ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79/

PI

din 21

ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 132/30/2007, în

baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată

de

inculpatul M.V., prin

apărătorul său, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina

sa din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de

art.

12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de

proxenetism

prevăzută de art. 329 alin.

(1) C. pen.

În

baza art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., și

cu

aplicarea

art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V.,

la

o pedeapsă

de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane în

forma continuată.

În

baza

art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit.

a) – e) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 20 noiembrie 2006

și a arestului preventiv de la data de 21 noiembrie 2006 la zi.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 64 C. pen. și art. 66 C. pen., a fost aplicată

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost

achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 față de partea vătămată M.l.

În baza art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părțile vătămate M.l.,

S.A., P.l. și G.N.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 19 din

Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat suma de 1000 euro,

bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.

– B.T. Timișoara nr. 88/D/P/2006 emis la data de 12 aprilie 2007, inculpatul M.V.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C.

pen.

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului

că, în

perioada 2000 - 2006, prin înșelăciune cu

promisiunea găsirii unor locuri de muncă,

a

recrutat

și

transportat în Austria

părțile vătămate M.l., S.

A.,

P.l.

și

G.M., unde acestea au fost exploatate

prin

obligarea

la

practicarea

prostituției.

Inculpatul M.V. a

plecat în Austria în cursul anului 1999, repatriindu-se în România în cursul

anului 1994, de când locuiește cu

mama

sa

,

M.M. De la sfârșitul

anului 2005 inculpatul este antrenorul de fotbal al echipei din satul Bulgăruș,

iar în toată această perioadă el a efectuat multe călătorii în Austria, țară în

care deține drept de ședere, fiind cunoscut în comunitate ca o persoană care

efectua frecvent astfel de călătorii. În acest context, știind că efectuează

deplasări în afara țării, mai multe persoane din județul Timiș, în special din

zona localității Grabaț și a orașelor Jimbolia și Sânnicolau Mare, au apelat la

inculpat pentru a le găsi locuri de muncă în străinătate.

În cursul anului 2000,

inculpatul a cunoscut-o pe M.l., devenind prieteni apropiați. Partea vătămată

provine dintr-o familie numeroasă și deși a încercat să se angajeze la mai

multe societăți comerciale din zonă, nu a reușit, fiind lipsită de orice sursă

de venit. În aceste condiții, inculpatul i-a propus să-l însoțească în Austria,

partea vătămată acceptând. În perioada care a urmat, până în anul 2002, partea

vătămată M.l. a călătorit cu inculpatul de multe ori, ea arătând că a fost

obligată să practice prostituția în folosul inculpatului, deși declarațiile

sale nu pot fi coroborate cu alte probe. În ciuda faptului că, potrivit

susținerilor sale, ar fi fost exploatată de către inculpat, partea vătămată a

acceptat să-l însoțească pe acesta în călătoriile sale, fiind de acord, de

asemenea, cu propunerea numitului M.V. de a-l cunoaște pe martorul M.M.

Inculpatul le-a făcut cunoștință celor doi în cursul anului 2002, când le-a

propus să se căsătorească. Cei doi au fost de acord, iar în vara anului 2002

s-au căsătorit. Toate aceste împrejurări nu au împiedicat-o pe M.l. să continue

deplasările cu inculpatul în Austria până la sfârșitul anului 2002. După

căsătorie partea vătămată nu a locuit cu soțul său, ea preferând să stea în

România până la data de 22 martie 2003, când a părăsit țara și s-a mutat

definitiv în Germania.

În cursul anului 2005

inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată S.A., care în acea perioadă lucra ca

dansatoare într-un local din orașul Sânnicolau Mare. După mai multe întâlniri,

inculpatul i-a propus părții vătămate să-l însoțească în Austria, unde îi poate

găsi un loc de muncă la un club, în calitate de dansatoare. Partea vătămată a

acceptat, iar la data de 22 august 2005, cei doi au părăsit țara, deplasându-se

în Austria. La destinație, inculpatul nu și-a mai respectat promisiunea de a-i

găsi un loc de muncă și a transportat-o pe S.A. în localitatea Bludenz, unde a

cazat-o într-un apartament închiriat de un prieten al său, numitul W.

Inculpatul i-a prezentat părții vătămate doi cetățeni austrieci, pe numiții M.

