ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 479 din 18
octombrie 2007 a Tribunalului
Argeș, secția penală, s-a
dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a
faptelor reținute în sarcina
inculpatului T.I.R.
prin Rechizitoriul nr. 86B/ P din 19 februarie 2007
al D.I.I.C.O.
T. - Biroul Teritorial Argeș, din infracțiunile prevăzute de art. 329
alin.
(1) C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329
alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 12 alin.
(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 329 alin.
(1) C. pen. și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului T.I.R.,
la:
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea
infracțiunii de proxenetism
prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.;
- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de
persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca
inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 6 ani
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) și b) C. pen., în condițiile art. 57 și 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată,
începând cu data de 02 februarie 2007 și până la pronunțare, iar în baza art.
350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
- dispozițiilor art. 379 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelul
declarat de partea civilă A.M.D. împotriva
sentinței
penale nr. 479 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul
Argeș, în dosarul nr. 553/109/2007.
A desființat în parte sentința sus-menționată, a descontopit pedepsele
aplicate inculpatului T.I.R. și a înlăturat pedeapsa aplicată pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei
prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în
infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a condamnat pe inculpatul T.I.R.
la 7 ani și 6 luni
închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen.
A fost majorată de la 3 ani la 4 ani
închisoare pedeapsa aplicată
pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., dispunându-se ca, în baza
dispozițiilor art. 33 – art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai
grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu un an, în total 8 ani și 6 luni
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)
C. pen., prin privare de libertate.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în limitele
prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și a fost menținută starea
de arest a inculpatului, deducându-se, la zi, arestul preventiv.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.M.D. suma de
20.000 lei despăgubiri civile.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I.R.,
acesta fiind obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat și la 300 lei
cheltuieli judiciare către partea civilă A.M.D.
S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu de câte 200 lei pentru
părțile vătămate N.E.L. și N.l. să fie suportat din fondurile Ministerului
Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a apreciat că situația
de fapt a fost corect reținută de prima instanță raportat la partea vătămată A.M.D.,
ea rezultând din coroborarea probelor administrate, dar că prima instanță a
considerat în mod greșit că nu există probe privind recrutarea, transportarea
și cazarea, în Italia, cu scopul exploatării sexuale, a părții vătămate N.E.L.,
traficarea acesteia fiind dovedită prin declarația acestei părți vătămate, a
martorei N.M.M. și prin
procesele verbale de
transcriere a convorbirilor telefonice purtate între
inculpat și partea
vătămată, inculpatul încercând să o determine să dea declarații neconforme
adevărului.
S-a reținut, de asemenea, că partea vătămată N.l. nu a formulat
plângere penală, dar că, din declarațiile sale, rezultă că a fost obligată de
inculpat să se prostitueze, banii obținuți fiind predați inculpatului, acestei
declarații coroborându-se cu cele ale martorilor N.F.E. și N.F.
Concluzionând, instanța de prin control
judiciar a arătat, având în
vedere și cele stabilite prin
decizia XLIX a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din 4
iunie 2007, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane,
incriminată de dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001, asupra mai multor subiecți
pasivi,
în aceleași condiții de timp și loc, schimbând încadrarea juridică
reținută
de prima instanță din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la individualizarea pedepselor s-a constatat că prima
instanță nu a dat eficiența corespunzătoare dispozițiilor art. 72 C. pen., față
de pericolul social al faptelor, împrejurările comiterii lor și față de
atitudinea nesinceră a inculpatului, impunându-se majorarea cuantumului
pedepselor.
Referitor la modul de soluționare a laturii civile s-a reținut că
apelanta parte civilă este îndreptățită la despăgubiri civile având în vedere
prejudiciul moral suferit, demonstrat prin probele ce atestă
relele tratamente fizice și psihice la care a
fost supusă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea
civilă A.D.M.
În recursul său, inculpatul a invocat
cazurile de casare prevăzute
de dispozițiile art. 385
9
pct. 10, 11 și 14 C. proc. pen. S-a menționat că instanța de fond a realizat în
mod greșit operațiunea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute
prin rechizitoriu,
încălcând dispozițiile
art. 334 C. proc. pen. și, nepronunțându-
se asupra tuturor infracțiunilor cu judecarea cărora fusese investită,
în
condițiile în care, pentru
infracțiunile pentru care nu a fost pronunțată o
soluție de condamnare,
se impunea achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; s-a arătat, de asemenea, că
schimbarea încadrării juridice și majorarea pedepsei aplicate inculpatului,
prin reținerea de către instanța de apel a aplicabilității dispozițiilor art.
