ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 219/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 219/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Examinând recursul de față,

constată:

Prin sentința penală nr. 433

din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția penală, s-a

hotărât condamnarea inculpatului

N.M.O., la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2)

s-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 54 zile închisoare rămas neexecutat

din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

62/2005 a Judecătoriei Bârlad, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe perioadă de 4 ani.

S-a menținut starea de arest

și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive începând

cu data de 9 aprilie 2008 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 C.

pen. și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă D.P.R.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-au reținut

următoarele:

Înainte de data de 20

octombrie 2005, când a rămas definitivă sentința penală nr. 62/2005 a

Judecătoriei Bârlad, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni

închisoare, inculpatul N.M.O. a fugit în Italia, astfel încât mandatul de

executare a pedepsei nu a putut fi pus în executare decât la 21 octombrie 2007.

În timp ce se afla în

Italia, inculpatul a contactat-o telefonic, prin intermediul martorei G.C. pe

partea vătămată D.P.R., și profitând de faptul că aceasta nu avea venituri, i-a

propus să vină să lucreze în Italia promițându-i că îi va asigura cazarea și

transportul.

Inculpatul i-a trimis părții

vătămate 30 de euro și, la data de 29 iulie 2006, aceasta a plecat din România

la Roma, unde a fost așteptată de inculpat și de fratele acestuia. Cu această

ocazie inculpatul a plăti șoferului autocarului suma de 80 de euro reprezentând

diferența pentru biletul de călătorie.

În continuare, partea

vătămată a fost condusă de inculpat și de fratele acestuia în localitatea C.M. unde

a fost cazată într-un imobil, situat la marginea localității, în care locuiau

și cei doi frați.

Inculpatul i-a luat părții

vătămate pașaportul spunându-i că o să i-l restituie când își va achita

datoriile față de el și i-a adus la cunoștință că va trebui să întrețină

relații sexuale cu diferite persoane aduse de cei doi.

Partea vătămată a refuzat să

facă ce i se cerea, motiv pentru care a fost bătută în mai multe rânduri și

obligată să întrețină relații sexuale.

S-a reținut că, după

aproximativ 2 luni, cu ajutorul unui cetățean italian, care a plătit

inculpatului suma de 350 euro, pretins a fi datorată de partea vătămată,

acesteia i-a fost restituit pașaportul și a reușit să plece din imobil și, în

final, să se întoarcă în România.

Instanța a mai reținut că

inculpatul a încercat în cursul urmăririi penale, prin rudele sale, să o

determine pe partea vătămată să își schimbe declarațiile.

S-a concluzionat că fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

faptă ce a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.

37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei

au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen., gradul concret de pericol

social, relațiile sociale lezate, stăruința inculpatului în săvârșirea unor

fapte antisociale, conduita pe parcursul procesului și încercarea de a îngreuna

aflarea adevărului prin diverse mijloace.

Referitor la cererea de

despăgubiri formulată de partea vătămată instanța a reținut că aceasta nu a

făcut nici o dovadă cu privire la daunele materiale de 500 euro solicitate, iar

daunele morale, în cuantum de 4.900 euro sunt exagerate. S-a apreciat că

cererea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale este întemeiată în

limita sumei de 500 euro.

De asemenea, s-a reținut că

partea vătămată nu a dovedit că a efectuat cheltuieli judiciare.

Prin decizia penală nr. 131

din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, s-a

admis apelul declarat de inculpat și s-a desființat în parte sentința în ceea

ce privește latura penală.

Rejudecând, instanța de apel

a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a redus pedeapsa

aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.

12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 de la 7 ani la 5 ani închisoare

menținând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe o durată de 4 ani.

S-a contopit pedeapsa

aplicată cu restul de 54 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad

și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a menținut starea de arest

și s-a dedus la zi detenția preventivă.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D.P.R. care a fost

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În motivarea deciziei s-a

reținut că pedeapsa a fost greșit individualizată întrucât nu s-a avut în

vedere ușurința cu care partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului.

S-a mai reținut că este

nefondată critica formulată de inculpat în sensul că a fost condamnat pentru

altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată și că nu s-a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (2) lit. a) în art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 fiind evident că nu este vorba

nici de altă faptă și nici de altă încadrare juridică.

De asemenea, s-a reținut că

probele administrate dovedesc existența faptei și vinovăția inculpatului, fiind

astfel nefondată susținerea că nu există probe de vinovăție și că sumele de

bani date de partea vătămată reprezentau cheltuieli de întreținere.

