ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2019

Asupra contestației declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a refuzat punerea în executare a Mandatului European de Arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală din data de 28.06.2017 a Tribunalului din Offenbach am Main din Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la data de 17.07.2017, și, în consecință, a refuzat predarea persoanei solicitate-condamnat A. către autoritățile judiciare germane.

A constatat că persoana solicitată-condamnat a fost reținută, arestată provizoriu, în vederea predării, și, apoi, arestată, în vederea predării, începând cu data de 28.X.2018 la zi.

A dispus punerea în libertate a persoanei solicitate-condamnat A. de sub puterea Mandatului de arestare nr. x din data de 08.11.2018, emis de Curtea de Apel București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2018, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

A făcut aplicarea art. 107 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. civ. pen.., a reținut în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. civ. pen.., a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu B., în sumă de 800 RON, din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28.10.2018 a fost înregistrată, în procedura semnalării de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, sesizarea privind punerea în executare a Mandatului european de arestare emis, la data de 18.07.2018, de către Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoana solicitată-condamnat A., precum și predarea acesteia către autoritățile judiciare germane și a fost depus Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conținând actele și măsurile în procedura semnalării.

Audiat la termenul de judecată din data de 28.10.2018, persoana solicitată-condamnat, aflată în stare de reținere, a confirmat datele sale de identitate și a declarat că dorește să execute pedeapsa închisorii aplicată de autoritățile judiciare germane într-un penitenciar din România, întrucât întreaga sa familie se află pe teritoriul acestei țări.

Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată, din data de 28.10.2018, a dispus, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, cu aplicarea art. 226 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. pen.., luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, respectiv 28.10.2018-11.11.2018, inclusiv, a persoanei solicitate-condamnat A., față de care a fost emis Mandatul de arestare provizorie nr. 56/28.10.2018, dispunându-se comunicarea hotărârii judecătorești respective către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și către Ministerul Justiției.

La data de 06.11.2018, a fost comunicat Mandatului European de Arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoana solicitată-condamnat A., în limbile română și germană . A constatat că, deși în semnalare s-a menționat data emitentă 18.07.2018, mandatul european de arestare, care are același conținut, a fost emis pe data de 16. XII.2014, în baza mandatului național de arestare emis pe data de 01.10.2018, de către Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. 10.

La termenul de judecată din data de 08.11.2018, instanța de fond i-a înmânat persoanei solicitate-condamnat, personal, un exemplar al mandatului european de arestare, tradus în limba română.

Prin încheierea de ședință din data de 08.11.2018, în temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a luat măsura arestării, în vederea predării, față de persoana solicitată-condamnat A., pe perioada de 30 zile, respectiv 08.11.2018-6. XII.2018, inclusiv, și a dispus comunicarea acestei hotărâri judecătorești către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și către Ministerul Justiției, fiind emis Mandatul de arestare nr. 56/8.11.2018.

A reținut că persoana solicitată-condamnat a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere și a depus la dosar certificatele de naștere seria x nr. x, eliberat de Consiliul local al Sectorului VI, București, la data de 9. I.2012, privind pe C., la data de 28.03.2013, privind pe D., ambele în fotocopie, adeverința nr. x/4. XII.2018, privind pe C. și adeverința nr. y/4. XII.2018, privind pe D., ambele emise de Școala gimnazială nr. 161, București, în original, ecografia din data de 12.11.2018, efectuată de Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", față de E., în fotocopie, cartea de identitate seria x, nr. x, eliberată de S.P.C.L.E.P. Sector VI, București, la data de 12.10.2016, privind pe E., în fotocopie.

S-a dispus atașarea fișei Dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului VI, București, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 651/12. XII.2018, prin care persoanei solicitate-condamnat i-a fost aplicată pedeapsa amenzii, pentru comiterea, pe data de 06.02.2018, a infracțiunii de furt, sentință care, potrivit referatului întocmit de grefierul de ședință, a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 4. I.2019.

De asemenea, a solicitat autorităților judiciare germane să comunice dacă consimt ca persoana solicitată-condamnat să execute pedeapsa închisorii într-un penitenciar din România, iar, în caz afirmativ, să comunice sentința penală de condamnare, cu data și modalitatea rămânerii definitive, precum și perioada în care persoana solicitată-condamnat s-a aflat sub puterea măsurilor preventive, pentru a proceda la recunoașterea hotărârii judecătorești respective și punerea acesteia în executare.