41 alin. (2) C. proc. pen., a reprezentat o nelegală agravare a situației
juridice a inculpatului în propriul apel, în condițiile în care, în cauză, au
declarat apel doar
inculpatul și partea
civilă A.D.M., care nu solicitase
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 C. pen.,
s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000 euro.
S-a luat act că partea vătămată N.E.L. nu s-a constituit parte civilă.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de părțile civile A.M.D., și N.I.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că, în
aprilie 2005, inculpatul și partea vătămată N.E.L. au plecat în Italia, la
părinții inculpatului, urmând să se căsătorească; deoarece nu și-a găsit un loc
de muncă, partea vătămată a acceptat să se prostitueze, activitate pe care a
desfășurat-o până în aprilie 2006, folosind sumele obținute împreună cu
inculpatul.
În această perioadă de un an, inculpatul și învinuitul G.V.M. (față de
care cauza a fost disjunsă), cunoscând situația materială precară a părții
vătămate A.M.D., au propus acesteia să-i însoțească la muncă în Italia,
inculpatul suportând cheltuielile de transport și obținere a pașaportului; în
Italia, deoarece nu și-a găsit un loc de muncă, partea vătămată a fost
obligată să practice prostituția în perioada
octombrie 2005 - noiembrie
2005, sub supravegherea părții vătămate N.E.L.,
asupra ei exercitându-se violențe fizice și presiuni psihice, deoarece nu
„producea” sume suficient de mari. Banii obținuți prin practicarea prostituției
de către partea vătămată A.M.D. (12.000 euro) au fost predați inculpatului și
învinuitului G.V.M.
S-a constatat, de asemenea, că situația de fapt reținută prin
rechizitoriu în privința părții vătămate N.l. nu poate fi reținută, deoarece
probele administrate în fața instanței de fond nu au
condus la concluzia că aceasta a fost recrutată, transportată, cazată
și
determinată de inculpat să
practice prostituția, neexistând o plângere a
acesteia, ci doar o transcriere a unei convorbiri telefonice între
partea
vătămată și un agent de poliție, martorii audiați neconfirmând
susținerile din Rechizitoriu.
În legătură cu partea vătămată N.E.L., instanța de fond a apreciat că
vor fi reținute exclusiv declarațiile date în fața instanței, care se
coroborează cu cele ale părții vătămate A.M.D., confirmând aspectele esențiale
ale activității inculpatului.
Referitor la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, prima instanță
a constatat că distincția între reglementarea prevăzută de art. 329 alin. (1)
C. pen. și cea cuprinsă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este dată
de existenta sau inexistenta consimțământului la practicarea prostituției
(acesta existând doar în cazul infracțiunii
prevăzută
de dispozițiile art. 329 C. pen.) și nu obținerea de foloase
de pe urma
practicării prostituției, întrucât s-ar ajunge la o dublă incriminare în
situația în care activitățile descrise de art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001, ar fi urmate și de obținerea
de foloase, ajungându-
se la situația inacceptabilă a condamnării duble a
unei singure
persoane pentru aceeași faptă,
în speță existând un concurs de texte
incriminatoare și nu de
infracțiuni, urmând a se aplica dispozițiile art. 329 C. pen., în cazul în care
există consimțământul la practicarea prostituției și art. 12 alin. (i) din
legea specială indicată, în caz contrar.
S-a arătat, totodată, că dispozițiile art. 41 alin. (2) au fost greșit
reținute, deoarece nu există dovezi privind traficarea părții vătămate N.I.
La stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente au fost
avute în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C.
pen., reținându-se gradul
sporit de pericol social al faptelor, dar și
sinceritatea inculpatului și împrejurarea că este infractor primar.
Referitor la latura civilă a cauzei s-a constatat că părțile vătămate,
părți civile A.M.D. și N.I. nu au probat existența prejudiciilor reclamate,
acțiunile civile fiind respinse.
În dovedirea aspectelor reținute de prima instanță au fost avute în
vedere probele administrate în timpul urmării penale (declarațiile
inculpatului, declarațiile părților vătămate, plângerea părții vătămate A.M.D.,
declarațiile martorilor A.V., N.M., N.F., N.F.E., P.
C.I., procesele verbale cuprinzând transcrierile convorbirilor
telefonice
legal interceptate, Raportul de constatare medico-legală privind leziunile
produse părții vătămate A.M.D., datele rezultate din verificările efectuate de
M.A.I. - Evidenta intrări - ieșiri), precum și probele administrate în mod
nemijlocit în cursul
cercetării
judecătorești (declarațiile părților vătămate, ale inculpatului și
ale
martorilor N.F., A.V., N.M.M. și P.C.I.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal,
inculpatul și partea vătămată, parte civilă A.M.D.,
solicitând achitarea, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.
pen.