Referitor la apelul părții

civile s-a reținut că nu există motive de fapt sau de drept care să poată duce

la desființarea sentinței.

Inculpatul a declarat recurs

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9,

10, 12 și 14 C. pen.

S-a arătat în motivarea

recursului că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru

care a fost trimis în judecată, astfel încât se impune casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a susținut, de asemenea,

că în textul legal la care se face trimitere prin hotărârea de condamnare se

face referire la săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane

împreună, iar din probatorii nu rezultă că săvârșirea infracțiunii a fost

comisă de două sau mai multe persoane împreună, care să fie trimise în judecată

pentru faptele care i se impută, astfel că, în mod greșit s-a reținut în

sarcina sa o astfel de infracțiune, fiind lipsit de relevanță că s-a disjuns

cauza cu privire la alte persoane.

S-a mai susținut că probele

au fost apreciate trunchiat și că nu au fost examinate susținerile

inculpatului.

În subsidiar, s-a susținut

că individualizarea pedepsei este greșită întrucât aceasta trebuia redusă până

la minimul special prevăzut de lege.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Astfel este nefondat motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.,

întrucât hotărârile pronunțate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția,

iar motivarea nu contrazice dispozitivul acestora, care este explicit.

Se constată, de asemenea, că

nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanțele nu au omis să se pronunțe asupra

vreunei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu

privire la probele administrate ori asupra vreunei cereri esențiale pentru

părți.

Susținerea din motivarea

recursului în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată își

găsește temeiul în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., dar nu este fondată.

Existența acestui motiv de

casare presupune să se fi dispus condamnarea pentru o faptă care în

materialitatea ei să nu fi făcut obiectul trimiterii în judecată.

În speță, inculpatul N.M.O. a

fost condamnat pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată constând în

aceea că a recrutat, transportat, cazat în Italia și a exploatat sexual,

împreună cu fratele său, pe partea vătămată D.P.R.

Este evident că nu

constituie o condamnare pentru o altă faptă menționarea ca temei al condamnării

și a dispozițiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc

forma tip a infracțiunii de trafic de persoane, pe lângă alin. (2) lit. a) al

aceluiași articol, care incriminează ca formă agravată a aceleiași infracțiuni

săvârșirea acesteia de două sau mai multe persoane împreună.

Tot astfel, se reține că atâta

timp cât alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 face referire la

infracțiunea de trafic de persoane în forma tip, menționarea alin. (1) al

aceluiași articol, care o descrie, nu constituie o schimbare a încadrării

juridice.

Curtea mai reține că este

nefondată și critica vizând aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

critică ce se referă la greșita încadrare juridică a faptei și poate fi

valorificată în recurs conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.

Cele susținute în motivarea

recursului sunt nefondate întrucât săvârșirea faptei de două sau mai multe

persoane constituie o circumstanță reală a cărei existență nu este condiționată

de trimiterea concomitentă în judecată a tuturor făptuitorilor.

Cum din probe rezultă că fapta

a fost comisă de inculpat împreună cu fratele său, N.R.G. față de care s-a

disjuns cauza întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, corect s-a reținut

că în cauză sunt incidente dispozițiile alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr.

678/2001.

Din analiza materialului

probator aflat la dosar, Curtea reține că situația de fapt a fost corect

stabilită, iar împrejurarea că inculpatul nu s-a aflat în permanență în

imobilul în care a fost cazată partea vătămată este lipsită de relevanță și nu

infirmă ceea ce rezultă din declarațiile acesteia coroborate cu cele ale

martorilor D.D., G.C. și P.C.

Nu în ultimul rând este de

reținut că din declarațiile părții vătămate coroborate cu cele ale martorelor D.D.

și F.T. rezultă că inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată ca,

în schimbul unei sume de bani, să își schimbe declarațiile în sensul de a

retrage acuzațiile pe care i le-a adus.

Față de cele ce preced se

reține că fiind dovedită existența infracțiunii și săvârșirea acesteia de către

inculpat, în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia.

Curtea apreciază că nu este

fondat nici ultimul motiv de recurs invocat de inculpat, întrucât la stabilirea

pedepsei pentru infracțiunea comisă au fost avute în vedere toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. și din actele dosarului nu rezultă existența

vreunei împrejurări care să justifice reducerea pedepsei, astfel cum a fost

redusă de instanța de apel.

Constatând că din examinarea

cauzei nu rezultă motive de casare care să poată fi luate în considerare din

oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.M.O. împotriva deciziei penale nr. 131 din 11

noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 aprilie 2008 la

26 ianuarie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2009.