A constatat că, prin adresa din data de 19.11.2018, comunicată prin fax la data de 21.11.2018, procurorul superior șef al Parchetului Darmstadt, Republica Federală Germania a solicitat ca, înainte de a decide asupra consimțământului, să i se comunice dacă executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România poate facilita resocializarea persoanei solicitate-condamnat, criteriile liberării condiționate, precum și penitenciarul în care aceasta urmează să execute pedeapsa închisorii, precum și faptul că s-au comunicat aceste informații, acordându-se două termene de judecată, timp în care persoana solicitată-condamnat se afla în stare de arest, în vederea predării, pentru a primi un răspuns, care nu a mai sosit.

A apreciat că sesizarea Ministerului Public de punere în executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate nu este întemeiată.

A reținut că, potrivit informațiilor conținute de Mandatul European de Arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoana solicitată s-a dispus, prin sentința penală din data de 28.06.2017 a Tribunalului din Offenbach am Main din Republica Federală Germania, din Dosarul nr. x, definitivă la data de 17.07.2017, condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din care a mai rămas de executat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea, pe datele de 15.06.2016, 02.07.2016, 04.07.2016 și 14.03.2017 a 4 infracțiuni de furt din magazine situate în orașul Offenbach am Main, Republica Federală Germania. Întrucât persoana solicitată-condamnat avea afaceri judiciare în curs de desfășurarea pe rolul instanțelor române și a solicitat să execute pedeapsa închisorii într-un penitenciar din România, instanța a încercat, fără succes, să procedeze, pe cale incidentală, la recunoașterea hotărârii judecătorești străine și, apoi, să o pună în executare, cu deducerea măsurilor de prevenție dispuse de către organele judiciare ale statului de condamnare și ale statului solicitat.

A constatat că autoritățile judiciare germane nu și-au mai exprimat un punct de vedere, deși a acordat două termene de judecată consecutive pentru acest motiv, în condițiile în care li s-au adus la cunoștință toate informațiile pe care le-au solicitat, precum și faptul că persoana solicitată-condamnat se află în stare de arest, în vederea predării, în așteptarea răspunsului acestora. În aceste condiții, a reținut lipsa reciprocității și intervenirea dezinteresului din partea autorităților judiciare germane.

A constatat că persoana solicitată-condamnat este cetățean român, cu domiciliul în România, unde întreține o relație consensuală cu o E., care are în întreținere doi minori, rezultați din relațiile anterioare ale acesteia, și care, în prezent, este, din nou, însărcinată. Totodată, a avut în vedere restul destul de redus al pedepsei închisorii care a mai rămas de executat în urma deducerii măsurilor de prevenție, precum și practica judiciară în materie, conform căreia, în cazul unor pedepse mici cu închisoarea, autoritățile judiciare germane obișnuiesc să nu mai preia persoana solicitată, deși autoritățile judiciare române au dispus predarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Având în vedere toate aceste elemente, a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 98 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 302/2004, ca motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, și anume mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată este cetățean român și refuză să execute pedeapsa închisorii în statul emitent.

A apreciat nefondată susținerea Ministerului Public, potrivit căreia, în situația în care statul solicitant nu consimte la recunoașterea, pe cale incidentală, de către statul solicitat, a hotărârii judecătorești de condamnare, finalitatea constă în punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate, considerând că o asemenea opinie înseamnă nu numai înlăturarea din legislația română a motivului facultativ de refuz pe care l-a avut în vedere în acest caz, dar și expedierea automată a propriilor cetățeni, chiar și în condițiile în care statul emitent manifestă un vădit dezinteres față de propria solicitare.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea contestației a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul refuzului de executare a mandatului european de arestare formulat de către autoritățile judiciare germane.

S-a apreciat că acest refuz nu este justificat în condițiile în care inculpatul a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune de furt comisă pe teritoriul României la data de 6 februarie 2018, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni de furt în Republica Federală Germania, elemente care conduc la concluzia că nu poate fi în mod corespunzător reintegrat.

