ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Bacău, prin sentința penală

nr. 491 din 18 decembrie 2003 a condamnat pe inculpații:

- A.G., la 18 ani închisoare și 6

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și

respectiv 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

174 și art. 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2

1

) lit. a), cu

aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

A revocat liberarea condiționată

pentru restul de pedeapsă de 475 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 257/2000 a Judecătoriei Bacău, a

contopit acest rest cu fiecare din cele două pedepse și apoi a contopit

pedepsele rezultante, în fond urmând ca inculpatul A.G., să execute 18 ani

închisoare și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

- D.N.V., la 18 ani închisoare și 6

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și

respectiv la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

174 și art. 176 lit. d) și art. 211alin. (2) lit. a) și c), ambele cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

A contopit cele două pedepse și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare și 6 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost menținută starea de arest și

s-a dedus arestul preventiv executat de la 26 octombrie 2002 la zi.

S-a luat act că partea vătămată F.E.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Inculpatul D.N.V. împreună cu

familia au locuit cu chirie începând de la 18 octombrie 2002 în imobilul

victimei F.R., din comuna Hemeiuși, județul Bacău.

La data de 24 octombrie 2002, pe

fondul consumului de alcool, între gazdă și familia inculpatului s-a declanșat

un conflict verbal, victima suspectându-i că-i sustrag lemnele de foc, situație

în care victima și fiul acesteia F.E. i-au cerut inculpatului să părăsească

locuința.

La refuzul inculpatului de a părăsi

imobilul, F.E. a cerut ajutorul inculpatului A.G. care după discuții cu

inculpatul D.N.V., considerând justificat refuzul acestuia de a pleca din

imobil a intrat în conflict cu familia F.

După ce inculpații au consumat

alcool, motivând că pentru a părăsi locuința, trebuie să ia în contul datoriei

pe care F.R. o are la el, televizorul acesteia, au ajuns la lovirea victimei

care a decedat.

Potrivit raportului medico-legal de

necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, consecința unui

traumatism cranio-cerebral închis.

Împotriva sentinței au declarat apel

inculpații.

Prin decizia nr. 91 din 9 martie

2001, secția penală a Curții de Apel Bacău, a respins, ca nefondată, cererea de

repunere în termenul de apel, formulată de inculpați și în baza art. 379 pct. 1

lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardiv cele două apeluri.

A motivat că, potrivit dispozitivului

sentinței rezultă că inculpații au fost prezenți la pronunțarea sentinței

(situație pe care nu o contestă și cum pronunțarea s-a făcut în 18 decembrie

2003, ultima zi în care puteau declara apel era 5 ianuarie 2004, având în

vedere că în perioada 29 decembrie 2003 – 4 ianuarie 2004 nu s-a lucrat. În

raport de aceasta, apelurile au fost declarate la 9 ianuarie 2004, cu o

depășire de 4 zile de la momentul când le-a fost comunicată hotărârea motivată.

Cu privire la cererea de repunere în

termen, s-a arătat că din moment ce inculpații prezenți la pronunțare au

înțeles că pot să declare recurs în 10 zile de la comunicarea hotărârii pe care

urmau să o primească la penitenciar, urmează a fi respinsă, deoarece situația

nu constituie o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelurilor.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs inculpații.

Prin motivele de recurs scrise,

inculpații au cerut casarea deciziei și rejudecarea apelului, deoarece deși

prezenți la pronunțare luând cunoștință de condamnare au declarat că urmează să

facă apel după primirea minutei, lucru pe care l-au făcut în 9 ianuarie 2004,

când li s-a comunicat minuta.

Recursurile sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că inculpații arestați au fost prezenți la pronunțarea sentinței făcută

în ședință publică. Potrivit susținerilor inculpaților, fiind întrebați dacă

înțeleg să atace hotărârea, au răspuns afirmativ. Acest aspect este confirmat

și prin declarațiile numitelor P.C. și P.L., depuse în recurs, persoane care au

asistat la pronunțare și care au arătat că după citirea hotărârii fiind

întrebați dacă înțeleg să declare „recurs”, inculpații au răspuns „da”.