și, în subsidiar, reducerea pedepsei
anterior aplicate (apelantul
inculpat) și, respectiv, majorarea
cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și admiterea acțiunii civile
(apelanta parte civilă).
Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
prin decizia penală nr. 21/ A din 4 martie 2008, în temeiul decât majorarea
pedepsei inculpatului și acordarea despăgubirilor în
cuantum sporit, schimbarea încadrării juridice prin pronunțarea asupra
unei
infracțiuni comise față de o parte vătămată care nu a declarat apel încălcând
dispozițiile art. 371, 372 și 373 C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat redozarea
pedepsei, în sensul reducerii
cuantumului acesteia, având
în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, conform art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Concluzionându-se, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor
hotărâri anterior pronunțate și trimiterea cauzei, spre
rejudecare, instanței de fond, în situația admiterii existenței cazului
de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen.,
respectiv admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în situația reținerii
cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct.
11 C. proc. pen.; în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor
pronunțate, iar în rejudecare reducerea cuantumului pedepsei.
În recursul său, partea vătămată-parte civilă, criticând modul de
soluționare a laturii civile de către instanța de apel pentru greșita aplicare
a dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ., a solicitat admiterea recursului,
casarea deciziei instanței de apel pe latura civilă și majorarea cuantumului
despăgubirilor acordate de către această instanță, prin admiterea în totalitate
a acțiunii civile și obligarea inculpatului la repararea integrală a
prejudiciului produs părții civile și obligarea acestuia la plata sumei de
50.000 lei, daune morale.
Prin decizia penală nr. 2335/26 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, a admis ambele recursuri, a casat decizia recurată și
a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Pitești.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut
următoarele:
Analizând hotărârile judecătorești criticate, prin prisma motivelor de
recurs indicate de către părți, cât și din oficiu, în temeiul dispozițiilor
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile
declarate sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce urmează:
1) verificând hotărârile anterior pronunțate, actul de sesizare al
instanței, cât și ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi
penale și cercetării judecătorești derulate de
către instanțe se constată
că, prin rechizitoriul din 19 februarie 2007
al Ministerului Public, D.I.I.C.O.
T. -
Biroul Teritorial Argeș, dat în dosarul nr. 86B/P/2005,
inculpatul T.I.R.
a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor
de:
- trafic de persoane, prevăzută de
dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și
proxenetism, prevăzută de dispozițiile art. 329
alin. (1)
C. pen., față de partea vătămată A.D.M.;
- trafic de persoane, prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prevăzute de dispozițiile art. 329
alin. (1) C. pen., față de părțile vătămate N.E.L.
și N.I.
În esență, prin actul de sesizare, s-a reținut că partea vătămată A.M.D.
a fost convinsă să plece împreună cu
inculpatul
T.I.R. și cu învinuitul G.V. în Italia în
scopul practicării
prostituției, cheltuielile pentru obținerea pașaportului și transport fiind
suportate de inculpat; în Italia, datorită faptului că nu
obținea sume suficient de mari din practicarea
prostituției, inculpatul și
învinuitul
G.V. au supus pe partea vătămată la diverse forme
de agresiune fizică și
psihică.
Exploatarea sexuală a acestei părți vătămate s-a desfășurat, în
perioada 7 octombrie 2005 - 28 noiembrie 2005, având ca rezultat obținerea
sumei de 12.000 euro în beneficiul inculpatului T.I.R. și a învinuitului G.V.
Referitor la părțile vătămate N.E.L. și N.I. s-a reținut că ambele au
fost induse în eroare de către inculpat prin promisiuni de căsătorie și l-au
urmat pe acesta în Italia, unde s-au
prostituat
în beneficiul său, în perioada mai 2005 - aprilie 2006, partea
vătămată N.E.L.
(aducând foloase materiale inculpatului în valoare totală de 182.500 euro) și
în perioada aprilie 2006 (timp de
două
săptămâni) partea vătămată N.I. (aducând inculpatului
beneficii de 600 -
700 euro pe zi); s-a reținut, de asemenea, că
ambele
părți vătămate anterior indicate au fost transportate în Italia pe
cheltuiala
inculpatului, fiind induse și menținute în eroare cu privire la intenția
inculpatului de a se căsători cu ele și practicând prostituția în folosul
inculpatului, urmare a presiunii psihice exercitate de acesta asupra lor.
