ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3382/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3382/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale

de față;

Prin sentința penală nr. 286 din data de 21 mai 2008,

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul B.I.C. a fost condamnat la

pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane,

prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării

juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prev. de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i

s-a aplicat inculpatului B.I.C. pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) (cu

excepția dreptului de a alege) și b) C. pen.

În baza art. 86/1 C. pen.

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată

inculpatului B.I.C., pe perioada termenului de încercare de 6 ani, prev. de art.

86/2 C. pen.

Totodată, conform art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare

următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în

prealabil orice schimbare de domiciliu, re ședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

De asemenea, în baza art. 86

3

alin. (2) C. pen. s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Conform art. 359 C. proc. pen.

i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Conform art. 350 alin. (3) C.

proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în

baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și

arestării preventive începând cu 19 septembrie 2007.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții vătămate G.M.I., constituită parte civilă, suma de 10.000 lei

cu titlu de daune morale, fiindu-i respinsă cererea acesteia de acordarea de

daune materiale.

În fine, inculpatul a fost

obligat să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța o atare

sentință instanța de fond, a reținut pe baza probelor administrate în cauză că,

în cursul anului 2005 inculpatul B.I.C. și partea vătămată G.M.I., au intrat în

relații de concubinaj, ambii fiind la rândul lor căsătoriți.

Pe fondul acestor relații

parte vătămată i-a propus inculpatului să o ajute să-și găsească un loc de

muncă, în afara țării, respectiv în Italia, fie la o societate pe care o

deținea fratele său în această țară, fie într-un bar, ca vânzătoare,

propunându-i în acest scop să locuiască într-un apartament pe care acesta îl

deține în Italia.

Ca atare, la sfârșitul lunii

octombrie 2005 partea vătămată a mers însoțită de inculpat, la Serviciul

Pașapoarte unde a îndeplinit formalitățile necesare liberării documentelor

pentru plecarea din țară, banii fiind remiși de către inculpat.

Totodată, inculpatul i-a dat

acesteia sub formă de împrumut și suma de 300 euro pentru a o arăta la vamă și

a achita contravaloarea transportului.

La data de 5 noiembrie 2005

partea vătămată G.M.I., a părăsit teritoriul țării, cu un autocar A. din

Ploiești, fiind condusă de soțul ei - martorul G.L.C., care avea cunoștință de

faptul că trăia în concubinaj cu inculpatul și că intenționa să meargă în

Italia pentru a lucra, așa cum i-a propus inculpatul.

Partea vătămată a ajuns în

Italia în localitatea Voghera, unde a fost așteptată de numitul C.I., nepotul

inculpatului, care a condus-o într-un apartament deținut de inculpat și unde

mai locuiau C.C. și C.A.

După cca. două săptămâni de

zile C.A. i-a spus părții vătămate că ea se prostituează pentru inculpatul B.I.C.,

că a știut din țară că trebuie să facă acest lucru și că împarte cu acesta, pe

jumătate banii obținuți.

La data de 19 noiembrie 2005

a venit în Italia și inculpatul B.I.C., care i-a solicitat părții vătămate G.M.I.,

din acea seară să meargă împreună cu numita C.A. să se prostitueze deoarece îi

datorează banii reprezentând cheltuielile cu pașaportul, prețul călătoriei, cu

chiria și hrana consumată.

Întrucât partea vătămată nu

avea posibilități materiale, aflându-se și într-o tară străină, a acceptat să

meargă să se prostitueze împreună cu C.A.

În aceeași seară cele două

femei au fost duse cu un autoturism de către inculpat și de către C.I., până în

apropierea Clubului D., o parte din drum fiind lăsate să meargă pe jos,

întrucât inculpatul le-a comunicat că nu dorește să fie văzut în preajma

clubului, sugerându-Ie că dacă va veni "garda" - să spună că sunt pe

cont propriu.

Partea vătămată a fost

contactată de un client cu care a întreținut relații,

sexuale, primind de la

acesta suma de 100 euro.

După aceea, G.M.I. a fost

dusă într-un apartament din Milano unde mai erau o fată și un cetățean italian,

unde i s-a cerut să rămână cu aceștia timp de 2 săptămâni, iar la final va

primi suma de 2.000 euro.

În aceeași noapte, partea

vătămată a fost violată în mod repetat și bătută de cetățeanul italian până

și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a constatat că se află într-o

cameră de spital.

Aceasta a fost audiată de

poliția italiană, unde a declarat că a fost victima unui viol, dar fără a face

vreo referire la inculpatul B.I.C. și la condițiile în care a ajuns în Italia.