Deși hotărârea a fost redactată la

27 decembrie 2003 comunicarea copiilor de pe hotărâre se face la 6 ianuarie

2004 (perioada 29 decembrie 2003 – 4 ianuarie fiind declarată nelucrătoare).

La 9 ianuarie primind copiile de pe

hotărâre inculpații au confirmat primirea, au semnat și au arătat că declară

apel.

Pentru judecarea apelurilor s-a

stabilit termenul la 3 februarie 2004 când inculpații prezenți au solicitat

amânarea cauzei pentru a-și angaja avocați, iar instanța a pus în discuție

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, precum și tardivitatea

apelului. S-a acordat termen la 24 februarie 2004 și a fost menținută starea de

arest. La termenul din 24 februarie 2004, apărătorii inculpaților solicita

proba cu martori pentru a dovedi că la data săvârșirii faptei victima era

lovită atunci când inculpatul D.N.V. a ajuns la locul faptei și că acesta nu a

recunoscut săvârșirea faptei. La rândul său inculpatul A.G. a solicitat

audierea a trei martori. Deși procurorul a pus concluzii de respingere a

probelor, nefiind concludente, Curtea a admis cererile și a dispus citarea a

doi martori, S.M. și C.T. Din nou se face mențiunea în încheiere că se pune în

discuție tardivitatea declarării apelurilor. Cauza a fost amânată la 9 martie

2004, când după admiterea cererii de înlocuire a martorului S.M. cu P.M.,

Curtea, admite cererea și îi audiază pe martori. După ce se pune din nou în

discuție menținerea arestării și excepția tardivității apelurilor, se trece la

dezbateri unde fiecare aspect este dezvoltat, inclusiv cererea de repunere în

termen.

Trecând la deliberare, Curtea, a

respins cererea de repunere în termen și în consecință, a respins apelurile ca

tardive.

Desfășurarea judecării apelului ca

și aceea a judecării în primă instanță ori recurs, începe prin efectuarea unor

verificări prealabile care sunt urmate de judecata propriu-zisă.

Instanța de apel este obligată potrivit

dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., la prima înfățișare, să

verifice din oficiu regularitatea sesizării, ocupându-se mai întâi de latura

formală a actului de sesizare și apoi de latura substanțială a acestuia.

Examinarea declarației de apel sub

primul aspect presupune, cercetarea dacă cererea este semnată și dacă apelul a

fost declarat în termen.

Numai dacă se constată că aceste

condiții sunt îndeplinite instanța de apel constatând că este competentă să

soluționeze cererea va trece la examinarea cererii sub aspectul său

substanțial.

Dacă verificarea actului de sesizare

va conduce la concluzia că acesta îndeplinește toate condițiile pentru a fi

socotit, formal și substanțial accetabil, instanța de apel se poate considera

legal investită cu judecarea căii de atac.

Judecarea apelului se face de regulă

pe baza probelor ce au format obiectul examinării instanței de fond, situație

în care judecarea apelului se identifică cu dezbaterea acestuia și se reduce la

susținerea motivelor de apel și combaterea lor.

O altă situație este aceea în care

pentru susținerea ori combaterea motivelor de apel, părțile solicită

administrarea unor probe noi și dacă instanța de apel împărtășește acest punct

de vedere, în fața ei, se va desfășura o cercetare judecătorească, întocmai ca

cea care are loc la prima instanță.

Din modul în care a procedat

instanța de apel, rezultă că nu a respectat succesiunea mai sus-arătată și mai

mult că a pășit la cercetarea judecătorească după care a trecut la dezbateri și

a pronunțat o hotărâre prin care nu a soluționat fondul cauzei.

Respingerea cererii de repunere în

termen și apoi ca o consecință respingere a apelurilor ca tardive este greșită.

Potrivit art. 364 C. proc. pen.,

este considerată ca făcută în termen declarația de apel introdusă după

expirarea termenului legal, dacă instanța de apel constată că întârzierea a

fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a

fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a

despăgubirilor civile.

Instituția repunerii în termen

constituie remediul procesual în legătură cu nerespectarea termenului de apel.