2) analizând conținutul hotărârii primei
instanțe se va observa că
aceasta a apreciat că probele
administrate nu dovedesc săvârșirea vreunor infracțiuni față de partea vătămată
N.l.
Totodată, relativ la partea vătămată A.M.D. s-a reținut elementul care
diferențiază laturile obiective ale infracțiunilor reținute a fi fost săvârșite
față de aceasta (prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. și de art. 12 alin.
(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), este constituit de existența
consimțământului părții vătămate la practicarea prostituției, constatându-se
că, în speță, față de partea vătămată s-a săvârșit exclusiv infracțiunea
prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 existând
un concurs de texte incriminatoare și nu de infracțiuni.
De asemenea, s-a observat că în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 41
alin. (2) cu privire la infracțiunile săvârșite de părțile vătămate N.l. și N.M.D.,
deoarece, pe de o parte nu există dovezi privind traficarea părții vătămate N.l.
și, pe de
altă parte, pentru că partea
vătămată N.E.L. s-a prostituat
de bună voie, deci doar raportat la
aceasta s-a reținut comiterea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C.
pen.
Cu motivarea arătată, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a
infracțiunilor reținute prin Rechizitoriu din art. 329 alin. (1) și
art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001, art. 329 alin. (1) cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. și
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) și (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
33 lit. a) C. pen.
3) referitor la decizia instanței de apel se va reține că aceasta a
apreciat că situația de fapt a fost corect reținută în raport cu partea vătămată
A.M.D., dar că probele administrate conduc la concluzia că și părțile vătămate N.E.L.
și N.I. au fost exploatate sexual de către inculpat, impunându-se deci
schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina
inculpatului (deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane
asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de timp și loc) din
infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001 în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, după cum rezultă din dispozitivul deciziei recurate, inculpatul
a fost condamnat, la o pedeapsă majorată la 4 ani, pentru săvârșirea
infracțiunii de proxenetism [(art. 329 alin. (1) C. pen.)] și, la 7 ani și 6
luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane [(art. 12 alin. (1)
și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001)], pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni
fiind sporită cu un an.
Analizând dispozițiile art. 371, 372 și 373 C. proc. pen., rezultă că
în apel, instanța are posibilitatea de a verifica hotărârea
apelată sub toate aspectele [(art. 371 alin. (2)]
în anumite limite, respectiv:
- cu privire la persoana care a declarat apelul și la cea la care se
referă declarația de apel [(art. 371 alin. (1) C. proc. pen.)];
- în raport de calitatea pe care o are
apelantul în proces [(art. 371
alin. (1) C. proc. pen.)];
- fără a crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel [(art.
372 alin. (1) C. proc. pen.)];
- cu privire la părțile care nu au
declarat apel, fără a le putea crea
o situație mai grea
(art. 373 C. proc. pen.).
Interpretând, coroborat, dispozițiile art.
371, art. 372 și ale art. 373
C. proc. pen., se desprinde
concluzia că efectul extensiv al apelului este limitat de principiul „non
reformatio in pejus” stabilit de dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen.,
care are o
aplicabilitate generală, fiind de
ordine publică, ceea ce înseamnă că se
aplică
în toate cazurile, paralizând, în situația inexistenței căii de atac
formulată
de Ministerul Public, chiar și aplicabilitatea principiului legalității.
Raportând aceste considerații teoretice cazului concret supus analizei,
rezultă că, în speță, instanța de apel a fost investită cu soluționarea
apelului părții vătămate A.M.D. și a inculpatului.
Se va reține, totodată, că prin hotărârea instanței de fond în sarcina
inculpatului s-a reținut, raportat la apelanta parte vătămată, săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr.
678/2001.
În temeiul dispozițiilor art. 371, 372 și 373 instanța de apel avea
posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele și chiar prin extindere și
cu agravarea situației inculpatului (deși acesta se afla în propria cale de
atac) exclusiv prin raportare la aspectele ce vizau motivele de apel ale părții
vătămate apelante sau care se puteau reține din oficiu în favoarea acesteia,
iar nu prin examinarea din oficiu a cauzei cu reținerea, relativ la părți ce nu
formulaseră apel, a unor aspecte ce agravau situația juridică a inculpatului.
Așadar, cu încălcarea dispozițiilor art. 371 alin. (2) și art. 372
alin. (1),
instanța de apel a dat o aplicare
nelimitată dispozițiilor art. 371 alin. (2) și
ale art. 373 C. proc.
pen., reținând, pe de o parte, că situația de fapt stabilită relativ la partea
vătămată este justă, dar că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de
persoane și față de celelalte părți vătămate (pentru care se reținuse
săvârșirea infracțiunii de proxenetism), faptele sale realizând conținutul unei
singure infracțiuni
de trafic de persoane,
în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea
nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, astfel după cum rezultă din
dispozitiv, s-a majorat
pedeapsa aplicată pentru săvârșirea
infracțiunii de proxenetism,
prevăzută de
art. 329 alin. (1) C. pen. și reținută de prima instanță ca
fiind comisă
față de partea vătămată N.l.
