ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3315/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3315/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 159 din 21 martie 2008 Tribunalul
Vaslui l-a condamnat pe inculpatul B.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de
trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001 cu aplic.
art. 74 lit. a)
C. pen. și art. 76 lit. c) C.
pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 41
alin. (2) C. pen.
(referitoare la acțiunea infracțională privind pe martora-victimă C.M.A.), la
pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit.
a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., a stabilit ca inculpatul să fie
lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 86
1
C. pen., a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere și a fixat termen de încercare de 2 ani.
Conform art. 71 alin.
(5) C. pen., pe durata suspendării executării
pedepsei, a dispus
suspendarea executării pedepsei accesorii.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat
să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele
fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat
organ de supraveghere; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,
reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și
întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să
comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;
Î
n baza art. 88 alin.
(1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată,
durata reținerii și
arestării preventive de la 11 februarie la 14 martie 2007.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată M.A.M. nu s-a
constituit parte civilă în procesul penal.
De asemenea, s-a dispus să se restituie inculpatului
pașaportul ridicat cu ocazia efectuării percheziției corporale și care a fost
depus la Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor
Vaslui, precum și suma de 250 Euro ridicată de la acesta și depusă la
Trezoreria Vaslui cu chitanța nr. 9, seria VSVPL, nr. 06807111/02 din 28
februarie 2007.
Prin aceeași sentință a
fost obligat inculpatul să plătească statului
suma de 700 lei, cu titlul
de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a
reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr.
26/D/P/l 8 aprilie 2007, D.I.I.C.O.T, Biroul Teritorial
Vaslui, a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului B.C.M. pentru săvârșirea infracțiunea de
trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că
inculpatul a început să facă deplasări în Italia încă din anul 2002 și că în
anul 2003, a luat hotărârea infracțională de a recruta tinere în vederea
exploatării sexuale a acestora în Italia.
Prima instanță,
examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că inculpatul a propus
victimei M.A.M., care era prietenă
cu partea vătămată C.M.A. să meargă
în Italia unde ar putea să le ofere locuri de muncă, cunoscând dorința acestora
de a munci. Astfel, la data de 1 august 2003, inculpatul însoțit de cele două
fete și de numitul B.F.Ș. (devenit C. în anul 2006, prin căsătorie cu victima C.M.A.,),
au plecat în Italia, la Roma, unde s-au cazat într-un imobil în care locuiau cu
chirie mai mulți cetățeni români.
Victima M.A. s-a împrietenit cu martora S.M.A., de la care a
aflat ulterior că inculpatul intenționa să o vândă unor italieni în vederea
practicării prostituției într-un club. S-a reținut că această victimă , de
teamă, a fugit din imobilul în care locuia, la martoră, iar pentru a o recupera
inculpatul a folosit violențe și amenințări la adresa victimei și a martorei.
S-a constatat că victima C.M.A., potrivit probelor existente
la dosar, a continuat să locuiască în aceeași cameră din același imobil cu
inculpatul, cu martorul B. (devenit C.) și a refuzat să practice prostituția
într-un club, deși i s-a făcut această propunere.
De asemenea, Tribunalul Vaslui a mai reținut că victima M.A.M.
(după 2-3 săptămâni) a reușit să plece din Italia în Belgia, la mama și mătușa
sa, ajutată fiind de martora S., în timp ce victima C.M. (după o lună de zile)
a plecat cu martorul
B. în Spania, unde după
3 ani s-au căsătorit, iar acestea, deși legal
citate, nu s-au prezentat
în instanță.
S-a constatat că victima C.M. a expediat la
dosar prin poștă xerocopia declarației atestată de Cabinetul avocatului M.,
care a fost apoi depusă în original de către soțul ei (B.) și deși pe
tot parcursul procesului penal, inculpatul a
susținut că victima M. îi
era prietenă la data plecării în Italia,
aceasta, în declarațiile sale date în timpul urmăririi penale, nu a confirmat
susținerile inculpatului, afirmând că acesta era o simplă cunoștință și nu
prietenul ei. S-a mai reținut că victima M.A.M. dorea într-adevăr să muncească
și nu să se prostitueze, întrucât anterior plecării în Italia aceasta fusese în
vizită în Belgia , unde se afla mama sa,
însă nu a rămas să muncească
acolo pentru că nu cunoștea limba franceză.
Prima instanță a constatat că declarațiile
victimelor M.A.M., precum și ale martorilor S.M.A. și G.C., desele ieșiri și
intrări în țară, dispariția inculpatului după revocarea măsurii arestării
preventive, nesolicitarea administrării
de
probe în timpul urmăririi penale de către inculpat, așteptarea acestuia
de
a se face probatoriu de către instanță, pentru ca ulterior să încerce să-l
combată cu declarațiile martorilor B.F.S. (devenit C.) și B.L.N., precum și cu
declarațiile victimei
C., atestate de către
un cabinet de avocatură, biletul scris în timp ce
a fost reținut de
către organul de urmărire penală (care era adresat mamei sale și prin care îi
adresa rugămintea să le ceară victimei C.
