ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 877/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost menținută arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. (cetățean polonez), arestat în baza Mandatului de arestare în vederea predării nr. 73 EAW din data de 20 noiembrie 2020, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 19 decembrie 2020 și până la data de 17 ianuarie 2021, inclusiv.

De asemenea, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele că,m prin Sentința penală nr. 226/F/20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din 19 decembrie 2016, emis de Judecătoria Districtuală pentru regiunea Warszawa Praga Polonoc din Warszawa, pe numele persoanei solicitate A. și predarea persoanei solicitate către autoritățile poloneze cu condiția respectării regulii specialității.

De asemenea, s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20 noiembrie 2020 până la data de 19 decembrie 2020, inclusiv și s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în vederea predării la data de 19 noiembrie 2020.

Prin Decizia penală nr. 809/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 decembrie 2020 s-a respins contestația persoanei solicitate ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, în esență, s-a reținut că nu există niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 2 și art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, fiind îndeplinite condițiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare.

Ca urmare a admiterii punerii în executare a mandatului european de arestare autoritățile poloneze au stabilit că urmează să se deplaseze la data de 16 decembrie 2020 pentru a prelua persoana solicitată.

Totodată, Biroul Național Sirene a informat Curtea de Apel București că la data de 14 decembrie 2020 persoana solicitată a formulat o cerere de azil.

În acest context, la data de 14 decembrie 2020 pe rolul Curții de Apel București s-a înregistrat o contestație la executare ca urmare a faptului că persoana solicitată A. a formulat o cerere de azil, pentru a se aprecia dacă sunt incidente prevederile art. 19 alin. (2) raportat la art. 78 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 6 și art. 34 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind înregistrat Dosarul nr. x/2020.

În Dosarul nr. x/2020, prin încheierea din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, a acordat termen la data de 13 ianuarie 2021 în vederea finalizării procedurii de azil, fiind înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a II a penală, în vederea verificării stării de arest.

De asemenea, la data de 18 decembrie 2020 Biroul Național Sirene a depus la dosarul cauzei formularul M privind corespondența cu autoritățile poloneze ca urmare a imposibilității predării persoanei solicitate, arătându-se că urmează a se informa autoritățile române despre măsurile ce urmează a se lua în ceea ce privește executarea mandatului european de arestare.

Ulterior soluționării prezentei cauze, la dosar s-a depus cererea expresă a autorităților poloneze, prin intermediul Biroului Sirene, prin care se solicită prelungirea detenției până la examinarea cererii de azil.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva măsurii arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, intitulat "Procedura de executare a mandatului european de arestare":

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai dusă ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un caz 180 de zile".

Pe de altă parte, potrivit art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se stipulează că "dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită."

În acest cadru, în cazul în care autoritățile implicate urmează să identifice o dată în vederea predării, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, în temeiul dispozițiilor legale precitate, Curtea trebuie să decidă asupra menținerii măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță.

Așa fiind, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, autoritățile poloneze au depus diligențe în vederea preluării persoanei solicitate, însă preluarea nu a avut loc din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent întrucât persoana solicitată a formulat o cerere de azil. Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în cazul în care se reliefează o împrejurare obiectivă care conduce la imposibilitatea predării persoanei solicitate în termenul de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, acest aspect nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare și, implicit, nu conduce la revocarea măsurii arestării în vederea predării, aceasta urmând a fi verificată conform art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004.

Ca atare, având în vederea sesizarea din Dosarul nr. x/2020, dar și formularul M înaintat de către Biroul Sirene România, Curtea a verificat dacă se impune menținerea măsurii arestării în vederea predării.

În acest punct de analiză, Curtea a subliniat că, în lipsa unei hotărâri definitive prin care să se dispună amânarea predării până la soluționarea cererii de azil și arestarea persoanei solicitate la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, în prezentul cadru procesual se poate dispune doar menținerea arestării în vederea predării sau revocarea măsurii arestării în vederea predării. Însă, revocarea măsurii arestării în vederea predării se poate dispune doar în cazul în care nu sunt respectate termenele de predare din motive imputabile autorităților aspect care denotă o lipsă de diligență a acestora.