Rezultă deci, că instanța de apel a
apreciat că inculpatul a comis
două infracțiuni:
- trafic de persoane [(art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.)] față de cele trei părți vătămate;
- apelantă cu bricheta la degetele de la picioare și când împreună au
băgat-o în cada cu apă spunându-i că o vor îneca și când au încercat să o
curenteze pentru a spune adevărul, în legătură cu banii obținuți
prin prostituție, văzându-l, personal, pe
inculpatul T.I.R.
când o tăia pe picioare pe apelantă cu un cuțit de
plastic (care nefiind foarte ascuțit produce o durere și mai mare decât un cuțit
obișnuit).
Cert este că aceste leziuni sunt atestate de raportul de constatare
medico-legală nr. 1244/A7, întocmit de S.M.L. Argeș care a stabilit că la
examinarea din 8 decembrie 2005, apelanta-parte vătămată prezenta 4 cicatrici
de 6 cm. post plăgi tăiate în treime inferioară gambă dreaptă și 3 cicatrici de
4 cm., 3 cm. și 3 cm., post plăgi tăiate în treimea inferioară gambă stângă,
care se puteau produce cu corp tăietor-înțepător precum și cicatrici circulare
de 1 cm. postarsuri pe fețele posterioare ale falangelor proximale de la
degetele piciorului stâng, care au fost produse prin contact cu un corp
incandescent.
Prin decizia nr. XVI, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a stabilit că în cazul în care o
persoană îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției, fără a întrebuința
constrângeri față de o persoană majoră, săvârșește infracțiunea de proxenetism
prevăzută de art. 321 alin. (1), iar dacă le
recrutează
ori trafica aceste persoane, fapta se încadrează în alin. (2) al
aceluiași
articol, tezele I și II C. pen.
În situația unor acte de recrutare, transportare, cazare etc., prin
amenințare, violență, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau prin
alte forme de constrângere, fapta întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr.
678/2001.
Concursul între cele două infracțiuni poate fi reținut doar atunci când
o persoană acționează în modalități care presupun îndemnul, înlesnirea,
recrutarea, traficarea persoanelor majore în vederea practicării de bună voie a
prostituției, iar, ulterior, acționează asupra aceleiași persoane prin
modalitățile arătate, în conținutul art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În consecință, în esență, trebuie reținut că exercitarea oricărei forme
de constrângere asupra persoanei care se prostituează atrage reținerea
infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001,
evident, cu modalitățile agravante prevăzute de același text, în situația
apelantei-părți vătămate reținându-se în mod corect atât alin. (1), pentru
exercitarea constrângerilor realizate prin violență fizică și psihică, dar și
alin. (2) lit. a), fapta fiind săvârșită de inculpatul din prezenta cauză
împreună cu G.V.M. care a fost trimis separat în judecată, deoarece, la
momentul întocmirii
actului de acuzare în
prezenta cauză, el nu se afla în țară.
Nu puteau fi reținute ambele infracțiuni în concurs, în ceea ce
privește pe partea vătămată A.D.M., deoarece
recrutarea
acesteia s-a realizat prin înșelăciune, astfel cum s-a arătat
anterior,
iar cazarea și exploatarea ei sexuală s-a făcut prin constrângere. în cauză nu
mai are relevanță faptul că, ulterior exercitării violențelor menționate,
inculpații au cazat-o pe partea vătămată la un alt hotel decât cel în care
locuiau, deoarece aceasta era suficient de înspăimântată de aceea ce putea să i
se întâmple în continuare și nu ar fi îndrăznit să mai ascundă sume de bani,
partea vătămată reușind să fugă numai când a aflat de la N.L. că
inculpatul și G.V. se întorseseră în România.
De altfel, chiar la momentul la care aceasta a ajuns în România a fost
așteptată de cei doi bărbați, care i-au cerut toți banii pe care-i făcuse în
lipsa lor în Italia și i-au spus că mai are în plus o datorie de 1200 Euro.