La cererea sa, a fost dusă

la locuința din Voghera a inculpatului, unde a constatat că acolo nu se mai

afla decât inculpatul și C.I. cu bagajele făcute.

În aceste împrejurări

inculpatul B.I.C. a luat-o pe partea vătămată cu un autoturism și au plecat din

Italia către România, partea vătămată fiind lăsată la cererea sa la părinți.

Instanța de fond a reținut

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev. de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pe baza plângerii și declarației

părții vătămate, depoziții de martori, înregistrările pe suport magnetic a

discuțiilor purtate în mediu ambiental, procesele verbale încheiate de organele

de urmărire penală și coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța a înlăturat de la

încadrarea juridică a faptei starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen., în raport de condamnarea de 7 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului

Militar București, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de viol,

deoarece în raport de data săvârșirii faptei din cauza de față, s-a împlinit

termenul de reabilitare calculat pentru această pedeapsă.

S-a stabilit că inculpatul a

fost arestat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare la 12 iulie 1990 și a

fost pus în libertate condiționată la 22 iulie 1993 cu un rest de 1299 de zile

închisoare neexecutat.

La individualizarea pedepsei

instanța a apreciat că pedeapsa ce urmează a fi stabilită pentru fapta dedusă

judecății poate să-și atingă rolul preventiv educativ chiar și fără executarea

acesteia și ca atare a dispus suspendarea sub supraveghere a respectivei

pedepse, fiind întrunite sub acest aspect condițiile prev. de art. 86

1

C. pen.

Împotriva sentinței au

declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița și partea vătămată

G.M.I., care au susținut că aceasta este nelegală și netemeinică.

Astfel, D.I.I.C.O.T. - biroul

teritorial Dâmbovița, a arătat că în mod greșit instanța a înlăturat starea de

recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. reținută la încadrarea

juridică a faptei față de inculpatul B.I.C. și pe cale de consecință a

pronunțat o hotărâre nelegală, sub aspectul individualizării pedepsei, în

sensul că inculpatul nu poate beneficia de instituția suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

Se susține că, instanța de

fond a fost în eroare atunci când a dispus înlăturarea stării de recidivă prev.

de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece în executarea pedepsei de 7 ani

închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 540

din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar București, acesta a fost arestat

la 12 iulie 1990 și liberat condiționat la 22 iulie 1993, prin sentința penală nr.

1707/1993 a Judecătoriei Târgoviște.

În atare situație, pedeapsa

de 7 ani închisoare ar fi fost considerată ca fiind executată la 11 iulie 1997.

Calculând de la această

dată, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare, ar rezulta că, reabilitarea

judecătorească trebuia să intervină la data de 8 ianuarie 2006 dar noua faptă

comisă de inculpat a fost în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea

termenului de 8 ianuarie 2006.

Pe cale de consecință,

înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., este greșită,

având ca urmare și o individualizare nelegală a pedepsei prin suspendarea sub

supraveghere a executării acesteia.

Inculpatul fiind recidivist

este exceptat de la suspendarea sub supraveghere a pedepsei potrivit art. 86

1

C. pen.

S-a solicitat admiterea

apelului, desființarea în parte a sentinței, reținerea la încadrarea juridică a

infracțiunii de trafic de persoane a recidivei prev. de disp. art. 37 alin. (1)

lit. b) C. pen. și înlăturarea modalității de executare a pedepsei sub

supraveghere conform art. 86

1

- 86

4

C. pen.

Apelanta - parte vătămată

G.M.I., prin apărător ales a criticat soluția primei instanțe atât în latură

penală cât și în latură civilă arătând la rândul său că în mod nelegal s-a

dispus înlăturarea stării de recidivă a inculpatului pentru considerentele

susținute și de către reprezentantul M.P.

De asemenea, pedeapsa

aplicată este nelegală deoarece, fiind recidivist inculpatul nu putea beneficia

de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât noua faptă a

fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.

A solicitat admiterea

apelului, desființarea în parte a sentinței, aplicarea disp. art. 37 lit. b) C.

pen. și înlăturarea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

de către inculpat.

În latură civilă a solicitat

majorarea daunelor morale la cuantumul la 50.000 lei și acordarea de daune

materiale în sumă de 10.000 lei.

Prin Decizia penală nr. 11

din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de M.P. –

D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Dâmbovița și partea vătămată G.M.I., desființată

în parte sentința și în consecință:

S-au reținut la încadrarea

juridică a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, faptă din noiembrie 2005, dispozițiile art. 37 alin. (1) lit.

b) C. pen., față de inculpatul B.I.C.

