ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamanții M.A.M. și D.I. au

solicitat obligarea pârâtei Primăria Mizil să finalizeze procedura

administrativă prealabilă privind notificarea prin care au solicitat

retrocedarea în natură a conacului Mărăcini și a terenului aferent acestuia în

suprafață de 215 ha, ce a aparținut autorului lor, I.(I.)P.R.

La data de 27 iunie 2006

și 01 septembrie 2006, contestatorii și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat

judecarea în fond a notificării nr. 148/2001 și obligarea intimatei să le

restituie Conacul Mărăcini și suprafața de teren aferentă de 165 ha, situate pe raza orașului Mizil, cu motivarea că aceste imobile cad sub incidența Legii nr.

10/2001 în condițiile în care au fost preluate de IAS, iar terenurile au fost

trecute în intravilan.

De asemenea, prin

contestația înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 3916/105/2007,

contestatorii M.A.M. și D.I. au solicitat anularea dispoziției nr. 874 din 30

mai 2007 emisă de pârâta Primăria Mizil, prin care a fost soluționată

notificarea nr.148/2001, precum și obligarea intimatei să emită titluri de

valoare nominală pentru Conacul Mărăcini până la concurența sumei de 100.000 dolari

SUA și restituirea în natură a terenului în suprafață de 165 ha, aferentă acestuia.

În ședința din 4

septembrie 2007, Tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 3916/105/2007 la prezentul

dosar.

Prin sentința civilă

nr. 1579 din 03 iunie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins atât

acțiunea principală, completată și precizată, cât și contestația conexată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că numitul I.P.R. a dobândit un

teren în suprafață de 112 ha și toate construcțiile amplasate pe acesta,

reprezentând Moșia Mărăcini, însă în perioada 1945-1948, cu ocazia aplicării

Legii reformei agrare și a Decretului-lege din 2 martie 1949, s-au expropriat

de la acesta diferite suprafețe de teren. Autoarea contestatorilor, N.L., este

moștenitoarea defunctului R.P.I., astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă

nr. 431/2003 a Judecătoriei Mizil. Totodată, numiții R.F. și P.I.R. au dobândit

terenuri în suprafață totală de 97 ha și 94,43 ha, reprezentând Moșia Mărăcini, ce au fost expropriate în baza acelorași acte normative.

Față de împrejurarea

că terenurile solicitate de contestatori, reprezentând Moșia Mărăcini, se aflau

în extravilan la data preluării și având în vedere că actele normative în baza

cărora au fost expropriate nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, cererea de

restituire este supusă dispozițiilor Legilor fondului funciar, o dovadă în

acest sens fiind titlul de proprietate nr. 94057/2005, în baza căruia s-a

reconstituit dreptul de proprietate în favoarea autoarei contestatorilor pentru

terenul în suprafață de 50 ha, care a făcut parte din aceeași Moșie Mărăcini.

Mai mult, din

cuprinsul raportului de expertiză topometrică dispus de instanță, reiese cu

certitudine că întregul teren în litigiu, în suprafață de 165 ha, a format obiectul Legilor fondului funciar și nu a Legii nr. 10/2001, întrucât o parte din

această suprafață, respectiv 115 ha, a fost reconstituită unor terțe persoane

în baza Legilor fondului funciar, iar cealaltă parte constituie proprietate

publică și privată, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a apreciat

că și pretențiile privind acordarea de măsuri reparatorii pentru Conacul

Mărăcini sunt neîntemeiate, deoarece nu s-a făcut dovada preluării acestuia de

la defunctul I.R., în ce a constat această construcție, data la care ar fi fost

preluată de stat și oricum, contestatorii nu au dreptul la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru această construcție, atâta vreme cât

terenurile în litigiu aferente acesteia nu fac obiectul legii de reparație.

Împotriva hotărârii

tribunalului au declarat apel contestatorii M.A.M. și D.I.

Prin decizia nr. 219

din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de contestatori, a schimbat în

tot sentința primei instanțe, iar pe fond, a admis în parte contestația conexă,

a anulat dispoziția nr. 874/2007 emisă de intimat, a constatat că reclamanții

au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 165 ha situat în raza administrativă a orașului Mizil, respingând în rest contestația conexă. Prin

aceeași decizie, intimata a fost obligată la plata sumei de 1000 lei,

cheltuieli de judecată către contestatori.

