ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1393/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1393/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată
următoarele: Ministerul Justiției din Italia, prin adresa nr. 33.7.4.109 AD și
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Centrul de Cooperare
Polițienească Internațională, Biroul Național INTERPOL, prin adresa nr. 1726256/8/
BEL din 1 aprilie 2008, au transmis Curții de Apel Brașov, spre executare,
mandatul de arestare european emis, la data de 22 decembrie 2007, de Tribunalul
din Napoli, Secțiunea Judecătorului Districtual pentru Cercetările și Audiența
Preliminară, Biroul nr. 39 privind pe cetățeanul român B.D.
Curtea de Apel Brașov, secția penală și
pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 33/F/2008 din 4 aprilie 2008,
în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european
de arestare emis, la data de 22 decembrie 2007, de autoritatea judiciară Tribunalul
din Napoli, Secțiunea Judecătorului Districtual pentru Cercetările și Audiența
Preliminară, Biroul nr. 39, în dosarul penal N. 18225/07 RG PM-O.C.C; N. 375/07
și N 18209/07 R.G.G.I.P., privind persoana solicitată B.D. și predarea acesteia
autorităților emitente de mai sus, cu condiția ca, executarea eventualei
pedepse să se facă în România.
Prin aceeași sentință s-a mai dispus ca, după
rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, organele de poliție să procedeze la
predarea persoanei solicitate potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004,
constatând că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
S-a mai stabilit, în baza art. 80 din Legea nr.
302/2004 și art. 189 C. proc. pen., să rămână în sarcina statului cheltuielile
judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă
de 100 lei, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Prima instanță, pentru a dispune astfel, a
constatat că persoana solicitată B.D., în ședință publică de la acea dată, a
declarat că nu consimte la predarea sa către statul italian, iar din dosarul de
urmărire penală nr. 5/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna
rezultă că acesta este cercetat, în prezent, pentru săvârșirea infracțiunii de
trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,
persoana vătămată fiind numita L.N., fapta fiind săvârșită în Italia.
De asemenea, a mai reținut că motivul de
refuz al predării, invocat de către persoana solicitată și prevăzut de art. 88 alin.
(2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu este imperativ prevăzut de lege, fiind la
aprecierea instanței să constate, în situația în care cel în cauză este
cercetat pentru aceeași faptă și în România, dacă se impune sau nu predarea
către autoritatea judiciară străină. S-a apreciat că dispozițiile art. 88 alin.
(2) din Legea nr. 302/2004 prevăd caracterul opțional al refuzului de predare,
ce rezultă din expresia „poate refuza executarea”.
Totodată, s-a mai stabilit de către prima
instanță că, deși persoana solicitată B.D. este supusă unei proceduri penale și
în România pentru același fapte, totuși, din conținutul mandatului european de
arestare cât și din actele de procedură din dosarul de urmărire penală, rezultă
că, în interesul bunei înfăptuiri a justiției, se impune a se proceda la
predarea persoanei solicitate și cercetarea acesteia de către autoritățile
judiciare italiene, în scopul identificării tuturor participanților (care nu
sunt din România), stabilirii exacte și complete a stării de fapt, întrucât
activitatea infracțională a fost desfășurată în cea mai mare parte în Italia.
Curtea de Apel Brașov, secția penală și
pentru cauze cu minori, a constatat, pe de o parte, că cercetările începute în
luna februarie a anului 2007, în dosarul nr. 5/D/P/2007, s-au desfășurat și au
avansat cu dificultate, întrucât persoana solicitată nu a recunoscut
învinuirile aduse și organul judiciar român nu a avut la dispoziție unele
mijloace de probă care se puteau administra numai în Italia, iar în luna august
2007 s-a solicitat, prin comisie rogatorie, efectuarea unor acte de procedură
în Italia, acte care încă nu au fost realizate.
Pe de altă parte, pentru ca procesul să se
desfășoare într-un termen rezonabil, prima instanță a apreciat că, prin
predarea persoanei solicitate către Tribunalul Napoli, se asigură condiții mai
bune în ceea ce privește stabilirea, cu celeritate, completă și corectă a
stării reale de fapt și a adevărului în cauză.
Instanța de fond a conchis constatând că, în
speță, nu se impune reținerea motivului opțional de refuz prevăzut de art. 88 alin.