Astfel, prevederile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 sunt neechivoce în sensul că măsurile preventive alternative măsurii arestării pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de soluționare a mandatului european de arestare. În alte cuvinte, după dispunerea executării mandatului european de arestare, dispozițiile legale nu permit luarea unor măsuri preventive neprivative de libertate sau a măsurii arestului la domiciliu (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 1011 din 2 august 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) întrucât prin hotărârea de predare se dispune arestarea în vederea predării, iar predarea se poate realiza doar cu persoana solicitată aflată în stare de arest.

Prin urmare, întrucât dispozițiile legale nu permit luarea altor măsuri preventive, Curtea a apreciat că, la acest moment procesual, singura măsură aptă să conducă la executarea mandatului european de arestare este măsura arestării în vederea predării. În această privință, Curtea a subliniat că autoritățile poloneze și autoritățile române au depus diligențe în vederea predării persoanei solicitate, iar predarea nu s-a realizat la data de 16 decembrie 2020 din motive obiective, respectiv ca urmare a exercitării de către persoana solicitată a dreptului de a formula o cerere de azil. Drept urmare, în cauză nu se poate discuta despre încălcarea dispozițiilor privind termenele de predare, iar în raport de comportamentul diligent al autorităților nu se poate dispune revocarea măsurii arestării în vederea predării.

În cauză, s-a reținut astfel că procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent, iar durata detenției nu are caracter excesiv. Totodată, s-a constatat că durata totală a arestării persoanei solicitate nu a depășit termenul maxim de 180 de zile,

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că în prezentul cadru procesual nu sunt aplicabile prevederile art. 235 C. proc. pen. și nici Decizia Curții Constituționale nr. 336/2015. Astfel, această decizie nu privește prevederile art. 104 din Legea nr. 302/2004, iar aceste dispoziții nu prevăd un termen imperativ în care organul judiciar trebuie să se pronunțe asupra stării de arest, anterior expirării măsurii. De altfel, considerentele Curții Constituționale nr. 336/2015 vizează tocmai respectarea dreptului la apărare prin prisma posibilității studierii întregului dosar de urmărire penală în urmare administrării unor mijloace de probă ulterior luării sau prelungirii măsurii arestării preventive. Or, în prezenta cauză se discută doar verificarea măsurii arestării în vederea predării ulterior dispunerii în mod definitiv a executării mandatului european de arestare.

În egală măsură, Curtea a subliniat că aspectele vizând respectarea drepturilor omului în statul polonez nu pot fi antamate în prezenta procedură întrucât în privința persoanei solicitate A. s-a dispus deja executarea mandatului european de arestare. De asemenea, considerațiile privind condițiile de detenție reținute de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza Dorobanțu) vizează situația în care România are calitatea de stat emitent al mandatului european de arestare, iar nu de stat de executare. Or, persoana solicitată A. beneficiază de condiții de detenție similare cu persoanele care sunt arestate preventiv, iar aceste condiții nu pot conduce, prin ele însele, la revocarea măsurii arestării în vederea predării.

Nici faptul că persoana solicitată a formulat o cerere de azil nu conduce la imposibilitatea menținerii măsurii arestării, întrucât simpla formulare a unei cereri de azil nu atrage revocarea măsurii arestării, iar această procedură, în lipsa unei hotărâri definitive prin care să se dispună amânarea predării, poate fi parcursă cu persoana solicitată în stare de arest cum, de altfel, sunt parcurse cererile cu persoanele solicitante de azil aflate în custodie publică.

Împotriva încheierii din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost stabilit termen pentru soluționare la data de 29 decembrie 2020, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului și ale parchetului asupra contestației de față, ce au fost redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, reglementează procedura și condițiile predării persoanei solicitate și prevăd următoarele:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, dispozițiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic, până la predarea efectivă, și a cărei durată totală (formată din durata arestului în procedura de executare a mandatului european de arestare, la care se adaugă durata arestului în procedura subsecventă rămânerii definitive a hotărârii de predare și până la predarea efectivă) nu poate depăși 180 de zile.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că persoana solicitată a formulat o cerere de azil la data de 14 decembrie 2020, context în care pe rolul Curții de Apel București s-a înregistrat o contestație la executare pentru a se aprecia dacă sunt incidente prevederile art. 19 alin. (2) raportat la art. 78 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 6 și art. 34 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind înregistrat Dosarul nr. x/2020.

