ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 180/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 23 ianuarie 2008, reclamanții Z.A. și S.V., au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului să soluționeze notificarea adresată în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru un teren intravilan în Ploiești. În motivare, s-a arătat că prin notificarea nr. 106 din 03 iunie 2001 au solicitat pârâtei restituirea în natură a suprafeței de teren situată în Ploiești, str. I.T.G. (fostă str. S.), jud. Prahova, în suprafață de 220 m.p., teren ce a aparținut părinților reclamanților, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 03 iulie 1947 de Tribunalul Prahova, însă prin Decretul nr. 65/1951 și procesul-verbal din 10 august 1951 le-a fost expropriată suprafața de 220 m.p.

din str. I.T.G., jud. Prahova. O parte din teren l-au obținut de la Primăria Municipiului Ploiești prin sentința civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 și dispoziția nr. 6279 din 19 septembrie 2002. Totodată, reclamanții au arătat că prin adresa din 22 noiembrie 2005 Primăria Municipiului Ploiești le-a comunicat că suprafața revendicată se află în patrimoniul I.P.J.

Prahova și că prin dispoziția nr. 357 din 30 noiembrie 2007 a fost respinsă notificarea din 05 decembrie 2007. Prin sentința civilă nr. 6208/18 iunie 2008, Judecătoria Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, iar, ulterior, prin sentința civilă nr. 2490 din 30 septembrie 2008 Tribunalul Prahova a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, unde a fost înregistrată pe rolul Secției a V-a Civilă a Tribunalului București, sub nr. 37763/3/2008, la data de 09 octombrie 2007. Prin sentința civilă nr. 422 din 29 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea așa cum a fost modificată, a fost anulată dispoziția nr. 357 din 30 noiembrie 2007 emisă de intimată și s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 220 m.p., așa cum a fost identificat potrivit anexei la raportul de expertiză întocmit de ing.

expert A.M. între punctele: C-D-E-F -38-37-40-C, având ca vecini la nord P.C.I. (actual M.I.R.A.), la est N.E. (actual M.I.R.A.), la vest rest proprietate S.Ș. (actual M.A. și S.V. și Z.A.), expertiză care face parte din prezenta hotărâre. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât, prin decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2011 a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: Sub aspectul dovedirii calității de persoană îndreptățită, Curtea a reținut că s-a depus actul de vânzare cumpărare din 3 iulie 1947 încheiat între vânzătoarea M.P. și cumpărătorii V.S. și Ș.S. cu privire la terenul în suprafață de 1.010,30 m.p.

situat în Ploiești, strada I.N., fostă strada S. Din acest teren a fost expropriată o suprafață de 220 m.p. prin Decretul nr. 65/1951 și procesul-verbal din 10 august 1951. În decretul de expropriere figurează ca proprietar pentru terenul situat în str. S. numitul T.V., dar din toată corespondența purtată între autorii reclamanților și M.A.I. din perioada exproprierii, rezultă că înscrierea în decretul de expropriere a numelui de T. reprezintă o simplă eroare, exproprierea fiind avizată prin decizia nr. 721 pentru terenul situat în str. S., proprietatea numitului S.V. În raport de aceste împrejurări, a rezultat că la data exproprierii proprietar al imobilului era numitul S.V., datele cuprinse în actele premergătoare exproprierii coroborându-se cu actul de vânzare - cumpărare din anul 1947, precum și cu actele de stare civilă depuse de contestatori.

Susținerile apelantului, în sensul că de măsurile reparatorii beneficiază numai persoanele care figurează în actul de expropriere sau moștenitorii acestora, nu au fost primite deoarece textul invocat de apelant instituie o prezumție de proprietate în beneficiul persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, pentru ipoteza în care acestea nu mai dețin actele de proprietate și nicidecum nu înlătură proba dreptului de proprietate făcută, în mod direct, cu ajutorul înscrisurilor ce constată calitatea de proprietar asupra imobilului. Or, intimații - reclamanți sunt în posesia înscrisurilor autentice care probează dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului, mențiunea eronată din cuprinsul decretului de expropriere urmând a fi înlăturată, aceasta necorelându-se cu nici o altă probă administrată în cauză.

De altfel, așa cum a reținut și tribunalul, prin sentința civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus restituirea unei suprafețe de 446 m.p. din imobilul situat la adresa în litigiu, respectiv Ploiești, str. I.T.G., (fostă str. S.) jud. Prahova, în considerarea calității de persoane îndreptățite la restituire a contestatorilor și a dovezii dreptului de proprietate al părinților lor, V.S. și Ș.S. În ceea ce privește împrejurarea că instanța a validat concluziile raportului de expertiză care constată că suprafața de 220 m.p. teren, aflată în administrarea apelantului, este liberă de construcții, Curtea a constatat că apelantul nu a făcut dovada susținerilor sale, neformulând obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei criticate și, drept consecință, respingerea acțiunii ca nefondată. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită cu privire la persoana ce avea calitate de proprietar a bunului notificat, la data exproprierii. Astfel, în Decretul de expropriere nr. 65 din 15 mai 1951 figurează drept proprietar T.V. și nu V.S. și Ș.S., autorii reclamanților. De asemenea, adresa din 18 noiembrie 1969, din care rezultă că terenul a fost expropriat de la V.S.