În concluzie, schimbarea încadrării
juridice a faptei din cele două
infracțiuni reținute în
concurs, respectiv art. 329 alin. (1) C. pen. și
art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru fapta săvârșită față de
apelanta-
parte vătămată, s-a realizat în mod corect de către prima
instanță, neimpunându-se achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C.
pen., așa cum susține inculpatul, deoarece îndemnarea și înlesnirea practicării
prostituției sunt absorbite de infracțiunea
prevăzută
de art. 12 din Legea nr. 678/2001, dacă faptele sunt săvârșite
prin
constrângere.
Pentru aceleași considerente, nu se
impunea nici condamnarea
inculpatului pentru ambele
infracțiuni, astfel cum solicită apelanta-parte vătămată, deoarece decizia nr.
XVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilește, cu titlu obligatoriu,
situația în care cele două
infracțiuni pot
fi reținute în concurs, iar din interpretarea per a contrario
a
paragrafului 5 din dispozitivul acestei decizii, coroborat cu paragraful 4 rezultă
că, atunci când, ca și în situația din această cauză, înșelăciunea sau
constrângerea se regăsesc încă de la început, se reține numai infracțiunea de
trafic de persoane.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,
cuantumul acesteia a fost criticat de partea vătămată ca fiind prea mic, în
raport de gravitatea faptei și de datele despre inculpat și, respectiv, a fost
considerat prea mare pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa de către
inculpat, care a solicitat, chiar, reducerea pedepsei sub minimul special
prevăzut de lege.
Desigur și pe acest aspect curtea va
rejudeca apelurile în limitele
impuse de decizia de
casare, cu trimitere spre rejudecare, reținând că ambele recursuri, atât cel al
părții civile, cât și cel al inculpatului, au fost admise, Înalta Curte
stabilind că pentru infracțiunea de proxenetism nu poate fi majorată pedeapsa
aplicată inculpatului, în
lipsa apelului
părții vătămate asupra căreia se săvârșise infracțiunea și
în lipsa
apelului procurorului.
Așa cum s-a arătat și anterior la discuția făcută cu privire la
încadrarea juridică a faptei, curtea a apreciat că săvârșirea infracțiunii de
trafic de persoane asupra părții vătămate A.D.
M.,
în modalitatea recrutării, prin înșelăciune, transportării, cazării și
exploatării acesteia prin constrângere psihică, prin limitarea libertății de
mișcare, prin reținerea pașaportului și prin exercitarea de violențe,
ardere
cu țigara, tăiere cu cuțitul, zdrobirea degetelor, curentare.
Fapta a fost dovedită atât prin declarațiile părții vătămate-apelante
și a celeilalte părți vătămate, N.L.E., cât și prin actul medico-legal
menționat și din declarațiile martorilor aflate la dosar
, lista persoanelor care s-au deplasat în străinătate cu mijloacele de
transport,
declarațiile inculpatului, listele cu intrările și ieșirile din țară ale
inculpatului, dar și cu declarațiile altor persoane traficate, care nu au
formulat plângere în acest dosar, precum și a martorilor, care indică
modalități similare de racolare prin înșelăciune și de exploatare, apoi, prin
violență și, în consecință, nu se impune achitarea inculpatului pentru această
infracțiune, așa cum acesta a cerut în motivele orale de apel.
Curtea reține felul violențelor exercitate asupra părții vătămate care
reprezintă, în concret, forme de tortură și caracterul violent al inculpatului
care a bătut și pe alte persoane traficate, de exemplu, declarația părții
vătămate R.C.E. care relatează despre faptul că a fost amenințată cu moartea și
a scăpat numai datorită unei conjuncturi de bătaia pe care acesta voia să i-o
aplice, însă, cu acea ocazie inculpatul a lovit pe bărbatul cu care se afla
aceasta, împrejurare pe care chiar inculpatul o recunoaște în declarația de la dosar.
Față de aceste aspecte, s-a apreciat, în apelul părții vătămate, că
stabilirea unei pedepse principale de doar 6 ani închisoare, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001,
este insuficientă pentru îndeplinirea
funcțiilor coercitivă și preventivă ale pedepsei și, în consecință, urmează a
fi majorată pedeapsa până la limita stabilită în primul ciclu procesual,
respectiv la 7 ani și 6 luni închisoare.
Evident că argumentele contrare arătate de inculpat pentru reducerea
pedepsei nu sunt pertinente. Inculpatul nu are antecedente penale, în sensul
unor condamnări definitive, până la acest moment, nu pentru că ar fi avut o
comportare ireproșabilă, ci că vârsta acestuia la momentul săvârșirii faptei
era de doar 20 de ani, dar, așa cum a dovedit partea vătămată cu înscrisule depuse
în fața curții, inculpatul este cercetat în mai multe dosare, fie pentru
infracțiuni similare celor
judecate în
prezenta cauză, fie pentru infracțiuni de violență, iar unele
dintre
fapte au rămas necercetate tocmai pentru lipsa plângerilor părților vătămate,
sau nu sunt cunoscute organelor judiciare din
România,
așa cum se pare că s-a întâmplat și în cazul bărbatului bătut
de
inculpat în Italia.
