ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7316/2007

Asupra

recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1426 din 17 noiembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis

acțiunea precizată, formulată de reclamanții F.G. și A.E., în contradictoriu cu

intimatul Primarul orașului Mizil.

A

anulat dispoziția nr. 182 din 23 februarie 2006, emisă de pârât și a constatat

dreptul reclamanților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 242

mp, situat în orașul Mizil, identificat prin raportul de expertiză întocmit de

expert Ș.M.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția atacată, Primarul

orașului Mizil a respins notificarea prin care reclamanții au solicitat măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în str. M. nr. 82, ce a aparținut autorilor

lor, F.I. și F.M., cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada preluării

imobilului în temeiul unui titlu valabil și că imobilul nu se evidențiază în

patrimoniul orașului Mizil.

Prin

raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că terenul solicitat are

o suprafață totală de 540 mp, din care a fost identificată suprafața de 242 mp

în administrarea Primăriei Mizil, liberă de construcții și care poate fi

restituită în natură. Expertul a mai constatat că restul terenului este ocupat

abuziv de construcții ce aparțin umor persoane fizice.

A

mai reținut tribunalul, că reclamanții au solicitat numai restituirea în natură

a terenului liber de construcții, fără a formula pretenții privind restul

terenului și construcția care a existat pe teren.

Apelul

formulat de Primăria orașului Mizil împotriva sentinței a fost respins prin

decizia civilă nr. 58 din 5 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești.

Curtea

de apel a reținut că terenul solicitat se află în administrarea Primăriei

orașului Mizil și este liber de construcții.

Susținerea

pârâtei că terenul este deținut abuziv de persoane fizice nu are relevanță

juridică, atât timp cât nu a indicat potențialul proprietar al terenului.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria orașului Mizil.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și urm. C. proc. civ., recurenta a arătat că

decizia este nelegală.

Astfel,

în mod greșit instanțele au concluzionat, doar pe baza constatărilor

expertului, că terenul se află în administrarea primăriei, pentru că expertiza

nu a avut un astfel de obiectiv, iar expertul nu era competent să facă această

constatare.

Recurenta

mai susține că primăria, fiind o structură fără personalitate juridică,

reclamanții au fost sfătuiți să se îndrepte cu o acțiune în revendicare

împotriva persoanelor fizice care au ocupat terenul.

Mai

arată recurenta, că instanța s-a aflat în eroare atunci când a reținut că

terenul nu este ocupat abuziv de alte persoane, deși acest lucru s-a constatat

prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Nu s-a făcut nici dovada

preluării abuzive a imobilului, pentru că, în anul 1970 reclamanții au

înstrăinat 640 mp din cei 1200 mp deținuți, iar în perioada 1992 - 1995 aceștia

au achitat impozitul la Administrația Financiară.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu

sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Deși

nu a invocat în mod explicit excepția lipsei calității procesuale pasive,

recurenta a arătat că nu poate fi obligată la restituire pentru că este o

structură administrativă.

Critica

nu este fondată, pentru că sentința instanței de fond a fost pronunțată în

contradictoriu cu primarul municipiului Mizil, care nu a declarat apel.

De

asemenea, recurenta se află ea însăși în eroare când afirmă că instanța de apel

a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că terenul este ocupat în mod abuziv

de persoane fizice.

Instanța

de apel a reținut că deținerea terenului de către terțe persoane nu prezintă

relevanță juridică, în condițiile în care terenul se află în administrarea

primăriei și nu s-a indicat cine este proprietarul de drept al imobilului.

În

ceea ce privește faptul că, în mod greșit instanțele au constatat doar pe baza

expertizei că imobilul se află în administrarea primăriei, se constată că modul

de interpretare a probatoriului nu poate face obiect al analizei în recurs,

după abrogarea pct. 11 al art. 304, prin O.U.G. nr. 138/2000.

De altfel, din înscrisurile

existente la dosar rezultă că reclamanții au moștenit de la F.M. terenul în

suprafață de 1200 mp și casa din str. M. nr. 94 (în prezent nr. 82) și că parte

din teren este ocupat abuziv de persoane fizice.

Expertul a constatat că suprafața

de 242 mp teren se află în administrarea primăriei, iar prin sentința

tribunalului, păstrată prin decizia atacată, s-a dispus restituirea acestei

suprafețe, nu și a terenului ocupat de persoanele fizice.

De altfel, recurenta nu a

contestat nici la instanța de fond și nici la instanța de apel concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză.

Faptul că în arhivele primăriei nu

există documente privind modul în care imobilul a trecut în proprietatea

statului, în condițiile în care este cert că reclamanții nu mai dețin imobilul

și nu există probe contrare, instituie prezumția că preluarea s-a făcut abuziv,

fără titlu, ceea ce dă dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.

10/2001.

Față de cele ce preced, recursul

declarat de primăria orașului Mizil se va privi ca nefondat și, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Primăria orașului Mizil

împotriva deciziei civile nr. 58 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2007.