ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2019

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București iar, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 21.11.2018 de către autoritățile judiciare din Germania - Parchetul Weiden in der Oberpfalz, pe numele persoanei solicitate A., arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 29.01.2019 la data de 27.02.2019, inclusiv, și predarea acestuia în stare de arest către autoritățile judiciare din Germania, cu respectarea regulii specialității.

Totodată, în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării în baza mandatului european de arestare, de la data de 16.01.2019 la zi, iar, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 16 ianuarie 2019, s-a înregistrat pe rolul instanței, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania față de persoana solicitată A., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind șederea/rezidența și art. 53 din C. pen. german, solicitându-se, totodată, și arestarea sa provizorie, pe o perioadă de 15 zile până la primirea mandatului european de arestare tradus în limba română.

Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reținerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 16.01.2019, ora 12:30 până la data de 17.01.2019, ora 12:30.

La termenul din 16.01.2019, Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate obiectul prezentei cauzei, precum și motivul prezentării sale în fața instanței, și, totodată, a procedat la verificarea identității persoanei solicitate A., precum și la audierea sub acest aspect, declarația sa fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Prin încheierea din 16.01.2019, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, de la data de 16.01.2019 până la data de 30.01.2019, inclusiv.

La termenul din 29.01.2019, Curtea a pus la dispoziția persoanei solicitate o copie a mandatului european, tradus în limba turcă și a verificat identitatea persoanei solicitate, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004. La același termen de judecată, întrebată fiind, persoana solicitată a învederat că are obiecțiuni cu privire la identitatea sa, nu este de acord cu predarea către autoritățile germane, menționând că înțelege să beneficieze de regula specialității, procedându-se la audierea sa, conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Din cuprinsul mandatului european de arestare s-a reținut, în fapt, că învinuitul care apărea și sub pseudonimele "B.", "C.", precum și D. alias "E.", F., precum și numeroși alți cofăptuitori s-au unit cel mai târziu cu puțin timp înainte de data de 04.02.2017 pentru ca, acționând în coautorat și împărțindu-și sarcinile prin transportarea de persoane din Turcia, prin Bulgaria și România, în Spațiul Schengen și mai departe în Germania, să-și procure o sursă de venituri de oarecare durată și de volum semnificativ. Persoanele traficate care nu dețineau respectiva permisiune necesară pentru intrarea și șederea în Austria, respectiv în Republica Federală Germania, plăteau sume de până la 10.000 €. G., F., D., precum și învinuitul A. recrutau șoferi în România în vederea continuării drumului, A. participând la transportarea din 10.08.2017 a 9 persoane, iranieni respectiv irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn (autostradă) și debarcarea la Pleystein, la 14.08.2017, a 5 irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn și debarcarea pe șoseaua B22, la 22.08.2017, a 4 persoane prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn și debarcarea acestora la Arnschwang, la 25.08.2017, a 8 persoane prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn și debarcarea pe șoseaua B22, la 04.09.2017, a 6 Irakieni prin fostul punct de trecere de frontieră Waidhaus-Autobahn și debarcarea lor la ieșirea H..

În drept, s-a arătat că faptele săvârșite de persoana solicitată sunt prevăzute de art. 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) nr. 1)a și b), nr. 2, art. 95 alin. (1) nr. 1 și 3 din Legea germană privind șederea, angajarea și integrarea străinilor pe teritoriul federal, art. 53 din C. pen. german.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a constatat, în prealabil, că obiecțiunile în ceea ce privește identitatea nu sunt fondate întrucât, la momentul depistării sale de către organele de poliție, în prezența avocatului ales, persoana solicitată nu a avut obiecții privind identitatea, mai mult, înțelege și vorbește limba română (proces-verbal, filele x din lucrarea nr. x/II-5/2019), iar, în fața procurorului, în prezența avocatului ales și a interpretului de limba turcă, persoana solicitată nu a avut obiecții privind identitatea .

În fața instanței, persoana solicitată a invocat însă că nu este persoana vizată în mandatul european de arestare, întrucât numele său este A., conform certificatului de căsătorie, faptul că în mandatul european nu este menționat locul de naștere și că există neconcordanțe la descrierea faptei, precum și că nu este vinovat și nu își amintește în ce țări a fost în anul 2017.

Curtea a apreciat că susținerile nu sunt întemeiate, în condițiile în care datele de identificare prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare - nume, data nașterii, numărul de pașaport (x) sunt corecte și nu ridică îndoieli asupra identității persoanei în cauză. Faptul că, cel mai probabil, datele existente în evidența autorității judiciare solicitante nu sunt actualizate (numele complet în urma căsătoriei, nr. actual permis de ședere), nu conduce la concluzia că ar exista pretinsa confuzie pe care o susține persoana solicitată - care de altfel inițial nu a invocat niciuna dintre aceste chestiuni.

