ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2073/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2073/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 21 ianuarie 2008, pronunțată

de Tribunalul Vaslui, secția penală, în dosarul nr. 3149/89/2007, s-au dispus

următoarele :

l. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și a art. 74 lit. b) și

art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

Legea nr. 618/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a)

și b) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 (trei) ani

închisoare.

Î

n baza art. 86

1

C. pen., s-a

suspendat executarea pedepselor sub supraveghere și s-a fixat termen de

încercare de 6 ani pentru ambii inculpați.

Pe durata executării pedepselor, s-a aplicat

inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării executării pedepselor sub supraveghere, s-a suspendat executarea

pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpații

au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat organ de supraveghere;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea;

-

să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură

a le putea fi controlate mijloacele de existență;

-

să nu intre în legătură cu

victimele: I.G., I.P., I.B. și I.D.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86

4

C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I.,

în baza art. 88 alin. (1) C. pen., durata reținerii luată față de el, respectiv

ziua de 25 mai 2007.

S-a revocat măsura privativă a obligării de a

nu părăsi localitatea de domiciliu, luată prin Ordonanța procurorului nr.

28/D/P/2007 din 26 mai 2007 și 29 iunie 2007 și menținută de instanță pe timpul

judecății, față de inculpații P.I. și P.M.

S-a luat act că părțile vătămate, constituite

părți civile în timpul urmăririi penale, I.G., I.P. și I.B. nu au mai avut

pretenții civile de la inculpați.

S-a admis, în parte, cererea părții vătămate I.D.

de constituire ca parte civilă și au fost obligați inculpații P.I. și P.M. să

plătească, în solidar, părții civile I.D., suma de 2000 lei cu titlu de daune

morale.

S-a respins cererea părții civile I.D.

privind acordarea de daune materiale.

Î

n baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpații au fost obligați fiecare în parte, să plătească statului cheltuieli

judiciare în sumă de câte 350 lei.

S-a dispus că suma de 600 lei, reprezentând

onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnați pentru inculpați și părțile

vătămate, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 28/D/P din 24

septembrie 2007, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vaslui a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților P.I. și P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Situația de fapt reținută în actul de

sesizare a instanței este următoarea:

Profitând de faptul că părțile vătămate aveau

o situație financiară precară, neavând locuri de muncă, deși aveau copii minori

în întreținere, inculpatul P.I., în luna martie 2007, a luat hotărârea

infracțională de a le propune acestora să meargă în Spania, la fratele său P.M.,

promițându-le că acesta le va asigura locuri de muncă în agricultură. Pentru

a-i convinge, inculpatul P.I. le-a spus că vor avea cazarea și mâncarea

asigurată, că munca prestată va fi plătită cu 40 Euro/zi și că transportul va

fi asigurat de el, urmând ca după plata primului salariu, părțile vătămate să

restituie fiecare câte 210 Euro, contravaloarea transportului.

Inculpatul P.I. știa însă că fratele său nu

are posibilitatea să intermedieze găsirea unor locuri de muncă, neavând nici el

un loc de muncă în Spania.

Î

n urma acordului părților vătămate, în cursul

lunii martie 2007, acestea, împreună cu numitul C.N. au fost transportate în

Spania cu un microbuz condus de martorul S.C.

Ajunse în orașul Barcelona, victimele au fost

preluate de către coinculpatul P.M. și cazate într-o cameră a imobilului în

care locuia și el. Cu această ocazie, coinculpatul P.M. le-a spus părților

vătămate că nu le poate asigura locuri de muncă și că vor trebui să fure și să

cerșească.

Victimele au fost forțate prin constrângere

fizică și psihică să fure sau să cerșească, fiind amenințate că vor fi vândute

altor cetățeni români de etnie rromă, astfel că acestea au acceptat să

desfășoare activitățile propuse de inculpatul P.M. Doar victima I.B. a reușit

să fugă și să se refugieze la un cetățean român aflat în Spania, unde a lucrat

până în luna iunie 2007.

Timp de aproximativ o lună părțile vătămate

au fost exploatate, fiind transportate de inculpatul P.M. pe străzile din

localitatea Barcelona, în locuri aglomerate, unde erau separate și puse să

cerșească.

La aproximativ 2 săptămâni după ce au ajuns

în Spania, partea vătămată I.D. a reușit să ascundă 5 Euro, telefonând la

Băcești la

numitul I.J., care avea telefon și prin acesta a luat

legătura cu tatăl său, I.R., căruia i-a relatat situația lor din Spania, faptul

că au fost înșelați în buna lor credință.

Î

n această situație, I.R. s-a întâlnit cu

inculpatul P.I., căruia i-a reproșat că înțelegerea dintre el și victime nu a

fost respectată. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut pentru fiecare victimă

câte 120 Euro pentru a le readuce în țară.