și Ș.S., a fost modificată olograf la prenumele persoanei, din V. în V. Reclamanții nu au făcut dovezi cu privire la calitatea lor de succesori ai persoanei îndreptățite, T.V., ce figurează în decretul de expropriere, sau S.V., persoana menționată în procesul-verbal încheiat la 10 august 1951. Tot sub aspectul nelămuririi situației de fapt, se arată că vecinătățile înscrise în actul de vânzare-cumpărare nu corespuns vecinătăților menționate în decretul de expropriere și procesul-verbal de predare din 1951, existând posibilitatea ca până la data exproprierii să fi intervenit o înstrăinare. Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin acest act sunt instituite trei prezumții legale privind existența, întinderea dreptului de proprietate și calitatea de proprietar la data preluării a persoanei menționate în actul de preluare, în speță fiind vorba de T.V.

și nu de autorii reclamanților. Intimații, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului întrucât terenul a fost cumpărat de părinții lor, V.S. și Ș.S. conform actului de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947 de la P.I.M. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Prin contractul de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947, soții S.V. și S.Ș. au cumpărat de la P.I.M. un teren în suprafață de 1.010,30 m.p. situat în municipiul Ploiești, str. S. (în prezent str. I.T.G.), județul Prahova.

Într-un litigiu anterior, finalizat prin sentința civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost obligată pârâta Primăria municipiului Ploiești să restituie contestatorilor Z.A. și S.V. terenul în suprafață de 446 m.p. situat în Ploiești, str. I.T.G. (fosta str. S.). În considerentele hotărârii judecătorești se arată, în esență, că autorii contestatorilor au fost proprietarii terenului în litigiu, că o suprafață de 220 m.p. a fost expropriată prin Decretul nr. 65 din 15 mai 1951 și că în administrarea primăriei se află doar o suprafață de teren de 446 m.p., liberă de construcții și utilități publice. Cauza de față poartă asupra terenului de 220 m.p.

expropriat prin Decretul nr. 65 din 15 mai 1951, unitatea deținătoare fiind recurentul M.A.I. Terenul în suprafață de 220 m.p. a fost proprietatea autorilor reclamanților, soții S.V. și S.Ș., astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare din 3 iulie 1947, coroborat cu adresa din 20 decembrie 1959 emisă de Circumscripția financiară Ploiești (fila 29 dosar fond), adresa din 18 noiembrie 1965 emisă de M.A.I. Prahova (fila 30 dosar fond), precum și a procesului - verbal din 10 august 1951, încheiat între Sfatul popular al orașului Ploiești și Direcția Miliția Regională Prahova (fila 25 dosar fond). Este lipsită de relevanță împrejurarea modificării prenumelui din „V.” în „V.” câtă vreme terenul a fost proprietatea soților V.S.

și Ș.S., fiind vorba de o evidentă eroare materială. Din cele mai sus expuse, rezultă că prezumția relativă simplă, înscrisă în art. 24 alin. (2) din lege, invocată de recurent în sensul că proprietar al terenului expropriat a fost persoana înscrisă în decretul de expropriere a fost răsturnată prin actele doveditoare ale dreptului de proprietate ale autorilor reclamanților. Drept urmare, dat fiind calitatea reclamanților de succesori ai persoanelor îndreptățite, S.V. și S.Ș., criticile referitoare la absența dovezilor cu privire la calitatea reclamanților de succesori față de S.V. ori T.V., sunt nefondate.

Recurentul invocă și lipsa rolului activ al instanței în sensul neadministrării de dovezi cu privire la o eventuală înstrăinare a terenului anterior preluării acestuia, datorită inadvertențelor existente între vecinătățile imobilului înscrise în contractul de vânzare - cumpărare și cele arătate în procesul - verbal din 1951. Osebit de faptul că se pretinde dovada unui fapt negativ (neînstrăinarea terenului) pretinsele neconcordanțe au fost lămurite prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la prima instanță, concluziile acestuia nefiind contestate de recurent prin formularea de obiecțiuni ori solicitarea efectuării unei noi expertize în calea devolutivă de atac. Înalta Curte, reținând că legea a fost corect aplicată situației de fapt stabilită în raport de probele administrate în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. pentru argumentele ce au precedat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva deciziei nr. 30/ A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.