aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
A menținut măsura
arestării preventive a persoanei solicitate I.B. pe o perioadă de 24 zile, cu
începere de la data de 19 noiembrie 2012 până la data de 12 decembrie 2012,
inclusiv, în vederea predării.
S-au reținut, în
esență, următoarele:
Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Constanța a înaintat documentele pentru punerea în executare a
Mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data
de 14 septembrie 2012 de autoritățile judiciare italiene - Tribunalul din
Milano împotriva persoanei solicitate I.B. și semnalarea autorităților
judiciare din Italia, ca pe baza acesteia să se ia măsura arestării față de
persoana solicitată.
Mandatul european de
arestare s-a emis în vederea efectuării urmăririi penale de către autoritățile
judiciare italiene pentru săvârșirea infracțiunii de criminalitate organizată
transfrontalieră, aducerea unei persoane la starea de sclavie, trafic de
persoane în stare de sclavie, prev. de art. 416, 600 și 601 C. pen. italian și
pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 8 la 20 ani. Faptele sunt incriminate și
de legea penală română și constituie infracțiunile prevăzute de disp. art. 7
alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001 modificată, art. 190 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (2) C. pen.,
toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu pedeapsa închisorii de
până la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Prin Încheierea nr.
134/P din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța a dispus, în baza art.
103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, luarea măsurii arestării
persoanei solicitate I.B. pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 15
noiembrie 2012 până la data de 19 noiembrie 2012, inclusiv și emiterea
mandatului de arestare.
S-a reținut, ca
situație de fapt că, persoana solicitată I.B. este acuzată că este membră al
unei organizații având ca scop recrutarea de persoane fără venituri, cu
handicap fizic, din România și aducerea acestora la Milano - Italia, în vederea
practicării cerșetoriei, împotriva voinței lor, în perioada octombrie 2011 -
septembrie 2012. Membrii grupării organizate din care făceau parte mai multe
persoane, dispuneau de vehicule, bani și case, erau extrem de violenți cu
victimele, pe care le amenințau și le agresau pentru a le determina să
cerșească, obligându-le să trăiască asemenea sclavilor, în locuințe improprii
și fără a li se asigura condiții minime de hrană și apă.
Fiind audiată, în
conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004,
republicată, în ref. la art. 103 alin. (5) din același act normativ, persoana
solicitată I.B. a declarat că este de acord cu predarea, în vederea efectuării
urmăririi penale privind fapta menționată în mandat, cu respectarea
principiului specialității prev. de art. 115 din același act normativ.
În raport de
dispozițiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de
Apel a constatat că nu este incident vreunul din motivele de refuz ale
executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, astfel încât devin
incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva sentinței
penale pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs persoana solicitată I.B.
Examinând recursul
prin prisma dispozițiilor art. 385
14
și art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele
considerente:
Pe de o parte,
potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și
completată prin Legea nr. 222/2008, sentința prin care instanța se pronunță
asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu recurs în
termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana
solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Pe de altă parte,
dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României,
revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual
penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art.
21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea
procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru
persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții
interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii
procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control
judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit
dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II
C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea
acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost
reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și
ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere
reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art.
385
1
C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea
recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de
lege.
În cauză, se constată
că recurenta a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri
nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, or,
recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea
procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și,
din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele
ce preced, Înalta Curte potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc.
pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată I.B. împotriva
Sentinței penale nr. 142/P din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța,
secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, ca inadmisibil.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de persoana solicitată I.B. împotriva Sentinței
penale nr. 142/P din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția
penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurenta
persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință
publică, azi 3 decembrie 2012.
Procesat de GGC - N