și B., afirmând că M. se va ocupa de găsirea unui loc de muncă. După plecarea

inculpatului, partea vătămată a înțeles că cei doi cetățeni austrieci doreau să

întrețină relații sexuale, ea acceptând acest compromis în speranța că astfel

va obține slujba promisă. Timp de aproximativ 3 luni de zile, partea vătămată a

locuit în acel apartament, unde a fost întreținută de cetățenii austrieci, care

i-au asigurat cazarea și hrana, întorcându-se în țară la data de 07 noiembrie 2005.

La începutul lunii

ianuarie 2006, inculpatul le-a promis părților vătămate G.M. și P.l., precum și

martorului C.G., că le va găsi locuri de muncă în Austria. în acest context, la

data de 08 ianuarie 2006, cele patru persoane au părăsit țara și s-au deplasat

în Austria, în localitatea Bludenz, unde s-au cazat într-un apartament

închiriat de același W., prieten al inculpatului. A doua zi, inculpatul le-a

comunicat părților vătămate că nu le-a găsit locuri de muncă, motiv pentru care

trebuie să întrețină relații sexuale cu trei bărbați pe care îi cunoscuseră cu

o seară înainte, pentru ca din banii obținuți să poată cumpăra carburantul

necesar întoarcerii în țară. În momentul în care părțile vătămate au refuzat,

inculpatul le-a amenințat că le va abandona în Austria. Pentru că nu aveau nici

un ban și nu cunoșteau limba germană, neavând nicio posibilitate de a se

întoarce acasă, părțile vătămate au acceptat propunerea inculpatului și au

întreținut relații sexuale cu doi cetățeni austrieci, pentru aceste servicii

primind suma de 200 euro, din care inculpatul a primit 150 euro. Întrucât în

apartament se afla și martorul C.G., inculpatul l-a invitat pe acesta la o

plimbare în oraș, martorul observând însă că în momentul în care au plecat în

parcarea din fața clădirii se aflau numitul W. și un alt tânăr.

În momentul în care

inculpatul s-a întors acasă cu martorul C.G., împreună cu părțile vătămate P.I.

și G.N.M., s-au urcat în mașină și au plecat spre casă. Pe drum, inculpatul a

fost sunat de numita T., căreia i-a spus că se află în căutarea unor locuri de

muncă pentru cei cu care se afla în mașină. T. s-a oferit să-l ajute, motiv

pentru care inculpatul s-a deplasat cu însoțitorii săi la un bar din orașul

Linz. Aici s-au întâlnit cu patronul localului, numitul W., iar inculpatul a

discutat cu acesta în limba germană, comunicându-le părților vătămate că vor fi

angajate. Inculpatul s-a întors în țară cu martorul C.G., iar părțile vătămate

au rămas la barul din orașul Linz. A doua zi, una dintre angajatele localului,

numita K., le-a comunicat celor două că vor fi nevoite să se prostitueze.

Partea vătămată G.N.M. a refuzat, cerând să fie trimisă acasă, astfel încât, la

data de 18 ianuarie 2006, ea s-a întors în țară. Partea vătămată P.I. a acceptat

să se prostitueze, întreținând relații sexuale cu diferite persoane până la

data de 10 februarie 2006, când, ca urmare alunei razii a

poliției

partea

vătămată a fost descoperită și trimisă în țară.

Prima instanță, analizând materialul

probator administrat, a apreciat ca dovedită săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane față de părțile vătămate S.A., P.I. și G.N.M., dispunând

condamnarea inculpatului.

Pentru partea vătămată

M.I. s-a apreciat că

simpla declarație a acestuia, coroborată cu declarațiile indirecte ale unor

rude apropiate ale părții vătămate, care au cunoscut împrejurări relevante doar

din declarațiile numitei M.I., nu poate conduce la concluzia că aceasta a fost

victimă a traficului de persoane existând dubii cu privire la vinovăția inculpatului,

astfel că s-a dispus achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva sentinței au

declarat apel inculpatul M.V., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea

vătămată M.I.

Parchetul a criticat hotărârea

pentru greșita achitare a inculpatului în privința săvârșirii infracțiunii de

trafic de persoane față de partea vătămată M.I. și pentru greșita

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitându-se majorarea acesteia.