Ajunse în țară, părțile vătămate au reclamat

la poliție situația lor din Spania.

Î

n timpul urmăririi penale, victimele și-au

menținut declarațiile în sensul că au fost exploatate de inculpați prin

constrângere dar, deși împotriva inculpatului P.I. s-a luat măsura obligării de

a nu părăsi localitatea, stabilindu-se, ca obligație în sarcina acestuia, să nu

intre în legătură cu părțile vătămate, acesta nu respectat această măsură. În

baza autorizațiilor obținute, inculpatul P.I. a fost filmat video când s-a

întâlnit cu victimele.

Î

n aceste condiții este lesne de înțeles de ce

părțile vătămate, în cursul cercetării judecătorești și-au schimbat

declarațiile, declarând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să

se răzbune pe inculpați, dar că s-au împăcat, că i-au iertat și că nu mai au

nici o pretenție de la aceștia, cerând să se încheie procesul, luându-se act de

poziția lor procesuală.

Față de aceste considerente, instanța de fond

a constat că inculpații au comis infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută

de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., fiind vorba de mai multe victime.

Față de natura infracțiunii, de valorile

sociale încălcate prin săvârșirea ei, de conduita după comiterea faptei de a

readuce victimele în țară, prima instanță, reținând în favoarea inculpatului P.I.

disp. art. 74 lit. b), iar în favoarea inculpatului P.M. disp. art. 74 lit. a)

și b) C. pen. și față de ambii inculpați, disp. art. 76 lit. a) C. pen., a

apreciat ca o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru inculpatul P.I. și

o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru inculpatul P.M., vor avea menirea să-și

atingă scopul, acela de reeducare și de reintegrare în societate a celor doi

inculpați.

De asemenea, prima instanță a dispus

suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, fixând termen de încercare

de 6 ani pentru ambii inculpați și stabilind ca pe durata termenului de

încercare, aceștia să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prin

dispozitiv.

Î

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal au

formulat apel, inculpații P.I. și P.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub următoarele aspecte:

- greșita interpretare a probatoriului

administrat a condus instanța la pronunțarea unei soluții de condamnare fără

suport probatoriu, câtă vreme vinovăția inculpaților nu a fost dovedită fără

nici un dubiu;

- modul de soluționare a laturii civile nu

este corect, raportat la piesele dosarului; astfel, câtă vreme partea vătămată I.D.

nu s-a prezentat în instanță să-și susțină și să dovedească acțiunea civilă,

apare nejustificată soluția primei instanțe de acordare a sumei de 2000 lei cu

titlu de daune morale.

- nici modalitatea de executare a pedepsei

stabilită de către instanța fondului nu este corespunzătoare împrejurărilor

cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului de fond, prin prisma

motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și

de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (1) C. proc. pen.,

Curtea de Apel Iași a constatat că apelurile formulate sunt nefondate,

respingându-le ca atare.

Astfel, instanța de apel a reținut că

instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar și evidențiind

aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților, activitatea

infracțională desfășurată de către aceștia percepută atât direct de martorii

victimă, cât și de ceilalți martori audiați în cauză (S.C., T.D. etc),

întrunind atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al

infracțiunii de "trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la individualizarea tratamentului

sancționator, s-a reținut că prima instanță a făcut o justă analiză și evaluare

a tuturor împrejurărilor cauzei, precum și a datelor personale ale fiecărui

inculpat.

Î

n ce privește latura civilă a cauzei,

instanța de apel a apreciat că aceasta a fost corect soluționată de prima

instanță, prin respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale, ca

nedovedite, în virtutea principiului înscris în dispozițiile art. 1169 C. civ.

În ceea ce privește daunele morale acordate de instanță, s-a apreciat că

acestea au fost corect cuantificate pe baza elementelor aflate la dosarul

cauzei, jurisprudența penală stabilind că acordarea și cuantificarea acestora

este la aprecierea instanțelor de judecată. Or, având în vedere vătămările

inerente rezultate din comiterea infracțiunilor, consecințele imediate și

mediate ale faptelor inculpaților, apare ca fiind justificată soluția instanței

de fond, de acordare a daunelor morale părții civile I.D.

Pentru aceste considerente, prin decizia nr.

37 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în

dosarul nr. 3149/89/2007, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de

inculpații P.I. și P.M. împotriva sentinței penale nr. 36 din 21 ianuarie 2008

a Tribunalului Vaslui.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal au

formulat recurs inculpații P.I. și P.M., fără a preciza în scris care sunt

motivele de casare.

