ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 707/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bacău, prin sentința penală nr. 6 din 13 ianuarie 2003, a dispus condamnarea inculpatului S.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.L., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen., parte vătămată R.P., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 19 iulie 2002, la zi. S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A mai fost condamnat inculpatul R.L.M., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), 3 teza I, alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.L., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen., faptă din perioada 1997 - 1998, parte vătămată C.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., parte vătămată R.P., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 19 iulie 2002 până la 23 iulie 2002. S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților S.F. și R.L.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen. și art. 205 C. pen., prin retragerea plângerii prealabile a părții vătămate R.P.

În baza art. 329 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.F. a sumei de 7.500 Euro reprezentând contravaloarea de 15.000 mărci germane. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., s-a luat act că părțile vătămate R.P., R.L., R.I., R.L. și C.A. nu s-au constituit părți civile în cauză. S-a reținut în fapt că la începutul lunii ianuarie 2002 la locuința părții vătămate R.P. a venit R.L.M. cu care se cunoștea (pentru că au fost vecini) și știa că are o situație materială precară, propunându-i să-și lase fetele la muncă în Italia. I-a spus că știe un patron care are fermă de animale în Italia și i l-a recomandat pe inculpatul S.F. zis B. A doua zi, inculpatul R.L.M.

a revenit cu inculpatul S.F. la locuința părții vătămate, aceasta a discutat cu inculpatul S.F., care i-a dat asigurări că mama sa are fermă de animale în Italia și că le va asigura fetelor un salariu de 1.000 dolari S.U.A. pe lună. Pentru a-i crea convingerea asupra seriozității ofertei sale, inculpatul S.F. i-a spus părții vătămate că îi poate lăsa în acel moment (al discuției), 1000-2000 dolari S.U.A. ca o garanție a cinstei sale. R.P. nu a luat nici o sumă de bani de la inculpatul S.F. însă i-a spus că pașapoartele fetelor sale sunt amanetate pentru o datorie de 1.700.000 lei. Inculpatul S.F. i-a dat această sumă inculpatului R.L.M. și împreună cu R.P. în schimbul banilor, au luat pașapoartele de la C.Z.

Inculpatul S.F. s-a uitat la pașapoarte și s-a convins că nu au interdicție de a ieși din țară și le-a reținut asupra sa. A doua zi dimineață, pe 11 ianuarie 2002, inculpatul S.F. a luat de acasă cele trei surori, R.L., R.I. și R.P. și au plecat spre Italia cu mașina condusă de G.M., promițându-i lui R.P. că le va înlesni fetelor posibilitatea de a telefona în momentul în care vor ajunge în Italia. În Vama Nădlac, inculpatul S.F. le-a dat pașapoartele și câte 500 dolari S.U.A. pentru a trece granița țării în condițiile legale, după care le-a reluat pașapoartele. În Veneția au ajuns pe 13 ianuarie 2002, în jurul orelor 16,00-17,00, au coborât din mașina lui G.M. care și-a continuat călătoria și au fost introduse de către inculpatul S.F.

într-o altă mașină marca BMV, condusă de un italian, cu care acesta se conversa în limba italiană (părțile vătămate neștiind ce vorbeau) și în care se mai aflau alți bărbați. Au continuat călătoria timp de cca. 5-6 ore. A oprit mașina în fața unei vile și acolo inculpatul S.F. le-a spus că vor practica prostituția la stradă, că nu vor lucra la fermă dar că vor câștiga bani mai mulți. Cele trei părți vătămate realizând că au fost înșelate s-au certat cu inculpatul S.F., care văzându-le reacția le-a amenințat, le-a spus că le va despărți, iar părții vătămate L.R., fiind cea mai mare, i-a spus că pentru a nu fugi de la stradă o va lăsa la acea vilă unde va practica prostituția. Din acel moment, partea vătămată L.R.

