ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2016

Decizia nr. 922/2016

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:

În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (6), art. 107 din Legea nr. 302/2004 a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, respectiv procurorul republicii de la Tribunalul de Înaltă Instanță din Nancy - Jurisdicția Interregională Specializată, la data de 9 iunie 2016, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucție: ..., cu privire la persoana solicitată A. - cetățean român.

A constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

A lua act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităților judiciare franceze.

În baza art. 112 din Legea nr. 302/2004 republicată a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curții de Apel Alba Iulia.

A dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 zile în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, sens în care se va emite mandat de arestare.

S-a menționat că, în baza art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 mandatul de arestare se pune în executare la data soluționării definitive a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curții de Apel Alba Iulia.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reținută 24 de ore începând cu data de 9 iunie 2016, ora 19:53.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Pe numele cetățeanului român A., la data de 9 iunie 2016, a fost emis mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, respectiv de Tribunalul de Înaltă Instanță din Nancy - Jurisdicția Interregională Specializată, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucție: ....

Din cuprinsul acestuia a rezultat că persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare competente din Franța pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 132-71, 311-1, 311-9, 311-14 și 311-15 C. pen. francez, precum și de asociere la săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 450-1, 450-3, și 450-5 C. pen. francez, fapte pedepsite cu închisoare mai mare de 3 ani, fiind suspectată că:

- în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2013, la Aulnois-en-Perthois (Meuse), a furat un tractor, în prejudiciul lui B. (prejudiciu de 110.000 euro), tractor în care se afla o cutie de comandare a unui pulverizator (mașină agricolă tractată) care îi aparținea lui C. (valoare 4.500 euro).

- în cursul aceleiași nopți, la patru kilometri distanță, la Savonniâres-en-Perthois, a furat un al doilea tractor în prejudiciul lui D. (prejudiciu de 90.000 euro).

La locul furtului din Aulnois-en-Perthois s-a găsit o cheie plată care nu aparținea victimei. Pe acea cheie s-a descoperit ADN-ul lui A., eliberat din închisoare în România pe 13 iulie 2013.

Cercetările îl desemnează pe A. ca fiind coautor al furturilor în banda organizată din noaptea de 7 spre 8 octombrie 2013 al unui tractor și al unei cutii de comandă de pulverisator la Aulnois-en-Perthois, și al unui al doilea tractor la Savonniâres-en-Perthois, acesta participând la asocierea de rău-făcători, reținută pe perioada între 14 iulie și 31 octombrie 2013, ocupându-se de organizarea minuțioasă în vederea furtului și a încărcării celor două tractoare în cursul aceleiași nopți.

Din dispozițiile legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul judecătorului, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea, ridicate de persoana solicitată și la verificarea cauzelor de refuz al predării, fiind exclusă competența judecătorului de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și de a verifica existența faptelor de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată.

Pornind de la premisele de mai sus, în prezenta speță se rețin următoarele:

Mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate conține toate elementele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Identitatea persoanei solicitate a fost verificată stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere este una și aceeași cu persoana prezentată de procuror în fața judecătorului. De altfel, persoana solicitată nu a formulat obiecții cu privire la identitate.

Dispozițiile procedurale, menite să asigure garanțiile respectării drepturilor persoanei solicitate, au fost respectate.

Astfel, în baza art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 persoana solicitată a fost informată cu privire la drepturile conferite de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004: dreptul de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, persoana solicitată arătând că a luat cunoștință de conținutul mandatului care i-a fost înmânat de procuror; dreptul său de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță persoana solicitată fiind asistat de apărător ales.

Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa în stare de arest către autoritățile judiciare din Franța în vederea cercetării sale și judecării pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului francez.

În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeași lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialității, arătând că nu înțelege să renunțe la acest beneficiu.

Curtea a constatat că în cauză au fost respectate dispozițiile:

- art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare;

- art. 96 alin. (1) pct. 23 din aceeași lege, în sensul că infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare se regăsește în lista infracțiunilor care, potrivit legii, dau loc la predare, iar pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este de cel puțin 3 ani;

- nu au fost formulate obiecții privind identitatea;

- în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de lege (art. 98 alin. (1) și (2) ca motiv de refuz al executării pedepsei.

Criticile privind neîndeplinirea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare sunt neîntemeiate.

În cuprinsul mandatului european de arestare este indicată expres decizia pe care se bazează mandatul european, respectiv Mandatul de arestare din 9 iunie 2016, emis de către d-na E., vicepreședinte însărcinat cu instrucția la Tribunalul de Înaltă Instanță din Nancy, aceste mențiuni fiind suficiente pentru a se reține conformitatea mandatului european de arestare.

La lit. d) din conținutul mandatului, ar fi trebuit să se indice dacă persoana solicitată ar fi apărut sau nu în fața instanței sau dacă a fost sau nu citată cu privire la acest aspect, numai în situația în care ar fi existat un proces pe rol în fața instanței. Cauza instrumentată de autoritățile franceze se află în raza de urmărire penală, împrejurare față de care se reține că nu există omisiuni ale mandatului european de arestare.

În ceea ce privește faptele pentru care este cercetat persoana solicitată A., astfel cum deja s-a reținut anterior, instanța națională nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și de a verifica existența faptelor de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată, cum solicită acesta.

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din actele dosarului, persoana solicitată A. este cercetat în Dosarul penal nr. x/176/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, în calea de atac a apelului.

În această situație sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Totodată, din coroborarea dispozițiilor art. 112, art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora în cazul amânării predării persoanei instanța emite un mandat de arestare provizorie, cu ale art. 107 alin. (3) din aceeași lege, conform cărora în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii, acesta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, rezultă că și atunci când instanța dispune amânarea predării este obligată să emită un mandat de arestare, care însă va fi pus în executare numai la data încetării motivelor care au justificat amânarea, respectiv la data soluționării definitive a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curții de Apel Alba Iulia.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 9 iunie 2016 Tribunalul de Înaltă Instanță din Nancy - Jurisdicția Interregională Specializată, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucție: ... a emis mandatul european de arestare, pe numele persoanei solicitate A., cercetată de autoritățile judiciare competente din Franța pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 132-71, 311-1, 311-9, 311-14 și 311-15 C. pen. francez, precum și de asociere la săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 450-1, 450-3, și 450-5 C. pen. francez, fapte pedepsite cu închisoare mai mare de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Procedându-se de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare franceze în stare de arest. Totodată, persoana solicitată nu a renunțat la beneficiul regulii specialității. Cât privește invocarea de către apărătorul desemnat din oficiu al persoanei solicitată a împrejurării că nu rezultă că acesta nu ar fi fost încunoștințat de existența acestui dosar penal de autoritățile franceze, aceasta nu poate constitui un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, instanța de control judiciar, similar primei instanțe, conchide că mandatul european de arestare conține toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există, în cauză, niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Față de aceste împrejurări, apărările formulate în cel de-al doilea grad de jurisdicție de către apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator (în sensul că persoana solicitată nu dorește să fie prezentat autorităților judiciare franceze în stare de arest provizoriu) nu pot face obiectul cenzurii instanței de executare, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 84 alin. (2) și urm. din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții deja analizate în cuprinsul hotărârii contestate.

De altfel, în cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile franceze a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executarea a mandatului european de arestare și predarea.

Totodată, pentru respectarea drepturilor persoanei solicitate, având în vedere că este cercetat în Dosarul penal nr. x/176/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, în calea de atac a apelului, judecătorul fondului a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2016.

Procesat de GGC - N