Curtea de apel a

reținut în considerentele hotărârii sale, în ce privește cererea privind

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau acțiuni pentru

conac, că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au produs dovezi

că acel cumpărător din actul de proprietate exhibat ca titlu este una și

aceeași persoană cu autorul contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a

menționat că imobilul nu a putut fi identificat întrucât nu au existat acte,

constatările făcându-se numai pe baza susținerilor contestatorilor.

În ce privește

terenul în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan și 50 ha teren intravilan, solicitat de contestatori a fi restituit în natură, curtea de apel a

apreciat că, față de constatările efectuate de expert în sensul că pe acest

teren se află amplasate diferite construcții, se impune acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, contestatorii făcând dovada atât a calității lor

de persoane îndreptățite, cât și a dreptului de proprietate asupra acestora.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs contestatorii M.A.M. și D.I. și pârâta

Primăria orașului Mizil.

În recursul lor,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții

au formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în sensul că nu s-au acordat despăgubiri bănești pentru conac și

nu s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 165 ha.

Construcțiile de pe

moșia Mărăcini au fost preluate în temeiul Decretului nr. 83/1949 de la autorul

reclamanților I.R., fiind demolate la data apariției Legii nr. 10/2001, astfel

că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii potrivit acestui act normativ.

În ce privește

terenurile, se poate retroceda în natură o suprafață de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentința civilă nr. 1244/2004 a

Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare

intervenit între acesta și SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în

administrarea Primăriei.

Solicită admiterea

recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel pentru a identifica conacul și a se dispune

acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta.

Pârâta Primăria

orașului Mizil și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7-10,

formulând următoarele critici:

Terenul în litigiu nu

poate fi retrocedat în baza Legii nr. 10/2001 întrucât suprafața de 115 ha constituie teren extravilan, iar pentru diferența de 50 ha contestatoarelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor fondului funciar.

Deși prin probele

administrate nu s-a lămurit regimul juridic al terenurilor revendicate de

contestatori, instanța de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii atât

pentru terenurile identificate, cât și pentru cele neidentificate, dar și

pentru cele ce fac obiectul legilor fondului funciar. Mai mult, instanța a

constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii și pentru terenuri care

au făcut obiectul unor notificări formulate de terțe persoane.

Solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința menținerii hotărârii

tribunalului.

Înalta Curte constată

că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele

considerente:

Curtea de apel a

stabilit ca situație de fapt că terenul solicitat de reclamanți a fi restituit

în natură, este în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan și 50 ha teren intravilan și, față de constatările efectuate de expert în

sensul că pe terenul situat în intravilan se află amplasate diferite

construcții, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga

suprafață, contestatorii făcând dovada atât a calității lor de persoane

îndreptățite, cât și a dreptului lor de proprietate.

În ce privește

cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau

acțiuni pentru conac, instanța de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată,

deoarece reclamanții nu au produs dovezi că acel cumpărător din actul de

proprietate exhibat ca titlu este una și aceeași persoană cu autorul

contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a menționat că imobilul nu a

putut fi identificat întrucât nu au existat acte, constatările făcându-se numai

pe baza susținerilor contestatorilor.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi „terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare”.

Acest text vine să

definească obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, în corelație cu art. 1

și art. 6, în sensul că precizează categoria de imobile care, prin regimul lor

juridic, făceau posibilă reparația în baza legilor fondului funciar.

În speță, expertizele

efectuate în cauză - la instanțele de fond și apel - având conținut identic și

efectuate de același expert, au stabilit că terenul solicitat de reclamanți

este în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan – reconstituit în totalitate foștilor proprietari în baza Legilor fondului funciar - și 50 ha teren intravilan.

Față de aceste

constatări ale expertului, instanța de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii

pentru întreaga suprafață. Or, dacă întreaga suprafață a format obiectul

legilor fondului funciar, ar însemna că decizia a fost dată cu nesocotirea

dispozițiilor legale enunțate.

De altfel, din

susținerile părților rezultă că au mai existat și alte litigii în legătură cu

„Moșia Mărăcini”, iar instanța de apel nu a verificat ce anume s-a soluționat

cu putere de lucru judecat în legătură cu drepturile ce fac obiectul prezentei

cauze.

