ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7316/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1426 din 17 noiembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții F.G. și A.E., în contradictoriu cu intimatul Primarul orașului Mizil. A anulat dispoziția nr. 182 din 23 februarie 2006, emisă de pârât și a constatat dreptul reclamanților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 242 mp, situat în orașul Mizil, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Ș.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția atacată, Primarul orașului Mizil a respins notificarea prin care reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în str. M. nr. 82, ce a aparținut autorilor lor, F.I.

și F.M., cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada preluării imobilului în temeiul unui titlu valabil și că imobilul nu se evidențiază în patrimoniul orașului Mizil. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că terenul solicitat are o suprafață totală de 540 mp, din care a fost identificată suprafața de 242 mp în administrarea Primăriei Mizil, liberă de construcții și care poate fi restituită în natură. Expertul a mai constatat că restul terenului este ocupat abuziv de construcții ce aparțin umor persoane fizice. A mai reținut tribunalul, că reclamanții au solicitat numai restituirea în natură a terenului liber de construcții, fără a formula pretenții privind restul terenului și construcția care a existat pe teren.

Apelul formulat de Primăria orașului Mizil împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 58 din 5 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Curtea de apel a reținut că terenul solicitat se află în administrarea Primăriei orașului Mizil și este liber de construcții. Susținerea pârâtei că terenul este deținut abuziv de persoane fizice nu are relevanță juridică, atât timp cât nu a indicat potențialul proprietar al terenului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria orașului Mizil. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și urm. C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală. Astfel, în mod greșit instanțele au concluzionat, doar pe baza constatărilor expertului, că terenul se află în administrarea primăriei, pentru că expertiza nu a avut un astfel de obiectiv, iar expertul nu era competent să facă această constatare.

Recurenta mai susține că primăria, fiind o structură fără personalitate juridică, reclamanții au fost sfătuiți să se îndrepte cu o acțiune în revendicare împotriva persoanelor fizice care au ocupat terenul. Mai arată recurenta, că instanța s-a aflat în eroare atunci când a reținut că terenul nu este ocupat abuziv de alte persoane, deși acest lucru s-a constatat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Nu s-a făcut nici dovada preluării abuzive a imobilului, pentru că, în anul 1970 reclamanții au înstrăinat 640 mp din cei 1200 mp deținuți, iar în perioada 1992 - 1995 aceștia au achitat impozitul la Administrația Financiară. Criticile formulate permit încadrarea recursului în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Deși nu a invocat în mod explicit excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta a arătat că nu poate fi obligată la restituire pentru că este o structură administrativă. Critica nu este fondată, pentru că sentința instanței de fond a fost pronunțată în contradictoriu cu primarul municipiului Mizil, care nu a declarat apel. De asemenea, recurenta se află ea însăși în eroare când afirmă că instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că terenul este ocupat în mod abuziv de persoane fizice. Instanța de apel a reținut că deținerea terenului de către terțe persoane nu prezintă relevanță juridică, în condițiile în care terenul se află în administrarea primăriei și nu s-a indicat cine este proprietarul de drept al imobilului.

În ceea ce privește faptul că, în mod greșit instanțele au constatat doar pe baza expertizei că imobilul se află în administrarea primăriei, se constată că modul de interpretare a probatoriului nu poate face obiect al analizei în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304, prin O.U.G. nr. 138/2000. De altfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamanții au moștenit de la F.M. terenul în suprafață de 1200 mp și casa din str. M. nr. 94 (în prezent nr. 82) și că parte din teren este ocupat abuziv de persoane fizice. Expertul a constatat că suprafața de 242 mp teren se află în administrarea primăriei, iar prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, s-a dispus restituirea acestei suprafețe, nu și a terenului ocupat de persoanele fizice.

De altfel, recurenta nu a contestat nici la instanța de fond și nici la instanța de apel concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Faptul că în arhivele primăriei nu există documente privind modul în care imobilul a trecut în proprietatea statului, în condițiile în care este cert că reclamanții nu mai dețin imobilul și nu există probe contrare, instituie prezumția că preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu, ceea ce dă dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Față de cele ce preced, recursul declarat de primăria orașului Mizil se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria orașului Mizil împotriva deciziei civile nr. 58 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2007.