Inculpatul a

solicitat, în principal, desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare întrucât

partea vătămată M.I. nu a fost legal citată.

De asemenea, a

solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sau schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., cu achitarea pentru

această infracțiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, s-a

solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Partea vătămată M.I. a

solicitat desființarea hotărârii, întrucât s-a judecat fără a fi legal citată în

Germania, unde își are domiciliul.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 136/ A din 25 septembrie 2008, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea

vătămată M.I.

A desființat sentința

primei instanțe cu privire la greșita achitare a inculpatului față de partea

vătămată M.I. și cuantumul pedepsei.

Rejudecând, în temeiul

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

s-a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare cu interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile părții vătămate M.I.,

întrucât aceasta a fost citată la instanța de fond atât la adresa din țară, cât

și la adresa din Germania.

Critica inculpatului

pentru același aspect s-a apreciat ca inadmisibilă, în raport de reglementarea nulității

relative prin dispozițiile art. 197 C. proc. pen.

De asemenea, nefondată

s-a apreciat solicitarea inculpatului de achitare, reținându-se că starea de

fapt în ceea ce privește părțile vătămate

S.A., P.l. și G.N.M. este corectă, vinovăția inculpatului

fiind dovedită de probele administrate în cauză.

În ceea ce privește situația

părții vătămate M.l., s-a constatat că în mod greșit a fost dispusă achitarea

inculpatului, analizându-se probele ce conduc la reținerea vinovăției inculpatului

și în traficarea acestei părți vătămate.

În ce privește

încadrarea juridică, s-a reținut incidența, art. 12 din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu a art. 329 C. pen., făcându-se

trimitere la decizia nr. 16/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii sub acest aspect.

S-a mai apreciat ca

fiind întemeiată critica parchetului privind individualizarea pedepsei,

impunându-se majorarea acestuia, în raport și de reținerea actului material

comis față de partea vătămată M.l., precum și de gravitatea faptelor săvârșite.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs inculpatul

M.V. și partea vătămată M.I.

Partea vătămată M.I. a

arătat, în motivele scrise de recurs, că nu a fost citată pe parcursul procesului

la domiciliul său din Germania și că dorește obligarea inculpatului la

despăgubiri.

Inculpatul M.V. a solicitat,

în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, spre rejudecare la

prima instanță, întrucât judecarea la Tribunalul Timiș a avut loc în lipsa

părții vătămate M.I., aceasta nefiind legal citată.

De asemenea, inculpatul

a mai solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât

aceasta nu a procedat la ascultarea sa potrivit art. 378 alin. (1

1

)

C. proc. pen., deși Tribunalul Timiș pronunțase o soluție de achitare cu

privire la partea vătămată

M.I.

Cu titluri subsidiare, s-a

mai solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sau

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de proxenetism, prevăzută

de art. 329 pct. 1 C. pen. și, de asemenea, achitarea sa în baza art. 10 lit.

d) C. proc. pen., precum și reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a

executării acesteia.

Recursurile sunt

neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și în

conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Cu privire la recursul

declarat de partea vătămată M.I., Înalta Curte constată că acesta este

neîntemeiat.

Prima critică invocată de

partea vătămată recurentă vizează cazul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., susținându-se că judecata a avut loc pe tot parcursul procesului

fără ca aceasta să fie legal citată, la domiciliul din Germania.

Critica nu este fondată, din

actele și lucrările dosarului rezultând că partea vătămată a fost citată la

instanța de fond, la instanța de apel și chiar și în recurs nu numai la adresa

din localitatea Grabaț, jud. Timiș, dar și la adresa din Wernberg – Koblitz,

Germania.

Cea de-a doua solicitare a

recurentei părți vătămate, de obligare a inculpatului la despăgubiri, nu poate

fi primită, întrucât constituirea de parte civilă în proces se poate face,

conform art. 15 alin. (2) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, precum și

în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, momente

procesuale cu mult depășite în speță de partea vătămată, care a formulat o

astfel de cerere direct în recurs.

Recursul declarat de

inculpatul M.V. este, de asemenea, nefondat, sub toate criticile invocate, atât

în principal cât și în subsidiar.

Invocarea de către inculpat

a lipsei de procedură cu partea vătămată M.I. la instanța de fond (caz de casare

prevăzută de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.) este inadmisibilă, astfel

cum, a reținut și instanța de apel în fața căreia inculpatul a susținut aceeași

critică.