(2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și că, de asemenea, nu este incident niciun
alt motiv de refuz al executării mandatului de arestare european, fiind astfel
îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune punerea în executare a
mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate B.D.
Împotriva sentinței sus-menționate, în termen
legal, a formulat recurs persoana solicitată B.D., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în practicaua prezentei
decizii.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit
dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta
este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, prima instanță a
fost investită cu solicitarea autorităților judiciare italiene de predare a
numitului B.D. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu
privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea
conținutului său și, întrucât Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze
cu minori, a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit
dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, a
solicitat parchetului de pe lângă această instanță identificarea, reținerea și
prezentarea persoanei solicitate în fața sa.
Persoana solicitată a fost reținută prin
ordonanța din 2 aprilie 2008 dată de procuror în dosarul nr. 934/11/5/2008 și
apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia,
conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Ulterior, prin încheierea de ședință din 3
aprilie 2008, pronunțată de aceeași instanță, persoana solicitată a fost
arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 3 aprilie 2008 până
la 2 mai 2008 inclusiv.
Întrucât la 4 aprilie 2008, cu ocazia
audierii persoanei solicitate, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004,
persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile
italiene, întrucât nu este vinovat de faptele pentru care s-a efectuat acesta
solicitare și a arătat că, în prezent, este cercetat pentru aceleași fapte de
autoritățile judiciare române.
În speță, Înalta Curte constată că,
într-adevăr persoana solicitată este cercetată atât de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna în dosarul nr.
5/D/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.
12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cât și de autoritățile judiciare italiene,
care au emis mandat european de arestare pe numele aceleiași persoane în
vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și
pedepsită de art. 601 C. pen. italian-trafic, de persoane și reducerea în
sclavie, persoana vătămată fiind aceeași-numita L.N., fapta fiind săvârșită în
Italia.
Față de această împrejurare, Înalta Curte
apreciază că instanța de fond, în mod justificat, a reținut că persoana
solicitată B.D. a invocat prevederile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004,
dar acest text legal nu conține dispoziții imperative, întrucât: „autoritatea
judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de
arestare atunci când persoana care face obiectul mandatului european de
arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care
a motivat mandatul european de arestare”, rezultând astfel, din conținutul
textului anterior enunțat că refuzul de a executa mandatul european de
arestare, în situația în care cel în cauză este cercetat pentru aceeași faptă
și în România, este o facultate a instanței, iar nu o obligație a acesteia.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată
că prima instanță, în mod corect, a procedat atunci când a apreciat că, pentru
o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei
solicitate către Tribunalul Napoli, asigurându-se astfel, condiții mai bune
pentru aflarea adevărului în cauză, precum și pentru desfășurarea cu celeritate
a procesului penal și stabilirea completă și corectă a situației de fapt, cu
atât mai mult cu cât cercetările în dosarul penal nr. 5/D/P/2007 al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna
au avansat cu dificultate, întrucât persoana solicitată nu a recunoscut
învinuirile aduse, iar organul judiciar român, în luna august 2007, a
solicitat, prin comisie rogatorie, efectuarea unor acte de procedură în Italia,
acte care încă nu au fost realizate.
Rațiunea mandatului european de arestare
constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot
sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând
instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului
emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În același sens, Înalta Curte reține că
mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și
încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a
Consiliului nr. 2002/584/ JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.
Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5
paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului,
privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a
fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității
judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a
săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în
necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
săvârșirea acesteia.
Prin dispozițiile anterior invocate, se
recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de
a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există însă, o definiție a noțiunii de
motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a
fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în
parte.
În atare condiții,
existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat corect
conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din
Legea 302/2004 procedând în consecință
și luând măsuri privind predarea
persoanei solicitate, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004.
Așa fiind, Înalta
Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. b C. proc. pen.
, va respinge, ca nefondat, recursul declarat
de persoana solicitată B.D. împotriva sentinței penale nr. 33/F/2008 din 4
aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza dispozițiilor art.
192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga
recurentul persoană solicitată la plata sumei de
140 lei, cu titlul de cheltuieli
judiciare,
inclusiv a sumei de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu pentru acesta, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de persoana solicitată B.D.
împotriva sentinței penale nr. 33/F/2008
din 4 aprilie 2008 a Curții de
Apel
Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la
plata sumei de 140 lei, cu
titlul de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând
onorariul
apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 aprilie 2008.