a fost introdusă în vilă (inculpatul S.F. a plecat cu mașina cu celelalte două surori) și încuiată într-o cameră. A doua zi, partea vătămată a înțeles de la proprietarul casei că urma să-i aducă doi clienți cu care să întrețină raporturi sexuale. Pentru că ea a reacționat la propunerea acestuia, a doua zi inculpatul S.F. a venit în camera sa, i-a dat două palme și a amenințat-o cu moartea dacă nu va accepta să se prostitueze. În aceste condiții, fără posibilități materiale de a se întoarce în țară, sechestrată, pașaportul fiindu-i la inculpat, partea vătămată a fost constrânsă să se prostitueze. Timp de 90 de zile cât a fost sechestrată în acea cameră, partea vătămată a fost forțată să întrețină raporturi sexuale cu cca.

130 clienți, iar tariful pe care îl încasa proprietarul casei era de 50-100 Euro. Era încuiată în aceeași cameră în care i se aducea mâncarea și la toaletă era supravegheată de o femeie. Partea vătămată a mai declarat că în tot acest interval de timp, o singură dată a reușit să o sune pe mama sa de pe telefonul mobil al unui client, comunicându-i că au fost vândute și nu pot să se întoarcă acasă. În aceeași manieră a procedat inculpatul S.F. și cu celelalte două fete. Astfel a lăsat-o pe partea vătămată R.I. la o altă vilă, predând-o unui cetățean italian și primind o sumă de dolari în schimbul acesteia. Partea vătămată a fost introdusă într-o cameră și încuiată, fiind obligată să se prostitueze cu aproximativ 120-140 clienți până, în jurul datei de 5 aprilie 2002, când a fost dusă de către italian la vila în care se afla sora sa L.R., apoi împreună cu aceasta au fost trimise în țară.

La momentul la care a fost dusă de inculpatul S.F. la vila italianului respectiv, inculpatul i-a spus părții vătămate că a fost vândută și că urma să se prostitueze, la rândul său cetățeanul italian amenințând-o și el cu bătaia pe partea vătămată. Cea de-a treia parte vătămată R.L., minoră în vârstă de 17 ani a fost lăsată și ea la o altă vilă de către inculpatul S.F. fiind de asemenea încuiată într-o cameră și obligată să întrețină raporturi sexuale cu peste 100 de clienți. Ca și celelalte părți vătămate minora nu a primit bani, iar în final, la sfârșitul lunii mai a reușit să fugă cu ajutorul unui client italian, dar neavând bani s-a adăpostit în diferite locuri publice. Ulterior a fost prinsă de inculpatul S.F.

care a obligat-o să se prostitueze și care a amenințat-o cu moartea, spunându-i că este și urmărită pentru a nu putea fugi. În aceste condiții partea vătămată era dusă în stradă noaptea și era luată dimineața, iar de la clienții pe care îi avea a primit fără știința inculpatului sume mici de bani, pe care dealtfel i-a și cheltuit pentru o intervenție chirurgicală de urgență la care a fost supusă. S-a mai reținut că potrivit înțelegerii pe care au avut-o în țară, când au ajuns în Veneția inculpatul S.F. i-a dat telefonul mobil părții vătămate L.R., iar aceasta a sunat-o pe mama sa spunându-i că au ajuns cu bine în Italia. La câteva ore după aceasta, R.P. mama părților vătămate a primit un telefon de la inculpatul S.F.

care i-a reproșat că fetele au fugit și a amenințat că dacă le va prinde le va tăia capul. După aproximativ 1/2 oră, pe timp de noapte au intrat în curte și apoi în locuința sa inculpații R.L.M. și C.M. care au amenințat-o cu moartea și au jignit-o motivat de faptul că fiicele R.P. au fugit de la inculpatul S.F. căruia îi și datorau 2000 dolari S.U.A. Ulterior, după câteva zile, tot pe timp de noapte inculpații S.F. și R.L.M. au pătruns din nou în locuința părții vătămate R.P., pe care au amenințat-o din nou cu moartea, cu incendierea casei și i-au cerut 2000 de dolari, reproșându-i că fiicele sale au fugit. Aceleași amenințări au fost adresate de cei doi inculpați și în seara când părțile vătămate L.R.