Nici pentru infracțiunea de proxenetism reținută de prima instanță ca
fiind săvârșită asupra părții vătămate N.E.L., nu se impune reducerea pedepsei
de 3 ani închisoare. Așa cum s-a
mai arătat
și anterior, în mod greșit prima instanță, deși avea suficiente
probe,
nu a reținut infracțiunea de trafic de persoane, respectiv exercitarea de
violență și alte tipuri de constrângere asupra părții vătămate N.E.L., deși
aceasta a declarat, textual că „pe
mine m-a
bătut cel mai rău” și rezultă că această parte vătămată a fost
de față
atât atunci când inculpatul o tortura pe partea vătămată A.D.M., cât și la bătăile
aplicate unor alte femei exploatate de inculpat. Exercitarea de violențe asupra
altor persoane aflate în aceeași situație cu această parte vătămată, era
suficientă pentru a-i crea și ei o stare de teamă și de supunere
necondiționată, tocmai pentru evitarea unei situații similare, „corijarea”
uneia dintre fete în prezența altora reprezentând o formă de constrângere a
acestora din urmă, foarte utilizată și eficientă pentru paralizarea oricărei
încercări de împotrivire la cerințele viitoare ale traficanților.
În aceste condiții, curtea apreciază că, neputându-se schimba
încadrarea juridică într-o infracțiune mai gravă în apelul inculpatului,
pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de proxenetism săvârșită
asupra părții vătămate N.E.L. este chiar prea
mică.
Nu există nici o circumstanță atenuantă care să poată fi reținută în
sarcina inculpatului, deoarece lipsa unor condamnări definitive la
momentul săvârșirii faptei nu presupune în
contextul arătat o conduită
bună a infractorului înainte de săvârșirea
infracțiunii, nu se poate reține nici atitudinea sinceră a acestuia, nici
stăruință depusă pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, astfel încât
aceasta apărare a
inculpatului este, ca
întregul apel al acestuia, nefondată.
Apelul părții vătămate este fondat și în ceea ce privește latura civilă
a cauzei.
Aceasta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma
de 6.000 Euro, în cursul judecății aceasta a solicitat daune morale în cuantum
de 50.000 Euro. Curtea a constatat, pe de o parte, că partea vătămată a fost
supusă unor suferințe fizice și psihice prin
activitatea
inculpatului T.I.R., activitate pe care acesta a desfășurat-o împreună cu
inculpatul G.V., care este cercetat
separat într-o altă cauză aflată pe
rolul instanțelor și, în consecință, apreciază că repararea prejudiciului
trebuie să se facă de ambii inculpați, proporțional cu contribuția fiecăruia,
neexistând posibilitatea, în condițiile în care cauza nu s-a judecat în
contradictoriu și cu
G.V., să-i oblige pe
cei doi cauzatori de prejudiciu, în solidar,
la plata acestuia.
Pe de altă parte, curtea reține că partea vătămată a fost exploatată de
cei doi inculpați, conform propriei declarații, pe o perioadă de circa 50 de
zile, câștigând bani din prestarea de servicii
sexuale, însă, față de împrejurarea că acești bani provin din săvârșirea
unei infracțiuni pentru care partea
vătămată beneficiază de o cauză de
nepedepsire, dar banii își păstrează
sursa ilicită, ei nu pot fi acordați ca daune materiale.
În consecință, curtea va acorda părții vătămate
despăgubiri civile
în cuantum de 20.000 lei, doar cu titlu
de daune morale, considerând că această sumă, în raport de criteriile arătate
anterior, respectiv săvârșirea faptei de către inculpat împreună cu altă
persoană ce urmează a fi obligată, la rândul ei la despăgubiri, perioada
relativ scurtă de timp în care partea vătămată s-a aflat în exploatarea
inculpatului, dar și necesitatea compensării suferinței părții vătămate,
această sumă constituie o reparație echitabilă și proporțională cu întinderea
prejudiciului și contribuția inculpatului.
Întrucât alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie care să poată
fi îndreptate de către instanța de apel nu au fost identificate, în consecință,
curtea a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Cu motivarea arătată la pag. 14-15 a deciziei, instanța de apel a
menținut și starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul a declarat prezentul
recurs.
