ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79/ PI din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 132/30/2007, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de inculpatul M.V., prin apărătorul său, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în forma continuată.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) – e) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 20 noiembrie 2006 și a arestului preventiv de la data de 21 noiembrie 2006 la zi. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 64 C. pen. și art. 66 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 față de partea vătămată M.l. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părțile vătămate M.l., S.A., P.l. și G.N.M. nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat suma de 1000 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut următoarele: Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – B.T. Timișoara nr. 88/D/P/2006 emis la data de 12 aprilie 2007, inculpatul M.V.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada 2000 - 2006, prin înșelăciune cu promisiunea găsirii unor locuri de muncă, a recrutat și transportat în Austria părțile vătămate M.l., S. A., P.l. și G.M., unde acestea au fost exploatate prin obligarea la practicarea prostituției. Inculpatul M.V. a plecat în Austria în cursul anului 1999, repatriindu-se în România în cursul anului 1994, de când locuiește cu mama sa , M.M. De la sfârșitul anului 2005 inculpatul este antrenorul de fotbal al echipei din satul Bulgăruș, iar în toată această perioadă el a efectuat multe călătorii în Austria, țară în care deține drept de ședere, fiind cunoscut în comunitate ca o persoană care efectua frecvent astfel de călătorii.

În acest context, știind că efectuează deplasări în afara țării, mai multe persoane din județul Timiș, în special din zona localității Grabaț și a orașelor Jimbolia și Sânnicolau Mare, au apelat la inculpat pentru a le găsi locuri de muncă în străinătate. În cursul anului 2000, inculpatul a cunoscut-o pe M.l., devenind prieteni apropiați. Partea vătămată provine dintr-o familie numeroasă și deși a încercat să se angajeze la mai multe societăți comerciale din zonă, nu a reușit, fiind lipsită de orice sursă de venit. În aceste condiții, inculpatul i-a propus să-l însoțească în Austria, partea vătămată acceptând. În perioada care a urmat, până în anul 2002, partea vătămată M.l. a călătorit cu inculpatul de multe ori, ea arătând că a fost obligată să practice prostituția în folosul inculpatului, deși declarațiile sale nu pot fi coroborate cu alte probe.

În ciuda faptului că, potrivit susținerilor sale, ar fi fost exploatată de către inculpat, partea vătămată a acceptat să-l însoțească pe acesta în călătoriile sale, fiind de acord, de asemenea, cu propunerea numitului M.V. de a-l cunoaște pe martorul M.M. Inculpatul le-a făcut cunoștință celor doi în cursul anului 2002, când le-a propus să se căsătorească. Cei doi au fost de acord, iar în vara anului 2002 s-au căsătorit. Toate aceste împrejurări nu au împiedicat-o pe M.l. să continue deplasările cu inculpatul în Austria până la sfârșitul anului 2002. După căsătorie partea vătămată nu a locuit cu soțul său, ea preferând să stea în România până la data de 22 martie 2003, când a părăsit țara și s-a mutat definitiv în Germania.

În cursul anului 2005 inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată S.A., care în acea perioadă lucra ca dansatoare într-un local din orașul Sânnicolau Mare. După mai multe întâlniri, inculpatul i-a propus părții vătămate să-l însoțească în Austria, unde îi poate găsi un loc de muncă la un club, în calitate de dansatoare. Partea vătămată a acceptat, iar la data de 22 august 2005, cei doi au părăsit țara, deplasându-se în Austria. La destinație, inculpatul nu și-a mai respectat promisiunea de a-i găsi un loc de muncă și a transportat-o pe S.A. în localitatea Bludenz, unde a cazat-o într-un apartament închiriat de un prieten al său, numitul W. Inculpatul i-a prezentat părții vătămate doi cetățeni austrieci, pe numiții M. și B., afirmând că M. se va ocupa de găsirea unui loc de muncă.