Lipsa de procedură este

sancționată cu nulitatea relativă, conform art. 197 C. proc. pen., iar această nulitate

relativă nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată.

Nici solicitarea inculpatului

de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu a respectat dispozițiile

art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen., nu poate fi primită.

Într-adevăr, observația

inculpatului este corectă, respectiv instanța de apel avea obligația să-l audieze,

întrucât instanța de fond dispuse o soluție de achitare cu referire la partea

vătămată M.I.

Această greșită aplicare a

legii de instanța de apel nu se regăsește, însă, în nici unul din cazurile de

casare prevăzută de art. 385

9

C. proc. pen. și cu atât mai puțin în

ipotezele în care se poate dispune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru garantarea dreptului

la apărare și respectarea C.E.D.L.F., Înalta Curte a procedat la audierea în

recurs a inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la

dosar.

Inculpatul mai solicită, în

cadrul cazului de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu numai cu

privire la partea vătămată M.I. ci cu privire la toate părțile vătămate existente

în cauză.

Nici această critică nu este

fondată, din probele administrate în cauză rezultând că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost condamnat în apel.

Cu privire la părțile

vătămate

S.A.,

P.I. și G.N.M., în mod corect s-au înlăturat retractarea făcută de G.N.M.,

declarațiile martorilor S.N., I.I., S.V. și B.I.

Este adevărat că parte

vătămată G.N.M. și-a schimbat declarația

în

fața instanței,

susținând că declarațiile date în cursul urmăririi penale ar fi fost

interpretate greșit, deși în cursul urmăririi penale, atât cu ocazia audierii,

cât și cu ocazia confruntării cu inculpatul a susținut implicarea acestuia în

exploatarea sa. Mai mult, aspectele relatate în cursul urmăririi penale sunt

confirmate și de alte probe, ca declarația părții vătămate P.I. și a martorului

C.G., în declarația dată în fața instanței, partea vătămată P.I. relatează cum

a fost mințită de inculpat că o va duce la muncă în Austria, urmând să

primească lunar suma de 500 euro, că ajunsă acolo a fost obligată de inculpat

să se prostitueze, acesta afirmând că dacă nu va accepta să întrețină relații

sexuale cu 2 persoane o va abandona acolo,

în

contextul în care

partea vătămată nu mai fusese plecată niciodată din țară, nu avea bani, haine și

nu cunoștea limba. Totodată, a relatat modul în care inculpatul a dus-o în

barul din localitatea Linz, a discutat cu patronul primind o sumă de bani, după

care a abandonat-o acolo. Relevantă este și împrejurarea că partea vătămată P.I.

susține că a fost nevoită să se prostitueze pentru că nu avea bani, haine și nu

cunoștea limba. Prin urmare, deși nu a procedat la o constrângere fizică sau

amenințare pentru a o determina pe partea vătămată să se prostitueze,

inculpatul a pus-o într-o astfel de situație încât aceasta să nu aibă

alți

posibilitate.

Despre partea vătămată G.N.M, se arată că și

aceasta

a

întreținut

relații sexuale la venirea în Austria, cu cele două persoane la care

a

făcut

referire

la

început, că a fost abandonată

în

barul din Linz și a

plecat după

o

săptămână.

Pe

de altă parte, în mod

corect s-a constatat de prima

instanța

existența

unor

indicii

că inculpatul, prin intermediul rudelor sale sau prietenilor,

a

încercat să

influențeze poziția părții vătămate, respectiv

declarația

martorului C.G.

cu privire la faptul

că fiul inculpatului s-a interesat de

adrese la care poate fi

găsită partea vătămată

și procesele verbale de

redare a convorbirilor

telefonice, din care rezultă

încercări similare asupra

altor părți vătămate sau

martori.

Din

cele

anterior arătate, instanța constată

că retractarea primei

declarații de

către partea vătămată G.N.M. nu

are

o

justificare

întemeiată, care să

conducă la concluzia că faptele relatate

nu

corespund adevărului,

cu

atât

mai

mult

cu cât: este cea mai apropiată

de

evenimente; declarația

de coroborează cu cea a părții vătămate P.

I.