Repunerea în termen nu operează, ci în urma unei activități judiciare prin care

se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În acest scop se

desfășoară o procedură prealabilă judecării apelului în care se verifică

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și în cazul îndeplinirii lor, se

dispune repunerea în termenul de apel.

Sub aspectul datei până la care

poate fi făcută cererea de apel în legătură cu care se solicită repunerea în

termen cele 10 zile libere de la începerea executării nu sunt împlinite în

cauză, chiar instanța de apel a motivat că ultima zi în care inculpații puteau

declara apel în termenul legal, era 5 ianuarie 2004, iar apelurile au fost

declarate la 9 ianuarie 2004 cu o depășire de 4 zile.

Cu privire la prima condiție,

existența unei cauze temeinice de împiedicare, se impune a se observa că:

- inculpații au fost judecați pentru

două infracțiuni deosebit de grave, tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen. și omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 – art. 176

lit. d) C. pen. și condamnați la pedepse de câte 18 ani închisoare;

- inculpații au fost prezenți la

pronunțare și prin cererile lor trimise instanței de recurs au susținut că

auzind soluția au arătat că declară apel. Acest aspect este confirmat prin

declarațiile extrajudiciare a numiților P.L. și P.C., persoane care au fost

prezente la dezbateri la Tribunalul Bacău în 18 decembrie 2003 și la

pronunțarea sentinței;

- inculpații au declarat apel în

aceeași zi în care, potrivit art. 360 alin. (3) C. proc. pen., după redactarea

hotărârii li s-au comunicat copii după aceasta, 9 ianuarie 2004;

- examinând sentința se constată că

ea a fost redactată la 27 decembrie 2003 și deoarece începând de la 29

decembrie 2003 până la 4 ianuarie 2004 instanțele nu au lucrat, deși

comunicarea putea fi făcută în 27 sau 28 decembrie 2003, comunicarea copiei de

pe hotărâre se face abia la 6 ianuarie 2004.

Condiția cerută de art. 364 C. proc.

pen., nu poate fi decât o împrejurare de împiedicare relativă, constând

dintr-un element neimputabil părții, constituind un obstacol pentru aceasta și

pentru cei ce s-ar afla în aceleași condiții cu aceasta, de a declara apel,

chiar dacă o persoană deosebit de diligentă ar fi putut evita întârzierea. La

această concluzie se ajunge în raport de formularea art. 364 care se referă la

„întârzierea” determinată de o cauză temeinică de împiedicare fiind astfel,

admisibilă repunerea în termen chiar dacă împrejurarea de împiedicare, a părut

în ultima zi a termenului de apel, ceea ce pentru o persoană diligentă nu s-ar

fi întâmplat.

Inculpații se află în stare de

deținere, iar regulile și condițiile în care pot petiționa nu sunt aceleași cu

a unei persoane libere. Din cele expuse anterior se reține că depășirea

termenului de apel s-a datorat în principal faptului că timp de 9 zile de la 29

decembrie 2003 la 5 ianuarie 2004 instanțele nu au lucrat, fiind zile declarate

nelucrătoare pentru sărbătorile Crăciunului și a Anului Nou, în lipsa acestei

întreruperi de activitate, copia hotărârii li s-ar fi comunicat cu siguranță în

zilele de sfârșit ale anului 2003 ori în 3 sau 4 ianuarie 2004, astfel că nu

s-ar fi ajuns la această situație.

Reținând că apelurile au fost

declarate peste termen și că sunt întrunite condițiile art. 364 C. proc. pen.,

iar pe de altă parte că instanța de apel deși a procedat la judecarea apelului,

după administrarea de probe, a pronunțat o hotărâre prin care nu a soluționat

fondul, urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen., să se dispună rejudecarea de către instanța de apel.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi menținută

starea de arest a inculpaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații A.G. și D.N.V. împotriva deciziei penale nr. 91 din 9 martie 2004 a

Curții de Apel Bacău.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpații D.N.V. și A.G. la

Curtea de Apel Bacău.

Menține starea de arest a

inculpaților.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 mai 2004.