După plecarea inculpatului, partea vătămată a înțeles că cei doi cetățeni austrieci doreau să întrețină relații sexuale, ea acceptând acest compromis în speranța că astfel va obține slujba promisă. Timp de aproximativ 3 luni de zile, partea vătămată a locuit în acel apartament, unde a fost întreținută de cetățenii austrieci, care i-au asigurat cazarea și hrana, întorcându-se în țară la data de 07 noiembrie 2005. La începutul lunii ianuarie 2006, inculpatul le-a promis părților vătămate G.M. și P.l., precum și martorului C.G., că le va găsi locuri de muncă în Austria. în acest context, la data de 08 ianuarie 2006, cele patru persoane au părăsit țara și s-au deplasat în Austria, în localitatea Bludenz, unde s-au cazat într-un apartament închiriat de același W., prieten al inculpatului.

A doua zi, inculpatul le-a comunicat părților vătămate că nu le-a găsit locuri de muncă, motiv pentru care trebuie să întrețină relații sexuale cu trei bărbați pe care îi cunoscuseră cu o seară înainte, pentru ca din banii obținuți să poată cumpăra carburantul necesar întoarcerii în țară. În momentul în care părțile vătămate au refuzat, inculpatul le-a amenințat că le va abandona în Austria. Pentru că nu aveau nici un ban și nu cunoșteau limba germană, neavând nicio posibilitate de a se întoarce acasă, părțile vătămate au acceptat propunerea inculpatului și au întreținut relații sexuale cu doi cetățeni austrieci, pentru aceste servicii primind suma de 200 euro, din care inculpatul a primit 150 euro.

Întrucât în apartament se afla și martorul C.G., inculpatul l-a invitat pe acesta la o plimbare în oraș, martorul observând însă că în momentul în care au plecat în parcarea din fața clădirii se aflau numitul W. și un alt tânăr. În momentul în care inculpatul s-a întors acasă cu martorul C.G., împreună cu părțile vătămate P.I. și G.N.M., s-au urcat în mașină și au plecat spre casă. Pe drum, inculpatul a fost sunat de numita T., căreia i-a spus că se află în căutarea unor locuri de muncă pentru cei cu care se afla în mașină. T. s-a oferit să-l ajute, motiv pentru care inculpatul s-a deplasat cu însoțitorii săi la un bar din orașul Linz. Aici s-au întâlnit cu patronul localului, numitul W., iar inculpatul a discutat cu acesta în limba germană, comunicându-le părților vătămate că vor fi angajate.

Inculpatul s-a întors în țară cu martorul C.G., iar părțile vătămate au rămas la barul din orașul Linz. A doua zi, una dintre angajatele localului, numita K., le-a comunicat celor două că vor fi nevoite să se prostitueze. Partea vătămată G.N.M. a refuzat, cerând să fie trimisă acasă, astfel încât, la data de 18 ianuarie 2006, ea s-a întors în țară. Partea vătămată P.I. a acceptat să se prostitueze, întreținând relații sexuale cu diferite persoane până la data de 10 februarie 2006, când, ca urmare alunei razii a poliției partea vătămată a fost descoperită și trimisă în țară. Prima instanță, analizând materialul probator administrat, a apreciat ca dovedită săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de părțile vătămate S.A., P.I.

și G.N.M., dispunând condamnarea inculpatului. Pentru partea vătămată M.I. s-a apreciat că simpla declarație a acestuia, coroborată cu declarațiile indirecte ale unor rude apropiate ale părții vătămate, care au cunoscut împrejurări relevante doar din declarațiile numitei M.I., nu poate conduce la concluzia că aceasta a fost victimă a traficului de persoane existând dubii cu privire la vinovăția inculpatului, astfel că s-a dispus achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul M.V., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată M.I. Parchetul a criticat hotărârea pentru greșita achitare a inculpatului în privința săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane față de partea vătămată M.I.

și pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitându-se majorarea acesteia. Inculpatul a solicitat, în principal, desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare întrucât partea vătămată M.I. nu a fost legal citată. De asemenea, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sau schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., cu achitarea pentru această infracțiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia. Partea vătămată M.I. a solicitat desființarea hotărârii, întrucât s-a judecat fără a fi legal citată în Germania, unde își are domiciliul.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 136/ A din 25 septembrie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată M.I. A desființat sentința primei instanțe cu privire la greșita achitare a inculpatului față de partea vătămată M.I. și cuantumul pedepsei. Rejudecând, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile părții vătămate M.I., întrucât aceasta a fost citată la instanța de fond atât la adresa din țară, cât și la adresa din Germania.

Critica inculpatului pentru același aspect s-a apreciat ca inadmisibilă, în raport de reglementarea nulității relative prin dispozițiile art. 197 C. proc. pen. De asemenea, nefondată s-a apreciat solicitarea inculpatului de achitare, reținându-se că starea de fapt în ceea ce privește părțile vătămate S.A., P.l. și G.N.M. este corectă, vinovăția inculpatului fiind dovedită de probele administrate în cauză. În ceea ce privește situația părții vătămate M.l., s-a constatat că în mod greșit a fost dispusă achitarea inculpatului, analizându-se probele ce conduc la reținerea vinovăției inculpatului și în traficarea acestei părți vătămate. În ce privește încadrarea juridică, s-a reținut incidența, art. 12 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și nu a art. 329 C. pen., făcându-se trimitere la decizia nr. 16/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii sub acest aspect. S-a mai apreciat ca fiind întemeiată critica parchetului privind individualizarea pedepsei, impunându-se majorarea acestuia, în raport și de reținerea actului material comis față de partea vătămată M.l., precum și de gravitatea faptelor săvârșite. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul M.V. și partea vătămată M.I. Partea vătămată M.I. a arătat, în motivele scrise de recurs, că nu a fost citată pe parcursul procesului la domiciliul său din Germania și că dorește obligarea inculpatului la despăgubiri. Inculpatul M.V.

a solicitat, în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, spre rejudecare la prima instanță, întrucât judecarea la Tribunalul Timiș a avut loc în lipsa părții vătămate M.I., aceasta nefiind legal citată. De asemenea, inculpatul a mai solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta nu a procedat la ascultarea sa potrivit art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., deși Tribunalul Timiș pronunțase o soluție de achitare cu privire la partea vătămată M.I. Cu titluri subsidiare, s-a mai solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sau schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 pct. 1 C. pen.

și, de asemenea, achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum și reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia. Recursurile sunt neîntemeiate. Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Cu privire la recursul declarat de partea vătămată M.I., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat. Prima critică invocată de partea vătămată recurentă vizează cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., susținându-se că judecata a avut loc pe tot parcursul procesului fără ca aceasta să fie legal citată, la domiciliul din Germania.

Critica nu este fondată, din actele și lucrările dosarului rezultând că partea vătămată a fost citată la instanța de fond, la instanța de apel și chiar și în recurs nu numai la adresa din localitatea Grabaț, jud. Timiș, dar și la adresa din Wernberg – Koblitz, Germania. Cea de-a doua solicitare a recurentei părți vătămate, de obligare a inculpatului la despăgubiri, nu poate fi primită, întrucât constituirea de parte civilă în proces se poate face, conform art. 15 alin. (2) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, momente procesuale cu mult depășite în speță de partea vătămată, care a formulat o astfel de cerere direct în recurs.