și R.I. au revenit la locuința familiei, unde au reușit să se ascundă. Inculpații au reproșat din nou mamei celor două părți vătămate faptul că acestea din urmă au fugit, cerându-i suma de 2000 dolari S.U.A. despre care susțineau că le-o datorează pentru drumul în Italia și alte cheltuieli ocazionate de deplasarea fiicelor ei. S-a mai reținut în fapt că în vara anului 1997, partea vătămată C.A. a fost contactată de numiții S.V. și S.V. care i-au promis un loc de muncă în Italia. Ca urmare partea vătămată C.A. împreună cu V.M. și G.A. au fost transportate de S.V. până în gara Bacău de unde au fost preluate de S.V., care după ce le-a luat pașapoartele primelor două, s-a deplasat împreună cu acestea cu trenul până la Arad, iar apoi cu un autocar au trecut în Iugoslavia unde au coborât într-o parcare cu tiruri.

Părțile vătămate au fost urcate de S.V. pe platforma unui tir încărcat cu mobilă, iar după ce tirul a ajuns la marginea unei păduri S.V. a venit la ele, le-a coborât din tir și apoi s-au deplasat împreună cu trenul până la Roma și apoi în orașul Macanse. Cele două au fost duse la o vilă unde au fost așteptate de inculpatul S.F. care le-a oprit pașapoartele și împreună cu care se mai afla o altă tânără din Buhuși, pe nume I. După o săptămână de așteptare pentru a găsi de lucru, inculpatul S.F. le-a comunicat că puteau câștiga bani din practicarea prostituției și deși cele două nu au acceptat au fost forțate de inculpatul S.F. și de S.V. care le duceau noaptea pe stradă, le trimiteau clienți pentru a întreține relații sexuale, timp în care ei patrulau cu mașina în apropiere, iar după expirarea timpului convenit cu clientul veneau și încasau banii.

În acest mod, amenințate și lovite de inculpatul S.F. și de S.V. părțile vătămate întrețineau relații sexuale cu câte 10-15 clienți pe noapte, fiecare dintre aceștia plătind câte 50 de mărci. Partea vătămată C.A. a reușit să fugă cu ajutorul unui client, celelalte două rămânând în continuare la dispoziția celor doi. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpații S.F. și R.L.M. În apelul parchetului s-a criticat individualizarea pedepselor aplicate, considerate neîndestulătoare solicitându-se majorarea acestora și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la menținerea stării de arest a inculpatului R.L.M. În apelurile inculpaților s-a susținut, în principal că hotărârea este lovită de nulitate absolută, deoarece cauza trebuia soluționată în ședință secretă și nu publică, iar în subsidiar s-a solicitat achitarea întrucât în cauză nu există probe de vinovăție.

A mai fost criticată sentința de condamnare și pentru faptul că s-a întemeiat pe probe administrate în cursul unei urmăriri penale greșit efectuată de către organele de poliție, când în speță era obligatoriu că urmărirea să fie efectuată de procuror, astfel încât actele de urmărire respective sunt considerate nule. Curtea de Apel Bacău a admis apelul parchetului, a casat hotărârea atacată numai sub aspectul pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în dauna părților vătămate L.R. și R.I. și la omisiunea pronunțării asupra arestului preventiv.

