ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1088/2016
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 87/PI din 25 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul Procurorului Republicii din Lyon - Franța la data de 13 mai 2016 (referință: nr. parchet: 14262000158), în baza sentinței nr. 14/9242 a Tribunalului Corecțional din Lyon - Franța din data de 16 decembrie 2014, împotriva persoanei solicitate A.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța.
S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Franța și nu a renunțat la regula specialității.
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost menținută starea de arest a persoanei solicitate A. (dispusă prin Încheierea penală nr. 36/1.P. din 05 august 2016 a Curții de Apel Oradea, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare nr. 67 din 05 august 2016), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 august 2016, până la data de 23 septembrie 2016, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
S-a constatat că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a luat față de persoana solicitată A. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând cu data de 04 august 2016, orele 14:20.
În baza art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate A. să se realizeze în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din Dosarul nr. x/II/5/2016, înregistrat pe rolul Curții la data de 04 august 2016, sub nr. x/35/2016, s-a solicitat punerea în executare prin această unitate de parchet a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 13 mai 2016 de către Parchetul Procurorului Republicii din Lyon - Franța în baza sentinței nr. 14/9242 a Tribunalului Corecțional din Lyon - Franța din data de 16 decembrie 2014.
S-a constatat că în mandatul european de arestare s-a menționat că autoritățile judiciare din Franța solicită predarea persoanei solicitate A. pentru executarea unei pedepse de 1 an închisoare aplicată de Tribunalul Corecțional din Lyon sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de furt și o tentativă la infracțiunea de furt, hotărârea fiind pronunțată la data de 16 decembrie 2014, în baza căreia la aceeași dată s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anexat referatului întocmit următoarele înscrisuri: ordonanța de reținere din data de 04 august 2016, procesul-verbal de identificare și ascultare a persoanei solicitate, procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor prevăzute de art. 83 C. proc. pen., fișa de cazier judiciar, semnalarea S.I.S. a autorităților franceze, mandatul european de arestare emis de autoritățile din Franța și traducerea în limba română a acestuia.
Prin același act de sesizare a instanței, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate A.
La termenul de judecată din data de 05 august 2016, prin Încheierea penală nr. 36/I.P. din 05 august 2016, în baza art. 103 alin. (7), (8) și (10) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, pe cale de consecință, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 5 august 2016 până la data de 3 septembrie 2016, inclusiv. Totodată, fiind audiată, persoana solicitată A. a declarat că nu dorește să execute pedeapsa de 1 an închisoare la care a fost condamnată de autoritățile judiciare franceze și nu renunță la regula specialității.
Observând că persoana solicitată este cetățean român care trăiește în România și are domiciliul legal pe teritoriul României, reținând că hotărârea de aplicare a pedepsei de 1 an închisoare, conform mandatului european de arestare, s-a dispus în lipsă, precum și împrejurarea că aceasta dorește să execute pedeapsa de 1 an închisoare pe teritoriul țării, la același termen de judecată, instanța a apreciat necesar a se solicita autorității judiciare emitente, transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalului Corecțional din Lyon - Franța în Dosarul nr. x, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 1 an închisoare, comunicarea datei și modalității rămânerii definitive a hotărârii de condamnare de mai sus, precum și perioada în care persoana solicitată s-a aflat sub efectul măsurilor preventive privative de libertate în această cauză, dacă este cazul, în acest sens fixând termen de judecată la data de 16 august 2016, iar ulterior amânând judecarea cauzei la data de 25 august 2016. Autoritățile judiciare franceze au transmis informațiile solicitate cu privire la persoana solicitată A.
Instanța de fond a apreciat că sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este întemeiată, fiind întrunite cerințele legale referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.
Astfel, s-a apreciat că mandatul european de arestare îndeplinește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, iar la dosar a fost depusă traducerea în limba română a mandatului. Faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare constituie infracțiuni și potrivit legii române (furt și tentativă la furt), fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constând în dubla incriminare. Totodată, s-a apreciat că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al executării, prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce privește motivele facultative de refuz al executării invocate de persoana solicitată, respectiv faptul că este cetățean român și că a fost judecată în lipsă, instanța a apreciat că aceste susțineri trebuie analizate prin prisma dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004 și nu a dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. a) sau art. 32 alin. (1) din același act normativ, cum a solicitat apărarea, aceste din urmă prevederi referindu-se la instituția extrădării, iar nu la cea a mandatului european de arestare. Sub acest aspect, Curtea a reținut că deși, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse de 1 an închisoare, persoana solicitată este cetățean român, persoana solicitată a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent), simpla îndeplinire a acestor cerințe nu obligă instanța să refuze executarea mandatului, motivul invocat fiind unul facultativ și nu obligatoriu (imperativ).
S-a subliniat că, potrivit mandatului european de arestare și hotărârii de condamnare, procesul penal s-a desfășurat în lipsa condamnatului și hotărârea de condamnare nu i s-a comunicat, însă statul emitent a dat asigurări că, în ipoteza predării, persoanei solicitate i se va comunica fără întârziere hotărârea de condamnare, ocazie cu care o va informa în mod expres că are dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o nouă procedură de apel, acestea permițând reexaminarea cauzei pe fond, în urma lor putând fi obținută infirmarea deciziei inițiale. In aceste împrejurări, instanța a constatat că nu este incident nici cel de-al doilea motiv facultativ de refuz invocat de apărare (art. 98 alin. (2) lit. i) pct. 4 din Legea nr. 302/2004). Totodată, s-a arătat că acest beneficiu (dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o nouă procedură de apel) este exclus în ipoteza în care se refuză executarea mandatului european pe motiv că persoana solicitată este cetățean român.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul incidenței motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din același act normativ (persoana solicitată este cetățean român), dacă se refuză executarea mandatului european, instanța este obligată să recunoască pe cale incidentală hotărârea de condamnare străină și să dispună executarea pedepsei în România. Or, o hotărâre de condamnare străină poate fi recunoscută numai dacă este definitivă, ceea ce nu este cazul în speță (din conținutul mandatului european rezultă hotărârea de condamnare nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel).