și

martorului

C.G.,

în

cauză s-au exercitat presiuni asupra

martorilor

/părților vătămate

de către rudele sau

prietenii inculpatului pentru modificarea declarațiilor.

Instanța de apel nu

și-a însușit susținerile inculpatului

privind relevanța

și pertinența

declarațiilor martorilor S.N., l.l.

L., B.

I.,V.R., S.E.C., C.R.

și

C.

L.,

întrucât așa cum a reținut și tribunalul au cunoștință

despre

aspecte

ulterioare consumării infracțiunii.

În

ceea ce privește

situația părții vătămate M.

l.,

instanța a constatat

că

în

mod greșit s-a apreciat de către tribunal că

nu

ar exista probe

suficiente care să conducă la reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prevăzută

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Trebuie avută în vedere că o

asemenea infracțiune, nu de puține ori, rămâne la adăpostul anonimatului,

neputând fi dovedită exclusiv pe baza unor probe directe. Declarația părții

vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor V.S. și M.M., care, chiar

dacă sunt mama, respectiv soțul părții vătămate, nu există temeiuri pentru a se

considera că nu relatează adevărul. Mai mult, modul în care a acționat

inculpatul în raport cu partea vătămată M.l., descris de aceștia corespunde

modului în care inculpatul s-a comportat și față de celelalte părți vătămate. Astfel,

în declarația dată în faza de urmărire penală, partea vătămată M.l. arată că

inculpatul, cunoscând starea de paupertate a acesteia și a familiei sale, i-a

propus să-l însoțească în Austria unde îi va asigura un loc de muncă. Acceptând

propunerea, cei doi s-au deplasat în Austria, unde partea vătămată a lucrat

câteva zile la un atelier de vopsitorie după care, inculpatul a dus-o într-o

cameră de hotel unde a obligat-o, sub amenințare, să întrețină relații intime

cu mai mulți bărbați. Într-una din zile partea vătămată a fost supusă la

întreținerea de relații intime și perversiuni sexuale cu patru cetățeni turci,

care au filmat aceste scene, ulterior inculpatul amenințând-o pe partea

vătămată că dacă nu i se va supune, va trimite fotografii compromițătoare

presei. Mai arată partea vătămată că, în primăvara anului 2001, inculpatul a

vândut-o pentru suma de 2900 mărci germane unui prieten de-al său, numitul M.M.,

cu care ulterior aceasta s-a și căsătorit. În același sens, martora V.S. a

relatat în fața instanței că fiica sa, partea vătămată M.l. a fost dusă în

Austria de către inculpat, unde ar fi fost obligată să se prostitueze; că de

fiecare dată când aceasta venea acasă din Austria prezenta urme de lovituri.

Totodată, a susținut că partea vătămată M.l. a fost dusă în Germania tot de

inculpat, că acesta i-a făcut o fotografie pe care a prezentat-o actualului ei

soț și i-a cerut o sumă de bani pentru a-i aranja sosirea în Germania. Martorul

B.M.E. deși afirmă că nu i s-a părut niciodată că partea vătămată M.l. ar fi

împiedicată să plece sau că s-ar afla acolo împotriva voinței ei, arată că

aceasta nu vorbea limba germană, că inculpatul era însoțit de partea vătămată

în 99 % din cazuri, iar în timpul zilei martorul era plecat la muncă. în

declarația sa, martorul M.I.L. arată că partea vătămată a fost împreună cu el

și inculpatul în Austria și confirmă că nu cunoștea limba germană și inculpatul

a ajutat-o cu actele pentru căsătorie, în condițiile în care „partea vătămată

nu știe să scrie, să citească și nici măcar nu-și știe data nașterii”. Starea

de dependență a părții vătămate M.l. de inculpat rezultă și din declarația martorului

