ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 479 din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Argeș, secția penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului T.I.R. prin Rechizitoriul nr. 86B/ P din 19 februarie 2007 al D.I.I.C.O. T. - Biroul Teritorial Argeș, din infracțiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen.

și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului T.I.R., la: - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.; - 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 57 și 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 02 februarie 2007 și până la pronunțare, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. - dispozițiilor art. 379 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea civilă A.M.D. împotriva sentinței penale nr. 479 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 553/109/2007. A desființat în parte sentința sus-menționată, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului T.I.R. și a înlăturat pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a condamnat pe inculpatul T.I.R. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost majorată de la 3 ani la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., dispunându-se ca, în baza dispozițiilor art. 33 – art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu un an, în total 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., prin privare de libertate. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în limitele prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și a fost menținută starea de arest a inculpatului, deducându-se, la zi, arestul preventiv.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.M.D. suma de 20.000 lei despăgubiri civile. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I.R., acesta fiind obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat și la 300 lei cheltuieli judiciare către partea civilă A.M.D. S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu de câte 200 lei pentru părțile vătămate N.E.L. și N.l. să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță raportat la partea vătămată A.M.D., ea rezultând din coroborarea probelor administrate, dar că prima instanță a considerat în mod greșit că nu există probe privind recrutarea, transportarea și cazarea, în Italia, cu scopul exploatării sexuale, a părții vătămate N.E.L., traficarea acesteia fiind dovedită prin declarația acestei părți vătămate, a martorei N.M.M. și prin procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpat și partea vătămată, inculpatul încercând să o determine să dea declarații neconforme adevărului. S-a reținut, de asemenea, că partea vătămată N.l.

nu a formulat plângere penală, dar că, din declarațiile sale, rezultă că a fost obligată de inculpat să se prostitueze, banii obținuți fiind predați inculpatului, acestei declarații coroborându-se cu cele ale martorilor N.F.E. și N.F. Concluzionând, instanța de prin control judiciar a arătat, având în vedere și cele stabilite prin decizia XLIX a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din 4 iunie 2007, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane, incriminată de dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de timp și loc, schimbând încadrarea juridică reținută de prima instanță din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la individualizarea pedepselor s-a constatat că prima instanță nu a dat eficiența corespunzătoare dispozițiilor art. 72 C. pen., față de pericolul social al faptelor, împrejurările comiterii lor și față de atitudinea nesinceră a inculpatului, impunându-se majorarea cuantumului pedepselor. Referitor la modul de soluționare a laturii civile s-a reținut că apelanta parte civilă este îndreptățită la despăgubiri civile având în vedere prejudiciul moral suferit, demonstrat prin probele ce atestă relele tratamente fizice și psihice la care a fost supusă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea civilă A.D.M. În recursul său, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 10, 11 și 14 C. proc.

pen. S-a menționat că instanța de fond a realizat în mod greșit operațiunea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, încălcând dispozițiile art. 334 C. proc. pen. și, nepronunțându- se asupra tuturor infracțiunilor cu judecarea cărora fusese investită, în condițiile în care, pentru infracțiunile pentru care nu a fost pronunțată o soluție de condamnare, se impunea achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; s-a arătat, de asemenea, că schimbarea încadrării juridice și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea de către instanța de apel a aplicabilității dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc.

pen., a reprezentat o nelegală agravare a situației juridice a inculpatului în propriul apel, în condițiile în care, în cauză, au declarat apel doar inculpatul și partea civilă A.D.M., care nu solicitase În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000 euro. S-a luat act că partea vătămată N.E.L. nu s-a constituit parte civilă. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de părțile civile A.M.D., și N.I. A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că, în aprilie 2005, inculpatul și partea vătămată N.E.L. au plecat în Italia, la părinții inculpatului, urmând să se căsătorească; deoarece nu și-a găsit un loc de muncă, partea vătămată a acceptat să se prostitueze, activitate pe care a desfășurat-o până în aprilie 2006, folosind sumele obținute împreună cu inculpatul.