În acest context, instanța a apreciat că nu se impune refuzul executării mandatului european de arestare pentru motivul facultativ (este cetățean român) invocat de persoana solicitată.
Având în vedere că alte motive de refuz al executării nu sunt incidente în cauză, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal persoana solicitată A. a formulat contestație, arătând că refuză predarea sa către autoritățile franceze și dorește să execute pedeapsa în România, aici aflându-se familia sa. Totodată, a arătat că în Franța a fost judecat în lipsă și nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare, nefîind în interesul său să fie predat în această țară întrucât nu va face apel și nici nu va solicita rejudecarea cauzei sale.
Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru motivele arătate în continuare.
Așa cum a reținut chiar instanța de fond, din conținutul mandatului european de arestare emis la data de 13 mai 2016 de Parchetul Procurorului Republicii din Lyon - Franța și din sentința nr. 14/9242 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului Corecțional din Lyon rezultă că persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt agravat și o tentativă la infracțiunea de furt agravat, constând în aceea că, în nopțile de 9/10 iunie 2014, 25/26 iunie 2014, 14/15 iulie 2014 și, respectiv, 20/21 iulie 2014, însoțit de o altă persoană, a sustras/a încercat să sustragă în mod fraudulos cabluri electrice (în ultima noapte fiind întrerupt în activitate de circumstanțe independente de voința sa), cauzând com. Chaponnay un prejudiciu estimat la suma de 81.160 euro, fapte care sunt incriminate în legea penală română în conținutul infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. c) C. pen., respectiv tentativei la această infracțiune, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii.
În baza mandatului european anterior menționat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin ordonanța din 4 august 2016, a dispus, conform art. 100 din Legea nr. 302/2004, reținerea pentru 24 de ore, începând cu 4 august 2016 - ora 14.20, iar, prin Încheierea penală nr. 36/I.P. din 05 august 2016, în baza art. 103 alin. (7), (8) și (10) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă propunerea formulată de către parchet și s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 5 august 2016 până la data de 3 septembrie 2016, inclusiv.
Analizând actele dosarului, se constată că, în declarația dată în fața instanței la data de 5 august 2016 (fila 49 dos. fond), persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predat autorităților franceze pentru a executa pedeapsa de 1 an închisoare, întrucât dorește să o execute în România unde se află familia sa, și nu renunță la regula specialității.
Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, judecătorul se poate pronunța prin sentință deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiași articol dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.
Verificând din această perspectivă actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost invocat și nici nu a fost identificat vreunul din motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În ceea ce privește susținerile apărării în sensul că persoana solicitată a fost judecată în lipsă și nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare, se observă că acestea se regăsesc printre motivele facultative de refuz al executării, fiind prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) și lit. i) pct. 4 din Legea nr. 302/2004.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanța română poate refuza executarea acestuia. Sub acest aspect, se constată, însă, că, deși mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse de 1 an închisoare, persoana solicitată este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, situația prevăzută de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 constituie un motiv facultativ de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motiv obligatoriu, astfel că instanța poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Pe de altă parte, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, respectiv nu se poate proceda la recunoașterea hotărârii și, în consecință, nici nu se poate dispune executarea pedepsei aplicată prin aceasta în România, astfel cum a solicitat contestatorul, hotărârea de condamnare nefiind definitivă, ci doar executorie.
Totodată, se observă că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. 4 din Legea nr. 302/2004 prevăd că se poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată și nici nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare, cu excepția situației în care autoritatea judiciară emitentă informează că, imediat după predare, persoanei i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că aceasta este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată sub toate aspectele, putând inclusiv să o desființeze. Or, așa cum rezultă din mandatul european de arestare și din adresa autorităților franceze din 18 august 2016 (aflată la filele 86 și, respectiv, 92 ds. fond, tradusă în limba română), statul emitent a dat asigurări că, în ipoteza predării, persoanei solicitate i se va comunica fără întârziere hotărârea de condamnare, prilej cu care o va informa în mod expres că are dreptul la o nouă judecată sau la o cale de atac, proceduri la care poate participa și care permit reexaminarea cauzei pe fond, inclusiv administrarea de probe noi, putându-se obține chiar infirmarea sentinței inițiale, context în care Înalta Curte constată că motivul facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) pct. 4 din Legea nr. 302/2004 nu îi este aplicabil contestatorului A., opțiunea acestuia de a uza sau nu de respectivul beneficiu neprezentând relevanță sub acest aspect.
Celelalte motive invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare, respectiv faptul că familia sa se află în România, în statul francez necunoscând pe nimeni, nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, nu pot fi primite.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de Parchetul Procurorului Republicii din Lyon cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis pentru executarea unei hotărâri de condamnare, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment în executare, cu respectarea, desigur, a regulii specialității potrivit art. 115 alin. (2) același act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declarația dată.
Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 87/PI din 25 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 87/PI din 25 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 septembrie 2016.