ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2016

Decizia

nr.

1289

/2016

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92/PI/2016 din data de 18 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis

cererea formulată de autoritățile judiciare din Portugalia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în Dosar nr. x/08.8 Gaalj de Comarca de Vila Real la data de 13 iulie 2016 pe numele persoanei solicitate A. în prezent reținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor și s-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare portugheze.

S-a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data 18 septembrie 2016 și până la data de 17 octombrie 2016, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității.

Administrația locului de deținere va reține persoana solicitată la Arestul Inspectoratului de Poliție a Județului Bihor, până la predarea efectivă către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Portugalia în vederea executării pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare dispusă prin Acordul semnat pe 28 ianuarie 2009, intrat în vigoare la 23 octombrie 2009 și decizia semnată pe 15 martie 2013 emisă de Comarca de Vila Real, Vila real - Intancia Central Seccao Criminal - 1J Portugalia.

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din 18 septembrie 2016, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/II.5/2016, începând cu ora 05.00.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la data de 18 septembrie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere și procesul verbal de identificare și ascultare privind persoana solicitată A., emise în Dosarul nr. x/II.5/2016 în data de 18 septembrie 2016 față de care a fost emis mandatul european de arestare de autoritățile judiciare din Portugalia, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată în vederea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare și ascultare din 18 septembrie 2016, ordonanța de reținere din 18 septembrie 2016 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 18 septembrie 2016, ora 05.00, fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate, fișa Depabd a persoanei solicitate, copia cărții de identitate, fotografia persoanei solicitate și mandatul european de arestare în limba portugheză și traducerea în limba română.

Se constată că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. prin proces-verbal de identificare-depistare, în prezența avocatului desemnat din oficiu B. din cadrul Baroului Bihor încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și ascultare din data de 18 septembrie 2016.

Curtea a reținut că, pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Portugalia pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art.

30, alin. (2), art. 203, alin. (1) și art. 204, alin. (2), lit. e) C. pen., infracțiunea jaf, prevăzută și pedepsită în art. 210. pct. 1 C. pen., infracțiunea de falsificarea documentelor prevăzută și pedepsită în art. 256, parag. 1, alin. a) și alin. (3) C. pen.

În fapt s-a reținut că la începutul anului 2008, persoana solicitată A. împreună cu inculpații C. și D., au efectuat mai multe jafuri în județul Alijo din Portugalia.

Astfel, pe data de 18 februarie 2008, cei trei inculpați s-au deplasat în satul Favaios, județul Alijo la un depozit, amplasat pe strada - Casa do Douro, unde au distrus lacătul de la ușa laterală, și prin crăpătura realizată au intrat în interior de unde au sustras două obiecte în formă cilindrică din cupru în valoare de 2.000 euro.

La data de 28 februarie 2008, cei trei inculpați s-au deplasat în Uugar de Vales, satul Franzintial, Județul Alijo la o magazie dintr-o livada de măsline, de unde au sustras un aragaz, o butelie de gaz, mai multe chiuvete din oțel inoxidabil și un grătar pentru friptură, toate în valoarea de 250 euro.

La data de 28 februarie 2008, între orele 10:30 și 11.00, cei trei inculpați s-au deplasat într-o magazie de echipament agricol care se afla pe un teren agricol, situat în localul Abadeira, satul Franzilhal, Județul Alij6, unde au sărit gardul, au distrus lacătul care era pe ușa de intrare, și prin crăpătura realizată au intrat în interior și au sustras 9 vase din fier și un panou de mașină de spălat vase, toate la valoarea 150 euro.

La data de 28 februarie 2016 ora 14:30 cei trei inculpați au intrat într-o vie situată în locul Regateiras, satul Pegarinhos, Județul Alijo de unde au sustras țevi de fier de un metru lungime și plăci din aluminiu, în valoare estimativă de 170 euro. Proprietarul, Antonio Aderito Areias, a auzit zgomotul și încercând să-i oprească a fost lovit de mai multe ori în diferite părți ale corpului de către A., suferind leziuni ce au necesitat un număr de 7 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, la data de 04 martie 2008, pe la orele 04.00, cei trei inculpați au intrat în depozitul, care era situat pe Strada Casa do Douro, satul Favaios, județul Alijo, schimbând numărul de la înmatriculare din spate a vehiculului, cu care aceștia s-au deplasat la acel depozit și fiind înarmați cu o rangă și o cutie cu diferite obiecte, au intrat prin efracție în depozit prin deteriorarea lacătului de unde au sustras o ladă de cupru în valoare totală de 2.500 euro.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Portugalia, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Se reține că mandatul european de arestare emis de autoritățile portugheze se întemeiază pe o hotărâre executorie (Acordul semnat pe 28 ianuarie 2009, intrat în vigoare la 23 octombrie 2009 și decizia semnată pe 15 martie 2013 emisă de Comarca de Vila Real, Vila real - Intancia Central - Seccao Criminal - 1J Portugalia), cuprinzând această mențiune, fiind respectate exigențele rezultate din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene C-241/15 din 01 iunie 2016 în cauza Niculaie Aurel Bob-Dogi.

