ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1867/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. disp. art. 320 1 C. proc. pen. rap. la art. 13 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul B.C.A., la 4 ani închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, în baza disp. art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. În baza disp.

art. 86 3 alin. (3) lit. d) C. pen., s-a dispus de asemenea ca inculpatul să nu intre în legătură cu partea vătămată (constituită parte civilă) C.A.G. și cu familia acestuia. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. rap. la art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu mai este arestat în altă cauză, iar conform art. 88 C. pen.

s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2010 la zi. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din materialul probator administrat între inculpatul B.C.A. și membrii familiei părții vătămate C.A.G., în ziua de 03 mai 2009 au avut loc mai multe conflicte, motivate de faptul că membrii familiei persoanei vătămate (clanul C.) ar fi blocat drumul public și nu i-ar fi permis inculpatului deplasarea cu mașina (primul incident), ulterior inculpatul întâlnindu-se cu B.V.G. și C.I., întâlnire în urma căreia B.C.A. i-a provocat lui B.V. o fractură diafiză cu minimă deplasare printr-o lovitură cu un corp dur, ceea ce a condus la incidentul din acea seară, în timpul căruia inculpatul l-a lovit pe partea vătămată C.A.G.

cu toporul în cap. Prin prisma disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a stabilit în concret cuantumul pedepsei, după ce au fost reduse în prealabil cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de disp. art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., reținându-se totodată și disp. art. 13 alin. (1) C. pen., potrivit cărora „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi speciale, se aplică cea mai favorabilă". La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar și de persoana inculpatului, care a avut o atitudine bună în societate până la momentul săvârșirii infracțiunii, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia.

Instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de către inculpat reprezintă un incident singular în viața sa, într-adevăr cu o gravitate deosebită, urmând însă a se avea în vedere că acesta a lovit-o pe partea vătămată în cap cu toporul pe fondul unor neînțelegeri avute cu aceasta, în timpul unui conflict ce i-a avut ca protagoniști, pe de o parte, pe inculpat și prietenii săi, iar pe de altă parte pe membrii familiei părții vătămate, astfel cum rezultă din probele administrate pe parcursul procesului, cât și din ordonanța din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița (fila 69, vol. IV - dosar urmărire penală) și din adresa nr. 911/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa (fila 93 dosar fond).

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă C.A.G. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante personale reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, urmând ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate. Partea vătămată constituită parte civilă a reluat cu cuvânt apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Prin decizia nr. 140 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă C.A.G.

împotriva sentinței penale nr. 29 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, privind pe inculpatul B.C.A., pe care a desființato în parte în latura penală și în consecință; A fost modificat temeiul de drept privind efectele circumstanțelor atenuante reținute la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul din art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în art. 76 alin. (2) C. pen. A înlăturat dispozițiile art. 86 1 - 86 4 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și disp. art. 71 alin. (5) C. pen. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 03 martie 2010 la 31 ianuarie 2011 inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că justificat instanța de fond apreciind asupra textelor prevăzute în Titlul II C. pen. a stabilit că situația de fapt întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., comisă cu forma de vinovăție a intenției directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin comiterea acelor acțiuni, astfel cum cer disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. În ce privește însă individualizarea pedepsei, Curtea a apreciat că a fost greșită raportându-se în primul rând la modalitatea în care s-au derulat evenimentele, la modul cum inculpatul a lovit-o pe victimă, cât și la urmările ce i-au fost produse acesteia.

S-a constatat din situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, că în ziua respectivă între inculpat și o parte din membrii familiei vătămate au avut loc mai multe incidente, iar inculpatul ar fi avut posibilitatea ca atunci când în drumul său a întâlnit persoanele din familia părții vătămate să evite confruntarea cu aceștia să se întoarcă din drumul său și dacă dorea neapărat să se deplaseze într-o anume destinație să ocolească locul respectiv. Raportat la aceste aprecieri, Curtea a considerat că scopul educativ preventiv al pedepsei, așa cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., nu va putea fi atins fără executarea în regim privativ de libertate a acestuia. Împotriva deciziei nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a formulat recurs inculpatul B.C.A.

Apărătorul recurentului - inculpat B.C.A. în susținerea recursului formulat a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. Examinând recursul declarat în cauză de înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 176/P/2009 din 15 iulie 2010, înregistrat sub nr. 3354/120/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C.A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap.

la art. 174 -175 lit. i) C. pen. Pe baza probelor evidențiate, Curtea constată că fapta inculpatului B.C.A. care în seara de 03 mai 2009, în timpul unui conflict ce a avut loc între acesta, prietenii săi, pe de o parte, și membrii familiei părții vătămate C.A.G., pe de altă parte, în zona de hotar dintre comunele Șotânga și Vulcana Pândele, din județul Dâmbovița, i-a aplicat părții vătămate în cap o lovitură cu un corp dur, cu muchia ascuțită (un topor), provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav și punându-i viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatului i-a fost angajată răspunderea penală.

Infracțiunea săvârșită de către inculpat a fost comisă cu vinovăție, sub forma intenției directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin comiterea acelor acțiuni, astfel cum cer disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., motiv pentru care i-a fost angajată răspunderea penală.

Înalta Curte constată de asemenea că, în mod corect instanța de fond a dispus în baza art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen., întrucât fapta pentru care a fost condamnat, reprezintă un incident singular în viața inculpatului, într-adevăr cu o gravitate deosebită, dar acesta a lovit-o pe partea vătămată în cap cu toporul pe fondul unor neînțelegeri avute cu aceasta, în timpul unui conflict ce i-a avut ca protagoniști, pe de o parte, pe inculpat și prietenii săi, iar pe de altă parte pe membrii familiei părții vătămate, astfel cum a rezultat din probele administrate pe parcursul procesului, cât și din ordonanța din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Curtea constată că soluția instanței de apel, cu privire la schimbarea modalității de executare aplicată inculpatului B.C.A., este netemeinică, prin faptul că instanța de apel a apreciat greșit în raport de toate datele cauzei penale, inclusiv cele legate de persoana inculpatului, cum au fost deja menționate, că scopul pedepsei - astfel cum este definit în art. 52 C. pen. poate fi realizat prin suspendarea executării pedepsei. De altfel, în doctrină și jurisprudență se acceptă că în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei ( cuantum și modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., criterii la care face trimitere și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Toate împrejurările comiterii infracțiunii, inclusiv recunoașterea faptei de către inculpat, au fost utilizate drept criterii de individualizare a pedepsei stabilite, în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen. Toate aceste aspecte la care a făcut referire apărarea pot conduce, în mod rezonabil, la concluzia impusă de art. 86 1 C. pen. potrivit căreia se poate aprecia, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, condamnatul nu va mai săvârși alte infracțiuni". Pentru toate aceste considerente, înalta Curte în temeiul dispozițiilor 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.C.A. împotriva deciziei penale nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Va casa, decizia penală atacată și va menține sentința penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.C.A. împotriva deciziei penale nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmbovița - Secția penală. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Sentință publică, azi 31 mai 2012.