În această perioadă de un an, inculpatul și învinuitul G.V.M. (față de care cauza a fost disjunsă), cunoscând situația materială precară a părții vătămate A.M.D., au propus acesteia să-i însoțească la muncă în Italia, inculpatul suportând cheltuielile de transport și obținere a pașaportului; în Italia, deoarece nu și-a găsit un loc de muncă, partea vătămată a fost obligată să practice prostituția în perioada octombrie 2005 - noiembrie 2005, sub supravegherea părții vătămate N.E.L., asupra ei exercitându-se violențe fizice și presiuni psihice, deoarece nu „producea” sume suficient de mari. Banii obținuți prin practicarea prostituției de către partea vătămată A.M.D. (12.000 euro) au fost predați inculpatului și învinuitului G.V.M.

S-a constatat, de asemenea, că situația de fapt reținută prin rechizitoriu în privința părții vătămate N.l. nu poate fi reținută, deoarece probele administrate în fața instanței de fond nu au condus la concluzia că aceasta a fost recrutată, transportată, cazată și determinată de inculpat să practice prostituția, neexistând o plângere a acesteia, ci doar o transcriere a unei convorbiri telefonice între partea vătămată și un agent de poliție, martorii audiați neconfirmând susținerile din Rechizitoriu. În legătură cu partea vătămată N.E.L., instanța de fond a apreciat că vor fi reținute exclusiv declarațiile date în fața instanței, care se coroborează cu cele ale părții vătămate A.M.D., confirmând aspectele esențiale ale activității inculpatului.

Referitor la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, prima instanță a constatat că distincția între reglementarea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

și cea cuprinsă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este dată de existenta sau inexistenta consimțământului la practicarea prostituției (acesta existând doar în cazul infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 329 C. pen.) și nu obținerea de foloase de pe urma practicării prostituției, întrucât s-ar ajunge la o dublă incriminare în situația în care activitățile descrise de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ar fi urmate și de obținerea de foloase, ajungându- se la situația inacceptabilă a condamnării duble a unei singure persoane pentru aceeași faptă, în speță existând un concurs de texte incriminatoare și nu de infracțiuni, urmând a se aplica dispozițiile art. 329 C. pen., în cazul în care există consimțământul la practicarea prostituției și art. 12 alin. (i) din legea specială indicată, în caz contrar.

S-a arătat, totodată, că dispozițiile art. 41 alin. (2) au fost greșit reținute, deoarece nu există dovezi privind traficarea părții vătămate N.I. La stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente au fost avute în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., reținându-se gradul sporit de pericol social al faptelor, dar și sinceritatea inculpatului și împrejurarea că este infractor primar. Referitor la latura civilă a cauzei s-a constatat că părțile vătămate, părți civile A.M.D. și N.I. nu au probat existența prejudiciilor reclamate, acțiunile civile fiind respinse.

În dovedirea aspectelor reținute de prima instanță au fost avute în vedere probele administrate în timpul urmării penale (declarațiile inculpatului, declarațiile părților vătămate, plângerea părții vătămate A.M.D., declarațiile martorilor A.V., N.M., N.F., N.F.E., P. C.I., procesele verbale cuprinzând transcrierile convorbirilor telefonice legal interceptate, Raportul de constatare medico-legală privind leziunile produse părții vătămate A.M.D., datele rezultate din verificările efectuate de M.A.I. - Evidenta intrări - ieșiri), precum și probele administrate în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătorești (declarațiile părților vătămate, ale inculpatului și ale martorilor N.F., A.V., N.M.M.

