ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3315/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 159 din 21 martie 2008 Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul B.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la acțiunea infracțională privind pe martora-victimă C.M.A.), la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen., a stabilit ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fixat termen de încercare de 2 ani. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat organ de supraveghere; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; Î n baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 11 februarie la 14 martie 2007. Totodată, s-a luat act că partea vătămată M.A.M.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. De asemenea, s-a dispus să se restituie inculpatului pașaportul ridicat cu ocazia efectuării percheziției corporale și care a fost depus la Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor Vaslui, precum și suma de 250 Euro ridicată de la acesta și depusă la Trezoreria Vaslui cu chitanța nr. 9, seria VSVPL, nr. 06807111/02 din 28 februarie 2007. Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul nr. 26/D/P/l 8 aprilie 2007, D.I.I.C.O.T, Biroul Teritorial Vaslui, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C.M.

pentru săvârșirea infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că inculpatul a început să facă deplasări în Italia încă din anul 2002 și că în anul 2003, a luat hotărârea infracțională de a recruta tinere în vederea exploatării sexuale a acestora în Italia. Prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că inculpatul a propus victimei M.A.M., care era prietenă cu partea vătămată C.M.A. să meargă în Italia unde ar putea să le ofere locuri de muncă, cunoscând dorința acestora de a munci. Astfel, la data de 1 august 2003, inculpatul însoțit de cele două fete și de numitul B.F.Ș.

(devenit C. în anul 2006, prin căsătorie cu victima C.M.A.,), au plecat în Italia, la Roma, unde s-au cazat într-un imobil în care locuiau cu chirie mai mulți cetățeni români. Victima M.A. s-a împrietenit cu martora S.M.A., de la care a aflat ulterior că inculpatul intenționa să o vândă unor italieni în vederea practicării prostituției într-un club. S-a reținut că această victimă , de teamă, a fugit din imobilul în care locuia, la martoră, iar pentru a o recupera inculpatul a folosit violențe și amenințări la adresa victimei și a martorei. S-a constatat că victima C.M.A., potrivit probelor existente la dosar, a continuat să locuiască în aceeași cameră din același imobil cu inculpatul, cu martorul B. (devenit C.) și a refuzat să practice prostituția într-un club, deși i s-a făcut această propunere.

De asemenea, Tribunalul Vaslui a mai reținut că victima M.A.M. (după 2-3 săptămâni) a reușit să plece din Italia în Belgia, la mama și mătușa sa, ajutată fiind de martora S., în timp ce victima C.M. (după o lună de zile) a plecat cu martorul B. în Spania, unde după 3 ani s-au căsătorit, iar acestea, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță. S-a constatat că victima C.M. a expediat la dosar prin poștă xerocopia declarației atestată de Cabinetul avocatului M., care a fost apoi depusă în original de către soțul ei (B.) și deși pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a susținut că victima M. îi era prietenă la data plecării în Italia, aceasta, în declarațiile sale date în timpul urmăririi penale, nu a confirmat susținerile inculpatului, afirmând că acesta era o simplă cunoștință și nu prietenul ei.

S-a mai reținut că victima M.A.M. dorea într-adevăr să muncească și nu să se prostitueze, întrucât anterior plecării în Italia aceasta fusese în vizită în Belgia , unde se afla mama sa, însă nu a rămas să muncească acolo pentru că nu cunoștea limba franceză. Prima instanță a constatat că declarațiile victimelor M.A.M., precum și ale martorilor S.M.A. și G.C., desele ieșiri și intrări în țară, dispariția inculpatului după revocarea măsurii arestării preventive, nesolicitarea administrării de probe în timpul urmăririi penale de către inculpat, așteptarea acestuia de a se face probatoriu de către instanță, pentru ca ulterior să încerce să-l combată cu declarațiile martorilor B.F.S.

(devenit C.) și B.L.N., precum și cu declarațiile victimei C., atestate de către un cabinet de avocatură, biletul scris în timp ce a fost reținut de către organul de urmărire penală (care era adresat mamei sale și prin care îi adresa rugămintea să le ceară victimei C. și numitei B. să-și schimbe declarațiile date împotriva sa), nu s-au coroborat cu celelalte probe din dosar și Ie-a înlăturat. De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare împrejurarea că inculpatul era prieten cu victima M.A.M., înainte și după plecarea în Italia, întrucât din afirmațiile victimei a rezultat că erau doar simple cunoștințe, reținând ca un argument în plus, în sprijinul acestei afirmații și faptul că aceasta, după numai 2-3 săptămâni de ședere la Roma, a părăsit Italia cu destinația Belgia, fiind nevoită să fugă la mama sa (ajutată fiind și de martora S.).

