ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 187/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 187/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale
de față:
În baza actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 6 din 4 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmbovița, a dispus, în baza art. 20 C.
pen. rap. la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a),
b) și c), art. 176 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa
închisorii de 4 ani pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. a
interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 86
1
C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în
baza art. 86
2
C. pen. a stabilit un termen de încercare de 2 ani la
care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani (6 ani).
În baza art. 86
3
C. pen. pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpatul să se supună
următoarelor măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte
odată pe lună la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul
Dâmbovița;
b) - să anunțe în
prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice
deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) - să comunice și
să justifice schimbarea locului de muncă;
d) - să comunice
informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 86
3
alin. (2) C. pen. a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de
Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A atras atenția
inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 86
4
C. pen.
privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei
închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în
interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A luat act că partea
vătămată B.N., nu se constituie parte civilă.
A luat act că suma de
976,062 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de
Urgență Târgoviște, au fost achitate.
În baza art. 118 lit.
b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului - corp delict.
În baza art. 191 C.
proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în
sumă de 340 lei.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 13 decembrie 2008
între inculpat și soția sa a avut loc o dispută în legătură cu modificarea
locului unei canapele în imobil. Deși soția i-a explicat că nu are timp pentru
această modificare, inculpatul a continuat incidentul pentru aplanarea căruia a
intervenit și fiul acestuia B.N. Partea vătămată i-a reproșat tatălui său că nu
are nicio justificare să insiste în cererea sa, în condițiile în care membrii
familiei erau implicați în sacrificarea unui animal și atunci când ostilitățile
au continuat, B.N. a mers în casă, unde cei doi s-au confruntat într-un final.
Conform celor susținute
de inculpat, partea vătămată s-a apropiat de autor și l-a luat în brațe, după
care l-a îmbrâncit spre zona din centrul încăperii. Discuțiile au continuat și
atunci când s-a apropiat din nou, partea vătămată l-a lovit cu pumnul în cap pe
B.I. Urmare a loviturii pe care a primit-o, inculpatul s-a dezechilibrat și a
încercat să se sprijine de o masă din bucătărie pe care pretinde că a găsit un
cuțit. Cu acest cuțit în mână, atunci când partea vătămată a încercat să
continue agresiunea, inculpatul a aplicat fiului său o singură lovitură. Partea
vătămată a susținut că în ziua incidentului când a intrat în încăperea folosită
drept bucătărie l-a găsit pe tatăl său având în mână un cuțit și o bucată de
salam, lovitura fiindu-i aplicată atunci când a încercat să-și împingă tatăl
spre camera lui.
Martorul ocular I.I.,
confirmă că a auzit disputa celor doi și când a pătruns în casă l-a găsit pe B.N.
în ușa încăperii în care se afla învinuitul, agresiunea fiind deja consumată
întrucât partea vătămată avea o tăietură la mână și plagă penetrantă din
abdomen pentru care a fost transportat la spital.
Din raportul de
expertiză rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată, abdominală,
fără interesare viscerală. Existența hemoperitoneului și a unei cantități de 150
ml. sânge în cavitatea perioneală relevă caracterul penetrant al plăgii din
zona abdominală.
Acesteia i se adaugă
alte două plăgi produse părții vătămate în aceleași circumstanțe la mâna
dreaptă și brațul stâng.
Leziunile suferite au
necesitat 14 – 16 zile de îngrijiri medicale și au fost de natură să pună în
primejdie viața părții vătămate.
Asupra inculpatului
s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică care concluzionează că
acesta prezintă o tulburare organică de personalitate, fapta fiind săvârșită cu
discernământul diminuat.
Situația de fapt,
astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită prin procesul
verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, raport de constatare medico –
legal, raport de expertiză medico – legală psihiatrică, declarațiile părții
vătămate, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile
inculpatului.
Fiind audiat,
inculpatul a avut o atitudine cooperantă, recunoscând comiterea faptei.
La individualizarea
pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o pentru
netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului
de pericol social ridicat al faptei comise, solicitând majorarea cuantumului
pedepsei.
De asemenea, se arată
că în raport de concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică
se impunea aplicarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în
temeiul art. 113 alin. (3) C. pen.
