ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2020

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 13/F din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania privind executarea mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 19.06.2019, de Judecătoria Augsburg - Germania, prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., reținându-se, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Germania cu respectarea regulii specialității, precum și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data 27 ianuarie 2020 și până la data de 25 februarie 2020, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută conform ordonanței nr. 2060/II-5/2019, emisă la data de 17 ianuarie 2020, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru 24 de ore, începând cu ora 09:45.

S-a constatat că prin Încheierea penală nr. F/DL/17.01.2020 s-a dispus, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 17 ianuarie 2020 până la data de 31 ianuarie 2020, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, Judecătoria Augsburg din Germania a emis la data de 19.06.2019, pe numele persoanei solicitate A., mandatul european de arestare nr. x, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (3) pct. 1 din C. pen. german (StGB), constând în faptul că, la data de 12 noiembrie 2018, persoana solicitată A., împreună cu urmărita separat B., și-a însușit, în mod injust, numerar în sumă totală de 100 euro, prin inducerea în eroare a unei angajate, pe post de casier, din cadrul benzinăriei din strada x 10, 86453 Dasing.

Astfel, la tejghea, urmărita separat B. i-a spus casierei C. că dorește să cumpere o pungă de tutun și i-a întins o bancnotă de 200 euro pentru a plăti. După ce casiera i-a înmânat acesteia banii de schimb, urmărita separat B. a pretins că s-a înșelat în privința prețului și dorește să renunțe la produs. Concomitent, acționând conform planului infracțional convenit prealabil, învinuita A. a intrat și ea în vorbă cu C.. Abătându-i-se în acest fel atenția, casiera nu a observat cum numita B. și-a introdus în buzunarul jachetei două dintre cele trei bancnote de 50 euro. Trecând apoi la derularea inversă a cumpărăturii, numita B. i-a restituit casierei C. punga cu tutun și celelalte bancnote din banii de schimb creând impresia că este vorba de exact aceleași bancnote primite mai înainte de la aceasta. Indusă în eroare, casiera C. nu a mai controlat bancnotele înmânate și astfel nu a ajuns să solicite și înapoierea celorlalte două bancnote de 50 euro, restituind în schimb urmăritei separat B. cei 200 de euro primiți inițial.

Prin urmare, învinuita A. și numita B. au creat patronului benzinăriei, D., un prejudiciu în cuantum de 100 euro.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că statul solicitant a învederat faptul că, acționând astfel, învinuita A. urmărea ca prin comiterea repetată a unor fapte de acest gen să își asigure o sursă de venit de o oarecare durată și de o oarecare "greutate", fiind acuzată că, acționând în scopul de a obține pentru sine sau pentru un terț un avantaj material injust, a păgubit o altă persoană, prin aceea că a indus-o sau a menținut-o în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase sau prin deformarea ori tăinuirea unor fapte adevărate, infracțiunea fiind, totodată, comisă în scop lucrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut că persoana solicitată se află în situația prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dădeau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, iar din conținutul mandatului european de arestare rezultă că răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată nu este prescrisă.

Totodată, curtea de apel a reținut că, la termenul de judecată din data de 27.01.2020, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Germania, precum și faptul că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate ca atare în procesul-verbal aferent.

În continuare, în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, nefiind constatate impedimente legale la predare.

În consecință, în considerarea aspectelor învederate, instanța de fond a autorizat predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Germania, sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva Sentinței penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată A..

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referință x, emis la data de 19.06.2019, de Judecătoria Augsburg din Germania, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (3) pct. 1 din C. pen. german (StGB), constând în faptul că, la data de 12 noiembrie 2018, persoana solicitată A., împreună cu urmărita separat B. și-a însușit pe nedrept suma de 100 euro, prin inducerea în eroare a unei angajate din cadrul benzinăriei din strada x 10, 86453 Dasing.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat în mod corect, pe de o parte, că infracțiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În continuare, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Germania și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Totodată, instanța de control judiciar notează că aspectele referitoare la situația familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ținând seama și de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței de control judiciar în cauza pendinte.

De asemenea, relativ la susținerea faptului că persoana solicitată A. nu este de acord cu predarea sa către statul solicitant, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că "Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.".

Or, raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt și de drept din cauza pendinte, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2020, la consemnarea poziției persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declarații, care este atașată la dosarul cauzei.

Ca atare, critica persoanei solicitate A. privind faptul că nu a fost de acord cu predarea nu poate fi primită în considerarea aspectului că punerea în executarea a unui mandat european de arestare nu este condiționată de acordul acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 964 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în cuantum de 964 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2020.

GGC - GV