ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamanții M.A.M. și D.I. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Mizil să finalizeze procedura administrativă prealabilă privind notificarea prin care au solicitat retrocedarea în natură a conacului Mărăcini și a terenului aferent acestuia în suprafață de 215 ha, ce a aparținut autorului lor, I.(I.)P.R. La data de 27 iunie 2006 și 01 septembrie 2006, contestatorii și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat judecarea în fond a notificării nr. 148/2001 și obligarea intimatei să le restituie Conacul Mărăcini și suprafața de teren aferentă de 165 ha, situate pe raza orașului Mizil, cu motivarea că aceste imobile cad sub incidența Legii nr. 10/2001 în condițiile în care au fost preluate de IAS, iar terenurile au fost trecute în intravilan.

De asemenea, prin contestația înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 3916/105/2007, contestatorii M.A.M. și D.I. au solicitat anularea dispoziției nr. 874 din 30 mai 2007 emisă de pârâta Primăria Mizil, prin care a fost soluționată notificarea nr.148/2001, precum și obligarea intimatei să emită titluri de valoare nominală pentru Conacul Mărăcini până la concurența sumei de 100.000 dolari SUA și restituirea în natură a terenului în suprafață de 165 ha, aferentă acestuia. În ședința din 4 septembrie 2007, Tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 3916/105/2007 la prezentul dosar. Prin sentința civilă nr. 1579 din 03 iunie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins atât acțiunea principală, completată și precizată, cât și contestația conexată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că numitul I.P.R. a dobândit un teren în suprafață de 112 ha și toate construcțiile amplasate pe acesta, reprezentând Moșia Mărăcini, însă în perioada 1945-1948, cu ocazia aplicării Legii reformei agrare și a Decretului-lege din 2 martie 1949, s-au expropriat de la acesta diferite suprafețe de teren. Autoarea contestatorilor, N.L., este moștenitoarea defunctului R.P.I., astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 431/2003 a Judecătoriei Mizil. Totodată, numiții R.F. și P.I.R. au dobândit terenuri în suprafață totală de 97 ha și 94,43 ha, reprezentând Moșia Mărăcini, ce au fost expropriate în baza acelorași acte normative.

Față de împrejurarea că terenurile solicitate de contestatori, reprezentând Moșia Mărăcini, se aflau în extravilan la data preluării și având în vedere că actele normative în baza cărora au fost expropriate nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, cererea de restituire este supusă dispozițiilor Legilor fondului funciar, o dovadă în acest sens fiind titlul de proprietate nr. 94057/2005, în baza căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea autoarei contestatorilor pentru terenul în suprafață de 50 ha, care a făcut parte din aceeași Moșie Mărăcini.

Mai mult, din cuprinsul raportului de expertiză topometrică dispus de instanță, reiese cu certitudine că întregul teren în litigiu, în suprafață de 165 ha, a format obiectul Legilor fondului funciar și nu a Legii nr. 10/2001, întrucât o parte din această suprafață, respectiv 115 ha, a fost reconstituită unor terțe persoane în baza Legilor fondului funciar, iar cealaltă parte constituie proprietate publică și privată, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001. Tribunalul a apreciat că și pretențiile privind acordarea de măsuri reparatorii pentru Conacul Mărăcini sunt neîntemeiate, deoarece nu s-a făcut dovada preluării acestuia de la defunctul I.R., în ce a constat această construcție, data la care ar fi fost preluată de stat și oricum, contestatorii nu au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru această construcție, atâta vreme cât terenurile în litigiu aferente acesteia nu fac obiectul legii de reparație.

Împotriva hotărârii tribunalului au declarat apel contestatorii M.A.M. și D.I. Prin decizia nr. 219 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de contestatori, a schimbat în tot sentința primei instanțe, iar pe fond, a admis în parte contestația conexă, a anulat dispoziția nr. 874/2007 emisă de intimat, a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 165 ha situat în raza administrativă a orașului Mizil, respingând în rest contestația conexă. Prin aceeași decizie, intimata a fost obligată la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către contestatori.

Curtea de apel a reținut în considerentele hotărârii sale, în ce privește cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau acțiuni pentru conac, că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au produs dovezi că acel cumpărător din actul de proprietate exhibat ca titlu este una și aceeași persoană cu autorul contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a menționat că imobilul nu a putut fi identificat întrucât nu au existat acte, constatările făcându-se numai pe baza susținerilor contestatorilor.

În ce privește terenul în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan și 50 ha teren intravilan, solicitat de contestatori a fi restituit în natură, curtea de apel a apreciat că, față de constatările efectuate de expert în sensul că pe acest teren se află amplasate diferite construcții, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, contestatorii făcând dovada atât a calității lor de persoane îndreptățite, cât și a dreptului de proprietate asupra acestora. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs contestatorii M.A.M. și D.I. și pârâta Primăria orașului Mizil. În recursul lor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au formulat următoarele critici: Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-au acordat despăgubiri bănești pentru conac și nu s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 165 ha.

Construcțiile de pe moșia Mărăcini au fost preluate în temeiul Decretului nr. 83/1949 de la autorul reclamanților I.R., fiind demolate la data apariției Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii potrivit acestui act normativ. În ce privește terenurile, se poate retroceda în natură o suprafață de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentința civilă nr. 1244/2004 a Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare intervenit între acesta și SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în administrarea Primăriei. Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a identifica conacul și a se dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta.