și P.C.I. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpatul și partea vătămată, parte civilă A.M.D., solicitând achitarea, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. și, în subsidiar, reducerea pedepsei anterior aplicate (apelantul inculpat) și, respectiv, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și admiterea acțiunii civile (apelanta parte civilă). Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 21/ A din 4 martie 2008, în temeiul decât majorarea pedepsei inculpatului și acordarea despăgubirilor în cuantum sporit, schimbarea încadrării juridice prin pronunțarea asupra unei infracțiuni comise față de o parte vătămată care nu a declarat apel încălcând dispozițiile art. 371, 372 și 373 C. proc.

pen. În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, conform art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Concluzionându-se, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri anterior pronunțate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond, în situația admiterii existenței cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., respectiv admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în situația reținerii cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 11 C. proc. pen.; în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, iar în rejudecare reducerea cuantumului pedepsei. În recursul său, partea vătămată-parte civilă, criticând modul de soluționare a laturii civile de către instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel pe latura civilă și majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de către această instanță, prin admiterea în totalitate a acțiunii civile și obligarea inculpatului la repararea integrală a prejudiciului produs părții civile și obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 lei, daune morale. Prin decizia penală nr. 2335/26 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis ambele recursuri, a casat decizia recurată și a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Pitești.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele: Analizând hotărârile judecătorești criticate, prin prisma motivelor de recurs indicate de către părți, cât și din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce urmează: 1) verificând hotărârile anterior pronunțate, actul de sesizare al instanței, cât și ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești derulate de către instanțe se constată că, prin rechizitoriul din 19 februarie 2007 al Ministerului Public, D.I.I.C.O. T. - Biroul Teritorial Argeș, dat în dosarul nr. 86B/P/2005, inculpatul T.I.R.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de: - trafic de persoane, prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prevăzută de dispozițiile art. 329 alin. (1) C. pen., față de partea vătămată A.D.M.; - trafic de persoane, prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prevăzute de dispozițiile art. 329 alin. (1) C. pen., față de părțile vătămate N.E.L. și N.I. În esență, prin actul de sesizare, s-a reținut că partea vătămată A.M.D. a fost convinsă să plece împreună cu inculpatul T.I.R. și cu învinuitul G.V. în Italia în scopul practicării prostituției, cheltuielile pentru obținerea pașaportului și transport fiind suportate de inculpat; în Italia, datorită faptului că nu obținea sume suficient de mari din practicarea prostituției, inculpatul și învinuitul G.V.

au supus pe partea vătămată la diverse forme de agresiune fizică și psihică. Exploatarea sexuală a acestei părți vătămate s-a desfășurat, în perioada 7 octombrie 2005 - 28 noiembrie 2005, având ca rezultat obținerea sumei de 12.000 euro în beneficiul inculpatului T.I.R. și a învinuitului G.V. Referitor la părțile vătămate N.E.L. și N.I. s-a reținut că ambele au fost induse în eroare de către inculpat prin promisiuni de căsătorie și l-au urmat pe acesta în Italia, unde s-au prostituat în beneficiul său, în perioada mai 2005 - aprilie 2006, partea vătămată N.E.L. (aducând foloase materiale inculpatului în valoare totală de 182.500 euro) și în perioada aprilie 2006 (timp de două săptămâni) partea vătămată N.I.

(aducând inculpatului beneficii de 600 - 700 euro pe zi); s-a reținut, de asemenea, că ambele părți vătămate anterior indicate au fost transportate în Italia pe cheltuiala inculpatului, fiind induse și menținute în eroare cu privire la intenția inculpatului de a se căsători cu ele și practicând prostituția în folosul inculpatului, urmare a presiunii psihice exercitate de acesta asupra lor. 2) analizând conținutul hotărârii primei instanțe se va observa că aceasta a apreciat că probele administrate nu dovedesc săvârșirea vreunor infracțiuni față de partea vătămată N.l. Totodată, relativ la partea vătămată A.M.D. s-a reținut elementul care diferențiază laturile obiective ale infracțiunilor reținute a fi fost săvârșite față de aceasta (prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), este constituit de existența consimțământului părții vătămate la practicarea prostituției, constatându-se că, în speță, față de partea vătămată s-a săvârșit exclusiv infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 existând un concurs de texte incriminatoare și nu de infracțiuni. De asemenea, s-a observat că în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) cu privire la infracțiunile săvârșite de părțile vătămate N.l. și N.M.D., deoarece, pe de o parte nu există dovezi privind traficarea părții vătămate N.l. și, pe de altă parte, pentru că partea vătămată N.E.L. s-a prostituat de bună voie, deci doar raportat la aceasta s-a reținut comiterea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Cu motivarea arătată, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute prin Rechizitoriu din art. 329 alin. (1) și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 3) referitor la decizia instanței de apel se va reține că aceasta a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută în raport cu partea vătămată A.M.D., dar că probele administrate conduc la concluzia că și părțile vătămate N.E.L.