Recursul declarat de inculpatul M.V. este, de asemenea, nefondat, sub toate criticile invocate, atât în principal cât și în subsidiar. Invocarea de către inculpat a lipsei de procedură cu partea vătămată M.I. la instanța de fond (caz de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen.) este inadmisibilă, astfel cum, a reținut și instanța de apel în fața căreia inculpatul a susținut aceeași critică. Lipsa de procedură este sancționată cu nulitatea relativă, conform art. 197 C. proc. pen., iar această nulitate relativă nu poate fi invocată decât de partea care a fost vătămată. Nici solicitarea inculpatului de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu a respectat dispozițiile art. 378 alin. (1 1 ) C. proc.

pen., nu poate fi primită. Într-adevăr, observația inculpatului este corectă, respectiv instanța de apel avea obligația să-l audieze, întrucât instanța de fond dispuse o soluție de achitare cu referire la partea vătămată M.I. Această greșită aplicare a legii de instanța de apel nu se regăsește, însă, în nici unul din cazurile de casare prevăzută de art. 385 9 C. proc. pen. și cu atât mai puțin în ipotezele în care se poate dispune casarea cu trimitere spre rejudecare. Pentru garantarea dreptului la apărare și respectarea C.E.D.L.F., Înalta Curte a procedat la audierea în recurs a inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar. Inculpatul mai solicită, în cadrul cazului de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu numai cu privire la partea vătămată M.I. ci cu privire la toate părțile vătămate existente în cauză. Nici această critică nu este fondată, din probele administrate în cauză rezultând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost condamnat în apel. Cu privire la părțile vătămate S.A., P.I. și G.N.M., în mod corect s-au înlăturat retractarea făcută de G.N.M., declarațiile martorilor S.N., I.I., S.V. și B.I. Este adevărat că parte vătămată G.N.M. și-a schimbat declarația în fața instanței, susținând că declarațiile date în cursul urmăririi penale ar fi fost interpretate greșit, deși în cursul urmăririi penale, atât cu ocazia audierii, cât și cu ocazia confruntării cu inculpatul a susținut implicarea acestuia în exploatarea sa.

Mai mult, aspectele relatate în cursul urmăririi penale sunt confirmate și de alte probe, ca declarația părții vătămate P.I. și a martorului C.G., în declarația dată în fața instanței, partea vătămată P.I. relatează cum a fost mințită de inculpat că o va duce la muncă în Austria, urmând să primească lunar suma de 500 euro, că ajunsă acolo a fost obligată de inculpat să se prostitueze, acesta afirmând că dacă nu va accepta să întrețină relații sexuale cu 2 persoane o va abandona acolo, în contextul în care partea vătămată nu mai fusese plecată niciodată din țară, nu avea bani, haine și nu cunoștea limba. Totodată, a relatat modul în care inculpatul a dus-o în barul din localitatea Linz, a discutat cu patronul primind o sumă de bani, după care a abandonat-o acolo.

Relevantă este și împrejurarea că partea vătămată P.I. susține că a fost nevoită să se prostitueze pentru că nu avea bani, haine și nu cunoștea limba. Prin urmare, deși nu a procedat la o constrângere fizică sau amenințare pentru a o determina pe partea vătămată să se prostitueze, inculpatul a pus-o într-o astfel de situație încât aceasta să nu aibă alți posibilitate. Despre partea vătămată G.N.M, se arată că și aceasta a întreținut relații sexuale la venirea în Austria, cu cele două persoane la care a făcut referire la început, că a fost abandonată în barul din Linz și a plecat după o săptămână. Pe de altă parte, în mod corect s-a constatat de prima instanța existența unor indicii că inculpatul, prin intermediul rudelor sale sau prietenilor, a încercat să influențeze poziția părții vătămate, respectiv declarația martorului C.G.

cu privire la faptul că fiul inculpatului s-a interesat de adrese la care poate fi găsită partea vătămată și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă încercări similare asupra altor părți vătămate sau martori. Din cele anterior arătate, instanța constată că retractarea primei declarații de către partea vătămată G.N.M. nu are o justificare întemeiată, care să conducă la concluzia că faptele relatate nu corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât: este cea mai apropiată de evenimente; declarația de coroborează cu cea a părții vătămate P. I. și martorului C.G., în cauză s-au exercitat presiuni asupra martorilor /părților vătămate de către rudele sau prietenii inculpatului pentru modificarea declarațiilor.