D.S. În cauză nu se poate reține că plângerea părții vătămate este contrazisă

de martorii C.C., D.S., B.M. și R.S. Instanța constată că în realitate, primii

doi martori arată că ei nu au cunoștință că partea vătămată să se fi

prostituat, deși nu i-au însoțit pe cei doi în Austria, iar dacă ei nu știu nu

înseamnă că acest lucru nu s-a întâmplat. Martorul B.M. a arătat că de mai

multe ori inculpatul și partea vătămată au fost în vizită la domiciliul său din

Austria și, de asemenea, nu are cunoștință ca M.l. să se fi prostituat în

condiții în care partea vătămată a declarat că era obligată să întrețină relații

intime într-o cameră de hotel, iar nu în apartamentul martorului. Deși acest

martor mai declară că inculpatul nu a adus nici alte fete în Austria în vederea

practicării prostituției, fapt contrazis de probele administrate în dosar și de

soluția de condamnare pentru trafic de persoane față de celelalte trei părți vătămate,

instanța a înlăturat această depoziție ca nesinceră, ci a folosit-i ca suport în

soluția de achitare a inculpatului. În fine, martora R.S. a declarat că, deși a

vorbit la telefon de mai multe ori cu M.M. și o cunoștea și pe M.I., nici unul

dintre aceștia nu i-a relatat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii, fapt

care, de asemenea, nu poate conduce la concluzia inexistenței faptei, cu atât

mai mult cu cât nu rezultă că între martoră și partea vătămată sau M.M. ar fi

existat relații apropiate.

Prin urmare,

declarațiile

martorilor

C.C.

,

D.S., B.M. și R.

S.

nu

au forța probatorie de

a

înlătura

plângerea părții vătămate și declarațiile

martorului

M.M. c

are

confirmă faptul că i-a

plătit inculpatului 2900

mărci germane pentru a

se căsători cu

partea vătămată,

precum și cu declarațiile mamei

părții vătămate care arată că

inculpatul i-a făcut

pașaport fiicei sale, o ducea

cu regularitate în

Austria și că de

fiecare dată când se

întorcea, aceasta prezenta

urme de lovituri. Este adevărat

că despre relațiile

sexuale la care era silită fiica

sa, martora are

cunoștință din

relatările acesteia, însă

acest fapt nu este de

natură a

duce

la

înlăturarea

declarației, ci la

întărirea susținerilor din plângere. Prin

urmare, în

mod

greșit

prima instanța a

înlăturat aceste declarații, în condițiile

în care ele

provin

de

la

martori

direcți ai activității infracționale desfășurate de inculpat

și se coroborează

cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.

În consecință, în mod

corect s-a reținut în apel vinovăția inculpatului, cu referire la toate părțile

vătămate, făcându-se aplicarea și a art. 41 alin. (2) C. pen., avându-se în

vedere rezoluția infracțională unică dedusă din același mod de operare,

aceleași condiții de loc și recrutare.

Reținându-se forma

continuată a infracțiunii în determinarea legii aplicabile se are în vedere momentul

epuizării, adică al săvârșirii ultimei acțiuni, în speță infracțiunea fiind începută

de inculpat în anul 2001 - 2002, dar fiind epuizată în anul 2006, ceea ce a

făcut aplicabile prevederile Legii nr. 678/2001.

De altfel, Legea nr. 678/2001,

era în vigoare și la momentul consumării primei acțiuni a inculpatului,

respectiv traficarea părții vătămate

M.I.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptelor (caz de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.), Înalta Curte constată, de asemenea, nefondată solicitarea

inculpatului de schimbare a încadrării din infracțiunea de trafic de persoane în

infracțiunea de proxenetism.

Ambele instanțe au făcut

referire la decizia nr. 16/207 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat cu privire la

distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și,

respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism, prevăzută de art.

329 alin. (1) C. pen.

Distincția este dată de

obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, în cazul

infracțiunilor reglementate de Legea nr. 678/2001, acesta fiind apărarea

dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii

de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială.

În speță, s-a apreciat corect

că fapta inculpatului de a recruta și transporta, prin înșelăciune, părțile

vătămate în străinătate unde acestea, fiind lipsite de orice sumă de bani, au

fost exploatate, fiind obligate să practice prostituția, existând o

constrângere morală în privința lor, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001.

Înalta Curte apreciază, ca

nefondat și motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei (caz de

casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), constatând că gravitatea

faptelor comise, caracterul continuat al infracțiunii și consecințele acestora

nu justifică o reducere a pedepsei și, cu atât mai puțin, o executare fără

privare de libertate.

Pentru considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat și partea

vătămată M.I.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat,

onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate urmând a fi

avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpatul M.V. și de partea vătămată M.I. împotriva

deciziei penale nr. 136 A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu

pentru părțile vătămate S.A. și G.N.M., se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurenta parte

vătămată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2009.