Curtea nu se putut pronunța asupra aspectelor privind evidența deplasărilor sale pe teritoriul altor țări, existența sau nu a faptelor pentru care este acuzat, și a apreciat că sesizarea este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din același act normativ, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute și în dreptul nostru intern (trafic de migranți).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestație, solicitând, potrivit motivelor scrise și concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și, în principal, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, fiind incidente motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. e) și art. 19 din Legea nr. 302/2004 (mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, iar contestatorul este solicitant de azil, și, totodată, există suspiciunea că, în landul Bavaria, nu sunt respectate drepturile omului) iar, în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar sau arestul la domiciliu, raportat și la împrejurarea că este integrat în societate, este căsătorit, are un loc de muncă și nu există niciun indiciu din care să rezulte că reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425

1

C. proc. pen., apreciază contestația formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sesizarea nr. 110/II-5/2019, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare germane la 21 noiembrie 2018, față de persoana solicitată A., urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind șederea/rezidența și art. 53 din C. pen. german.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare și de aducere la cunoștință a emiterii de către autoritățile germane a unui mandat european de arestare, precum și a drepturilor din 16 ianuarie 2019, ordonanța nr. 6 din 16 ianuarie 2019 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 16 ianuarie 2019, ora 12:30, semnalarea introdusă la data de 14 ianuarie 2019 de Biroul SIRENE Național din Germania, copia cazierului judiciar, iar, ulterior, și mandatul european de arestare tradus în limba română.

Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis la data de 21.11.2018 de către autoritățile judiciare din Germania - Parchetul Weiden in der Oberpfalz pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 97 II, 96 I, 95 I din Legea germană privind șederea/rezidența și art. 53 din C. pen. german, constând în aceea că, împreună cu alții, a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat- care au transportat persoane care nu aveau permisiunea de intrare în Austria și Germania, din Turcia, prin Bulgaria și România, în spațiul Schengen, persoane care plătind în schimb sume de până la 10.000 euro.

La momentul depistării sale de către organele de poliție, în prezența avocatului ales, persoana solicitată nu a avut obiecții privind identitatea, mai mult, înțelege și vorbește limba română (proces-verbal, filele x din lucrarea nr. x/2019), iar, în declarația dată în fața instanței la 16 ianuarie 2019, A. a arătat că este persoana indicată de autoritățile germane și nu a avut obiecțiuni privind identitatea, însă, la termenul din 29 ianuarie 2019, în declarația dată, persoana solicitată a precizat că nu este persoana vizată în mandatul european de arestare, întrucât numele său este A., conform certificatului de căsătorie, că în mandatul european nu este menționat locul de naștere, că există neconcordanțe la descrierea faptei, că nu este vinovat și că nu își amintește în ce țări a fost în anul 2017.

În acest context, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că susținerile persoanei solicitate nu sunt întemeiate, în condițiile în care datele de identificare prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare - nume, data nașterii, numărul de pașaport (x) sunt corecte și nu ridică îndoieli asupra identității persoanei în cauză, iar împrejurarea că datele existente în evidența autorității judiciare solicitante nu sunt actualizate (numele complet în urma căsătoriei, nr. actual permis de ședere), nu poate conduce la concluzia că ar exista pretinsa confuzie pe care o susține persoana solicitată, care, inițial nu a invocat niciuna dintre aceste chestiuni.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. x/2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. x/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr.

din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia soluției dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, se constată că infracțiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de facilitarea intrării și șederii ilegale se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 16 din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte mai constată că, din conținutul mandatului european de arestare, rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate, că la dosar s-a depus mandatul european de arestare, în original și copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat și persoanei solicitate (tradus în limba turcă, așa cum rezultă din declarația dată de acesta la data de 29 ianuarie 2019 în fața primei instanțe, precum și că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).

Totodată, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, însă, situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că are calitatea de suspect, este solicitant de azil, că există suspiciunea că, în landul Bavaria, nu sunt respectate drepturile omului, că este integrat în societate, căsătorit, are un loc de muncă și nu există niciun indiciu din care să rezulte că reprezintă un pericol pentru ordinea publică), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

Pe de altă parte nu pot fi primite susținerile apărării referitoare la existența motivului de neexecutare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 302/2004, întrucât aceste dispoziții menționează persoanele exceptate de la extrădare, textul legal făcând parte din Titlul II Extrădarea, Capitolul I Extrădarea pasivă, Secțiunea 1 Condiții pentru extrădare, or, prezenta cauză are ca obiect o altă instituție de cooperare judiciară în materie penală, respectiv cea referitoare la punerea în executare a unui mandat european de arestare, care este reglementată de prevederile cuprinse în Titlul III din actul normativ anterior menționat, intitulat Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Totodată, nici cererea de înlocuire a măsurii arestării cu cea a controlului judiciar, respectiv a arestului la domiciliu nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea se fac în stare arest preventiv, iar, pe de altă parte, raportat la infracțiunile comise, orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficiență.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16/F din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.