Curtea a constatat că este competentă că soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 102 cu referire la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită îndeplinește condițiile de formă și fond cerute de lege și că infracțiunile pentru care se solicită predarea se regăsesc în categoria celor 32 de infracțiuni care dau loc la predare prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și, în consecință, nu se impune verificarea condiției dublei incriminări, cu toate că faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt prevăzute și de legea penală română, având corespondent în dispozițiile art. 228, 233 și 334 alin. (2) C. pen. român.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnată definitiv persoana solicitată.

La termenul din data de 18 septembrie 2016, s-a procedat și la ascultarea persoanei solicitate A. care întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Portugalia.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță Portugalia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității emiterii mandatului european de arestare.

Raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, Curtea nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. Chiar dacă persoana solicitată a refuzat predarea sa, motivele invocate nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nefiindu-i aplicabile în condițiile în care din cuprinsul declarației sale a rezultat că nu a avut rezidența continuă și legală pe teritoriul României de cel puțin 5 ani (arătând că din anul 2010 locuiește în Italia cu familia și că acolo se va întoarce în situația în care nu va fi admisă cererea de predare a sa către autoritățile portugheze).

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind incidentă în prezenta cauză niciuna din condițiile speciale prevăzute la art. 97 din Legea nr. 302/2004 și nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Împotriva acestei sentințe,

persoana solicitată A. a formulat contestație, fără a indica motivele acesteia.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața Înaltei Curți, apărătorul din oficiu al contestatorului a arătat că persoana solicitată nu are cunoștință pentru ce faptă a fost reținută și este de acord să plece în Portugalia să-și rezolve problema judiciară.

Examinând

contestația, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare, de către autoritățile judiciare din Portugalia,

în vederea executării pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare dispusă prin Acordul semnat pe 28 ianuarie 2009, intrat în vigoare la 23 octombrie 2009 și decizia semnată pe 15 martie 2013 emisă de Comarca de Vila Real, Vila real - Intancia Central - Seccao Criminal - 1J Portugalia pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art.

30, alin. (2), art. 203, alin. (1) și art. 204, alin. (2), lit. e) C. pen., infracțiunea de jaf, prevăzută și pedepsită în art. 210 pct. 1 C. pen., infracțiunea de falsificarea documentelor prevăzută și pedepsită în art. 256, parag. 1, alin. a) și alin. (3) C. pen.

Examinând prevederile legale aplicabile, se constată că infracțiunile imputate se regăsesc printre cele enumerate în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care faptele nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Se are în vedere, însă, că faptele pentru care s-a emis mandatul european - acestea fiind pe larg descrise în sentința contestată, sunt prevăzute și de legea penală română, fiind incriminate în dispozițiile art. 228, 233 și 334 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.

Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menționată, iar faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, judecătorul se poate pronunța prin sentință deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiași articol, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de

neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

În acest sens, se are în vedere că,

la termenul din data de 18 septembrie 2016, instanța de fond a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care, întrebată asupra consimțământului la predare, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Portugalia.

În acest context, având în vedere și dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, considerând că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că, deși persoana solicitată a refuzat predarea sa, dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu îi sunt aplicabile în condițiile în care din cuprinsul declarației sale reiese că nu a avut rezidența continuă și legală pe teritoriul României de cel puțin 5 ani (arătând că din anul 2010 locuiește în Italia cu familia și că acolo se va întoarce în situația în care nu va fi admisă cererea de predare a sa către autoritățile portugheze).

Potrivit dispozițiilor anterior menționate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Totodată, sub același aspect este de menționat că, în fața instanței de control judiciar, contestatorul persoană solicitată, cu ocazia ultimului cuvânt, a arătat că vrea să se deplaseze în Portugalia pentru a afla de ce este reținut.

Se constată că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului, în sensul de a i se înlocui arestarea cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu, aceasta nu poate fi primită de către Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (1)

1

teza finală din Legea nr. 302/2004, din care rezultă că atunci când instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare în Dosar nr. x/08.8 Gaalj de Comarca de Vila Real la data de 13 iulie 2016 pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare solicitante, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 92/PI/2016 din data de 18 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 92/PI/2016 din data de 18 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

05 octombrie 2016.