ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 187/2011

Asupra cauzei penale de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 4 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmbovița, a dispus, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c), art. 176 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art. 86 2 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani (6 ani).

În baza art. 86 3 C. pen. pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte odată pe lună la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; b) - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. În baza art. 86 3 alin. (2) C. pen. a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. A atras atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A luat act că partea vătămată B.N., nu se constituie parte civilă. A luat act că suma de 976,062 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, au fost achitate. În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului - corp delict. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 340 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 13 decembrie 2008 între inculpat și soția sa a avut loc o dispută în legătură cu modificarea locului unei canapele în imobil. Deși soția i-a explicat că nu are timp pentru această modificare, inculpatul a continuat incidentul pentru aplanarea căruia a intervenit și fiul acestuia B.N. Partea vătămată i-a reproșat tatălui său că nu are nicio justificare să insiste în cererea sa, în condițiile în care membrii familiei erau implicați în sacrificarea unui animal și atunci când ostilitățile au continuat, B.N. a mers în casă, unde cei doi s-au confruntat într-un final. Conform celor susținute de inculpat, partea vătămată s-a apropiat de autor și l-a luat în brațe, după care l-a îmbrâncit spre zona din centrul încăperii.

Discuțiile au continuat și atunci când s-a apropiat din nou, partea vătămată l-a lovit cu pumnul în cap pe B.I. Urmare a loviturii pe care a primit-o, inculpatul s-a dezechilibrat și a încercat să se sprijine de o masă din bucătărie pe care pretinde că a găsit un cuțit. Cu acest cuțit în mână, atunci când partea vătămată a încercat să continue agresiunea, inculpatul a aplicat fiului său o singură lovitură. Partea vătămată a susținut că în ziua incidentului când a intrat în încăperea folosită drept bucătărie l-a găsit pe tatăl său având în mână un cuțit și o bucată de salam, lovitura fiindu-i aplicată atunci când a încercat să-și împingă tatăl spre camera lui. Martorul ocular I.I., confirmă că a auzit disputa celor doi și când a pătruns în casă l-a găsit pe B.N.

în ușa încăperii în care se afla învinuitul, agresiunea fiind deja consumată întrucât partea vătămată avea o tăietură la mână și plagă penetrantă din abdomen pentru care a fost transportat la spital. Din raportul de expertiză rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată, abdominală, fără interesare viscerală. Existența hemoperitoneului și a unei cantități de 150 ml. sânge în cavitatea perioneală relevă caracterul penetrant al plăgii din zona abdominală. Acesteia i se adaugă alte două plăgi produse părții vătămate în aceleași circumstanțe la mâna dreaptă și brațul stâng. Leziunile suferite au necesitat 14 – 16 zile de îngrijiri medicale și au fost de natură să pună în primejdie viața părții vătămate.

Asupra inculpatului s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică care concluzionează că acesta prezintă o tulburare organică de personalitate, fapta fiind săvârșită cu discernământul diminuat. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită prin procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, raport de constatare medico – legal, raport de expertiză medico – legală psihiatrică, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, recunoscând comiterea faptei. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o pentru netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului de pericol social ridicat al faptei comise, solicitând majorarea cuantumului pedepsei. De asemenea, se arată că în raport de concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică se impunea aplicarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în temeiul art. 113 alin. (3) C. pen. Prin decizia penală nr. 39 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. A desființat în parte, în latură penală, sentința penală nr. 6 din 4 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmbovița și pronunțând o nouă hotărâre în baza art. 113 C. pen.

dispune obligarea la tratament medical a inculpatului B.I. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată în raport de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei. De asemenea, instanța de apel a considerat că celălalt motiv de apel invocat de parchet este întemeiat, în cauză impunându-se a se lua față de inculpat măsura de siguranță de obligare la tratament medical, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică care relevă unele afecțiuni de care suferă acesta.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la pedepse greșit individualizate în raport de disp. art. 72 C. pen. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de parchet nu este fondat, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că în ziua de 13 decembrie 2008, în cursul unui incident petrecut la domiciliul său a aplicat cu un cuțit mai multe lovituri fiului său provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv acesta lovindu-l pe fiul său cu un cuțit producându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului și anume faptul că este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziție sinceră recunoscând și regretând fapta comisă, este o persoană în vârstă și prezintă o serie de afecțiuni.

În urma propriei analize Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului B.I., corespunde exigențelor prev. de art. 72 C. pen. Este adevărat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, agravat în special de faptul că victima este chiar fiul său, însă Înalta Curte apreciază că circumstanțele personale ale inculpatului justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege. Lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală manifestată de inculpat de recunoaștere și regret a faptei comise, durata înaintată ca și starea precară a sănătății sunt împrejurări care justifică aplicare unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, urmare reținerii circumstanțelor atenuante reglementate de disp.

art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. De altfel, scopul procesului penal nu constă în aplicarea unor pedepse mari, împovărătoare ci a unor pedepse apte să conducă la reeducarea inculpatului un rol determinant în acest caz, având și circumstanțele specifice fiecărei cauze. De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea pedepsei, un rol determinant în acest sens, având și victima care a declarat că s-a împăcat cu tatăl său. De altfel, partea vătămată a fost prezentă și în fața Înaltei Curți cerând clemență pentru tatăl său care este în vârstă și bolnav, solicitând a se avea în vedere că s-au împăcat, conviețuiesc în același imobil și nu mai există conflicte între ei.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen., privind formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială. Fiind la primul conflict cu legea penală, la o vârstă înaintată, apreciază Înalta Curte că inculpatul merită o șansă să demonstreze că instanța nu a greșit atunci când l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsurile de supraveghere cărora urmează a se supune pe perioada termenului de încercare fiind o garanței ca nu va ajunge în aceeași calitate în fața unei instanțe de judecată.

Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul parchetului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 39 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul B.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.