și N.I. au fost exploatate sexual de către inculpat, impunându-se deci schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului (deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de timp și loc) din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, după cum rezultă din dispozitivul deciziei recurate, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă majorată la 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism [(art. 329 alin. (1) C. pen.)] și, la 7 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane [(art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001)], pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni fiind sporită cu un an.

Analizând dispozițiile art. 371, 372 și 373 C. proc. pen., rezultă că în apel, instanța are posibilitatea de a verifica hotărârea apelată sub toate aspectele [(art. 371 alin. (2)] în anumite limite, respectiv: - cu privire la persoana care a declarat apelul și la cea la care se referă declarația de apel [(art. 371 alin. (1) C. proc. pen.)]; - în raport de calitatea pe care o are apelantul în proces [(art. 371 alin. (1) C. proc. pen.)]; - fără a crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel [(art. 372 alin. (1) C. proc. pen.)]; - cu privire la părțile care nu au declarat apel, fără a le putea crea o situație mai grea (art. 373 C. proc. pen.). Interpretând, coroborat, dispozițiile art. 371, art. 372 și ale art. 373 C. proc.

pen., se desprinde concluzia că efectul extensiv al apelului este limitat de principiul „non reformatio in pejus” stabilit de dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., care are o aplicabilitate generală, fiind de ordine publică, ceea ce înseamnă că se aplică în toate cazurile, paralizând, în situația inexistenței căii de atac formulată de Ministerul Public, chiar și aplicabilitatea principiului legalității. Raportând aceste considerații teoretice cazului concret supus analizei, rezultă că, în speță, instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelului părții vătămate A.M.D. și a inculpatului. Se va reține, totodată, că prin hotărârea instanței de fond în sarcina inculpatului s-a reținut, raportat la apelanta parte vătămată, săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 371, 372 și 373 instanța de apel avea posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele și chiar prin extindere și cu agravarea situației inculpatului (deși acesta se afla în propria cale de atac) exclusiv prin raportare la aspectele ce vizau motivele de apel ale părții vătămate apelante sau care se puteau reține din oficiu în favoarea acesteia, iar nu prin examinarea din oficiu a cauzei cu reținerea, relativ la părți ce nu formulaseră apel, a unor aspecte ce agravau situația juridică a inculpatului. Așadar, cu încălcarea dispozițiilor art. 371 alin. (2) și art. 372 alin. (1), instanța de apel a dat o aplicare nelimitată dispozițiilor art. 371 alin. (2) și ale art. 373 C. proc.

pen., reținând, pe de o parte, că situația de fapt stabilită relativ la partea vătămată este justă, dar că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de persoane și față de celelalte părți vătămate (pentru care se reținuse săvârșirea infracțiunii de proxenetism), faptele sale realizând conținutul unei singure infracțiuni de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, astfel după cum rezultă din dispozitiv, s-a majorat pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. și reținută de prima instanță ca fiind comisă față de partea vătămată N.l.

