ÎCCJ, decizie (scj.ro #83929)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83929) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Mandat european de arestare. Predarea amânată

Cuprins pe

materii

:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul

european de arestare

Indice

alfabetic

:

Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

-

predarea amânată

Legea

nr. 302/2004,

art.

97 alin.

(1)

Potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care

persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de

autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de

cea care motivează mandatul european de arestare, instanța

română, chiar dacă a dispus executarea mandatului, poate amâna

predarea până la terminarea judecății sau până la executarea

pedepsei. În consecință, instanța română apreciază, în

raport cu complexitatea cauzei și gravitatea faptelor care motivează

mandatul european de arestare, dacă se impune sau nu amânarea

predării, dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

lăsând la latitudinea instanței române aprecierea cu privire la

oportunitatea amânării predării.

I.C.C.J., Secția

penală, decizia nr. 2721 din 14 iulie 2010

Prin sesizarea înregistrată la

data de 18 iunie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

Secția

a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a solicitat, în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, modificată și completată, desfășurarea

procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare italiene la data de 14 iunie 2010 pe numele

lui S.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane

și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni

prevăzute în art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 81 C.

pen

. italian, art. 3 nr. 8 și 4 din Legea nr. 75/58,

art. 600 bis C.

pen

. italian.

Curtea de Apel București,

Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

prin sentința nr. 202/F din 30 iunie 2010, a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în

executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile

judiciare italiene privind pe cetățeanul român S.L.

Prin

aceeași hotărâre, prima instanță a dispus predarea

persoanei solicitate S.L. către autoritățile judiciare italiene,

cu respectarea regulii specialității, precum și cu condiția

ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o

pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie

transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de

14 iunie 2010 autoritățile judiciare italiene au emis pe numele

persoanei solicitate S.L. un mandat de european de arestare pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și asociere

în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzute în art. 416

alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 81 C.

pen

.

italian, art. 3 nr. 8 și 4 din Legea nr. 75/58, art. 600 bis C.

pen

. italian și s-a solicitat a se dispune cu privire

la luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea sa

către autoritățile italiene.

De

asemenea, Curtea de Apel București, Secția

a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, a constatat că la dosarul cauzei s-au atașat,

printre alte înscrisuri, și adresa Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București nr. 1180/II-5/2010, mandatul european de arestare emis de

autoritățile judiciare italiene tradus și în limba română,

din cuprinsul acestuia din urmă rezultând că persoana solicitată

este urmărită împreună cu alți inculpați pentru

săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni și de trafic de persoane, fapte

comise pe teritoriul statului italian în cursul anului 2008, în grup organizat.

S-a mai

menționat de către prima instanță în considerente că

persoana solicitată, fiind audiată la 18 iunie 2010, cu ocazia

reținerii sale, a declarat că nu este de acord să fie

predată autorităților judiciare italiene, susținând că

nu se face vinovat de săvârșirea faptelor ce i s-au reținut în

sarcină, că provine dintr-o familie organizată, că are o

situație materială precară și că mai are și alte

afaceri judiciare în România.

Totodată,

persoana solicitată a învederat primei instanțe ca în cazul în care

va fi reținută și apoi predată autorităților

italiene, să se dispună respectarea regulii specialității,

așa cum a fost prevăzută în dispozițiile art. 100 din Legea

nr. 302/2004, modificată.

Curtea de

Apel București, Secția

a II-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, a mai constat

că din certificatul de grefă emis de Tribunalul Giurgiu la data de 29

iunie

2010 a

rezultat că pe rolul acelei instanțe se află în curs de

soluționare apelul declarat de inculpatul S.L. împotriva sentinței

penale nr. 725 din 22 mai 2009 pronunțată de judecătoria

Giurgiu, cauza având termen de judecată la 13 septembrie 2010.

În

motivarea hotărârii pronunțată, prima instanță a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr.

302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie

judiciară, prin care o autoritate judiciară competentă a unui

stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de

către alt stat membru, a unei persoane în scopul efectuării

urmăririi penale, iar acest mandat se execută în baza principiului recunoașterii

și încrederii reciproce.

Față

de urgența cu care trebuie să se realizeze procedura în cazul punerii

în executare a unui mandat european de arestare, prima instanță,

având în vedere și toate împrejurările cauzei, inclusiv necesitatea

asigurării executării mandatului european emis într-o cauză

penală ce viza alți 25 inculpați, dar și împrejurarea

că persoana solicitată

S.L.

este cercetată și dedusă judecății, în stare de

libertate, într-o altă cauză, aflată pe rolul unei instanțe

române (Tribunalul Giurgiu), a constatat întemeiată sesizarea parchetului

și a admis-o ca atare, reținând că faptele pentru care este

urmărită în Italia persoana solicitată (cetățean

român) au corespondent și în legislația română, respectiv în

prevederile art. 323 C.

pen

. și art. 189 C.

pen

.

Prima instanță a mai

reținut că, în speță, nu exista

niciun

motiv care să determine refuzul executării mandatului european de

arestare, nefiind incident

niciunul

dintre cazurile

prevăzute în art. 88 din legea specială, dispunând, totodată,

punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei

solicitate S.L.

Curtea de Apel București,

Secția

a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, a conchis constatând că, în

speță, au fost întrunite condițiile prevăzute în art. 89,

art. 90 și urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, și a dispus

punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui S.L.

de către autoritățile judiciare italiene, stabilind ca predarea

să se facă cu respectarea

principiului

specialității prevăzut în art. 100 din aceeași lege și

cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre

de

condamnare la o pedeapsă

privativă de libertate, persoana predată să fie transferată

în România pentru executarea pedepsei.

