ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3382/2009

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 286 din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul B.I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat inculpatului B.I.C. pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) (cu excepția dreptului de a alege) și b) C. pen.

În baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului B.I.C., pe perioada termenului de încercare de 6 ani, prev. de art. 86/2 C. pen. Totodată, conform art. 86 3 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, re ședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; De asemenea, în baza art. 86 3 alin. (2) C. pen.

s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Conform art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Conform art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu 19 septembrie 2007. Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate G.M.I., constituită parte civilă, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fiindu-i respinsă cererea acesteia de acordarea de daune materiale.

În fine, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond, a reținut pe baza probelor administrate în cauză că, în cursul anului 2005 inculpatul B.I.C. și partea vătămată G.M.I., au intrat în relații de concubinaj, ambii fiind la rândul lor căsătoriți. Pe fondul acestor relații parte vătămată i-a propus inculpatului să o ajute să-și găsească un loc de muncă, în afara țării, respectiv în Italia, fie la o societate pe care o deținea fratele său în această țară, fie într-un bar, ca vânzătoare, propunându-i în acest scop să locuiască într-un apartament pe care acesta îl deține în Italia. Ca atare, la sfârșitul lunii octombrie 2005 partea vătămată a mers însoțită de inculpat, la Serviciul Pașapoarte unde a îndeplinit formalitățile necesare liberării documentelor pentru plecarea din țară, banii fiind remiși de către inculpat.

Totodată, inculpatul i-a dat acesteia sub formă de împrumut și suma de 300 euro pentru a o arăta la vamă și a achita contravaloarea transportului. La data de 5 noiembrie 2005 partea vătămată G.M.I., a părăsit teritoriul țării, cu un autocar A. din Ploiești, fiind condusă de soțul ei - martorul G.L.C., care avea cunoștință de faptul că trăia în concubinaj cu inculpatul și că intenționa să meargă în Italia pentru a lucra, așa cum i-a propus inculpatul. Partea vătămată a ajuns în Italia în localitatea Voghera, unde a fost așteptată de numitul C.I., nepotul inculpatului, care a condus-o într-un apartament deținut de inculpat și unde mai locuiau C.C. și C.A. După cca. două săptămâni de zile C.A. i-a spus părții vătămate că ea se prostituează pentru inculpatul B.I.C., că a știut din țară că trebuie să facă acest lucru și că împarte cu acesta, pe jumătate banii obținuți.

La data de 19 noiembrie 2005 a venit în Italia și inculpatul B.I.C., care i-a solicitat părții vătămate G.M.I., din acea seară să meargă împreună cu numita C.A. să se prostitueze deoarece îi datorează banii reprezentând cheltuielile cu pașaportul, prețul călătoriei, cu chiria și hrana consumată. Întrucât partea vătămată nu avea posibilități materiale, aflându-se și într-o tară străină, a acceptat să meargă să se prostitueze împreună cu C.A. În aceeași seară cele două femei au fost duse cu un autoturism de către inculpat și de către C.I., până în apropierea Clubului D., o parte din drum fiind lăsate să meargă pe jos, întrucât inculpatul le-a comunicat că nu dorește să fie văzut în preajma clubului, sugerându-Ie că dacă va veni "garda" - să spună că sunt pe cont propriu.

Partea vătămată a fost contactată de un client cu care a întreținut relații, sexuale, primind de la acesta suma de 100 euro. După aceea, G.M.I. a fost dusă într-un apartament din Milano unde mai erau o fată și un cetățean italian, unde i s-a cerut să rămână cu aceștia timp de 2 săptămâni, iar la final va primi suma de 2.000 euro. În aceeași noapte, partea vătămată a fost violată în mod repetat și bătută de cetățeanul italian până și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a constatat că se află într-o cameră de spital. Aceasta a fost audiată de poliția italiană, unde a declarat că a fost victima unui viol, dar fără a face vreo referire la inculpatul B.I.C. și la condițiile în care a ajuns în Italia.

La cererea sa, a fost dusă la locuința din Voghera a inculpatului, unde a constatat că acolo nu se mai afla decât inculpatul și C.I. cu bagajele făcute. În aceste împrejurări inculpatul B.I.C. a luat-o pe partea vătămată cu un autoturism și au plecat din Italia către România, partea vătămată fiind lăsată la cererea sa la părinți. Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pe baza plângerii și declarației părții vătămate, depoziții de martori, înregistrările pe suport magnetic a discuțiilor purtate în mediu ambiental, procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală și coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța a înlăturat de la încadrarea juridică a faptei starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport de condamnarea de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar București, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de viol, deoarece în raport de data săvârșirii faptei din cauza de față, s-a împlinit termenul de reabilitare calculat pentru această pedeapsă. S-a stabilit că inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare la 12 iulie 1990 și a fost pus în libertate condiționată la 22 iulie 1993 cu un rest de 1299 de zile închisoare neexecutat.

