ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2073/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția penală, în dosarul nr. 3149/89/2007, s-au dispus următoarele : l. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și a art. 74 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare. 2. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 618/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și b) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Î n baza art. 86 1 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor sub supraveghere și s-a fixat termen de încercare de 6 ani pentru ambii inculpați. Pe durata executării pedepselor, s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat organ de supraveghere; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a le putea fi controlate mijloacele de existență; - să nu intre în legătură cu victimele: I.G., I.P., I.B. și I.D. S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86 4 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., în baza art. 88 alin. (1) C. pen., durata reținerii luată față de el, respectiv ziua de 25 mai 2007. S-a revocat măsura privativă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată prin Ordonanța procurorului nr. 28/D/P/2007 din 26 mai 2007 și 29 iunie 2007 și menținută de instanță pe timpul judecății, față de inculpații P.I. și P.M. S-a luat act că părțile vătămate, constituite părți civile în timpul urmăririi penale, I.G., I.P. și I.B. nu au mai avut pretenții civile de la inculpați. S-a admis, în parte, cererea părții vătămate I.D. de constituire ca parte civilă și au fost obligați inculpații P.I. și P.M. să plătească, în solidar, părții civile I.D., suma de 2000 lei cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părții civile I.D. privind acordarea de daune materiale. Î n baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați fiecare în parte, să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 350 lei. S-a dispus că suma de 600 lei, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnați pentru inculpați și părțile vătămate, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 28/D/P din 24 septembrie 2007, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vaslui a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.I. și P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. Situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței este următoarea: Profitând de faptul că părțile vătămate aveau o situație financiară precară, neavând locuri de muncă, deși aveau copii minori în întreținere, inculpatul P.I., în luna martie 2007, a luat hotărârea infracțională de a le propune acestora să meargă în Spania, la fratele său P.M., promițându-le că acesta le va asigura locuri de muncă în agricultură. Pentru a-i convinge, inculpatul P.I. le-a spus că vor avea cazarea și mâncarea asigurată, că munca prestată va fi plătită cu 40 Euro/zi și că transportul va fi asigurat de el, urmând ca după plata primului salariu, părțile vătămate să restituie fiecare câte 210 Euro, contravaloarea transportului.

Inculpatul P.I. știa însă că fratele său nu are posibilitatea să intermedieze găsirea unor locuri de muncă, neavând nici el un loc de muncă în Spania. Î n urma acordului părților vătămate, în cursul lunii martie 2007, acestea, împreună cu numitul C.N. au fost transportate în Spania cu un microbuz condus de martorul S.C. Ajunse în orașul Barcelona, victimele au fost preluate de către coinculpatul P.M. și cazate într-o cameră a imobilului în care locuia și el. Cu această ocazie, coinculpatul P.M. le-a spus părților vătămate că nu le poate asigura locuri de muncă și că vor trebui să fure și să cerșească. Victimele au fost forțate prin constrângere fizică și psihică să fure sau să cerșească, fiind amenințate că vor fi vândute altor cetățeni români de etnie rromă, astfel că acestea au acceptat să desfășoare activitățile propuse de inculpatul P.M.

Doar victima I.B. a reușit să fugă și să se refugieze la un cetățean român aflat în Spania, unde a lucrat până în luna iunie 2007. Timp de aproximativ o lună părțile vătămate au fost exploatate, fiind transportate de inculpatul P.M. pe străzile din localitatea Barcelona, în locuri aglomerate, unde erau separate și puse să cerșească. La aproximativ 2 săptămâni după ce au ajuns în Spania, partea vătămată I.D. a reușit să ascundă 5 Euro, telefonând la Băcești la numitul I.J., care avea telefon și prin acesta a luat legătura cu tatăl său, I.R., căruia i-a relatat situația lor din Spania, faptul că au fost înșelați în buna lor credință. Î n această situație, I.R. s-a întâlnit cu inculpatul P.I., căruia i-a reproșat că înțelegerea dintre el și victime nu a fost respectată.

Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut pentru fiecare victimă câte 120 Euro pentru a le readuce în țară. Ajunse în țară, părțile vătămate au reclamat la poliție situația lor din Spania. Î n timpul urmăririi penale, victimele și-au menținut declarațiile în sensul că au fost exploatate de inculpați prin constrângere dar, deși împotriva inculpatului P.I. s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se, ca obligație în sarcina acestuia, să nu intre în legătură cu părțile vătămate, acesta nu respectat această măsură. În baza autorizațiilor obținute, inculpatul P.I. a fost filmat video când s-a întâlnit cu victimele.

Î n aceste condiții este lesne de înțeles de ce părțile vătămate, în cursul cercetării judecătorești și-au schimbat declarațiile, declarând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să se răzbune pe inculpați, dar că s-au împăcat, că i-au iertat și că nu mai au nici o pretenție de la aceștia, cerând să se încheie procesul, luându-se act de poziția lor procesuală. Față de aceste considerente, instanța de fond a constat că inculpații au comis infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba de mai multe victime. Față de natura infracțiunii, de valorile sociale încălcate prin săvârșirea ei, de conduita după comiterea faptei de a readuce victimele în țară, prima instanță, reținând în favoarea inculpatului P.I.

disp. art. 74 lit. b), iar în favoarea inculpatului P.M. disp. art. 74 lit. a) și b) C. pen. și față de ambii inculpați, disp. art. 76 lit. a) C. pen., a apreciat ca o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru inculpatul P.I. și o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru inculpatul P.M., vor avea menirea să-și atingă scopul, acela de reeducare și de reintegrare în societate a celor doi inculpați. De asemenea, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, fixând termen de încercare de 6 ani pentru ambii inculpați și stabilind ca pe durata termenului de încercare, aceștia să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prin dispozitiv. Î mpotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel, inculpații P.I.

și P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - greșita interpretare a probatoriului administrat a condus instanța la pronunțarea unei soluții de condamnare fără suport probatoriu, câtă vreme vinovăția inculpaților nu a fost dovedită fără nici un dubiu; - modul de soluționare a laturii civile nu este corect, raportat la piesele dosarului; astfel, câtă vreme partea vătămată I.D. nu s-a prezentat în instanță să-și susțină și să dovedească acțiunea civilă, apare nejustificată soluția primei instanțe de acordare a sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale. - nici modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanța fondului nu este corespunzătoare împrejurărilor cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași a constatat că apelurile formulate sunt nefondate, respingându-le ca atare. Astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților, activitatea infracțională desfășurată de către aceștia percepută atât direct de martorii victimă, cât și de ceilalți martori audiați în cauză (S.C., T.D.

etc), întrunind atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de "trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cu privire la individualizarea tratamentului sancționator, s-a reținut că prima instanță a făcut o justă analiză și evaluare a tuturor împrejurărilor cauzei, precum și a datelor personale ale fiecărui inculpat. Î n ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost corect soluționată de prima instanță, prin respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale, ca nedovedite, în virtutea principiului înscris în dispozițiile art. 1169 C. civ. În ceea ce privește daunele morale acordate de instanță, s-a apreciat că acestea au fost corect cuantificate pe baza elementelor aflate la dosarul cauzei, jurisprudența penală stabilind că acordarea și cuantificarea acestora este la aprecierea instanțelor de judecată.

