ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 787/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 486 din 01 noiembrie 2005, Tribunalul Bacău a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost făcută trimiterea în judecată și în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c), art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 565 zile de închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 91 din 19 martie 2002 a Tribunalului Bacău, definitivă la 28 mai 2002, prin nerecurarea deciziei penale nr. 161 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Bacău și contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) din același cod.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin reținere și arest preventiv de la 13 noiembrie 2004, la zi. A luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Potrivit art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a obligat pe inculpat la plata sumei de 70.400.200 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, către C.A.S. Bacău. În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus păstrarea la camera de corpuri delicte de pe lângă Tribunalul Bacău, a următoarelor corpuri delicte: plic 1 – piatră râu; plic 2 – cioburi de sticlă; plic 3 – o piatră râu, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 12 noiembrie 2004, inculpatul însoțit de tatăl său, victima C.A. au mers la locuința numitei N.M. și în timp ce au ajutat-o pe aceasta la treburile din gospodărie, au consumat importante cantități de băuturi alcoolice. La întoarcerea spre locuință, între inculpat și victimă, pe fondul consumului de alcool și dintr-un motiv, aparent, fără nici o importanță, între cei doi s-a declanșat un conflict verbal care a degenerat în violențe fizice. C.A. l-a lovit pe inculpat cu o piatră în cap, iar acesta, drept ripostă, l-a lovit cu pumnii în zona capului.

Imediat ce au intrat în curtea locuinței, inculpatul a început să-și lovească tatăl, până când acesta a căzut la pământ, după care, cu picioarele l-a lovit în zona toracelui. Victima a fost internată la Spitalul Județean Bacău, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că victima C.A. a prezentat diagnosticul de traumatism hemitorace stâng cu volet costal anterior operat, insuficiență respiratorie acută, contuzie abdominală, TCC acut închis. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale și care au fost de natură a-i pune viața în primejdie.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul C.I., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul nereținerii stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât tatăl său l-a lovit inițial cu o piatră în cap, cât și sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând că încadrarea juridică legală este cea prevăzută de art. 182 C. pen. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 402 din 13 decembrie 2005, a respins apelul declarat, ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, dând faptei comise de inculpat, încadrarea juridică legală. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpatul C.I.

a declarat recurs, pe care, nu l-a motivat în scris, însă, prin concluziile puse de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacată și în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (3) C. pen., precum și reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului. Recursul declarat în cauză de inculpatul C.I. nu este fondat și urmează a fi respins, ca atare. 1. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele de la dosar, în raport cu care au încadrat fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare.

Aplicând victimei multiple lovituri, cu pumnii și picioarele, cu intensitate, în aproape toate zonele corpului, dar mai ales în acele zone în care se află organe vitale, cu consecința producerii unor leziuni grave, între care, traumatism hemitorace stâng cu volet costal anterior operat, insuficiență respiratorie acută, contuzie abdominală, TCC acut închis, inculpatul și-a putut da seama că poate provoca victimei leziuni grave incompatibile cu viața și care pot duce la deces, rezultat pe care dacă nu l-a urmărit în mod nemijlocit, l-a acceptat ca posibil a se produce, acționând cu intenția indirectă de a ucide.

Prin urmare, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și art. 176 lit. c) C. pen., fiind legală, motivul de casare invocat, prin care solicită schimbarea acestei încadrări juridice, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) din același cod, nu poate fi primită. 2. Nici critica privind nereținerea provocării nu poate fi primită, deoarece din probatoriu rezultă în mod clar, că între inculpat și victimă a existat inițial un conflict verbal, inculpatul începând cearta cu tatăl său, victima C.A., pe motiv că acesta i-a lovit cu biciul calul său, conflict care, ulterior, a degenerat în violențe fizice, tot din inițiativa inculpatului.

Rezultă așadar, nu numai că activitățile victimei au fost de autoapărare, dar oricum, între raportul dintre actul provocator al victimei și riposta inculpatului există o mare disproporție, neputându-se considera că inculpatul ar fi acționat sub imperiul unei puternice tulburări. Susținerile inculpatului că victima l-ar fi lovit cu o piatră în cap pe inculpat, iar ulterior, acesta a lovit-o cu pumnii și picioarele, ba chiar s-a urcat cu picioarele pe pieptul acesteia, reflectă tocmai intensitățile diferite între actul provocator și ripostă; față de acțiunea lipsită de gravitate a victimei, reacția inculpatului a fost disproporțională, ceea ce exclude reținerea circumstanței atenuante legale, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

3. Privind pedeapsa aplicată inculpatului, se reține că la individualizarea ei au fost avute în vedere: pericolul social concret, deosebit de grav, împrejurările în care aceasta a fost comisă, pe fondul consumului excesiv de alcool, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, recidivist, fiind condamnat anterior și pentru alte fapte, între care, una similară celei în cauză, precum și conduita sinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal. Ca atare, și sub acest aspect critica formulată de recurentul inculpat nu este fondată, pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fiind de natură a realiza scopul ei, acela al prevenției generale și speciale cum stipulează art. 52 C. pen.

și nu sunt temeiuri pentru a se dispune reducerea. Față de cele mai sus arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.I. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 402 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 13 noiembrie 2004, la 7 februarie 2006. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2006.