Rezultă deci, că instanța de apel a apreciat că inculpatul a comis două infracțiuni: - trafic de persoane [(art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)] față de cele trei părți vătămate; - apelantă cu bricheta la degetele de la picioare și când împreună au băgat-o în cada cu apă spunându-i că o vor îneca și când au încercat să o curenteze pentru a spune adevărul, în legătură cu banii obținuți prin prostituție, văzându-l, personal, pe inculpatul T.I.R. când o tăia pe picioare pe apelantă cu un cuțit de plastic (care nefiind foarte ascuțit produce o durere și mai mare decât un cuțit obișnuit). Cert este că aceste leziuni sunt atestate de raportul de constatare medico-legală nr. 1244/A7, întocmit de S.M.L.

Argeș care a stabilit că la examinarea din 8 decembrie 2005, apelanta-parte vătămată prezenta 4 cicatrici de 6 cm. post plăgi tăiate în treime inferioară gambă dreaptă și 3 cicatrici de 4 cm., 3 cm. și 3 cm., post plăgi tăiate în treimea inferioară gambă stângă, care se puteau produce cu corp tăietor-înțepător precum și cicatrici circulare de 1 cm. postarsuri pe fețele posterioare ale falangelor proximale de la degetele piciorului stâng, care au fost produse prin contact cu un corp incandescent. Prin decizia nr. XVI, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a stabilit că în cazul în care o persoană îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției, fără a întrebuința constrângeri față de o persoană majoră, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 321 alin. (1), iar dacă le recrutează ori trafica aceste persoane, fapta se încadrează în alin. (2) al aceluiași articol, tezele I și II C. pen.

În situația unor acte de recrutare, transportare, cazare etc., prin amenințare, violență, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001. Concursul între cele două infracțiuni poate fi reținut doar atunci când o persoană acționează în modalități care presupun îndemnul, înlesnirea, recrutarea, traficarea persoanelor majore în vederea practicării de bună voie a prostituției, iar, ulterior, acționează asupra aceleiași persoane prin modalitățile arătate, în conținutul art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În consecință, în esență, trebuie reținut că exercitarea oricărei forme de constrângere asupra persoanei care se prostituează atrage reținerea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, evident, cu modalitățile agravante prevăzute de același text, în situația apelantei-părți vătămate reținându-se în mod corect atât alin. (1), pentru exercitarea constrângerilor realizate prin violență fizică și psihică, dar și alin. (2) lit. a), fapta fiind săvârșită de inculpatul din prezenta cauză împreună cu G.V.M. care a fost trimis separat în judecată, deoarece, la momentul întocmirii actului de acuzare în prezenta cauză, el nu se afla în țară. Nu puteau fi reținute ambele infracțiuni în concurs, în ceea ce privește pe partea vătămată A.D.M., deoarece recrutarea acesteia s-a realizat prin înșelăciune, astfel cum s-a arătat anterior, iar cazarea și exploatarea ei sexuală s-a făcut prin constrângere.

în cauză nu mai are relevanță faptul că, ulterior exercitării violențelor menționate, inculpații au cazat-o pe partea vătămată la un alt hotel decât cel în care locuiau, deoarece aceasta era suficient de înspăimântată de aceea ce putea să i se întâmple în continuare și nu ar fi îndrăznit să mai ascundă sume de bani, partea vătămată reușind să fugă numai când a aflat de la N.L. că inculpatul și G.V. se întorseseră în România. De altfel, chiar la momentul la care aceasta a ajuns în România a fost așteptată de cei doi bărbați, care i-au cerut toți banii pe care-i făcuse în lipsa lor în Italia și i-au spus că mai are în plus o datorie de 1200 Euro. În concluzie, schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracțiuni reținute în concurs, respectiv art. 329 alin. (1) C. pen.

și art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru fapta săvârșită față de apelanta- parte vătămată, s-a realizat în mod corect de către prima instanță, neimpunându-se achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., așa cum susține inculpatul, deoarece îndemnarea și înlesnirea practicării prostituției sunt absorbite de infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, dacă faptele sunt săvârșite prin constrângere.

