ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2721/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată la data de 18 iunie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 5458/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene la data de 14 iunie 2010 pe numele lui S.L.I. (fiul lui l. și al C.), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 81 C. pen.

italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 202/ F din 30 iunie 2010, în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004, modificată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene privind pe cetățeanul român S.L.I. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a dispus predarea persoanei solicitate S.L.I. (fiul lui l. și al C.) către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității precum și cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că față de persoana solicitată s-a luat măsura reținerii și arestării de la 18 iunie 2010 până la 17 iulie 2010, inclusiv și, totodată, a dispus ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta să se suporte din fondul M.J.L.C. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 14 iunie 2010 autoritățile judiciare italiene au emis pe numele persoanei solicitate S.L.I. un mandat de european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 110 par. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen.

și s-a solicitat a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea sa către autoritățile italiene. De asemenea, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că la dosarul cauzei s-au atașat, printre alte înscrisuri, și adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene tradus și în limba română, din cuprinsul acestuia din urmă rezultând că persoana solicitată este urmărită împreună cu alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și de trafic de persoane, fapte comise pe teritoriul statului italian în cursul anului 2008, în grup organizat.

S-a mai menționat de către prima instanță în considerente că persoana solicitată, fiind audiată la 18 iunie 2010, cu ocazia reținerii sale, a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor ce i s-au reținut în sarcină, că provine dintr-o familie organizată, că are o situație materială precară și că mai are și alte afaceri judiciare în România. Totodată, persoana solicitată a învederat primei instanțe ca în cazul în care va fi reținută și apoi predată autorităților italiene, să se dispună respectarea regulii specialității, așa cum a fost prevăzută de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 320/2004 modificată.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a mai constat că din certificatul de grefă emis de Tribunalul Giurgiu la data de 29 iunie 2010 a rezultat că pe rolul acelei instanțe se află în curs de soluționare apelul declarat de inculpatul S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 725 din 22 mai 2009 pronunțată de judecătoria Giurgiu, cauza având termen de judecată la 13 septembrie 2010. În motivarea hotărârii pronunțată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către alt stat membru, a unei persoane în scopul efectuării urmăririi penale, iar acest mandat se execută în baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Față de urgența cu care trebuie să se realizeze procedura în cazul punerii în executare a unui mandat european de arestare, prima instanță, având în vedere și toate împrejurările cauzei, inclusiv necesitatea asigurării executării mandatului european emis într-o cauză penală ce viza alți 25 inculpați, dar și împrejurarea că persoana solicitată S.L.I. este cercetată și dedusă judecății, în stare de libertate, într-o altă cauză, aflată pe rolul unei instanțe românești (Tribunalul Giurgiu), a constatat întemeiată sesizarea parchetului și a admis-o ca atare, reținând că faptele pentru care este urmărită în Italia persoana solicitată (cetățean român) au corespondent și în legislația română, respectiv în prevederile art. 323 C. pen.

și art. 189 C. pen. Prima instanță a mai reținut că, în speță, nu exista nici un motiv care să determine refuzul executării mandatului european de arestare, nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 88 din legea specială mai sus - menționată, dispunând, totodată, punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.L.I. Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a conchis constatând că, în speță, au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 89, art. 90 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată și, în baza art. 6 din legea anterior menționată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui S.L.I.

de către autoritățile judiciare italiene, stabilind ca predarea să se facă cu respectarea principiului specialității prevăzut de art. 100 din aceeași lege și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a constatat că față de persoana solicitată s-a dispus reținerea, conform ordonanței de reținere nr. 37 din 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, respectiv arestarea începând cu 18 iunie 2010 și până la 17 iulie 2010, în baza mandatului de arestare din aceeași dată, emis de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii. Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 5458/2/2010, fixându-se prim termen la 14 iulie 2010, când, în esență, atât reprezentantul parchetului, cât și recurentul persoană solicitată, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, și-au susținut motivele de recurs arătând că, în speță, se impune, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, casarea hotărârii penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât Curtea de Apel București trebuia să aibă în vedere, fie amânarea predării până la soluționarea cauzei aflată pe rolul instanței naționale (Tribunalul Giurgiu) fie eventualitatea unei predări temporare, în sensul prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, pentru a nu împiedica autoritățile judiciare italiene să soluționeze propria cauză. Suplimentar, recurentul persoană solicitată, în ultimul cuvânt, a susținut că faptele pentru care este cercetat și dedus judecății în cauza ce se află pe rolul Tribunalului Giurgiu sunt aceleași cu cele pentru care autoritățile judiciare italiene au formulat cererea de predare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente: În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost investită, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu cererea autorităților judiciare italiene în vederea punerii în executare a unui mandat european de arestare cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel, prima instanță a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

Astfel s-a reținut că mandatul european de arestare a fost emis pe numele cetățeanului român S.L.I. la data de 14 iunie 2010, de către Judecătorul pentru Investigații Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, pe teritoriul Italiei în cursul anului 2008, în grup organizat, fapte prevăzute de art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 110 parag. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen.

Persoana solicitată a fost reținută 24 ore prin ordonanța nr. 37 din 18 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1180/11-5/2010 și apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, în aceeași zi, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, emițând mandatul de arestare pe numele persoanei solicitate S.L.I. Se mai constată că la 18 iunie 2010, cu ocazia audierii, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene, că nu renunță la regula specialității și că este condamnat deja în primă instanță de către Judecătoria Giurgiu la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru furt calificat, hotărâre pe care a atacat-o cu apel (fila 2 dosar primă instanță).

În speță, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată atât de autoritățile judiciare italiene, care au emis pe numele său mandat european de arestare la 14 iunie 2010, dar și de autoritățile judiciare române, într-o cauză penală aflat în apel pe rolul Tribunalului Giurgiu. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă, iar atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei or, din analiza textului legal anterior menționat, se deduce logic că autoritatea judiciară de executare română va aprecia dacă este sau nu cazul să dispună amânarea predării persoanei solicitate fie până la finalizarea judecății în cauza aflată pe rolul instanțelor naționale sau până la executarea pedepsei, nefiind deci o dispoziție legală imperativă, ci lăsând la latitudinea instanței aprecierea oportunității amânării predării.

În speța suspusă analizei Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat corect că, raportat la complexitatea cauzei și la gravitatea faptelor ce se aflau în instrumentarea autorităților judiciare italiene (în cuprinsul mandatului european de arestare făcându-se referire la un grup infracțional organizat constituit din cel puțin 25 de persoane, parte dintre acestea cetățeni români), nu erau incidente dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, modificată și nu se impunea amânarea predării persoanei solicitate cetățean român sau predarea temporară a persoanei urmărite, cu atât mai mult cu cât solicitarea de predare s-a realizat la 14 iunie 2010, (fiind formulată de către Judecătorul pentru Investigații Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano), iar cauza penală națională care avea drept obiect apelul declarat de inculpatul S.L.I.

împotriva sentinței penale nr. 725 pronunțată la 22 mai 2009 de Judecătoria Giurgiu, avea următorul termen la 13 septembrie 2010, neexistând, așadar, certitudinea că s-ar fi finalizat cercetarea judecătorească la acel termen și s-a fi soluționat dosarul. De altfel, în respectiva cauză, inculpatul S.L.I. putea și avea dreptul să exercite și calea de atac a recursului, astfel încât data soluționării definitive si irevocabile a cauzei era incertă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a menționat că predarea se face cu respectarea principiului specialității, precum și cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persona solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă. Nu există însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte. În aceste condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată . Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, stabilind, totodată ca, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.