Pe de altă parte, în

raportul de expertiză efectuat la instanța de apel (filele 104-106), expertul arată

că „terenurile din intravilan nu se pot identifica prin metode

topografice/cadastrale. Eu personal nu pot să le identific pe baza

documentelor/planurilor existente la dosar și a celor prezentate de părți. Am

întocmit schițe de plan pentru terenurile din intravilan identificate de

contestatori și apărătorii acestora.”

În continuare,

expertul arată că „obiectivele expertizei nu sunt îndeplinite la nivelul

exigențelor instanței sau al cerinței contestatorilor. Am răspuns la obiective

după posibilitățile mele. Este foarte probabil ca un alt expert topo să aducă

elemente noi, utile instanței pentru soluționarea acestui litigiu.”

În aceeași expertiză,

la pct. 5 se arată: „Prin reforma administrativă din anul 1968, unele terenuri

care erau în intravilan sunt acum în extravilan, datorită dispariției unor

localități. Pe de altă parte, prin extinderea fostei comune Mizil și

transformarea acesteia în oraș, anumite terenuri care erau în extravilan sunt

acum în intravilan. Terenul în litigiu în suprafață de 165 ha a făcut parte din Moșia Mărăcini”

Așa fiind, se

constată că expertul nu a identificat regimul juridic al terenurilor solicitate

de contestatori, pentru ca instanța să fie în măsură să stabilească legea

aplicabilă și, în raport de aceasta, să soluționeze contestația.

Față de această

împrejurare, instanța de apel nu s-a preocupat să dispună efectuarea unei noi

expertize pentru lămurirea situației de fapt, potrivit dispozițiilor art. 212

alin. (1) C. proc. civ., astfel încât situația de fapt să fie pe deplin lămurită.

Date fiind toate

aceste lipsuri și inadvertențe, care fac ca situația de fapt să nu fie pe

deplin lămurită și având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte se află în imposibilitatea de a aplica ea însăși dispozițiile legale,

astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului, pentru efectuarea unei noi expertize, cu aceleași

obiective, prevăzute în încheierea de ședință de la termenul din 12 noiembrie

2008 (fila 59, dosar apel), desemnând fie un alt expert, fie o comisie de 3

experți, conform art. 202 C. proc. civ., având în vedere că expertul T.A., care

a efectuat expertizele în primul ciclu procesual a declarat că „a răspuns la

obiective după posibilitățile sale, fiind foarte probabil ca un alt expert topo

să aducă elemente noi, utile instanței pentru soluționarea acestui litigiu.”

Recurenta - pârâtă a susținut

în cererea sa de recurs că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața de 50 ha, în baza Legii nr. 1/2000, că imobilele

identificate de expert au fost solicitate de contestatoare prin notificarea nr.

196 din 24 august 2005, precum și faptul că instanța a constatat dreptul

acestora la măsuri reparatorii pentru terenuri care au făcut obiectul unor

notificări formulate de alte persoane.

Totodată,

reclamantele susțin că se poate retroceda în natură o suprafață de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentința civilă nr. 1244/2004 a

Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare

intervenit între acesta și SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în

administrarea Primăriei.

S

ub acest

aspect, părțile solicită instanței de recurs reevaluarea probelor și verificări

de fapt care sunt incompatibile cu structura acestei căi de atac.

Dat fiind că se va

dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmează ca

instanța de trimitere să aibă în vedere și aceste critici de netemeinicie, dar,

deopotrivă, urmează a verifica dacă reclamanții dețin calitatea de persoane

îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001, aspect invocat de pârâtă, cu referire la vocația acestora la

succesiunea persoanei care deținea calitatea de proprietar la momentul

preluării.

Întrucât Înalta Curte

nu poate aplica dispozițiile legale incidente cauzei la o situație de fapt care

nu a fost pe deplin lămurită, urmează ca, în baza art. 314 C. proc. civ. cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile să fie admise, cu

consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, pentru ca aceasta să stabilească pe deplin situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de contestatorii M.A.M. și D.I. și de pârâta Primăria orașului Mizil

împotriva deciziei nr. 219 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2011.