La individualizarea pedepsei instanța a apreciat că pedeapsa ce urmează a fi stabilită pentru fapta dedusă judecății poate să-și atingă rolul preventiv educativ chiar și fără executarea acesteia și ca atare a dispus suspendarea sub supraveghere a respectivei pedepse, fiind întrunite sub acest aspect condițiile prev. de art. 86 1 C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița și partea vătămată G.M.I., care au susținut că aceasta este nelegală și netemeinică. Astfel, D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Dâmbovița, a arătat că în mod greșit instanța a înlăturat starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. reținută la încadrarea juridică a faptei față de inculpatul B.I.C.

și pe cale de consecință a pronunțat o hotărâre nelegală, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că inculpatul nu poate beneficia de instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Se susține că, instanța de fond a fost în eroare atunci când a dispus înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar București, acesta a fost arestat la 12 iulie 1990 și liberat condiționat la 22 iulie 1993, prin sentința penală nr. 1707/1993 a Judecătoriei Târgoviște.

În atare situație, pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată ca fiind executată la 11 iulie 1997. Calculând de la această dată, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare, ar rezulta că, reabilitarea judecătorească trebuia să intervină la data de 8 ianuarie 2006 dar noua faptă comisă de inculpat a fost în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de 8 ianuarie 2006. Pe cale de consecință, înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., este greșită, având ca urmare și o individualizare nelegală a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Inculpatul fiind recidivist este exceptat de la suspendarea sub supraveghere a pedepsei potrivit art. 86 1 C. pen.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, reținerea la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane a recidivei prev. de disp. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și înlăturarea modalității de executare a pedepsei sub supraveghere conform art. 86 1 - 86 4 C. pen. Apelanta - parte vătămată G.M.I., prin apărător ales a criticat soluția primei instanțe atât în latură penală cât și în latură civilă arătând la rândul său că în mod nelegal s-a dispus înlăturarea stării de recidivă a inculpatului pentru considerentele susținute și de către reprezentantul M.P. De asemenea, pedeapsa aplicată este nelegală deoarece, fiind recidivist inculpatul nu putea beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât noua faptă a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.

A solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. și înlăturarea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de către inculpat. În latură civilă a solicitat majorarea daunelor morale la cuantumul la 50.000 lei și acordarea de daune materiale în sumă de 10.000 lei. Prin Decizia penală nr. 11 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de M.P. – D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Dâmbovița și partea vătămată G.M.I., desființată în parte sentința și în consecință: S-au reținut la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, faptă din noiembrie 2005, dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., față de inculpatul B.I.C.

S-au înlăturat dispozițiile art. 86 1 - 86 4 C. pen., precum și dispoz. art. 71 alin. (5) C. pen., urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie executată într-un loc de detenție. Au fost majorate daunele morale de la 10.000 lei la 50.000 lei, în sarcina de plată a inculpatului către partea vătămată G.M.I. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A fost obligat inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare către apelanta - parte vătămată G.M.I., reprezentând onorariu de avocat. S-a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt așa cum a fost expusă pe larg mai înainte și corespunde probelor administrate în cauză, în sensul că începând cu luna noiembrie 2005 inculpatul B.I.C.

a determinat-o pe partea vătămată G.M.I., să meargă în Italia, unde acesta deținea un apartament unde a obligat-o să se prostitueze, iar banii obținuți să-i dea acestuia. Critica invocată în apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. și de către partea vătămată privitoare la greșita înlăturare a stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., de la încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, față de inculpatul B.I.C., este întemeiată.

Din examinarea cazierului judiciar al inculpatului, împreună cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, pe parcursul cercetării judecătorești, inclusiv procesul - verbal din 16 iulie 1993 întocmit de Comisia de Liberare Condiționată din cadrul Penitenciarului Mărgineni, rezultă că instanța în mod greșit a reținut că, la data săvârșirii faptei dedusă judecății, respectiv începutul lunii noiembrie 2005, se împlinise termenul de reabilitare și astfel, pe cale de consecință a înlăturat starea de recidivă și a schimbat încadrarea juridică a faptei, așa cum fusese inițial reținută în rechizitoriu. Din cazierul judiciar al inculpatului aflat la fila 74 al dosarului de urmărire penală, rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea in fracțiunii de complicitate la in fracțiune a de viol, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 197 alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 540 din 18 decembrie 1990 a Tribunalului Militar București. Inculpatul a fost arestat la 12 iulie 1990 și liberat condiționat la 22 iulie 1993 prin sentința penală a Judecătoriei Târgoviște.

Ca atare, fiind arestat la 12 iulie 1990 rezultă că pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată executată la data de 11 iulie 1997. Calculând de la această dată 11 iulie 1997, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare care este conform art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., de 5 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate, adică 5 ani plus 3,6 ani, rezultă în total 8 ani și 6 luni și ca atare, reabilitarea judecătorească în condițiile prevăzute de lege ar fi intervenit la data de 8 ianuarie 2006. Cum noua faptă a fost comisă de inculpat în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare care este data de 8 ianuarie 2006, rezultă că acesta a săvârșit fapta de trafic de persoane în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

În aceste condiții, prin înlăturarea acestei recidive de către instanța de fond s-a pronunțat o hotărâre nelegală, din acest punct de vedere. Instanța a apreciat greșit în calculul său, că inculpatul B.I.C. a executat din prima pedeapsă 1299 zile închisoare deși, acesta în realitate a executat mai puțin și anume 1100 zile. Diferența de 199 de zile, reprezintă zilele, câștigate de inculpat ca urmare a muncii prestate în timpul detenției așa cum rezultă din procesul verbal al Comisiei pentru Propunerea de Liberare Condiționată din cadrul penitenciarului. În conformitate cu disp. art. 136 C. pen., termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit sau ar fi luat sfârșit executarea pedepsei principale, care în cazul nostru este 11 iulie 1997 și nu 1 ianuarie 1997 așa cum a reținut instanța, deoarece zilele câștigate prin muncă au aplicabilitate numai în materia liberării condiționate.