și
numitei B. să-și schimbe declarațiile date împotriva sa), nu s-au coroborat cu
celelalte probe din dosar și Ie-a înlăturat.
De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare
împrejurarea că inculpatul era prieten cu victima M.A.M., înainte și după
plecarea în Italia, întrucât din afirmațiile victimei a rezultat că erau doar
simple cunoștințe, reținând ca un argument în plus, în sprijinul acestei
afirmații și faptul că aceasta, după numai 2-3 săptămâni de ședere la Roma, a
părăsit Italia cu destinația Belgia, fiind nevoită să fugă la mama sa (ajutată
fiind și de martora S.). S-a mai relevat că dacă lucrurile ar fi stat așa cum a
afirmat inculpatul, o prietenă care a plecat în Italia, împreună cu prietenul
său,
în ideea de a munci, nu-l părăsea la
mai puțin de o lună de zile, ceea ce
dovedit încă o dată dorința
inculpatului de a o obliga să meargă în club pentru a se prostitua.
S-a mai reținut că martora sub acoperire E.S. a afirmat că
inculpatul și fratele acestuia i-au propus și ei să accepte să se prostitueze.
Prima instanță a mai constatat că nici
inculpatul și nici victima M.A.M. nu au avut un loc de muncă în Italia, deci nu
aveau de unde să obțină bani în mod legal, relevându-se totodată și
împrejurarea că inculpatul nu era o persoană ușor intimidabilă, astfel încât
arestarea sa preventivă să poată avea drept consecință dispariția sa pe timpul
urmăririi penale.
Tribunalul Vaslui a constatat că din
probatoriul administrat a
rezultat fără
dubii că inculpatul a recrutat-o pe victima M.A.M. în vederea exploatării
sexuale, folosind violențe și amenințări,
în drept, fapta inculpatului
întrunind elementele constitutive ale
infracțiunii
prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001.
De asemenea, prima
instanță a mai constatat că nu s-a dovedit cu
certitudine că inculpatul ar fi traficat-o și pe
numita C.M.A., astfel că a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.,
reținute în sarcina inculpatului.
La individualizarea
judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere
dispozițiile art. 72 alin. (2) C. pen., respectiv dispozițiile părții
generale a
Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială,
gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului,
împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală și scopul special
prevăzut de art. 52 C. pen., constatând că inculpatul nu avea antecedente
penale, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art.
74 lit. c) C. pen. și dând eficiență dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen.
În ceea ce privește
modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că pronunțarea
condamnării constituie un avertisment pentru acesta chiar și fără executarea
pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel încât a dispus,
în temeiul art. 86
1
C. pen., suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale,
ținând seama de persoana inculpatului, de numărul persoanelor traficate, de
perioada lungă de timp de când a comis fapta,
până în prezent. A stabilit
totodată , pe durata termenului de
încercare, măsurile de supraveghere la care urmează a se supune inculpatul.
S-a luat act că
partea vătămată M.A.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Întrucât în timpul
urmăririi penale, cu ocazia percheziției corporale, i s-au reținut inculpatului
pașaportul și suma de 250 Euro, prima instanța a dispus să-i fie restituite,
constatându-se că nu s-a făcut dovada că suma de 250 Euro, pe care inculpatul o
avea la el provenea din săvârșirea infracțiunii.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul B.C.M., invocând nelegalitatea
și netemeinicia hotărârii. Acesta a susținut că hotărârea pronunțată de prima
instanță se bazează doar pe declarațiile celor două martore victime, care nici
nu se coroborează între ele.
A mai arătat că una
din aceste martore a relatat că, în fapt, singură s-a deplasat în Italia, în
baza pașaportului personal, împrejurare confirmată și de soțul ei, iar față de
conținutul depoziției acestei martore, în sarcina inculpatului nu poate fi
reținută săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. S-a solicitat de către
apărătorul apelantului inculpat reaprecierea materialului probator administrat,
admiterea apelului promovat, desființarea sentinței pronunțate și pe fond,
achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.
a) C. proc. pen.