Prin aceeași hotărâre, prima

instanță a constatat că față de persoana solicitată

s-a dispus reținerea, conform ordonanței de reținere din 18

iunie

2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, respectiv,

arestarea începând cu 18 iunie 2010 și până la 17 iulie 2010, în baza

mandatului de arestare din aceeași dată, emis de Curtea de Apel

București.

Împotriva sentinței

sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, precum și persoana

solicitată, criticând-o pentru

nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, atât reprezentantul

parchetului, cât și persoana solicitată, au susținut că, în

speță, se impune, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc

.

pen

.,

admiterea recursurilor, casarea hotărârii penale atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât

Curtea de Apel București trebuia să aibă în vedere, fie

amânarea predării până la

soluționarea cauzei aflată pe rolul instanței naționale

(Tribunalul Giurgiu), fie eventualitatea unei predări temporare, în sensul

prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, pentru

a nu împiedica autoritățile judiciare italiene să

soluționeze propria cauză.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

., constată că ambele recursuri sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

În

cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, Secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, în baza art.

89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

modificată, a fost învestită, prin intermediul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, cu cererea autorităților

judiciare italiene în vederea punerii în executare a unui mandat european de

arestare cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a

procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel, prima

instanță a constatat că acesta cuprinde toate informațiile

necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004,

modificată.

Astfel, s-a reținut că mandatul

european de arestare a fost emis pe numele cetățeanului român S.L. la

data de 14 iunie 2010, de către Judecătorul pentru Investigații

Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de persoane și asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni, pe teritoriul Italiei, în cursul

anului 2008, în grup organizat, fapte prevăzute în art. 416 alin. (2),

art. 416 alin. (5) și art. 81 C.

pen

. italian,

art. 3 nr. 8 și 4 din Legea nr. 75/58, art. 600 bis C.

pen

.

italian

Persoana

solicitată a fost reținută 24 ore prin ordonanța din 18

iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și apoi prezentată în fața instanței, în

aceeași zi Curtea de Apel București emițând mandatul de arestare

pe numele persoanei solicitate S.L.

Se mai constată că la 18

iunie 2010, cu ocazia audierii, în condițiile art. 90 din Legea nr.

302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea

sa către autoritățile italiene, că nu renunță la

regula specialității și că este condamnat deja în

primă instanță de către Judecătoria Giurgiu la o

pedeapsă de 3 ani închisoare pentru furt calificat, hotărâre pe care

a atacat-o cu apel.

În

speță, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că, într-adevăr, persoana solicitată este

cercetată atât de autoritățile judiciare italiene, care au emis

pe numele său un mandat european de arestare la 14 iunie 2010, dar și

de autoritățile judiciare române, într-o cauză penală

aflată în apel pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin.

(7) și (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr.

222/2008, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa

către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a

mandatului european de arestare continuă, iar atunci când judecătorul

apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei

hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul

procedurii de executare a mandatului european de arestare

se dispune prin încheiere motivată.

De asemenea, Înalta Curte de Casație

și Justiție mai reține că, potrivit dispozițiilor art.

97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008,

dacă persoana urmărită este urmărită penal sau

judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă

diferită de cea care motivează mandatul european de arestare,

autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă a dispus

executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea

judecății sau până la executarea pedepsei; or, din analiza

textului legal anterior menționat, se deduce logic că

autoritatea judiciară de executare

română va aprecia dacă este sau nu cazul să dispună

amânarea predării persoanei solicitate fie până la finalizarea

judecății în cauza aflată pe rolul instanțelor

naționale sau până la executarea pedepsei, nefiind deci o

dispoziție legală imperativă, ci lăsând la latitudinea

instanței aprecierea oportunității amânării predării.

În speța supusă analizei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prima

instanță a apreciat corect că, raportat la complexitatea cauzei

și la gravitatea faptelor ce se aflau în instrumentarea

autorităților judiciare italiene (în cuprinsul mandatului european de

arestare făcându-se referire la un grup infracțional organizat

constituit din cel puțin 25 de persoane, parte dintre acestea

cetățeni români), nu erau incidente dispozițiile art. 97 din

Legea nr. 302/2004, modificată, și nu se impunea amânarea predării

persoanei solicitate cetățean român sau predarea temporară a

persoanei urmărite, cu atât mai mult cu cât solicitarea de predare s-a

realizat la 14 iunie 2010, (fiind formulată de către Judecătorul

pentru Investigații Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano),

iar cauza penală națională care avea drept obiect apelul

declarat de inculpatul S.L. împotriva sentinței penale nr. 725

pronunțată la 22 mai 2009 de Judecătoria Giurgiu avea

următorul termen la 13 septembrie 2010, neexistând, așadar,

certitudinea că s-ar fi finalizat cercetarea judecătorească la

acel termen și s-ar fi soluționat dosarul .

De altfel, în respectiva cauză,

inculpatul S.L. putea și avea dreptul să exercite și calea de

atac a recursului, astfel încât data soluționării definitive și

irevocabile a cauzei era incertă.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație

și Justiție apreciază că instanța de fond a procedat

corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună

înfăptuire a actului de justiție, se impune predarea persoanei solicitate

către autoritățile judiciare din Italia, asigurându-se astfel

condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru

aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a

menționat că predarea se face cu respectarea principiului

specialității,

precum și

cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de

condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persona

solicitată să fie transferată în România pentru executarea

pedepsei.

În atare

condiții, existând un mandat european de arestare, instanța de fond a

procedat corect, conformându-se dispozițiilor art. 89 și urm. din

Legea 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri

privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din

aceeași lege.

Așa

fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 pct. b) C.

proc

.

pen

.,

a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de persoana solicitată.