ÎCCJ, decizie (scj.ro #136829)

Mandat european de arestare. Predare amânată. Arestarea persoanei solicitate. Control judiciar

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

-

predare amânată

-

arestarea persoanei solicitate

-

control judiciar

Legea nr. 302/2004,

art. 103 alin. (11) și (13), art. 107 alin. (3)

În conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (13) și ale art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare și amână predarea - întrucât împotriva persoanei solicitate există un proces penal în curs de soluționare în România -, instanța dispune arestarea persoanei solicitate și emite mandatul de arestare, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Instanța nu poate lua măsura preventivă neprivativă de libertate a controlului judiciar pentru intervalul cuprins între momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care a dispus executarea mandatului european de arestare și amânarea predării și momentul încetării motivelor care au justificat amânarea, întrucât dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 permit luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate numai în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, iar nu și ulterior dispunerii executării mandatului european de arestare.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1011 din 2 august 2016

Prin sentința nr. 225/PI din 25 iulie 2016, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 102 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare (referință: nr. parchet: 12/131/333; nr. sentință: 2015-267) emis de autoritățile judiciare din Franța împotriva persoanei solicitate A., cetățean român, în prezent aflat în stare de arest preventiv în prezenta cauză.

A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța.

În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a dosarului penal al Judecătoriei Arad, Secția penală. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 103 alin. (6) și (13) și art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data soluționării definitive a dosarului penal al Judecătoriei Arad, Secția penală, iar în caz de condamnare a persoanei solicitate cu executarea în regim de detenție a pedepsei, cu începere de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce se va da în acest sens de autoritățile judiciare române, printr-o hotărâre definitivă.

A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

A revocat măsura arestării preventive și a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva sentinței nr. 225/PI din 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, a declarat contestație procurorul.

În susținerea motivelor contestației, procurorul a arătat că această cale de atac vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.

În esență, s-a arătat că în cauză s-a solicitat punerea în executare a unui mandat european de arestare și predarea persoanei solicitate în vederea executării unei pedepse aplicate în străinătate. După verificarea tuturor condițiilor prevăzute de legea specială, instanța de fond a dispus să se efectueze predarea persoanei solicitate, dispunând, totodată, amânarea predării acesteia, întrucât persoana solicitată are afaceri judiciare în România.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că instanța de fond a omis aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în măsura în care arestarea preventivă se revocă, instanța este obligată să dispună, până la predare, o măsură preventivă mai ușoară, pentru a asigura punerea în executare a mandatului european și finalizarea procedurii. S-a apreciat că dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 sunt imperative, iar caracterul imperativ rezultă din natura dispozițiilor din legea specială privind cooperarea judiciară și din situația specială în care persoana solicitată se află, având în vedere că solicitarea acesteia are loc în mod cert pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Pentru aceste motive, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că această contestație este întemeiată și, în consecință, a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței penale pronunțate de instanța de fond numai sub acest aspect și aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în sensul luării față de persoana solicitată a măsurii controlului judiciar, cu interdicția părăsirii limitei teritoriale a județului Arad.

Examinând contestația formulată de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Pe de o parte, dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, invocate de procuror, trebuie avute în vedere în integralitate și nu trunchiat. Pe de altă parte, aceste dispoziții trebuie interpretate prin coroborare cu celelalte prevederi ale legii speciale care reglementează procedura de punere în executare a mandatului european de arestare și amânarea predării.

Astfel, se constată că, în susținerea contestației, procurorul a invocat dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, dispoziții legale pe care însă le-a citat în mod incomplet, evocând numai prima parte a acestor prevederi legale.

În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece sunt aplicabile numai pe durata desfășurării procedurii, deci până la pronunțarea hotărârii asupra solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, aspect ce reiese din examinarea în integralitate a dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: „În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, dispozițiile art. 211-222 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.”

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 103  alin. (13) din legea de mai sus, care prevăd: „După întocmirea sentinței prevăzute la art. 107 (...), judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.”

Rezultă, așadar, că spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Pentru situația în care se dispune și amânarea predării, potrivit art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, se prevede cu claritate: „În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.”

Această soluție este firească, având în vedere amânarea pe o durată mai îndelungată a predării în temeiul motivelor prevăzute în art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, precum și dispozițiile art. 103 alin. (10) din aceeași lege, care limitează durata privării de libertate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare. Potrivit acestui ultim text de lege: „În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.”

Drept urmare, în cazul amânării predării, legea conține dispoziții derogatorii numai în ceea ce privește arestarea efectivă a persoanei solicitate, fără să prevadă obligativitatea sau posibilitatea luării unei măsuri preventive neprivative de libertate în intervalul de timp cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii și emiterea mandatului de arestare, respectiv, încetarea motivelor care au justificat amânarea.

Pe cale de consecință, se constată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare în cazul în care se dispune amânarea predării, dispunând emiterea mandatului de arestare, cu mențiunea ca arestarea efectivă să aibă loc după încetarea motivelor de amânare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația declarată de procuror împotriva sentinței nr. 225/PI din 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, privind pe persoana solicitată A.