Or, având în vedere vătămările inerente rezultate din comiterea infracțiunilor, consecințele imediate și mediate ale faptelor inculpaților, apare ca fiind justificată soluția instanței de fond, de acordare a daunelor morale părții civile I.D. Pentru aceste considerente, prin decizia nr. 37 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în dosarul nr. 3149/89/2007, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații P.I. și P.M. împotriva sentinței penale nr. 36 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui. Î mpotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs inculpații P.I. și P.M., fără a preciza în scris care sunt motivele de casare. La termenul acordat pentru soluționarea recursurilor, 9 iunie 2008, recurenții inculpați prezenți, prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., au solicitat, în principal, achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane "prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea judiciară a pedepselor și a modalității de executare, în sensul dispunerii suspendării condiționate a executări pedepselor, pentru ca cei doi inculpați să se poată deplasa pentru a-și găsi locuri de muncă. Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenții inculpați, Înalta Curte constată că recursurile inculpaților P.I. și P.M.

sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Cu privire la motivul de recurs invocat de apărătorul recurenților inculpați, potrivit căruia nu există infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada, față de declarațiile contradictorii ale părților vătămate, că inculpații le-au obligat pe acestea să cerșească și să fure și care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârile primelor instanțe cu privire la existența faptei, la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și la stabilirea vinovăției inculpaților P.I.

și P.M. , sunt corecte. Vinovăția inculpaților este dovedită prin declarațiile părților vătămate I.G., I.P., I.B. și I.D., dar și a martorilor I.R., S.C., L.C., I.J., T.D., etc. Faptul că ulterior, în fața instanței de judecată, părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, arătând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să se răzbune pe inculpați, nu poate constitui o dovadă a lipsei de vinovăție a inculpaților. Față de această situația, în mod corect instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator, declarațiile date de martorii victimă în fața instanței ca fiind neconforme adevărului, situație sprijinită și de probele aflate la dosarul cauzei, respectiv înregistrarea video a întâlnirii inculpatului P.I.

cu victimele - în ciuda, interdicției impuse în acest sens - în cadrul căruia s-a stabilit cele ce urmau a fi declarate în fața instanței. De altfel, instanța de fond și-a argumentat soluția în cest sens și pe percepția directă avută asupra comportamentului victimelor în fața instanței, care au avut o atitudine temătoare. Concluzionând, in procesul de apreciere a probatoriului, ce presupune interpretarea acestuia în baza raționamentelor logice, atât asupra chestiunilor de fapt cât și a celor de drept, instanța de fond a reținut corect atât împrejurările faptice concrete, cât și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Prin urmare, față de probele de vinovăție ale inculpaților, critica referitoare la lipsa de concludentă a probelor administrate este neîntemeiată.

Î n ce privește solicitarea de reindividualizare judiciară a pedepsei și a modalității de executare, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., a aplicat inculpaților pedepse adaptate gravității faptelor comise și persoanei fiecărui inculpat, stabilite într-un cuantum de natură a contribui la reeducarea acestora.

Î n procesul de cuantificare a pedepsei și la individualizarea modului de executare al pedepselor, în mod corect, instanța de fond a avut în vedere condițiile și modalitatea în care au fost săvârșite faptele, gradul de pericol social al acestora, natura relațiilor sociale ce au fost încălcate, persoana fiecărui inculpat, unul dintre inculpați fiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea acestora care, în ciuda lipsei de instruire, au încercat să influențeze martorii, împiedicând desfășurarea normală a procesului penal, încălcând obligațiile impuse în acest sens, astfel încât, aplicarea unor pedepse de 3 ani și 2 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare, justifică concluzia că toate elementele de circumstanțiere de natură să atenueze răspunderea penală au fost avute în vedere de instanța fondului care, raportat acestora, a acordat inculpaților largi circumstanțe atenuante.

Mai mult, efectul circumstanțelor atenuante recunoscute de către instanță inculpaților a fost extins și asupra modalității de executare a pedepselor, prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor arătate. Prin urmare, pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate atât în ce privește cuantumul acestora, cât și modalitatea de executare, fiind în măsură să realizeze scopul de prevenție și reeducare prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu sunt temeiuri pentru modificarea acestora. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații P.I. și P.M. sunt nefondate, motiv pentru care le va respinge ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat și intimatelor părți civile I.G., I.P., I.B. și I.D., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.I. și P.M. împotriva deciziei penale nr. 37 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat și intimatelor părți civile I.G., I.P., I.B. și I.D., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2008.