Pentru aceleași considerente, nu se impunea nici condamnarea inculpatului pentru ambele infracțiuni, astfel cum solicită apelanta-parte vătămată, deoarece decizia nr. XVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilește, cu titlu obligatoriu, situația în care cele două infracțiuni pot fi reținute în concurs, iar din interpretarea per a contrario a paragrafului 5 din dispozitivul acestei decizii, coroborat cu paragraful 4 rezultă că, atunci când, ca și în situația din această cauză, înșelăciunea sau constrângerea se regăsesc încă de la început, se reține numai infracțiunea de trafic de persoane.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cuantumul acesteia a fost criticat de partea vătămată ca fiind prea mic, în raport de gravitatea faptei și de datele despre inculpat și, respectiv, a fost considerat prea mare pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa de către inculpat, care a solicitat, chiar, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Desigur și pe acest aspect curtea va rejudeca apelurile în limitele impuse de decizia de casare, cu trimitere spre rejudecare, reținând că ambele recursuri, atât cel al părții civile, cât și cel al inculpatului, au fost admise, Înalta Curte stabilind că pentru infracțiunea de proxenetism nu poate fi majorată pedeapsa aplicată inculpatului, în lipsa apelului părții vătămate asupra căreia se săvârșise infracțiunea și în lipsa apelului procurorului.

Așa cum s-a arătat și anterior la discuția făcută cu privire la încadrarea juridică a faptei, curtea a apreciat că săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane asupra părții vătămate A.D. M., în modalitatea recrutării, prin înșelăciune, transportării, cazării și exploatării acesteia prin constrângere psihică, prin limitarea libertății de mișcare, prin reținerea pașaportului și prin exercitarea de violențe, ardere cu țigara, tăiere cu cuțitul, zdrobirea degetelor, curentare.

Fapta a fost dovedită atât prin declarațiile părții vătămate-apelante și a celeilalte părți vătămate, N.L.E., cât și prin actul medico-legal menționat și din declarațiile martorilor aflate la dosar , lista persoanelor care s-au deplasat în străinătate cu mijloacele de transport, declarațiile inculpatului, listele cu intrările și ieșirile din țară ale inculpatului, dar și cu declarațiile altor persoane traficate, care nu au formulat plângere în acest dosar, precum și a martorilor, care indică modalități similare de racolare prin înșelăciune și de exploatare, apoi, prin violență și, în consecință, nu se impune achitarea inculpatului pentru această infracțiune, așa cum acesta a cerut în motivele orale de apel.

Curtea reține felul violențelor exercitate asupra părții vătămate care reprezintă, în concret, forme de tortură și caracterul violent al inculpatului care a bătut și pe alte persoane traficate, de exemplu, declarația părții vătămate R.C.E. care relatează despre faptul că a fost amenințată cu moartea și a scăpat numai datorită unei conjuncturi de bătaia pe care acesta voia să i-o aplice, însă, cu acea ocazie inculpatul a lovit pe bărbatul cu care se afla aceasta, împrejurare pe care chiar inculpatul o recunoaște în declarația de la dosar.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat, în apelul părții vătămate, că stabilirea unei pedepse principale de doar 6 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, este insuficientă pentru îndeplinirea funcțiilor coercitivă și preventivă ale pedepsei și, în consecință, urmează a fi majorată pedeapsa până la limita stabilită în primul ciclu procesual, respectiv la 7 ani și 6 luni închisoare. Evident că argumentele contrare arătate de inculpat pentru reducerea pedepsei nu sunt pertinente.