S-au înlăturat dispozițiile art.

86

1

- 86

4

C. pen., precum și dispoz. art. 71 alin. (5) C.

pen., urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie executată într-un loc de

detenție.

Au fost majorate daunele

morale de la 10.000 lei la 50.000 lei, în sarcina de plată a inculpatului către

partea vătămată G.M.I.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate.

A fost obligat inculpatul la

2.000 lei cheltuieli judiciare către apelanta - parte vătămată G.M.I.,

reprezentând onorariu de avocat.

S-a apreciat că instanța de

fond a reținut corect situația de fapt așa cum a fost expusă pe larg mai

înainte și corespunde probelor administrate în cauză, în sensul că începând cu

luna noiembrie 2005 inculpatul B.I.C. a determinat-o pe partea vătămată G.M.I.,

să meargă în Italia, unde acesta deținea un apartament unde a obligat-o să se

prostitueze, iar banii obținuți să-i dea acestuia.

Critica invocată în

apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. și de către partea vătămată privitoare la

greșita înlăturare a stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., de la

încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, față de inculpatul B.I.C.,

este întemeiată.

Din examinarea cazierului

judiciar al inculpatului, împreună cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul

cauzei, pe parcursul cercetării judecătorești, inclusiv procesul - verbal din

16 iulie 1993 întocmit de Comisia de Liberare Condiționată din cadrul

Penitenciarului Mărgineni, rezultă că instanța în mod greșit a reținut că, la

data săvârșirii faptei dedusă judecății, respectiv începutul lunii noiembrie

2005, se împlinise termenul de reabilitare și astfel, pe cale de consecință a

înlăturat starea de recidivă și a schimbat încadrarea juridică a faptei, așa

cum fusese inițial reținută în rechizitoriu.

Din cazierul judiciar al

inculpatului aflat la fila 74 al dosarului de urmărire penală, rezultă că

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea in fracțiunii de complicitate la in fracțiune a de viol, prev. de art.

26 C. pen. rap. la art. 197 alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 540 din

18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar București.

Inculpatul a fost arestat la

12 iulie 1990 și liberat condiționat la 22 iulie 1993 prin sentința penală a

Judecătoriei Târgoviște.

Ca atare, fiind arestat la

12 iulie 1990 rezultă că pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată

executată la data de 11 iulie 1997.

Calculând de la această dată

11 iulie 1997, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare care este conform art.

135 alin. (1) lit. b) C. pen., de 5 ani la care se adaugă jumătate din durata

pedepsei pronunțate, adică 5 ani plus 3,6 ani, rezultă în total 8 ani și 6 luni

și ca atare, reabilitarea judecătorească în condițiile prevăzute de lege ar fi

intervenit la data de 8 ianuarie 2006.

Cum noua faptă a fost comisă

de inculpat în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de

reabilitare care este data de 8 ianuarie 2006, rezultă că acesta a săvârșit

fapta de trafic de persoane în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37

lit. b) C. pen.

În aceste condiții, prin

înlăturarea acestei recidive de către instanța de fond s-a pronunțat o hotărâre

nelegală, din acest punct de vedere.

Instanța a apreciat greșit

în calculul său, că inculpatul B.I.C. a executat din prima pedeapsă 1299 zile

închisoare deși, acesta în realitate a executat mai puțin și anume 1100 zile.

Diferența de 199 de zile,

reprezintă zilele, câștigate de inculpat ca urmare a muncii prestate în timpul

detenției așa cum rezultă din procesul verbal al Comisiei pentru Propunerea de

Liberare Condiționată din cadrul penitenciarului.

În conformitate cu disp.

art. 136 C. pen., termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat

sfârșit sau ar fi luat sfârșit executarea pedepsei principale, care în cazul

nostru este 11 iulie 1997 și nu 1 ianuarie 1997 așa cum a reținut instanța,

deoarece zilele câștigate prin muncă au aplicabilitate numai în materia

liberării condiționate.

Și, cea de a doua critică

invocată de apelanți, referitoare la greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului este fondată.

Una din condițiile care

trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei

aplicate persoanei fizice sub supraveghere, este cea prevăzută de disp. art. 86

1

lit. b) C. pen., în sensul că "infractorul nu a mai fost condamnat

anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când

condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 C. pen."

În raport de cele arătate

mai sus, în sensul că inculpatul este recidivist, acestuia în mod nelegal i s-a

aplicat beneficiul suspendării pedepsei principale sub supraveghere, deoarece

este exceptat de la această măsură de la condiția arătată mai înainte.