Instanța de apel nu și-a însușit susținerile inculpatului privind relevanța și pertinența declarațiilor martorilor S.N., l.l. L., B. I.,V.R., S.E.C., C.R. și C. L., întrucât așa cum a reținut și tribunalul au cunoștință despre aspecte ulterioare consumării infracțiunii. În ceea ce privește situația părții vătămate M. l., instanța a constatat că în mod greșit s-a apreciat de către tribunal că nu ar exista probe suficiente care să conducă la reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Trebuie avută în vedere că o asemenea infracțiune, nu de puține ori, rămâne la adăpostul anonimatului, neputând fi dovedită exclusiv pe baza unor probe directe.

Declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor V.S. și M.M., care, chiar dacă sunt mama, respectiv soțul părții vătămate, nu există temeiuri pentru a se considera că nu relatează adevărul. Mai mult, modul în care a acționat inculpatul în raport cu partea vătămată M.l., descris de aceștia corespunde modului în care inculpatul s-a comportat și față de celelalte părți vătămate. Astfel, în declarația dată în faza de urmărire penală, partea vătămată M.l. arată că inculpatul, cunoscând starea de paupertate a acesteia și a familiei sale, i-a propus să-l însoțească în Austria unde îi va asigura un loc de muncă. Acceptând propunerea, cei doi s-au deplasat în Austria, unde partea vătămată a lucrat câteva zile la un atelier de vopsitorie după care, inculpatul a dus-o într-o cameră de hotel unde a obligat-o, sub amenințare, să întrețină relații intime cu mai mulți bărbați.

Într-una din zile partea vătămată a fost supusă la întreținerea de relații intime și perversiuni sexuale cu patru cetățeni turci, care au filmat aceste scene, ulterior inculpatul amenințând-o pe partea vătămată că dacă nu i se va supune, va trimite fotografii compromițătoare presei. Mai arată partea vătămată că, în primăvara anului 2001, inculpatul a vândut-o pentru suma de 2900 mărci germane unui prieten de-al său, numitul M.M., cu care ulterior aceasta s-a și căsătorit. În același sens, martora V.S. a relatat în fața instanței că fiica sa, partea vătămată M.l. a fost dusă în Austria de către inculpat, unde ar fi fost obligată să se prostitueze; că de fiecare dată când aceasta venea acasă din Austria prezenta urme de lovituri.

Totodată, a susținut că partea vătămată M.l. a fost dusă în Germania tot de inculpat, că acesta i-a făcut o fotografie pe care a prezentat-o actualului ei soț și i-a cerut o sumă de bani pentru a-i aranja sosirea în Germania. Martorul B.M.E. deși afirmă că nu i s-a părut niciodată că partea vătămată M.l. ar fi împiedicată să plece sau că s-ar afla acolo împotriva voinței ei, arată că aceasta nu vorbea limba germană, că inculpatul era însoțit de partea vătămată în 99 % din cazuri, iar în timpul zilei martorul era plecat la muncă. în declarația sa, martorul M.I.L. arată că partea vătămată a fost împreună cu el și inculpatul în Austria și confirmă că nu cunoștea limba germană și inculpatul a ajutat-o cu actele pentru căsătorie, în condițiile în care „partea vătămată nu știe să scrie, să citească și nici măcar nu-și știe data nașterii”.