Totodată, prin motivele de contestație formulate în scris, s-a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept:

"dacă motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) este opțional sau facultativ", precum și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele aspecte:

- Dacă art. 4 pct. 6 din Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI trebuie interpretat în sensul că obligă un stat membru solicitat să execute un mandat european de arestare în situația în care statul membru solicitant refuză să permită recunoașterea pe cale incidentală și executarea hotărârii de condamnare în statul solicitat, iar din materialul probator administrat în cauză rezultă că persoana solicitată nu poate fi în mod eficient reeducată și reintegrată pe teritoriul statului solicitat;

- Dacă Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI trebuie interpretată în sensul că permite unui stat solicitat să recunoască pe cale incidentală și să dispună executarea hotărârii de condamnare pronunțată în statul solicitant, chiar dacă autoritățile judiciare din statul membru solicitant refuză executare acestei condamnări, în condițiile în care există consimțământul persoanei solicitate la executarea acestei condamnări pe teritoriul statului solicitat;

- Dacă predarea persoanei solicitate către statul membru solicitant în vederea punerii în executare a unui mandat european de arestare ca urmare a unei condamnări definitive reprezintă un impediment la o cerere ulterioară a statului membru solicitat de recunoaștere și transfer a persoanei solicitate în vederea executării pedepsei pe teritoriul statului solicitat;

- Dacă decizia-cadru nr. 2002/584/JAI trebuie interpretată în sensul că, odată cu emiterea mandatului european de arestare, statul membru solicitant trebuie să aducă la cunoștința persoanei solicitate modalitatea concretă în care aceasta poate fi despăgubită pentru restrângerea de libertate dispusă în procedura mandatului european de arestare ca urmare a retragerii, anulării sau a respingerii unei cereri de punere în executare a unui mandat european de arestare de către un stat membru solicitat;

- Dacă decizia-cadru nr. 2002/584/JAI trebuie interpretată în sensul că statul membru solicitant care refuză să comunice statului membru solicitat informații necesare pentru soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare încalcă obligația de cooperare loială, obligație garantată de art. 4 alin. (3) din TUE.

A apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi formulată o trimitere preliminară, întrucât sunt supuse analizei reglementări naționale care pun în aplicare o prevedere din dreptul Uniunii Europene, iar soluția oferită de CJUE este utilă pentru soluționarea cauzei.

În ședința din data de 5 februarie 2019, procurorul a precizat că nu susține cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept enunțate mai sus, și nici pe cea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, apreciindu-le inadmisibile.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de faptul că procurorul nu mai susține cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare și a constatat inadmisibilitatea acestora, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din C. proc. civ. pen.. și de art. 267 din T.F.U.E.

Examinând contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial ai Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002".

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 01.10.2018 de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că intimatul-persoană solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa și că este îndeplinită condiția dublei incriminări, intimatul-persoană solicitată fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din care a mai rămas de executat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea, pe datele de 15.06.2016, 02.07.2016, 04.07.2016 și 14.03.2017, a patru infracțiuni de furt din magazine situate în orașul Offenbach am Main, Republica Federală Germania.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că instanța de fond a reținut aplicabil în cauză motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere faptul că intimatul-persoană solicitată este cetățean român, cu domiciliul în România, unde întreține o relație consensuală cu E., care are în întreținere doi minori, rezultați din relațiile anterioare ale acesteia, și care, în prezent, este, din nou, însărcinată, restul destul de redus al pedepsei închisorii care a mai rămas de executat în urma deducerii măsurilor de prevenție, practica judiciară în materie, conform căreia, în cazul unor pedepse mici cu închisoarea, autoritățile judiciare germane obișnuiesc să nu mai preia persoana solicitată, deși autoritățile judiciare române au dispus predarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum și faptul că autoritățile judiciare germane nu și-au mai exprimat un punct de vedere cu privire la recunoașterea hotărârii judecătorești, pe cale incidentală și executarea pedepsei închisorii de către intimatul-persoană solicitată A. în România, ceea ce relevă lipsa reciprocității și intervenirea dezinteresului din partea autorităților judiciare germane.

Înalta Curte constată că, în mod formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în sensul existenței refuzului persoanei solicitate cetățean român de a executa pedeapsa în Germania, însă circumstanțele reale ale cauzei nu justifică o soluție de refuz a executării mandatului european de arestare.

Preocuparea autorităților judiciare germane cu privire la posibilitățile reale de resocializare a persoanei solicitate în cazul executării pedepsei în România, la condițiile de liberare condiționată și la locul în care aceasta urmează să execute pedeapsa nu pot fi interpretare ca o lipsă a reciprocității și a unui dezinteres din partea statului solicitant. Dimpotrivă, Înalta Curte apreciază aceste întrebări au fost justificate în perspectiva preocupării autorităților germane de inserția socială a condamnatului și alegerea pentru executarea pedepsei a statului ce oferă condiții mai bune de executare a pedepsei, inclusiv sub aspectul duratei acesteia, în condițiile în care statul român a suferit numeroase condamnări la CEDO pentru condițiile de detenție, fapt de notorietate la nivelul Uniunii Europene.