Inculpatul nu are antecedente penale, în sensul unor condamnări definitive, până la acest moment, nu pentru că ar fi avut o comportare ireproșabilă, ci că vârsta acestuia la momentul săvârșirii faptei era de doar 20 de ani, dar, așa cum a dovedit partea vătămată cu înscrisule depuse în fața curții, inculpatul este cercetat în mai multe dosare, fie pentru infracțiuni similare celor judecate în prezenta cauză, fie pentru infracțiuni de violență, iar unele dintre fapte au rămas necercetate tocmai pentru lipsa plângerilor părților vătămate, sau nu sunt cunoscute organelor judiciare din România, așa cum se pare că s-a întâmplat și în cazul bărbatului bătut de inculpat în Italia. Nici pentru infracțiunea de proxenetism reținută de prima instanță ca fiind săvârșită asupra părții vătămate N.E.L., nu se impune reducerea pedepsei de 3 ani închisoare.

Așa cum s-a mai arătat și anterior, în mod greșit prima instanță, deși avea suficiente probe, nu a reținut infracțiunea de trafic de persoane, respectiv exercitarea de violență și alte tipuri de constrângere asupra părții vătămate N.E.L., deși aceasta a declarat, textual că „pe mine m-a bătut cel mai rău” și rezultă că această parte vătămată a fost de față atât atunci când inculpatul o tortura pe partea vătămată A.D.M., cât și la bătăile aplicate unor alte femei exploatate de inculpat. Exercitarea de violențe asupra altor persoane aflate în aceeași situație cu această parte vătămată, era suficientă pentru a-i crea și ei o stare de teamă și de supunere necondiționată, tocmai pentru evitarea unei situații similare, „corijarea” uneia dintre fete în prezența altora reprezentând o formă de constrângere a acestora din urmă, foarte utilizată și eficientă pentru paralizarea oricărei încercări de împotrivire la cerințele viitoare ale traficanților.

În aceste condiții, curtea apreciază că, neputându-se schimba încadrarea juridică într-o infracțiune mai gravă în apelul inculpatului, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de proxenetism săvârșită asupra părții vătămate N.E.L. este chiar prea mică. Nu există nici o circumstanță atenuantă care să poată fi reținută în sarcina inculpatului, deoarece lipsa unor condamnări definitive la momentul săvârșirii faptei nu presupune în contextul arătat o conduită bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, nu se poate reține nici atitudinea sinceră a acestuia, nici stăruință depusă pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, astfel încât aceasta apărare a inculpatului este, ca întregul apel al acestuia, nefondată.

Apelul părții vătămate este fondat și în ceea ce privește latura civilă a cauzei. Aceasta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 6.000 Euro, în cursul judecății aceasta a solicitat daune morale în cuantum de 50.000 Euro. Curtea a constatat, pe de o parte, că partea vătămată a fost supusă unor suferințe fizice și psihice prin activitatea inculpatului T.I.R., activitate pe care acesta a desfășurat-o împreună cu inculpatul G.V., care este cercetat separat într-o altă cauză aflată pe rolul instanțelor și, în consecință, apreciază că repararea prejudiciului trebuie să se facă de ambii inculpați, proporțional cu contribuția fiecăruia, neexistând posibilitatea, în condițiile în care cauza nu s-a judecat în contradictoriu și cu G.V., să-i oblige pe cei doi cauzatori de prejudiciu, în solidar, la plata acestuia.

Pe de altă parte, curtea reține că partea vătămată a fost exploatată de cei doi inculpați, conform propriei declarații, pe o perioadă de circa 50 de zile, câștigând bani din prestarea de servicii sexuale, însă, față de împrejurarea că acești bani provin din săvârșirea unei infracțiuni pentru care partea vătămată beneficiază de o cauză de nepedepsire, dar banii își păstrează sursa ilicită, ei nu pot fi acordați ca daune materiale.