Starea de dependență a părții vătămate M.l. de inculpat rezultă și din declarația martorului D.S. În cauză nu se poate reține că plângerea părții vătămate este contrazisă de martorii C.C., D.S., B.M. și R.S. Instanța constată că în realitate, primii doi martori arată că ei nu au cunoștință că partea vătămată să se fi prostituat, deși nu i-au însoțit pe cei doi în Austria, iar dacă ei nu știu nu înseamnă că acest lucru nu s-a întâmplat. Martorul B.M. a arătat că de mai multe ori inculpatul și partea vătămată au fost în vizită la domiciliul său din Austria și, de asemenea, nu are cunoștință ca M.l. să se fi prostituat în condiții în care partea vătămată a declarat că era obligată să întrețină relații intime într-o cameră de hotel, iar nu în apartamentul martorului.

Deși acest martor mai declară că inculpatul nu a adus nici alte fete în Austria în vederea practicării prostituției, fapt contrazis de probele administrate în dosar și de soluția de condamnare pentru trafic de persoane față de celelalte trei părți vătămate, instanța a înlăturat această depoziție ca nesinceră, ci a folosit-i ca suport în soluția de achitare a inculpatului. În fine, martora R.S. a declarat că, deși a vorbit la telefon de mai multe ori cu M.M. și o cunoștea și pe M.I., nici unul dintre aceștia nu i-a relatat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii, fapt care, de asemenea, nu poate conduce la concluzia inexistenței faptei, cu atât mai mult cu cât nu rezultă că între martoră și partea vătămată sau M.M.

ar fi existat relații apropiate. Prin urmare, declarațiile martorilor C.C. , D.S., B.M. și R. S. nu au forța probatorie de a înlătura plângerea părții vătămate și declarațiile martorului M.M. c are confirmă faptul că i-a plătit inculpatului 2900 mărci germane pentru a se căsători cu partea vătămată, precum și cu declarațiile mamei părții vătămate care arată că inculpatul i-a făcut pașaport fiicei sale, o ducea cu regularitate în Austria și că de fiecare dată când se întorcea, aceasta prezenta urme de lovituri. Este adevărat că despre relațiile sexuale la care era silită fiica sa, martora are cunoștință din relatările acesteia, însă acest fapt nu este de natură a duce la înlăturarea declarației, ci la întărirea susținerilor din plângere.

Prin urmare, în mod greșit prima instanța a înlăturat aceste declarații, în condițiile în care ele provin de la martori direcți ai activității infracționale desfășurate de inculpat și se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate. În consecință, în mod corect s-a reținut în apel vinovăția inculpatului, cu referire la toate părțile vătămate, făcându-se aplicarea și a art. 41 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere rezoluția infracțională unică dedusă din același mod de operare, aceleași condiții de loc și recrutare. Reținându-se forma continuată a infracțiunii în determinarea legii aplicabile se are în vedere momentul epuizării, adică al săvârșirii ultimei acțiuni, în speță infracțiunea fiind începută de inculpat în anul 2001 - 2002, dar fiind epuizată în anul 2006, ceea ce a făcut aplicabile prevederile Legii nr. 678/2001.

De altfel, Legea nr. 678/2001, era în vigoare și la momentul consumării primei acțiuni a inculpatului, respectiv traficarea părții vătămate M.I. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor (caz de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), Înalta Curte constată, de asemenea, nefondată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism. Ambele instanțe au făcut referire la decizia nr. 16/207 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat cu privire la distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Distincția este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, în cazul infracțiunilor reglementate de Legea nr. 678/2001, acesta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială. În speță, s-a apreciat corect că fapta inculpatului de a recruta și transporta, prin înșelăciune, părțile vătămate în străinătate unde acestea, fiind lipsite de orice sumă de bani, au fost exploatate, fiind obligate să practice prostituția, existând o constrângere morală în privința lor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Înalta Curte apreciază, ca nefondat și motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), constatând că gravitatea faptelor comise, caracterul continuat al infracțiunii și consecințele acestora nu justifică o reducere a pedepsei și, cu atât mai puțin, o executare fără privare de libertate. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat și partea vătămată M.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.V. și de partea vătămată M.I. împotriva deciziei penale nr. 136 A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile vătămate S.A. și G.N.M., se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2009.