În Dosarul nr. x/2020, prin încheierea din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, a acordat termen la data de 13 ianuarie 2021 în vederea finalizării procedurii de azil, fiind înaintat Dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în vederea verificării stării de arest. Ca urmare, la data de 18 decembrie 2020, Biroul Național Sirene a depus la dosarul cauzei formularul M privind corespondența cu autoritățile poloneze ca urmare a imposibilității predării persoanei solicitate, arătându-se că urmează a se informa autoritățile române despre măsurile ce urmează a se lua în ceea ce privește executarea mandatului european de arestare.

În acest context, la dosar s-a depus cererea expresă a autorităților poloneze, prin intermediul Biroului Sirene, prin care a fost solicitată prelungirea detenției până la examinarea cererii de azil.

Astfel, constatând că, raportat la cerere de azil formulată, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Polonia nu poate fi realizată până la data la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării, instanța de fond, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) și (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din același act normativ, a dispus, prin încheierea contestată în cauza pendinte, menținerea măsurii arestării față de persoana solicitată, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 19 decembrie 2020 și până la data de 17 ianuarie 2021, inclusiv, în vederea predării acesteia către statul emitent al mandatului european de arestare.

În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. contestă temeinicia acestei soluții, solicitând înlocuirea arestului provizoriu cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Evaluând susținerile contestatorului persoană solicitată, Înalta Curte reține, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situația dată, în care, prin sentință penală definitivă, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acesteia în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la predarea ei către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecării cererii de predare, nu și după rămânerea definitivă a sentinței prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare, dispunând în mod obligatoriu, prin aceeași hotărâre, și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul persoană solicitată A. prin intermediul apărătorului ales, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, este, în mod evident, lipsită de temei legal.

Totodată, notează că, în condițiile în care persoana solicitată a formulat o cerere de azil, această împrejurare constituie un motiv obiectiv și independent de voința autorităților române sau ale statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea predării persoanei solicitate până la data fixată inițial, 19 decembrie 2020.

De asemenea, notează că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât și sancțiunea care intervine în caz contrar, astfel încât, potrivit alin. (3) al acestui articol, persoana solicitată în cauză va fi pusă în libertate în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, iar persoana în cauză nu a fost primită de către statul emitent.

Prevederile de mai sus se completează, sub aspectul duratei măsurii preventive, cu dispozițiile art. 104 alin. (10), teza finală Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

În acest context, Înalta Curte reține că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în vederea predării, începând cu data de 19 noiembrie 2020, când, prin Sentința penală definitivă nr. 226/F din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a încuviințat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia și s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20 noiembrie 2020 până la data de 19 decembrie 2020, inclusiv.

În consecință, constată că măsura dispusă de instanța de fond este legală și temeinică și din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că menținerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Polonia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigențele impuse de dispozițiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispozițiilor art. 104 alin. (9) și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică și legală, iar criticile formulate de contestator, neîntemeiate.

În ceea ce privește critica apărării privind nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 235 C. proc. pen., astfel cum a fost stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 336/2015, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, prin Decizia nr. 336/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 342 din 19 mai 2015), Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

În considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "Sancțiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalității procesului penal, enunțat de art. 2 din C. proc. pen. și consfințit prin dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, și sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1) - (3), și anume: decăderea din exercițiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen și încetarea unei măsuri procesuale temporare" (paragraful 26).

În conținutul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a statuat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen.

De asemenea, s-a reținut că stabilirea unui astfel de termen are ca scop stabilirea unui interval de timp suficient pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive [art. 235 alin. (1) din C. proc. pen.] și a contestației formulate de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea [art. 204 alin. (5) din C. proc. pen.], înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. În caz contrar, măsura preventivă neprelungită în condițiile legii ar înceta de drept prin expirarea termenului pentru care a fost dispusă.

În aceste condiții, Înalta Curte, în dezacord cu cele susținute de apărare, constată că dispozițiile art. 235 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, sunt aplicabile în cazul urmăririi penale efectuate de autoritățile române în cauzele cercetate de acestea și nicidecum nu se poate extinde aplicarea acestor dispoziții și în cazul procedurilor desfășurate în baza Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care au obiect, conținut și finalitate diferite, reglementate ca atare de această lege specială.

Cu privire la criticile vizând eventuala prescripție a răspunderii penale a faptelor în statul emitent, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că acestea sunt nefondate având în vedere că motivele de refuz al executării, prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, au fost verificate anterior, cu caracter definitiv, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, neputând fi reanalizate în actualul cadru procesual în care se discută exclusiv necesitatea menținerii arestării în vederea predării.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului - persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 79 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM