ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 de la 5 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 9292/2/2009 (2342/2009) a fost admisă sesizarea autorităților italiene.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare

emis de Tribunalul din Bologna Italia, la 10 septembrie 2009 privind pe cetățeanul

român T.L.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate T.L., în vederea predării către autoritățile

italiene, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 5 octombrie 2009 până la

3 noiembrie 2009 inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu

condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în

care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de

libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Executorie în ceea ce privește arestarea persoanei solicitate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

adresa nr. 2314/11-5/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București sub nr. 9292/2 din 05 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru

desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de

arestare emis de Tribunalul din Bologna, Italia, față de numitul T.L.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că autoritățile italiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 10 septembrie 2009 pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

S-a atașat la dosar mandatul european de arestare, atât în limba italiană, cât și tradus în limba română, procesul-verbal de depistare a persoanei solicitate, copia cărții de identitate a acestuia, procesul-verbal întocmit de procuror conform art. 88

2

din Legea nr. 302/2004, ordonanța de reținere nr. 49/2009, precum și procesul-verbal întocmit de procuror prin care a fost încunoștințată soția persoanei solicitate cu privire la măsura reținerii dispusă în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 91, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare, iar persoana solicitată a declarat că nu consimte la predare, așa încât s-a procedat la audierea acesteia cu privire la motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.

Persoana solicitată nu a contestat identitatea sa, arătând că nu a mai fost cercetat sau condamnat în România sau în altă țară pentru aceeași faptă, refuzul de a consimți la predare, datorându-se faptului că se consideră nevinovat, că are o stare de sănătate precară și în raport de poziția autorităților din Italia față de cetățenii români.

Analizând actele dosarului, curtea de apel a constatat că faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008. Astfel, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 3, art. 4 și art. 7 din Legea nr. 75/58 și art. 110 și art. 81 C. pen. italian, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, favorizau și exploatau activitatea de prostituție a mai multor femei, respectiv O.V., S.A.M., R.G., E.M.P., M.S., P.V., I.V.G., C.C., N.A.E., M.E.R.

, P.I.V., C.S.L.

Aceste fapte, astfel cum au fost descrise mai sus dau loc de predare, conform art. 85 din Legea nr. 302/2004, în condițiile alin. (2), proxenetismul fiind incriminat în dispozițiile art. 329 C. pen.

Totodată, curtea de apel a constatat că motivele de refuz invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004. Susținerile acesteia cu privire la nevinovăția sa în săvârșirea faptelor pentru care este anchetat de autoritățile judiciare din Italia sunt lipsite de relevanță sub aspectul arestării și predării sale în această procedură, atâta timp cât autoritatea română de executare nu are competența de a cenzura situația de fapt reținută de autorități au probele administrate, atribuțiile sale fiind limitate la examinarea conformității mandatului european cu dispozițiile legale incidente în această procedură.

Având în vedere că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz

al executării prevăzute la art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în raport cu cele anterior reținute, curtea de apel a apreciat îndeplinite toate condițiile legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, așa încât, în temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată

prin Legea nr. 222/2008 a admis sesizarea autorităților italiene și a dispus

punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Bologna, Italia.

Conform art. 90 alin. (1)1 din aceeași lege a dispus arestarea

persoanei solicitate T.L. în vederea predării către autoritățile

din Italia, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, respectiv de la 5 octombrie 2009 până la 3 noiembrie 2009, inclusiv.

Conform art. 90 alin. (1)3 din legea de mai sus, a fost emis de îndată

mandatul de arestare.

A dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu

condiția respectării regulii specialității, precum și, în conformitate cu art. 87

alin. (2) din aceeași lege, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Conform art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu de 200 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Hotărârea este executorie în ceea ce privește arestarea persoanei solicitate, conform art. 94

1

alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat oral, recurs persoana solicitată

T.L., așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 8 din dosarul curții de apel nr. 9292/2/2009 ( 2342/2009 ).

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului persoană solicitată, în

dezbateri, în dezvoltarea orală a motivelor scrise de recurs, pe care Ie-a depus la termenul de astăzi, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și verificarea motivelor de neexecutare și suplimentarea informațiilor în legătură cu încadrarea juridică dată faptei. în acest sens, a susținut că este incident art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004, conform căruia persoana solicitată a refuzat să execute mandatul european de arestare în scopul executării unei măsuri de siguranță sau privative de libertate, deoarece a fost discriminat, încălcându-se dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din decizia cadru, prin faptul că, deși nu există rubrică pentru etnie în formularul mandatului de arestare, s-a menționat că este rrom, țigan. Or, recurentul este cetățean român, iar statul român are dreptul de a verifica motivele refuzului mandatului de arestare, mai ales dacă există disproporții vădite între

încadrarea juridică și fapta reținută. De asemenea a mai invocat mai multe

articole discriminatoare din presa italiană, pe care Ie-a depus la dosar, alături de copia mandatului european.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul persoană solicitată, precum și poziția recurentului persoană solicitată, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs formulate în scris, aflate la fila 10 dosarul Înaltei Curți, apărătorul recurentului persoană solicitată a arătat că potrivit art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004 când mandatul european a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară că refuză să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în statul emitent.

Potrivit art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării, bazându-

se și pe faptul că inclusiv în mandatul european de arestare preventivă se

specifică etnia, fapt ce nu are legătură cu actul de justiție privind accesul la un proces echitabil, demonstrează cu documente justificative că statul italian discriminează rromii, specificând statul prin instituțiile sale și nu populația, a anexat cazuri și exemple, potrivit constituției române, statul român are obligația să își apere cetățenii români indiferent de etnie.

De asemenea, a mai arătat din practica judiciară internațională europeană că peste 90 % din țările europene art. 4 alin. (6) din decizia cadru reprezintă motiv de neexecutare obligatorie, în Estonia, Grecia, Cipru, Luxemburg, Ungaria, Austria, Suedia, Letonia, Belgia, Danemarca, Germania, Spania, Franța, Portugalia, Slovenia, Cehia, Olanda, chiar dacă unele din acestea legislația nu obligă statul să asigure executarea hotărârii, este valabilă inclusiv dacă persoana în cauză este resortisant sau rezident, iar în speță este vorba de un cetățean român, precum și faptul că anexează dovezile discriminatorii din presa italiană referitoare la cetățenii români de etnie rromă, solicitând admiterea recursului.

Examinând recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu potrivit art. 385

6

alin. (3) cu referire la art. 94

1

alin. (2)-4 din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, Înalta Curte constată recursul persoanei solicitate ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul art. 77 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008, legiuitorul român a statuat că „ (1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Dispozițiile alin. (2) al art. 77, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006 au următorul conținut: „ (2) Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002".

Totodată, în prevederile art. 79 din Legea nr. 302/2004, ce nu a fost modificat prin Legea nr. 224/2006 este reglementat conținutul mandatului

european de arestare, respectiv „ (1) Mandatul european de arestare va conține următoarele informații: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente; c) indicarea existenței

unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă

sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 81 și art. 85 din prezenta lege; d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 85; e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei

solicitate; f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau

pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită; g) dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.

Prevederile alin. (2) al art. 79 din Legea nr. 302/2004 au fost

modificate prin Legea nr. 222/2008 și au următorul conținut: „(2) Mandatul

european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1."

Dispozițiile alin. (3) și (4) ale art. 79 din Legea nr. 302/2004 nu au fost modificate și prevăd că: „ (3) Mandatul european de arestare transmis autorității competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale Instituțiilor Comunităților Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declarației depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. (4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităților române trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză și franceză."

De asemenea, în conținutul art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 care a fost modificat, atât prin Legea nr. 224/2006, cât și prin Legea nr. 222/2008 au fost prevăzute motivele de refuz obligatorii și facultative ale executării astfel: „(1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune; c) când

persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde

penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română. (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri; a) în situația prevăzută la art. 85 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) abrogată; c

1

) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatul european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana

solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică

viitoare proceduri."

Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008 „(1) Consimțământul pentru urmărirea,

judecarea, condamnarea sau deținerea unei persoane de către autoritățile

române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de

executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare."

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de formă ale mandatului european de arestare prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu referire la art. 85 alin. (2) din aceeași lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008, în ceea ce privește mandatul de arestare emis de

autoritățile italiene privind persoana solicitată T.L.

Astfel, rezultă că mandatul european de arestare a fost emis de Biroul Judecătorului pentru Anchete Preliminare de pe lângă Tribunalul Bologna - Judecătorul pentru Anchete Preliminare, cu datele de contact arătate, privind pe T.L., de naționalitate română, fiind un ordin de arest preventiv în închisoare nr. 7859/09 reg. Gen. G.I.P. nr. 2317/09 R.N.R. emis la 24 iunie 2009, în baza art. 3 nr. 8 și art. 4 nr. 1 și 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958 pentru concurs în favorizarea și exploatarea prostituției mai multor femei cu violență și amenințări și art. 110 și art. 81 C. pen. italian.

În mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene s-a reținut că T.L. împreună cu alte persoane, favorizau și

activitatea de prostituție a mai multor femei, respectiv O.V.,

S.A.M., R.G., E.M.P., M.S.,

P.V., I.V.G., C.C., N.A.E.

, M.E.R., P.I.V., C.S.L.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că faptele descrise mai sus dau loc la predare, conform art. 85 din Legea nr. 302/2004, în condițiile alin. (2), proxenetismul fiind incriminat în dispozițiile art. 329 C. pen.

Totodată, în mod corect prima instanță a constatat că motivele de refuz la predare către autoritățile italiene invocate de către persoana solicitată T.L., în declarația dată, aflată la fila 4 dosarul curții de apel, și anume față de poziția autorităților din Italia față de cetățenii români, are probleme de sănătate, în sensul că suferă de diabet și de hepatită B, în prezent aflându-se sub tratament, nu cunoaște faptele pentru care este cercetat, luând cunoștință despre acestea azi, cu ocazia reținerii, nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în mod legal prima instanță a dispus predarea persoanei solicitate T.L., către autoritățile italiene, cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în

care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de

libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Înalta Curte consideră că nu sunt fondate nici motivele de recurs invocate personal de recurent, în ultimul cuvânt, respectiv că este nevinovat, că multe persoane au fost condamnate pe nedrept în Italia, că are probe că a fost în țară de doi ani, este diabetic și nici cele invocate de către apărătorul recurentului persoană solicitată, în sensul incidenței art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004, conform căruia persoana solicitată a refuzat să execute mandatul european de arestare în scopul executării unei măsuri de siguranță sau privative de libertate, deoarece a fost discriminat, încălcându-se dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din decizia cadru, prin faptul că, deși nu există

rubrică pentru etnie în formularul mandatului de arestare, s-a menționat că

este rrom, țigan, deoarece acestea, pe de-o parte nu se înscriu în motivele obligatorii de refuz, iar pe de altă parte nici în cele cu caracter facultativ.

Înalta Curte constată că motivul de refuz cu caracter facultativ invocat și anume cel prevăzut la art. 88 alin. (2) lit. c

1

așa cum a fost introdus prin Legea nr. 222/2008, nu este aplicabil în cauză, având în vedere că mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene se referă la un ordin de arest preventiv în închisoare emis de un judecător pentru anchete preliminare din cadrul Biroului Judecătorului pentru Anchete Preliminare de pe lângă Tribunalul Bologna și nu se înscrie în ipotezele vizate de motivul de refuz facultativ invocat și anume mandatul să fie emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate.

De altfel, chiar dacă s-ar aprecia că măsura de siguranță privativă

de libertate este de fapt o măsură preventivă de libertate, motivul de refuz are caracter facultativ, în sensul că este lăsat la aprecierea instanței, iar în

contextul concret al cauzei, prima instanță a verificat toate condițiile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004 așa cum a fost modificată,

menționând în mod expres că nu este incident niciunul dintre motivele de

refuz al executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, așa cum a

fost modificată, deci inclusiv și a celui prevăzut la alin. (2) lit. c

1

.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele de nevinovăție invocate de recurentul persoană "'solicitată,'' deoarece în procedura de executare și predare privind mandatul european de

arestare, autoritatea română de executare nu are competența de a verifica

situația de fapt reținută de autoritățile emitente sau probele administrate, rezumându-se doar la examinarea conformității mandatului european cu dispozițiile legale incidente în această procedură.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră sentința pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinței penale nr. 248 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, ca urmare a desemnării pentru asigurarea asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 22 octombrie 2009 și prezenței la termen a doamnei avocat P.A., cu împuternicirea avocațială nr. 031378 emisă la 19 octombrie ( fila 7 dosarul nr. 9292/2/2009 al Înaltei Curți ), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinței penale nr. 248 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.