La dosar au fost depuse motive scrise de recurs, motive care au fost
expuse și cu ocazia dezbaterilor.
În fața instanței de recurs, inculpatul, asistat de apărător ales, s-a
prevalat de „dreptul la tăcere”, nefiind de acord să dea o nouă declarație, nu
a formulat alte cereri și nici nu a cerut administrarea altor probe.
Inculpatul, cu acordul său, a fost
ascultat în primă instanță
și în apel. Cu ocazia
rejudecării apelului, inculpatul s-a prevalat de „dreptul la tăcere”.
Asupra motivelor de recurs formulate de inculpat:
- prima critică, încadrată în cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen.,
se referă la împrejurarea că instanțele nu au
pronunțat
soluții de achitare pentru unele infracțiuni (fapte) pentru care
inculpatul
a fost trimis în judecată.
S-a susținut, în sinteză, că s-au folosit greșit procedurile de
schimbare a încadrării juridice ale faptei și, respectiv, conceptul juridic de
absorbție a elementelor constitutive ale unei infracțiuni în cele ale altei
infracțiuni.
Critica nu este întemeiată.
Pe de o parte, conform art. 317 C. proc. pen.,
judecata se mărginește
la fapta și la persoana arătată în
actul de sesizare a instanței. Pe de altă parte, potrivit art. 334 C. proc. pen.,
dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin
actul de sesizare urmează a fi schimbată, procedează în modalitatea prevăzută
de acest text legal.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 317
C. proc. pen. și art. 334 C. proc. pen., schimbând
încadrarea juridică a faptelor
pentru
care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu.
Aplicarea acestor texte legale nu presupune dispunerea unor soluții de
achitare pentru faptele care intră în operațiunea juridică a schimbării de
încadrare juridică.
De altfel, în raport cu încadrarea juridică din rechizitoriu, schimbarea
încadrării juridice de către prima instanță a fost una ce poate fi apreciată ca
fiind în favoarea inculpatului, iar nu în defavoarea acestuia, în final
condamnarea intervenind pentru 2 infracțiuni [(art. 239 alin. (1) C. pen. și
art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].
Sentința a fost apelată numai de către inculpat și partea
vătămată-parte civilă A.M.D.
În consecință, efectul devolutiv în cauză
a fost limitat de aceste 2
apeluri, împrejurare care a și
atras, prin neobservare, casarea primei decizii pronunțate de curtea de apel.
În urma rejudecării apelurilor, nu s-a
procedat la schimbarea de
încadrare juridică, singura
modificare sub aspect penal vizând (prin admiterea apelului părții
vătămate-parte civilă) majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea
prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 6
ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare,
inclusiv
majorarea cu 1 an a pedepsei complementare, cu menținerea
celorlalte
dispoziții penale ale sentinței.
- a doua critică vizează individualizarea pedepsei aplicate, caz de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.;
S-a solicitat reducerea pedepsei, reținând în favoarea inculpatului că
acesta, anterior faptelor, a avut o comportare bună, provine dintr-o familie
organizată, nu are antecedente penale, a
recunoscut
și regretat faptele și dorește să se reintegreze în societate,
fiind
foarte tânăr, la care se adaugă durata arestului preventiv care a produs deja
efecte asupra reeducării acestuia.
Nici această critică nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 14 C. proc. pen.,
hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate
în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele
prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile
generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține
seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă
fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de
persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează
răspunderea penală.
Infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanță
sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi [(art.
329 alin. (1) C. pen.)], respectiv, cu închisoare de la 5 la 15 ani și
interzicerea unor drepturi [(art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea
nr. 678/2001)].
Ambele pedepse aplicate inculpatului sunt orientate către jumătatea
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, prin corecta utilizare a criteriilor
prevăzute de art. 72 C. pen., răspund principiului proporționalității în raport
cu gradul concret de pericol al faptei și cu datele personale ale
făptuitorului, și sunt de natură a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
La stabilirea pedepselor, orientate nu către maximul special al
textelor incriminatoare ale faptelor, instanțele au avut în vedere toate datele
personale ale inculpatului, inclusiv cele la care a făcut referire apărarea în
motivele scrise de recurs (motivarea individualizării pedepselor aplicate, pag.
12-14 ale deciziei recurate, pag. 5 a sentinței).
Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 38
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Din pedeapsa rezultantă, în baza art. 88 C. pen., va fi dedusă durata
arestării inculpatului, până la zi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la
plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.R. împotriva
deciziei penale nr. 86/ A din 10 octombrie 2008
a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata
arestării preventive de la 2
februarie 2007 la 22 ianuarie
2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.