În consecință, curtea va acorda părții vătămate despăgubiri civile în cuantum de 20.000 lei, doar cu titlu de daune morale, considerând că această sumă, în raport de criteriile arătate anterior, respectiv săvârșirea faptei de către inculpat împreună cu altă persoană ce urmează a fi obligată, la rândul ei la despăgubiri, perioada relativ scurtă de timp în care partea vătămată s-a aflat în exploatarea inculpatului, dar și necesitatea compensării suferinței părții vătămate, această sumă constituie o reparație echitabilă și proporțională cu întinderea prejudiciului și contribuția inculpatului. Întrucât alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie care să poată fi îndreptate de către instanța de apel nu au fost identificate, în consecință, curtea a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

Cu motivarea arătată la pag. 14-15 a deciziei, instanța de apel a menținut și starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul a declarat prezentul recurs. La dosar au fost depuse motive scrise de recurs, motive care au fost expuse și cu ocazia dezbaterilor. În fața instanței de recurs, inculpatul, asistat de apărător ales, s-a prevalat de „dreptul la tăcere”, nefiind de acord să dea o nouă declarație, nu a formulat alte cereri și nici nu a cerut administrarea altor probe. Inculpatul, cu acordul său, a fost ascultat în primă instanță și în apel. Cu ocazia rejudecării apelului, inculpatul s-a prevalat de „dreptul la tăcere”. Asupra motivelor de recurs formulate de inculpat: - prima critică, încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., se referă la împrejurarea că instanțele nu au pronunțat soluții de achitare pentru unele infracțiuni (fapte) pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. S-a susținut, în sinteză, că s-au folosit greșit procedurile de schimbare a încadrării juridice ale faptei și, respectiv, conceptul juridic de absorbție a elementelor constitutive ale unei infracțiuni în cele ale altei infracțiuni. Critica nu este întemeiată. Pe de o parte, conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței. Pe de altă parte, potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, procedează în modalitatea prevăzută de acest text legal.

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. și art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu. Aplicarea acestor texte legale nu presupune dispunerea unor soluții de achitare pentru faptele care intră în operațiunea juridică a schimbării de încadrare juridică. De altfel, în raport cu încadrarea juridică din rechizitoriu, schimbarea încadrării juridice de către prima instanță a fost una ce poate fi apreciată ca fiind în favoarea inculpatului, iar nu în defavoarea acestuia, în final condamnarea intervenind pentru 2 infracțiuni [(art. 239 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].

Sentința a fost apelată numai de către inculpat și partea vătămată-parte civilă A.M.D. În consecință, efectul devolutiv în cauză a fost limitat de aceste 2 apeluri, împrejurare care a și atras, prin neobservare, casarea primei decizii pronunțate de curtea de apel. În urma rejudecării apelurilor, nu s-a procedat la schimbarea de încadrare juridică, singura modificare sub aspect penal vizând (prin admiterea apelului părții vătămate-parte civilă) majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, inclusiv majorarea cu 1 an a pedepsei complementare, cu menținerea celorlalte dispoziții penale ale sentinței.

- a doua critică vizează individualizarea pedepsei aplicate, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.; S-a solicitat reducerea pedepsei, reținând în favoarea inculpatului că acesta, anterior faptelor, a avut o comportare bună, provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele și dorește să se reintegreze în societate, fiind foarte tânăr, la care se adaugă durata arestului preventiv care a produs deja efecte asupra reeducării acestuia. Nici această critică nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanță sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi [(art. 329 alin. (1) C. pen.)], respectiv, cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi [(art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].

Ambele pedepse aplicate inculpatului sunt orientate către jumătatea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, prin corecta utilizare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., răspund principiului proporționalității în raport cu gradul concret de pericol al faptei și cu datele personale ale făptuitorului, și sunt de natură a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen. La stabilirea pedepselor, orientate nu către maximul special al textelor incriminatoare ale faptelor, instanțele au avut în vedere toate datele personale ale inculpatului, inclusiv cele la care a făcut referire apărarea în motivele scrise de recurs (motivarea individualizării pedepselor aplicate, pag. 12-14 ale deciziei recurate, pag.

5 a sentinței). Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 38 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Din pedeapsa rezultantă, în baza art. 88 C. pen., va fi dedusă durata arestării inculpatului, până la zi. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.R. împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 2 februarie 2007 la 22 ianuarie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.