ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1011/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1011/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1011/2016
Asupra cauzei de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 225/PI din 25 iulie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 102 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a admis sesizarea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
A dispus executarea mandatului european de arestare (referință: nr. parchet: x/131/333; nr. sentință: 2015-267) emis de autoritățile judiciare din Franța împotriva persoanei solicitate A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în prezenta cauză.
A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța.
În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/55/2016 al Judecătoriei Arad, secția penală. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.
În baza art. 103 alin. (6), (13) și art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data
soluționării definitive
a Dosarului penal nr. x/55/2016 al Judecătoriei Arad, secția penală
. În caz de condamnare a persoanei solicitate cu executarea în regim de detenție a pedepsei, cu începere de la
data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce se va da în acest sens de autoritățile judiciare române, printr-o hotărâre definitivă.
A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
A revocat măsura arestării preventive și a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
A dispus virarea sumei de 420 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați Timiș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din Dosar nr. x/II/5/2016, s-a solicitat punerea în executare prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 13 ianuarie 2016 de către Tribunalul de Mare Instanță din Lille - Franța în Dosarul nr. x/131/333.
În mandatul european de arestare s-a arătat că autoritățile judiciare din Franța solicită predarea acestuia pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată de Tribunalul Corecțional din Lille sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, hotărârea fiind pronunțată la data de 15 ianuarie 2015, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat o propunere de amânare a predării, având în vedere că acesta are afaceri judiciare în România, mai precis este inculpat în Dosarul nr. x/55/2016 al Judecătoriei Arad, având termen de judecată la data de 08 septembrie 2016, solicitându-se totodată și luarea măsurii arestării provizorii pe o durată de 30 de zile în vederea predării a persoanei solicitate A., având în vedere și dispozițiile art. 112 alin. (1), coroborate cu art. 58 alin. (1), (3) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Prin aceeași propunere s-a mai făcut referire și la un caz de refuz facultativ de predare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv lămurirea situației dacă acesta dorește executarea pedepsei în România pentru a fi alături de familia sa.
La termenul de judecată din data de 30 iunie 2016, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 10 (zece) zile, începând cu data de 30 iunie 2016 până la data de 09 iulie 2016 inclusiv.
Totodată, au fost redeschise dezbaterile și s-a fixat un nou termen de judecată în vederea depunerii la dosar de către Judecătoria Arad a rechizitoriului întocmit pe numele persoanei urmărite internațional în Dosarul nr. x/55/2016 al Judecătoriei Arad cu termen de judecată la data de 08 septembrie 2016, respectiv a tuturor înscrisurilor relevante din dosar care exprimă stadiul judecării dosarului, dar și pentru a lămuri în mod suplimentar dacă persoana urmărită internațional dorește sau nu executarea pedepsei în România, procurorul în propunerea formulată făcând referire la cazul de refuz facultativ de predare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată.
La termenul de judecată din 04 iulie 2016, luându-i-se declarație persoanei solicitate A., acesta a declarat că dorește să execute în România pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat în Franța.
Cu privire la măsura arestului provizoriu solicitată de către procuror, instanța a apreciat că având în vedere existența mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, precum și necesitatea executării acesteia cu bună-credință, necesitatea împiedicării sustragerii persoanei urmărite internațional A. de la procedura executării mandatului european de arestare, precum și a pedepsei dispuse de autoritățile judiciare din Franța, se impune pentru clarificarea situației persoanei urmărite internațional, menținerea măsurii arestului provizoriu pe un termen de 30 zile, timp în care urmează ca instanța să întreprindă demersuri pentru clarificarea situației juridice a acestuia.
Pentru aceste motive, în baza art. 102,103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, la termenul din 04 iulie 2016, a fost menținută starea de arest a persoanei solicitate A., dispusă prin mandatul de arestare nr. 82/PI/ME din 30 iunie 2016, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 04 iulie 2016 până la data de 02 august 2016 inclusiv.
Observând că persoana solicitată este cetățean român care trăiește în România și are domiciliul legal pe teritoriul României; reținând că hotărârea de aplicare a pedepsei de 3 ani închisoare, conform mandatului european de arestare, s-a dispus în lipsă; precum și împrejurarea că aceasta dorește să execute pedeapsa de 3 ani închisoare pe teritoriul României, la același termen de judecată, instanța a apreciat necesar a se solicita
autorității judiciare emitente, respectiv Tribunalul Corecțional din Lille prin intermediul Ministerului Justiției, transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare nr. x din 15 ianuarie 2015, nr. referință parchet x/131/333 din 15 ianuarie 2015 a persoanei solicitate A. și în acest sens a dispus redeschiderea dezbaterilor și a fixat termen de judecată la data de 25 iulie 2016.
Deliberând asupra sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța de fond a apreciat-o întemeiată, fiind întrunite cerințele legale referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.
Astfel, s-a arătat că mandatul european de arestare îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar la dosar a fost depusă traducerea în limba română a mandatului.
Prima instanță a reținut că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului este pedepsită de legislația statului emitent cu închisoarea de cel puțin 3 ani și este menționată de art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004 printre infracțiunile care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.
De asemenea, a mai reținut că nu este incident niciunul din motivele obligatorii de refuz al executării, prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004.
În legătură cu motivele facultative de refuz, instanța de fond a observat că persoana solicitată a invocat cazul prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume: „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent”.