Curtea de Apel lași,
secția penală, examinând cauza, în limitele și în conformitate cu dispozițiile
art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul declarat inculpat
împotriva sentinței penale nr. 159 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul
Vaslui, este nefondat și, prin decizia penală nr. 65 din 27 mai 2008 l-a respins
ca atare, obligându-l totodată pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a dispune
astfel, instanța de prim control judiciar a constatat în esență, așa cum a rezultat
din materialul probator administrat, că în vara anului 2003, inculpatul B.C.M.
i-a propus martorei-victimă M.A.M. să meargă la muncă în Italia, oferindu-se să
o ajute să ocupe un post de cameristă. S-a reținut că aceasta, în cele din
urmă, a acceptat propunerea inculpatului de a-l însoți în Italia, întrucât
tânăra nu realiza niciun venit, iar tatăl acesteia avea o pensie modestă.
Deoarece martora-victimă nu avea serviciu în țară, i-a spus inculpatului că nu
are bani pentru a-și plăti contravaloarea biletului la autocarul cu care urmau
să se deplaseze în Italia, iar inculpatul B.C.M. s-a oferit să-i plătească
biletul, urmând ca, după ce se va angaja în Italia, martora să-i restituie suma
de 700 Euro.
De asemenea, instanța
de prim control judiciar a mai reținut că împreună cu inculpatul și martora M.A.M.
s-au deplasat în Italia și martorii C.M.A. și B.F.
Odată ajunși la Roma,
s-a relevat că inculpatul a condus-o pe martora M.M.A. într-o cameră pe care o
avea închiriată într-un imobil din acest oraș, încercând după aceea să găsească
un club în care să practice prostituția sau un italian, căruia să o vândă.
S-a constatat că
aceste aspect au rezultat din declarațiile constante ale martorei S.M.A., care
a ajutat-o pe
victima M.M. să fugă de la
inculpat și să plece apoi în Belgia
unde se aflau mama și mătușa sa.
De asemenea, s-a
reținut că, în declarațiile sale, martora-victimă M.A.M. a arătat că inculpatul
B.C.M. i-a suportat cheltuielile de transport până la Roma, a cazat-o într-o
cameră dintr-un imobil și, când a aflat că acesta intenționa să o vândă pentru
a practica prostituția într-un club de noapte, a fugit la o altă
româncă, respectiv la martora S.M.A.
Instanța de prim
control judiciar a mai reținut că inculpatul B.C.M. i-a cerut să se întoarcă la
el, a amenințat-o cu moartea atât pe ea, cât și pe S.M.A. și i-a spus că nu-i
va restitui pașaportul pentru a putea pleca din Italia, însă , în cele din
urmă, martora S.M.A. a dat inculpatului o sumă de 400 sau 600 Euro, pentru a-i
restitui pașaportul victimei M.M.A.
și apoi
a trimis-o, cu trenul, la mama ei în Belgia, împrejurări ce
s-au
relevat, atât din declarațiile constante ale martorei S.M.A. (deși au fost
luate la intervale mari de timp) cât și din depoziția martorului G.C., (audiat
în cursul urmăririi penale).
S-a
mai constatat că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și
a solicitat confruntarea sa cu martora S.M.A.,
însă la data de 14 martie 2007, când procurorul a trecut la realizarea acestui
act procesual, admis la cererea inculpatului, acesta a refuzat să mai fie
confruntat cu martora, în prezența apărătorului său ales (filele 127-128 dosar
urmărire penală).
S-a mai reținut că în
cauză cercetările nu puteau fi finalizate
deoarece
inculpatul nu se afla în țară , însă la data de 10 februarie 2007
inculpatul
a fost depistat în Aeroportul Internațional „Henri Coandă" -București unde
urma să se îmbarce în cursa de Roma și a fost condus la D.I.I.C.O.T. - Biroul
Teritorial Vaslui, unde a fost audiat, după care s-a procedat la reținerea sa
și la prezentarea în fața instanței pentru interogatoriu și discutarea
propunerii de arestare preventivă. Inculpatul B.C.M. a fost arestat , iar la
data de 14 martie 2007 a fost revocată măsura arestării preventive a
inculpatului, acesta fiind judecat în stare de libertate.
Curtea de Apel lași,
secția penală, a constatat că activitatea materială desfășurată de inculpatul B.C.M.
întrunea, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.
12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reținând că, în fapt, acesta a recrutat, transportat
și cazat în Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima-martoră M.A.M.
S-a mai apreciat că
întrucât activitatea infracțională nu s-a dovedit a fi deosebit de amplă și
având în vedere lipsa antecedentelor penale și caracterizările favorabile ale
inculpatului, precum și vârsta acestuia, în mod corect, prima instanță a
reținut în favoarea inculpatului B.C.M. largi circumstanțe
reale și personale, coborându-i pedeapsa aplicată
sub minimul special și
dispunând suspendarea sub supraveghere a
executării acesteia.