La termenul acordat pentru soluționarea

recursurilor, 9 iunie 2008, recurenții inculpați prezenți, prin apărătorul

desemnat din oficiu, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen., au solicitat, în principal, achitarea lor pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane "prevăzută de art. 12 alin. (1), (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar

în subsidiar, reindividualizarea judiciară a pedepselor și a modalității de executare,

în sensul dispunerii suspendării condiționate a executări pedepselor, pentru ca

cei doi inculpați să se poată deplasa pentru a-și găsi locuri de muncă.

Examinând decizia recurată în raport de

motivele de casare invocate de recurenții inculpați, Înalta Curte constată că

recursurile inculpaților P.I. și P.M. sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Cu privire la motivul de recurs invocat de

apărătorul recurenților inculpați, potrivit căruia nu există infracțiunea de

trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada,

față de declarațiile contradictorii ale părților vătămate, că inculpații le-au

obligat pe acestea să cerșească și să fure și care va fi analizat prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta

Curte constată că hotărârile primelor instanțe cu privire la existența faptei,

la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și

la stabilirea vinovăției inculpaților P.I. și P.M. , sunt corecte.

Vinovăția inculpaților este dovedită prin

declarațiile părților vătămate I.G., I.P., I.B. și I.D., dar și a martorilor I.R.,

S.C., L.C., I.J., T.D., etc. Faptul că ulterior, în fața instanței de judecată,

părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală,

arătând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să se răzbune pe

inculpați, nu poate constitui o dovadă a lipsei de vinovăție a inculpaților.

Față de această situația, în mod corect

instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator, declarațiile date de

martorii victimă în fața instanței ca fiind neconforme adevărului, situație

sprijinită și de probele aflate la dosarul cauzei, respectiv înregistrarea

video a întâlnirii inculpatului P.I. cu victimele - în ciuda, interdicției

impuse în acest sens - în cadrul căruia s-a stabilit cele ce urmau a fi

declarate în fața instanței. De altfel, instanța de fond și-a argumentat

soluția în cest sens și pe percepția directă avută asupra comportamentului

victimelor în fața instanței, care au avut o atitudine temătoare.

Concluzionând, in procesul de apreciere a probatoriului, ce presupune

interpretarea acestuia în baza raționamentelor logice, atât asupra chestiunilor

de fapt cât și a celor de drept, instanța de fond a reținut corect atât

împrejurările faptice concrete, cât și vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Prin urmare, față de probele de vinovăție ale

inculpaților, critica referitoare la lipsa de concludentă a probelor

administrate este neîntemeiată.

Î

n ce privește solicitarea de

reindividualizare judiciară a pedepsei și a modalității de executare, Înalta Curte

constată că în mod corect, instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art.

72 C. pen., a aplicat inculpaților pedepse adaptate gravității faptelor comise

și persoanei fiecărui inculpat, stabilite într-un cuantum de natură a contribui

la reeducarea acestora.

Î

n procesul de cuantificare a pedepsei și la

individualizarea modului de executare al pedepselor, în mod corect, instanța de

fond a avut în vedere condițiile și modalitatea în care au fost săvârșite

faptele, gradul de pericol social al acestora, natura relațiilor sociale ce au

fost încălcate, persoana fiecărui inculpat, unul dintre inculpați fiind

cunoscut cu antecedente penale, atitudinea acestora care, în ciuda lipsei de

instruire, au încercat să influențeze martorii, împiedicând desfășurarea

normală a procesului penal,

încălcând obligațiile impuse în acest sens,

astfel încât, aplicarea unor pedepse de 3 ani și 2 luni închisoare, respectiv 3

ani închisoare, justifică concluzia că toate elementele de circumstanțiere de

natură să atenueze răspunderea penală au fost avute în vedere de instanța

fondului care, raportat acestora, a acordat inculpaților largi circumstanțe

atenuante.

Mai mult, efectul circumstanțelor atenuante

recunoscute de către instanță inculpaților a fost extins și asupra modalității

de executare a pedepselor, prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor

arătate.

Prin urmare, pedepsele aplicate inculpaților

au fost just individualizate atât în ce privește cuantumul acestora, cât și

modalitatea de executare, fiind în măsură să realizeze scopul de prevenție și

reeducare prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu sunt temeiuri pentru modificarea

acestora.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că recursurile declarate de inculpații P.I. și P.M. sunt

nefondate, motiv pentru care le va respinge ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

inculpați vor fi obligați la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat

și intimatelor părți civile I.G., I.P., I.B. și I.D., se vor avansa din

fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.I. și P.M.

împotriva deciziei penale nr. 37 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Iași, secția penală.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând onorariul

apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat și

intimatelor părți civile I.G., I.P., I.B. și I.D., se vor avansa din fondurile

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2008.