Prin decizia penală
nr. 39 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A desființat în
parte, în latură penală, sentința penală nr. 6 din 4 ianuarie 2010 a
Tribunalului Dâmbovița și pronunțând o nouă hotărâre în baza art. 113 C. pen.
dispune obligarea la tratament medical a inculpatului B.I.
A menținut restul
dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul
apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei s-a avansat din fondurile
Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a
fost bine individualizată în raport de circumstanțele reale și personale ale
comiterii faptei.
De asemenea, instanța
de apel a considerat că celălalt motiv de apel invocat de parchet este
întemeiat, în cauză impunându-se a se lua față de inculpat măsura de siguranță de
obligare la tratament medical, având în vedere concluziile raportului de
expertiză medico - legală psihiatrică care relevă unele afecțiuni de care
suferă acesta.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești, criticând-o pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prev.
de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., referitor la pedepse greșit
individualizate în raport de disp. art. 72 C. pen.
Critica adusă nu este
fondată.
Analizând legalitatea
și temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate,
conform art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că
recursul declarat de parchet nu este fondat, urmând a-l respinge ca atare
pentru considerentele ce urmează.
Instanța de fond a
stabilit corect situația de fapt în urma analizei coroborate a tuturor probelor
administrate în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată
faptei este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect
apreciind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la
răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de
art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
Astfel, din probele
administrate în cauză, rezultă că în ziua de 13 decembrie 2008, în cursul unui
incident petrecut la domiciliul său a aplicat cu un cuțit mai multe lovituri
fiului său provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de
îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.
Cu privire la
pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere în procesul
de individualizare judiciară a pedepsei, toate criteriile generale prev. de
art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise,
limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,
respectiv acesta lovindu-l pe fiul său cu un cuțit producându-i leziuni ce i-au
pus viața în primejdie.
De asemenea, instanța
de fond a avut în vedere și circumstanțele personale favorabile ale
inculpatului și anume faptul că este la primul conflict cu legea penală, a avut
o poziție sinceră recunoscând și regretând fapta comisă, este o persoană în
vârstă și prezintă o serie de afecțiuni.
În urma propriei
analize Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului B.I.,
corespunde exigențelor prev. de art. 72 C. pen.
Este adevărat că
fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, agravat în
special de faptul că victima este chiar fiul său, însă Înalta Curte apreciază
că circumstanțele personale ale inculpatului justifică aplicarea unei pedepse
într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege.
Lipsa antecedentelor
penale, poziția procesuală manifestată de inculpat de recunoaștere și regret a
faptei comise, durata înaintată ca și starea precară a sănătății sunt împrejurări
care justifică aplicare unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, urmare
reținerii circumstanțelor atenuante reglementate de disp. art. 74 lit. a), b)
și c) C. pen.
De altfel, scopul
procesului penal nu constă în aplicarea unor pedepse mari, împovărătoare ci a
unor pedepse apte să conducă la reeducarea inculpatului un rol determinant în
acest caz, având și circumstanțele specifice fiecărei cauze.
De asemenea, în mod
corect a apreciat instanța de fond că scopul educativ și coercitiv al pedepsei
poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea pedepsei, un
rol determinant în acest sens, având și victima care a declarat că s-a împăcat
cu tatăl său.
De altfel, partea
vătămată a fost prezentă și în fața Înaltei Curți cerând clemență pentru tatăl
său care este în vârstă și bolnav, solicitând a se avea în vedere că s-au
împăcat, conviețuiesc în același imobil și nu mai există conflicte între ei.
Înalta Curte
apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât
sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în acest mod putând
fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen., privind formarea unei atitudini
corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Fiind la primul conflict
cu legea penală, la o vârstă înaintată, apreciază Înalta Curte că inculpatul
merită o șansă să demonstreze că instanța nu a greșit atunci când l-a condamnat
la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei, măsurile de supraveghere cărora urmează a se supune pe perioada termenului
de încercare fiind o garanței ca nu va ajunge în aceeași calitate în fața unei
instanțe de judecată.
Față de
considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul parchetului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
împotriva deciziei penale nr. 39 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul B.I.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21
ianuarie 2011.