S-a mai relevat că dacă lucrurile ar fi stat așa cum a afirmat inculpatul, o prietenă care a plecat în Italia, împreună cu prietenul său, în ideea de a munci, nu-l părăsea la mai puțin de o lună de zile, ceea ce dovedit încă o dată dorința inculpatului de a o obliga să meargă în club pentru a se prostitua. S-a mai reținut că martora sub acoperire E.S. a afirmat că inculpatul și fratele acestuia i-au propus și ei să accepte să se prostitueze. Prima instanță a mai constatat că nici inculpatul și nici victima M.A.M. nu au avut un loc de muncă în Italia, deci nu aveau de unde să obțină bani în mod legal, relevându-se totodată și împrejurarea că inculpatul nu era o persoană ușor intimidabilă, astfel încât arestarea sa preventivă să poată avea drept consecință dispariția sa pe timpul urmăririi penale.

Tribunalul Vaslui a constatat că din probatoriul administrat a rezultat fără dubii că inculpatul a recrutat-o pe victima M.A.M. în vederea exploatării sexuale, folosind violențe și amenințări, în drept, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001. De asemenea, prima instanță a mai constatat că nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul ar fi traficat-o și pe numita C.M.A., astfel că a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. (2) C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală și scopul special prevăzut de art. 52 C. pen., constatând că inculpatul nu avea antecedente penale, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și dând eficiență dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta chiar și fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel încât a dispus, în temeiul art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale, ținând seama de persoana inculpatului, de numărul persoanelor traficate, de perioada lungă de timp de când a comis fapta, până în prezent. A stabilit totodată , pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere la care urmează a se supune inculpatul. S-a luat act că partea vătămată M.A.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Întrucât în timpul urmăririi penale, cu ocazia percheziției corporale, i s-au reținut inculpatului pașaportul și suma de 250 Euro, prima instanța a dispus să-i fie restituite, constatându-se că nu s-a făcut dovada că suma de 250 Euro, pe care inculpatul o avea la el provenea din săvârșirea infracțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul B.C.M., invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. Acesta a susținut că hotărârea pronunțată de prima instanță se bazează doar pe declarațiile celor două martore victime, care nici nu se coroborează între ele. A mai arătat că una din aceste martore a relatat că, în fapt, singură s-a deplasat în Italia, în baza pașaportului personal, împrejurare confirmată și de soțul ei, iar față de conținutul depoziției acestei martore, în sarcina inculpatului nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

S-a solicitat de către apărătorul apelantului inculpat reaprecierea materialului probator administrat, admiterea apelului promovat, desființarea sentinței pronunțate și pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Curtea de Apel lași, secția penală, examinând cauza, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul declarat inculpat împotriva sentinței penale nr. 159 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, este nefondat și, prin decizia penală nr. 65 din 27 mai 2008 l-a respins ca atare, obligându-l totodată pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat în esență, așa cum a rezultat din materialul probator administrat, că în vara anului 2003, inculpatul B.C.M. i-a propus martorei-victimă M.A.M. să meargă la muncă în Italia, oferindu-se să o ajute să ocupe un post de cameristă. S-a reținut că aceasta, în cele din urmă, a acceptat propunerea inculpatului de a-l însoți în Italia, întrucât tânăra nu realiza niciun venit, iar tatăl acesteia avea o pensie modestă. Deoarece martora-victimă nu avea serviciu în țară, i-a spus inculpatului că nu are bani pentru a-și plăti contravaloarea biletului la autocarul cu care urmau să se deplaseze în Italia, iar inculpatul B.C.M. s-a oferit să-i plătească biletul, urmând ca, după ce se va angaja în Italia, martora să-i restituie suma de 700 Euro.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai reținut că împreună cu inculpatul și martora M.A.M. s-au deplasat în Italia și martorii C.M.A. și B.F. Odată ajunși la Roma, s-a relevat că inculpatul a condus-o pe martora M.M.A. într-o cameră pe care o avea închiriată într-un imobil din acest oraș, încercând după aceea să găsească un club în care să practice prostituția sau un italian, căruia să o vândă. S-a constatat că aceste aspect au rezultat din declarațiile constante ale martorei S.M.A., care a ajutat-o pe victima M.M. să fugă de la inculpat și să plece apoi în Belgia unde se aflau mama și mătușa sa. De asemenea, s-a reținut că, în declarațiile sale, martora-victimă M.A.M. a arătat că inculpatul B.C.M.

i-a suportat cheltuielile de transport până la Roma, a cazat-o într-o cameră dintr-un imobil și, când a aflat că acesta intenționa să o vândă pentru a practica prostituția într-un club de noapte, a fugit la o altă româncă, respectiv la martora S.M.A. Instanța de prim control judiciar a mai reținut că inculpatul B.C.M. i-a cerut să se întoarcă la el, a amenințat-o cu moartea atât pe ea, cât și pe S.M.A. și i-a spus că nu-i va restitui pașaportul pentru a putea pleca din Italia, însă , în cele din urmă, martora S.M.A. a dat inculpatului o sumă de 400 sau 600 Euro, pentru a-i restitui pașaportul victimei M.M.A. și apoi a trimis-o, cu trenul, la mama ei în Belgia, împrejurări ce s-au relevat, atât din declarațiile constante ale martorei S.M.A.

(deși au fost luate la intervale mari de timp) cât și din depoziția martorului G.C., (audiat în cursul urmăririi penale). S-a mai constatat că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat confruntarea sa cu martora S.M.A., însă la data de 14 martie 2007, când procurorul a trecut la realizarea acestui act procesual, admis la cererea inculpatului, acesta a refuzat să mai fie confruntat cu martora, în prezența apărătorului său ales (filele 127-128 dosar urmărire penală). S-a mai reținut că în cauză cercetările nu puteau fi finalizate deoarece inculpatul nu se afla în țară , însă la data de 10 februarie 2007 inculpatul a fost depistat în Aeroportul Internațional „Henri Coandă" -București unde urma să se îmbarce în cursa de Roma și a fost condus la D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Vaslui, unde a fost audiat, după care s-a procedat la reținerea sa și la prezentarea în fața instanței pentru interogatoriu și discutarea propunerii de arestare preventivă. Inculpatul B.C.M. a fost arestat , iar la data de 14 martie 2007 a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului, acesta fiind judecat în stare de libertate. Curtea de Apel lași, secția penală, a constatat că activitatea materială desfășurată de inculpatul B.C.M. întrunea, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reținând că, în fapt, acesta a recrutat, transportat și cazat în Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima-martoră M.A.M.

S-a mai apreciat că întrucât activitatea infracțională nu s-a dovedit a fi deosebit de amplă și având în vedere lipsa antecedentelor penale și caracterizările favorabile ale inculpatului, precum și vârsta acestuia, în mod corect, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului B.C.M. largi circumstanțe reale și personale, coborându-i pedeapsa aplicată sub minimul special și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul B.C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii și invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., prin schimbarea modalității de executare a pedepsei. Recursul formulat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Înalta Curte constată că deși inculpatul B.C.M., atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești constant nu și-a recunoscut faptele săvârșite, din probele administrate la dosar, rezultă însă cu certitudine că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat și condamnat, respectiv că a recrutat, traficat transportat și cazat pe martora victimă M.A.M. în Italia, încercând să o vândă unor italieni în vederea exploatării sale sexuale într-un club, inducând-o în eroare că va fi angajată ca și menajeră sau cameristă la un hotel unde lucra și soția fratelui său C. ( declarație filele 28-32 și 33-37 d.u.p.). Totodată, Înalta Curte constată că din declarațiile martorilor S.M.A.

(filele 52-56 d.u.p.), G.C. (filele 57-59 d.u.p.) dar și a martorei sub acoperire E.S. (filele 39-40 d.u.p.), ce se coroborează cu declarațiile victimei M.A.M., a rezultat indubitabil că inculpatul, în vara anului 2003, este cel ce a avut inițiativa plecării și transportării victimei în Italia, profitând de starea materială precară a acesteia, ce nu avea o sursă de venit în țară, ulterior manifestându-și intenția de a o exploata sexual pe acesta într-un club, iar când aceasta a refuzat și a fugit, a folosit amenințări și violențe în scopul de a o recupera. Prin urmare, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul că, în speță, se impune achitarea sa, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât așa cum, corect, a reținut instanța de fond și apoi și instanța de prim control judiciar, inculpatul B.C.M., conform probelor administrate în dosar, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, corect fiind înlăturate dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul ar fi procedat asemănător și în cazul victimei C.M. Alina. De altfel în declarația dată la 11 februarie 2007, cu ocazia arestării sale, inculpatul a recunoscut că a încercat să transmită mamei sale un bilet prin care o ruga să-i comunice numitei C.A.

să revină în țară și să-și schimbe declarația( fila 11 d.u.p.) De asemenea, Înalta Curte constată că justificat a procedat instanța de prim control judiciar atunci când și-a însușit punctul de vedere al primei instanțe, care a apreciat, corect, că în cauză se poate da o largă eficiență circumstanțelor personale, dar și celor reale ale săvârșirii faptei, reducând cuantumul pedepsei sub minimul special și păstrând ca modalitate de executare a pedepsei dispozițiile art. 86 1 C. pen. Prin urmare, nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei aplicate (de numai 2 ani închisoare), au fost respectate de către instanța de prim control judiciar criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului B.C.M., care se află la primul conflict cu legea penală, este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, prin aceea că a recrutat, transportat și cazat în Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima-martoră M.A.M., inducând-o în eroare că va fi angajată ca menajeră la o familie, ulterior folosind împotriva acestei martore, atât amenințarea, cât și forța fizică spre a o determina să accepte să revină în locația de unde a fugit și să se prostitueze, corect instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa stabilită sub minimul special, în regim suspensiv de executare, reflectă atât periculozitatea faptelor, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei și pentru reeducarea inculpatului, astfel încât, în speță, nu se justifică o nouă individualizare a pedepsei prin schimbarea modalității de executare a acesteia, neimpunându-se, deci, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nici reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului și nici schimbarea modalității de executare a acesteia nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.M. împotriva deciziei penale nr. 65 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.M. împotriva deciziei penale nr. 65 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2008.