ÎCCJ, decizie (scj.ro #86661)

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

caz de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 12

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, presupune ca instanța să fi pronunțat o soluție de condamnare pentru o faptă care, în materialitatea ei, nu a făcut obiectul trimiterii în judecată. În consecință, nu constituie o condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată menționarea dispozițiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc forma tip a infracțiunii de trafic de persoane, alături de dispozițiile alin. (2) lit. a) al aceluiași articol - ca temei al condamnării inculpatului trimis în judecată pentru fapta de a recruta, transporta și caza victima, pe care a exploatat-o, împreună cu un alt făptuitor, prin obligarea la practicarea prostituției.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 219 din 26 ianuarie 2009

Prin sentința nr. 433 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, Secția penală, s-a hotărât condamnarea inculpatului N.M. la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 54 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă D.P.

În fapt, s-au reținut următoarele:

Înainte de data de 20 octombrie 2005, când a rămas definitivă sentința penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, inculpatul N.M. a fugit în Italia, astfel încât mandatul de executare a pedepsei nu a putut fi pus în executare decât la 21 octombrie 2007.

În timp ce se afla în Italia, inculpatul a contactat-o telefonic, prin intermediul martorei G.C., pe partea vătămată D.P. și, profitând de faptul că aceasta nu avea venituri, i-a propus să vină să lucreze în Italia, promițându-i că îi va asigura cazarea și transportul.

Inculpatul i-a trimis părții vătămate 30 de euro și, la data de 29 iulie 2006, aceasta a plecat din România la Roma, unde a fost așteptată de inculpat și de fratele acestuia. Cu această ocazie, inculpatul a plăti șoferului autocarului suma de 80 de euro, reprezentând diferența pentru biletul de călătorie.

În continuare, partea vătămată a fost condusă de inculpat și de fratele acestuia în localitatea C., unde a fost cazată într-un imobil, situat la marginea localității, în care locuiau și cei doi frați.

Inculpatul i-a luat părții vătămate pașaportul, spunându-i că i-l va restitui când își va achita datoriile față de el și i-a adus la cunoștință că va trebui să întrețină relații sexuale cu diferite persoane aduse de cei doi.

Partea vătămată a refuzat să facă ce i se cerea, motiv pentru care a fost bătută în mai multe rânduri și obligată să întrețină relații sexuale.

S-a reținut că, după aproximativ 2 luni, cu ajutorul unui cetățean italian, care a plătit inculpatului suma de 350 euro, pretins a fi datorată de partea vătămată, acesteia i-a fost restituit pașaportul și a reușit să plece din imobil și, în final, să se întoarcă în România.

S-a concluzionat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, faptă ce a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută în art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin decizia nr. 131 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală, s-a admis apelul declarat de inculpat și s-a desființat în parte sentința în ceea ce privește latura penală.

Rejudecând, instanța de apel a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane de la 7 ani la 5 ani închisoare, menținând interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 54 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62/2005 a Judecătoriei Bârlad și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D.P.

Inculpatul a declarat recurs, invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a arătat, în motivarea recursului, că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

S-a susținut, de asemenea, că în textul legal la care se face trimitere prin hotărârea de condamnare se face referire la săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane împreună, iar din probatorii nu rezultă că săvârșirea infracțiunii a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună, care să fie trimise în judecată pentru faptele care i se impută, astfel că, în mod greșit, s-a reținut în sarcina sa o astfel de infracțiune, fiind lipsit de relevanță că s-a disjuns cauza cu privire la alte persoane.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Susținerea din motivarea recursului, în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată își găsește temeiul în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondată.

Existența acestui motiv de casare presupune să se fi dispus condamnarea pentru o faptă care în materialitatea ei să nu fi făcut obiectul trimiterii în judecată.

În speță, inculpatul N.M. a fost condamnat pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că a recrutat, transportat, cazat în Italia și a exploatat sexual, împreună cu fratele său, pe partea vătămată D.P.

Nu constituie o condamnare pentru o altă faptă menționarea ca temei al condamnării și a dispozițiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc forma tip a infracțiunii de trafic de persoane, pe lângă alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, care incriminează ca formă agravată a aceleiași infracțiuni săvârșirea acesteia de două sau mai multe persoane împreună.

Tot astfel, se reține că atâta timp cât alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 face referire la infracțiunea de trafic de persoane în forma tip, menționarea alin. (1) al aceluiași articol, care o descrie, nu constituie o schimbare a încadrării juridice.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai reține că este nefondată și critica vizând aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, critică ce se referă la greșita încadrare juridică a faptei și poate fi valorificată în recurs conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Cele susținute în motivarea recursului sunt nefondate, întrucât săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane constituie o circumstanță reală a cărei existență nu este condiționată de trimiterea concomitentă în judecată a tuturor făptuitorilor.

Cum din probe rezultă că fapta a fost comisă de inculpat împreună cu fratele său, N.R., față de care s-a disjuns cauza, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, corect s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Din analiza materialului probator aflat la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt a fost corect stabilită, iar împrejurarea că inculpatul nu s-a aflat în permanență în imobilul în care a fost cazată partea vătămată este lipsită de relevanță și nu infirmă ceea ce rezultă din declarațiile acesteia, coroborate cu cele ale martorilor D.D., G.C. și P.C.

Nu în ultimul rând este de reținut că din declarațiile părții vătămate, coroborate cu cele ale martorelor D.D. și F.T., rezultă că inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată ca, în schimbul unei sume de bani, să își schimbe declarațiile în sensul de a retrage acuzațiile pe care i le-a adus.

Față de cele ce preced se reține că, fiind dovedită existența infracțiunii și săvârșirea acesteia de către inculpat, în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia.

Constatând că din examinarea cauzei nu rezultă motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei nr. 131 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, Secția penală.