Și, cea de a doua critică invocată de apelanți, referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului este fondată. Una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, este cea prevăzută de disp. art. 86 1 lit. b) C. pen., în sensul că "infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 C. pen." În raport de cele arătate mai sus, în sensul că inculpatul este recidivist, acestuia în mod nelegal i s-a aplicat beneficiul suspendării pedepsei principale sub supraveghere, deoarece este exceptat de la această măsură de la condiția arătată mai înainte.

Prin admiterea apelurilor, urmează a fi înlăturate dispozițiunile referitoare la aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia de către inculpat într-un loc de deținere. În fine, este întemeiată și cererea părții vătămate G.M.I., de majorare a daunelor morale solicitate. Cuantumul de 10.000 lei stabilit de instanța de fond și apreciat ca o compensație echitabilă pentru victimă, a fost stabilit greșit deoarece instanța trebuia să evalueze prejudiciul moral suferit efectiv de victimă, pornind de la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat asupra acesteia, urmările directe suferite de victima infracțiunii, întindere care a avut loc și asupra familiei sale.

Trebuia să se aibă în vedere și suferințele fizice și psihice aduse victimei și care au fost determinate de agresiunile fizice la care aceasta a fost supusă în Italia prin sechestrare și viol, fapte în raport direct de cauzalitate cu fapta inculpatului. Curtea apreciază că, cererea de majorare a daunelor morale de către partea vătămată este întemeiată, urmând a se majora cuantumul acestora. Referitor la daunele materiale, sub acest aspect cererea este neîntemeiată întrucât nu au fost dovedite. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul B.I.C. și partea vătămată G.I.M. Inculpatul a criticat decizia sub aspectul modalității de executare a pedepsei. Partea vătămată a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului,precum și a despăgubirilor civile.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se încadrează,respectiv art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. În privința recursului declarat de către inculpat,Curtea reține că acesta nu a atacat cu apel sentința instanței de fond,situație în care conform art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen. el poate declara recurs numai cu privire la modificare soluției din sentință dispusă prin decizia Curții de Apel. Din această perspectivă,Curtea constată că instanța de apel a reținut starea de recidivă postexecutorie în care se găsea inculpatul la data comiterii faptei și,pe cale de consecință,văzând disp.

art. 86 1 lit. b) C. proc. pen.,a înlăturat modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond,respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin urmare,limitele în care inculpatul poate critica decizia se referă la reținerea stării de recidivă,căci numai prin înlăturarea acesteia inculpatul dobândește vocație la o modalitate neprivativă de libertate de executare a pedepsei.

Or,așa cum a constatat și instanța de apel,din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare,executată parțial în perioada 12 iulie 1990 - 22 iulie 1993,condamnare pentru care termenul de reabilitare,de 8 ani și 6 luni,calculat de la data la care ar fi luat sfârșit executarea pedepsei principale, în integralitatea ei (11 iulie 1997),nu se împlinise la data comiterii faptei (toamna anului 2005). În privința recursului declarat de către partea vătămată,Curtea constată că acesta vizează deopotrivă latura penală și cea civilă a cauzei. Referitor la individualizarea pedepsei,criticată de către partea vătămată în latura penală, Curtea apreciază că aceasta răspunde atât prin cuantum,cât și prin modalitatea de executare exigențelor înscrise în art. 52 C. pen.,neexistând motive care să justifice o înăsprire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului.

Au fost astfel avute în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise,dedus din modalitatea și împrejurările în care inculpatul a acționat (acesta cunoscând-o de mai mult timp pe partea vătămată, cu care a și avut o relație intimă, fapt necontestat de către aceasta din urmă), cât și circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist, căsătorit,având un copil minor. Referitor la latura civilă,Curtea reține că nu poate fi cenzurat cuantumul daunelor morale prin prisma nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen.,întrucât el se stabilește prin apreciere,iar aceasta nu poate fi cenzurată pe calea recursului,devolutivă eminamente în drept.

În privința daunelor materiale,în mod corect s-a constatat că acestea nu au fost dovedite prin probe apte să conducă la aflarea adevărului,în condițiile în care doar mama și soțul părții vătămate au susținut cele afirmate de către aceasta din urmă,respectiv că la întoarcerea în țară nu ar mai fi avut asupra sa bunurile cu care plecase. În consecință, criticile formulate de către inculpat și partea vătămată sunt neîntemeiate,astfel încât în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ambele recursuri,obligându-i pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul inculpat B.I.C. și recurenta parte vătămată G.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.