Pârâta Primăria orașului Mizil și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7-10, formulând următoarele critici: Terenul în litigiu nu poate fi retrocedat în baza Legii nr. 10/2001 întrucât suprafața de 115 ha constituie teren extravilan, iar pentru diferența de 50 ha contestatoarelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor fondului funciar. Deși prin probele administrate nu s-a lămurit regimul juridic al terenurilor revendicate de contestatori, instanța de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii atât pentru terenurile identificate, cât și pentru cele neidentificate, dar și pentru cele ce fac obiectul legilor fondului funciar. Mai mult, instanța a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii și pentru terenuri care au făcut obiectul unor notificări formulate de terțe persoane.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința menținerii hotărârii tribunalului. Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente: Curtea de apel a stabilit ca situație de fapt că terenul solicitat de reclamanți a fi restituit în natură, este în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan și 50 ha teren intravilan și, față de constatările efectuate de expert în sensul că pe terenul situat în intravilan se află amplasate diferite construcții, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață, contestatorii făcând dovada atât a calității lor de persoane îndreptățite, cât și a dreptului lor de proprietate.

În ce privește cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau acțiuni pentru conac, instanța de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au produs dovezi că acel cumpărător din actul de proprietate exhibat ca titlu este una și aceeași persoană cu autorul contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a menționat că imobilul nu a putut fi identificat întrucât nu au existat acte, constatările făcându-se numai pe baza susținerilor contestatorilor.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi „terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”. Acest text vine să definească obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, în corelație cu art. 1 și art. 6, în sensul că precizează categoria de imobile care, prin regimul lor juridic, făceau posibilă reparația în baza legilor fondului funciar.

În speță, expertizele efectuate în cauză - la instanțele de fond și apel - având conținut identic și efectuate de același expert, au stabilit că terenul solicitat de reclamanți este în suprafață de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan – reconstituit în totalitate foștilor proprietari în baza Legilor fondului funciar - și 50 ha teren intravilan. Față de aceste constatări ale expertului, instanța de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață. Or, dacă întreaga suprafață a format obiectul legilor fondului funciar, ar însemna că decizia a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor legale enunțate. De altfel, din susținerile părților rezultă că au mai existat și alte litigii în legătură cu „Moșia Mărăcini”, iar instanța de apel nu a verificat ce anume s-a soluționat cu putere de lucru judecat în legătură cu drepturile ce fac obiectul prezentei cauze.

Pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat la instanța de apel (filele 104-106), expertul arată că „terenurile din intravilan nu se pot identifica prin metode topografice/cadastrale. Eu personal nu pot să le identific pe baza documentelor/planurilor existente la dosar și a celor prezentate de părți. Am întocmit schițe de plan pentru terenurile din intravilan identificate de contestatori și apărătorii acestora.” În continuare, expertul arată că „obiectivele expertizei nu sunt îndeplinite la nivelul exigențelor instanței sau al cerinței contestatorilor. Am răspuns la obiective după posibilitățile mele. Este foarte probabil ca un alt expert topo să aducă elemente noi, utile instanței pentru soluționarea acestui litigiu.” În aceeași expertiză, la pct. 5 se arată: „Prin reforma administrativă din anul 1968, unele terenuri care erau în intravilan sunt acum în extravilan, datorită dispariției unor localități.

Pe de altă parte, prin extinderea fostei comune Mizil și transformarea acesteia în oraș, anumite terenuri care erau în extravilan sunt acum în intravilan. Terenul în litigiu în suprafață de 165 ha a făcut parte din Moșia Mărăcini” Așa fiind, se constată că expertul nu a identificat regimul juridic al terenurilor solicitate de contestatori, pentru ca instanța să fie în măsură să stabilească legea aplicabilă și, în raport de aceasta, să soluționeze contestația. Față de această împrejurare, instanța de apel nu s-a preocupat să dispună efectuarea unei noi expertize pentru lămurirea situației de fapt, potrivit dispozițiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât situația de fapt să fie pe deplin lămurită.

Date fiind toate aceste lipsuri și inadvertențe, care fac ca situația de fapt să nu fie pe deplin lămurită și având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte se află în imposibilitatea de a aplica ea însăși dispozițiile legale, astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru efectuarea unei noi expertize, cu aceleași obiective, prevăzute în încheierea de ședință de la termenul din 12 noiembrie 2008 (fila 59, dosar apel), desemnând fie un alt expert, fie o comisie de 3 experți, conform art. 202 C. proc.

civ., având în vedere că expertul T.A., care a efectuat expertizele în primul ciclu procesual a declarat că „a răspuns la obiective după posibilitățile sale, fiind foarte probabil ca un alt expert topo să aducă elemente noi, utile instanței pentru soluționarea acestui litigiu.” Recurenta - pârâtă a susținut în cererea sa de recurs că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha, în baza Legii nr. 1/2000, că imobilele identificate de expert au fost solicitate de contestatoare prin notificarea nr. 196 din 24 august 2005, precum și faptul că instanța a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru terenuri care au făcut obiectul unor notificări formulate de alte persoane.

Totodată, reclamantele susțin că se poate retroceda în natură o suprafață de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentința civilă nr. 1244/2004 a Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între acesta și SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în administrarea Primăriei. S ub acest aspect, părțile solicită instanței de recurs reevaluarea probelor și verificări de fapt care sunt incompatibile cu structura acestei căi de atac. Dat fiind că se va dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmează ca instanța de trimitere să aibă în vedere și aceste critici de netemeinicie, dar, deopotrivă, urmează a verifica dacă reclamanții dețin calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, aspect invocat de pârâtă, cu referire la vocația acestora la succesiunea persoanei care deținea calitatea de proprietar la momentul preluării.

Întrucât Înalta Curte nu poate aplica dispozițiile legale incidente cauzei la o situație de fapt care nu a fost pe deplin lămurită, urmează ca, în baza art. 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile să fie admise, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca aceasta să stabilească pe deplin situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de contestatorii M.A.M. și D.I. și de pârâta Primăria orașului Mizil împotriva deciziei nr. 219 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.