Curtea a reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele textului de lege menționat (mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse de 3 ani închisoare; persoana solicitată este cetățean român; persoana solicitată a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent), însă simpla îndeplinire a acestor cerințe nu obligă instanța să refuze executarea mandatului, motivul invocat fiind unul facultativ și nu obligatoriu (imperativ). Totodată, s-a subliniat că procesul penal s-a desfășurat în lipsa condamnatului iar statul emitent a dat asigurări că în ipoteza predării persoana solicitată are dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o nouă procedură de apel, proceduri care permit reexaminarea cauzei pe fond și în urma cărora ar putea obține infirmarea deciziei inițiale. S-a mai arătat că acest beneficiu este exclus în ipoteza în care se refuză executarea mandatului și se optează pentru recunoașterea și executarea în România a hotărârii de condamnare. Pe de altă parte, este de notorietate că sistemul penitenciar din statul de origine este în prezent suprapopulat iar România riscă pronunțarea unei hotărâri pilot din partea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru imposibilitatea de a asigura condiții decente pentru persoanele deținute - or, s-a opinat că executarea unei pedepse de 3 ani închisoare în mediul carceral din statul de origine implică cu mare probabilitate supunerea persoanei solicitate la condiții de detenție ce ar putea fi caracterizate drept tratamente inumane sau degradante în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest context, prima instanță a apreciat că nu se impune refuzul executării mandatului european de arestare pentru motivul facultativ invocat de persoana solicitată.
S-a mai constatat că alte motive de refuz al executării nu sunt incidente în cauză, așa încât, în baza art. 102 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a admis sesizarea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe de altă parte, s-a constatat că din înscrisurile comunicate de Judecătoria Arad, secția penală, rezultă că persoana solicitată este judecată în prezent într-o cauză penală în România, motiv pentru care, în baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a amânat predarea persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a acelei cauze.
În baza art. 103 alin. (6), (13) și art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data
soluționării definitive
a Dosarului penal nr. x/55/2016 al Judecătoriei Arad, secția penală, urmând ca, î
n caz de condamnare a persoanei solicitate cu executarea în regim de detenție a pedepsei, arestarea să opereze dea la
data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce se va da în acest sens de autoritățile judiciare române, printr-o hotărâre definitivă.
Totodată, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a persoanei solicitate A.
Împotriva sentinței penale nr. 225/PI din 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În susținerea motivelor contestației, procurorul a arătat că această cale de atac vizează nelegalitatea hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.
În esență, s-a arătat că în cauză s-a solicitat punerea în executare a unui mandat european de arestare și predarea persoanei solicitate în vederea executării unei pedepse aplicate în străinătate. După verificarea tuturor condițiilor prevăzute de legea specială, instanța de fond a dispus să se efectueze predarea persoanei solicitate, dispunând, totodată, amânarea predării acesteia întrucât persoana solicitată are afaceri judiciare în România.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut că instanța de fond a omis aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în măsura în care arestarea preventivă se revocă, instanța este obligată să dispună, până la predare, o măsură preventivă mai ușoară, pentru a asigura punerea în executare a mandatului european și finalizarea procedurii. S-a apreciat că dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 sunt imperative, iar caracterul imperativ rezultă din natura dispozițiilor din Legea specială privind cooperarea judiciară și din situația specială în care persoana solicitată se află, având în vedere că solicitarea acesteia are loc în mod cert pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
Pentru aceste motive, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că această contestație este întemeiată și, în consecință, a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond numai sub acest aspect și aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în sensul luării față de persoana solicitată a măsurii controlului judiciar cu interdicția părăsirii limitei teritoriale a județului Arad.
Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Pe de o parte, dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, invocate de parchet, trebuie avute în vedere în integralitate și nu trunchiat. Pe de altă parte, aceste dispoziții trebuie interpretate prin coroborare cu celelalte prevederi ale legii speciale care reglementează procedura de punere în executare a mandatului european de arestare și amânarea predării.
Astfel, se constată că, în susținerea contestației, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat dispozițiile art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale pe care însă le-a citat în mod incomplet, evocând numai prima parte a acestei prevederi legale.
În plus, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece sunt aplicabile numai pe durata desfășurării procedurii, deci până la pronunțarea hotărârii asupra solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, aspect ce reiese din examinarea în integralitate a dispozițiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, dispozițiile art. 211-222 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situația în care,ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă”.
Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 103 alin. (13) din legea de mai sus, care prevede: ”După întocmirea sentinței prevăzute la art. 107 (…), judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.
Rezultă, așadar că, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.
Pentru situația în care se dispune și amânarea predării, potrivit art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, se prevede cu claritate: „În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea”.
Această soluție este firească, având în vedere amânarea pe o durată mai îndelungată a predării în temeiul motivelor prev. de art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 103 alin. (10) din aceeași lege, care limitează durata privării de libertate în vedere predării în baza unui mandat european de arestare. Potrivit acestui ultim text de lege: ”În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile”.
Drept urmare, în cazul amânării predării, legea conține dispoziții derogatorii numai în ceea ce privește arestarea efectivă a persoanei solicitate, fără să prevadă obligativitatea sau posibilitatea luării unei măsuri preventive neprivative de libertate în intervalul de timp cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii și emiterea mandatului de arestare, respectiv, încetarea motivelor care au justificat amânarea.
Pe cale de consecință, se constată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare în cazul în care se dispune amânarea predării, dispunând emiterea mandatului de arestare cu mențiunea ca arestarea efectivă să aibă loc după încetarea motivelor de amânare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 225/PI din 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind persoana solicitată A.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru persoana solicitată, în sumă de 420 lei, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 225/PI din 25 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe persoana solicitată A.
Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru persoana solicitată, în sumă de 420 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 august 2016.