Prin admiterea apelurilor,

urmează a fi înlăturate dispozițiunile referitoare la aplicarea suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia de către inculpat

într-un loc de deținere.

În fine, este întemeiată și

cererea părții vătămate G.M.I., de majorare a daunelor morale solicitate.

Cuantumul de 10.000 lei

stabilit de instanța de fond și apreciat ca o compensație echitabilă pentru

victimă, a fost stabilit greșit deoarece instanța trebuia să evalueze

prejudiciul moral suferit efectiv de victimă, pornind de la natura și

gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat asupra acesteia, urmările directe

suferite de victima infracțiunii, întindere care a avut loc și asupra familiei

sale.

Trebuia să se aibă în vedere

și suferințele fizice și psihice aduse victimei și care au fost determinate de

agresiunile fizice la care aceasta a fost supusă în Italia prin sechestrare și

viol, fapte în raport direct de cauzalitate cu fapta inculpatului.

Curtea apreciază că, cererea

de majorare a daunelor morale de către partea vătămată este întemeiată, urmând

a se majora cuantumul acestora.

Referitor la daunele

materiale, sub acest aspect cererea este neîntemeiată întrucât nu au fost

dovedite.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpatul B.I.C. și partea vătămată G.I.M.

Inculpatul a criticat

decizia sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Partea vătămată a solicitat

majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului,precum și a despăgubirilor

civile.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se

încadrează,respectiv art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen., Înalta

Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

În privința recursului

declarat de către inculpat,Curtea reține că acesta nu a atacat cu apel sentința

instanței de fond,situație în care conform art. 385

1

alin. (4) C. proc.

pen. el poate declara recurs numai cu privire la modificare soluției din

sentință dispusă prin decizia Curții de Apel.

Din această

perspectivă,Curtea constată că instanța de apel a reținut starea de recidivă

postexecutorie în care se găsea inculpatul la data comiterii faptei și,pe cale

de consecință,văzând disp. art. 86

1

lit. b) C. proc. pen.,a

înlăturat modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de

fond,respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin urmare,limitele în care

inculpatul poate critica decizia se referă la reținerea stării de recidivă,căci

numai prin înlăturarea acesteia inculpatul dobândește vocație la o modalitate

neprivativă de libertate de executare a pedepsei.

Or,așa cum a constatat și

instanța de apel,din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost

condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare,executată parțial în

perioada 12 iulie 1990 - 22 iulie 1993,condamnare pentru care termenul de

reabilitare,de 8 ani și 6 luni,calculat de la data la care ar fi luat sfârșit

executarea pedepsei principale, în integralitatea ei (11 iulie 1997),nu se

împlinise la data comiterii faptei (toamna anului 2005).

În privința recursului

declarat de către partea vătămată,Curtea constată că acesta vizează deopotrivă

latura penală și cea civilă a cauzei.

Referitor la

individualizarea pedepsei,criticată de către partea vătămată în latura penală,

Curtea apreciază că aceasta răspunde atât prin cuantum,cât și prin modalitatea

de executare exigențelor înscrise în art. 52 C. pen.,neexistând motive care să

justifice o înăsprire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului.

Au fost astfel avute în

vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise,dedus din

modalitatea și împrejurările în care inculpatul a acționat (acesta cunoscând-o

de mai mult timp pe partea vătămată, cu care a și avut o relație intimă, fapt

necontestat de către aceasta din urmă), cât și circumstanțele personale ale

inculpatului, recidivist, căsătorit,având un copil minor.

Referitor la latura

civilă,Curtea reține că nu poate fi cenzurat cuantumul daunelor morale prin

prisma nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen.,întrucât el se stabilește prin apreciere,iar aceasta nu poate fi

cenzurată pe calea recursului,devolutivă eminamente în drept.

În privința daunelor

materiale,în mod corect s-a constatat că acestea nu au fost dovedite prin probe

apte să conducă la aflarea adevărului,în condițiile în care doar mama și soțul

părții vătămate au susținut cele afirmate de către aceasta din urmă,respectiv

că la întoarcerea în țară nu ar mai fi avut asupra sa bunurile cu care plecase.

În consecință, criticile

formulate de către inculpat și partea vătămată sunt neîntemeiate,astfel încât

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge

ambele recursuri,obligându-i pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurentul inculpat B.I.C. și recurenta parte vătămată G.M.I. împotriva

Deciziei penale nr. 11 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții la plata sumei de

câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 octombrie 2009.