După repunerea în individualitate a pedepselor pentru fiecare inculpat a majorat cele două pedepse de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la câte 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 comise în dauna părților vătămate L.R. și R.I. După recontopire s-a stabilit că inculpații să execute pedepsele cele mai grele respectiv câte 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin aceeași decizie s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.L.M.

luată prin mandatul nr. 109/291/P/2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, precum și celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate. S-a motivat că deși potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001 urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute în această lege se efectuează de către procuror, în speță activitatea de urmărire penală, deosebit de laborioasă a fost efectuată în parte, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi de organul de cercetare penală, însă potrivit art. 213 și art. 268 C. proc. pen., prin ordonanța din 19 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au fost confirmate de către procuror toate aceste acte efectuate de organele de cercetare penală în condițiile arătate nu se poate vorbi de nulitatea urmăririi penale.

În legătură cu critica referitoare la publicitatea ședinței de judecată instanța de apel reține că prin art. 24 1 din Legea nr. 678/2001 se prevede ca ședințele de judecată în cauzele privind traficul de persoane prevăzută de art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută de art. 18, nu sunt publice, astfel că, în raport de această dispoziție derogatorie nu operează sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În ce privește fondul cauzei, instanța de control judiciar a considerat că prima instanță a administrat un probatoriu amplu, pe baza căruia a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, înlăturând justificat apărările inculpatului S.F. care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la criticile formulate de parchet, instanța de apel le-a apreciat ca întemeiate, constatând că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la starea de arest a inculpatului R.L.M. și că s-a orientat spre pedepse prea blânde pe care le-a aplicat celor doi inculpați, care nu asigură atingerea scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen. Ca urmare, desființând parțial, hotărârea primei instanțe, s-au majorat pedepsele aplicate inculpaților și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.L.M. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpații care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea, deoarece probele administrate nu dovedesc vinovăția lor.

Recursurile nu sunt întemeiate. Verificând hotărârile pronunțate în cauză, respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanțele au stabilit o situație de fapt corectă, întemeiată pe probele existente la dosar, din coroborarea cărora rezultă că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care au fost condamnați. Deși inculpatul S.F. a negat săvârșirea faptelor, susținerile sale au fost infirmate de coinculpatul R.L.M., de martorii V.M., B.M., N.I.V., R.M. și G.A., de părțile vătămate, ale căror declarații, date în faza de urmărire penală se coroborează și cu înregistrările convorbirilor telefonice.

În declarațiile date în faza urmăririi penale atât inculpatul R.L.M., cât și părțile vătămate au relatat cu lux de amănunte împrejurările în care s-au desfășurat faptele, pentru ca în faza de judecată aceștia să revină nejustificat asupra primelor declarații, fără a putea motiva în mod credibil această atitudine. Întrebat fiind de instanță cu privire la motivele revenirii asupra declarațiilor inițiale, inculpatul R.L.M. s-a arătat nemulțumit de faptul că a fost trimis în judecată susținând că primele declarații pe care le-a dat și în care a relatat întreaga activitate infracțională a coinculpatului S.F. le-a făcut, încredințat fiind de organele de poliție că nu va fi și el incriminat, urmând să aibă doar calitatea de martor.

Afirmațiile inculpatului nu sunt însă susținute de probe care să dovedească o astfel de situație. Nici revenirile părților vătămate asupra declarațiilor și plângerilor inițiale nu au un suport probator care să le justifice. Mai mult, audiate, fiind în instanță ele au relatat că nu au fost forțate să declare în modul în care au făcut-o la urmărirea penală și că nu-și pot explica acele declarații. Așa fiind, Curtea apreciază că în mod corect instanțele au înlăturat ca nesincere aceste din urmă declarații și au reținut vinovăția inculpaților în comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, astfel că cererile de achitare formulate de aceștia în recursurile lor nu pot fi primite. În ce privește pedepsele aplicate se constată că acestea au fost corect individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se justifică o redozare a acestora.

Pentru aceste considerente Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.F. și R.L.M. împotriva deciziei penale nr. 173 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 19 iulie 2002 la 5 februarie 2004. Obligă pe recurentul inculpat S.F. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe recurentul inculpat R.L.M. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2004.