Totodată, nu poate fi pus semnul egalității între reținerea autorităților germane în a-și exprima consimțământul cu privire la executarea restului de pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare în România și un vădit dezinteres al acestora față de propria solicitare, justificat, în opinia instanței de fond, de cuantumul redus al pedepsei rămas de executat, precum și de comportamentul autorităților germane în cazuri similare, în condițiile în care statul emitent nu și-a retras cererea inițială, documentele de la dosarul cauzei permit soluționarea acesteia, iar fiecare cerere are propria autonomie, ce exclude certitudinea manifestării unei conduite contrare manifestării de voință exprimate de statul emitent, de executare a mandatului european de arestare.

În plus, Înalta Curte consideră că circumstanțele personale ale intimatului-persoană solicitată A., respectiv faptul că familia acestuia locuiește în România, că, în prezent, întreține o relație consensuală cu E., care are în întreținere doi minori, rezultați din relațiile anterioare ale acesteia, și care este, din nou, însărcinată, nu pot prevala principiului recunoașterii și încrederii reciproce. Relația de concubinaj pe care intimatul-persoană solicitată o are în acest moment nu s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, pentru a o putea considera similară unei relații de căsătorie, copii minori de care acesta face vorbire nu sunt ai săi, ci provin dintr-o relație anterioară a concubinei sale, iar intimatul nu a precizat dacă copilul pe care îl așteaptă E. ar fi al său.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-persoană solicitată de a executa pedeapsa în Germania nu poate conduce la exonerarea acestuia de a executa pedeapsa cu închisoarea stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă pe care nu o contestă, doar pe motiv că autoritățile din statul de condamnare nu și-au dat acordul pentru executarea pedepsei în România, scopul pedepsei, reintegrarea socială a condamnatului, putând fi atins, în egală măsură, prin programele de inserție socială derulate pe timpul executării pedepsei cu închisoarea de ambele state.

În urmărirea acestei finalități, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, ulterior hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauze, intimatul-persoană solicitată a comis fapte de aceeași natură pe teritoriul statului național, pentru care a și fost condamnat definitiv.

În ceea ce privește solicitarea intimatului-persoană solicitată de a se revoca măsura arestării preventive luată în vederea predării sale autorităților germane sau de a fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte constată că scopul bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare poate fi atins doar prin arestarea persoanei solicitate în vederea predării, în condițiile în care predarea acesteia autorităților străine se poate face doar în stare de arest preventiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. civ. pen.., va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe persoana solicitată-condamnat A..

Va desființea sentința penală contestată și rejudecând:

În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală din data de 28.06.2017 a Tribunalului din Offenbach am Main din Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la data de 17.07.2017.

Va dispune menținerea arestării în vederea predării a persoanei solicitate-condamnate, dispusă prin încheierea din 08.11.2018 a Curții de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, de la 05.02.2019 până la data de 06.03.2019, inclusiv și predarea acesteia, în stare de arest, către autoritățile judiciare germane, în vederea executării pedepsei ce face obiectul prezentului mandat.

Va constată că persoana solicitată-condamnat a fost reținută, arestată provizoriu, în vederea predării și, apoi, arestată, în vederea predării, începând cu data de 28.10.2018 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și (6) din C. proc. civ. pen..,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe persoana solicitată-condamnat A..

Desființează sentința penală contestată și rejudecând:

În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și dispune punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 01.10.2018, emis de Parchetul Darmstadt - Filiala Offenbach, Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, față de persoană solicitată-condamnat A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală din data de 28.06.2017 a Tribunalului din Offenbach am Main din Republica Federală Germania, în Dosarul nr. x, rămasă definitivă la data de 17.07.2017.

Dispune menținerea arestării în vederea predării a persoanei solicitate-condamnate, dispusă prin încheierea din 08.11.2018 a Curții de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, de la 05.02.2019 până la data de 06.03.2019, inclusiv și predarea acesteia, în stare de arest, către autoritățile judiciare germane, în vederea executării pedepsei ce face obiectul prezentului mandat.

Constată că persoana solicitată-condamnat a fost reținută, arestată provizoriu, în vederea predării și, apoi, arestată, în vederea predării, începând cu data de 28.10.2018 la zi.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2019.