Împotriva deciziei
penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul B.C.M. a declarat
recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele
detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii și invocând dispozițiile
art. 385
9
pct. 18
și 14 C. proc.
pen., a solicitat admiterea recursului astfel cum a
fost formulat și
motivat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal achitarea sa
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar
în subsidiar redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.,
prin schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Recursul
formulat de inculpat este nefondat, pentru considerentele
ce urmează.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând motivele de recurs
invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.
385
9
alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385
6
alin.
(1) și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele
instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția
inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat
în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată
că deși inculpatul B.C.M., atât în faza de urmărire penală, cât și în faza
cercetării judecătorești constant nu și-a recunoscut faptele săvârșite, din
probele administrate la dosar, rezultă însă cu certitudine că inculpatul a
comis infracțiunea
pentru care a fost
cercetat și condamnat, respectiv că a recrutat, traficat
transportat și
cazat pe martora victimă M.A.M. în Italia, încercând să o vândă unor italieni
în vederea exploatării sale sexuale într-un club, inducând-o în eroare că va fi
angajată ca și menajeră sau cameristă la un hotel unde lucra și soția fratelui
său C. ( declarație filele 28-32 și 33-37 d.u.p.).
Totodată, Înalta
Curte constată că din declarațiile martorilor S.M.A. (filele 52-56 d.u.p.), G.C.
(filele 57-59 d.u.p.) dar și a martorei sub acoperire E.S. (filele 39-40 d.u.p.),
ce se coroborează cu declarațiile victimei M.A.M., a rezultat indubitabil că
inculpatul, în vara anului 2003, este cel ce a avut inițiativa plecării și
transportării victimei în Italia, profitând de starea materială precară a
acesteia, ce nu avea o sursă de venit în țară, ulterior manifestându-și
intenția de a o exploata sexual pe acesta într-un club, iar când aceasta a
refuzat și a fugit, a folosit amenințări și violențe în scopul de a o recupera.
Prin urmare, nu pot
fi primite susținerile inculpatului în sensul că, în speță, se impune achitarea
sa, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.
proc. pen., întrucât așa cum, corect, a reținut instanța de fond și apoi și
instanța de prim control judiciar,
inculpatul
B.C.M., conform probelor administrate în dosar,
se face vinovat de
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,
corect fiind înlăturate dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a
dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul ar fi procedat asemănător și în
cazul victimei C.M. Alina. De altfel în declarația dată la 11 februarie 2007,
cu ocazia arestării sale, inculpatul a recunoscut că a încercat să transmită
mamei sale un bilet prin care o ruga să-i comunice numitei C.A. să revină în
țară și să-și schimbe declarația( fila 11 d.u.p.)
De asemenea, Înalta
Curte constată că justificat a procedat instanța de prim control judiciar
atunci când și-a însușit punctul de vedere al primei instanțe, care a apreciat,
corect, că în cauză se poate da o largă eficiență circumstanțelor personale,
dar și celor reale ale săvârșirii faptei, reducând cuantumul pedepsei sub
minimul special și păstrând ca modalitate de executare a pedepsei dispozițiile
art. 86
1
C. pen.
Prin urmare, nici solicitarea
de reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat nu poate fi primită,
apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei aplicate (de numai 2 ani închisoare),
au fost respectate de către instanța de prim control judiciar criteriile
prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, potrivit art.
72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile
părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială,
de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă
parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un
mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de
noi infracțiuni.
Înalta Curte
apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci
când a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului B.C.M., care se află la primul
conflict cu legea penală, este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute
de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare
consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.
Raportat
la modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, prin
aceea că a recrutat, transportat și cazat în
Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima-martoră M.A.M., inducând-o în
eroare că va fi angajată ca menajeră la o familie, ulterior folosind împotriva
acestei martore, atât amenințarea, cât și forța fizică spre a o determina să
accepte să revină în locația de unde a fugit și să se prostitueze, corect
instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa stabilită sub minimul
special, în regim suspensiv de executare, reflectă atât periculozitatea
faptelor, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei
și pentru reeducarea inculpatului, astfel încât, în speță, nu se justifică o
nouă individualizare a pedepsei prin schimbarea modalității de executare a
acesteia, neimpunându-se, deci, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
În consecință,
manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să
încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să
afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să
vegheze la respectarea și aplicarea legii.
Pentru aceste motive,
Înalta Curte constată că nici reducerea cuantumului pedepsei aplicată
inculpatului și nici schimbarea modalității de executare a acesteia nu ar fi temeinică,
lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită
disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Fată
de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu
prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b)
C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.M.
împotriva deciziei penale nr. 65 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel
lași, secția penală.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga
pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform
dispozitivului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.M. împotriva deciziei penale nr.
65 din 27 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 20 octombrie 2008.