ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2721/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2721/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sesizarea înregistrată la data de 18 iunie 2010 pe rolul Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.

5458/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în

baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, modificată și completată, desfășurarea

procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare italiene la data de 14 iunie 2010 pe numele lui S.L.I. (fiul

lui l. și al C.), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și art. 81 C. pen. italian, art.

3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 202/ F din 30

iunie 2010, în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004, modificată, a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea

în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare

italiene privind pe cetățeanul român S.L.I.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a dispus

predarea persoanei solicitate S.L.I. (fiul lui l. și al C.) către autoritățile

judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității precum și cu condiția

ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă

privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România

pentru executarea pedepsei.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că față

de persoana solicitată s-a luat măsura reținerii și arestării de la 18 iunie

2010 până la 17 iulie 2010, inclusiv și, totodată, a dispus ca suma de 320 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta să se suporte

din fondul M.J.L.C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

la data de 14 iunie 2010 autoritățile judiciare italiene au emis pe numele

persoanei solicitate S.L.I. un mandat de european de arestare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 416 alin. (2), art. 416 alin.

(5) și art. 110 par. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr.

75/58/600 bis C. pen. și s-a solicitat a se dispune cu privire la luarea

măsurii arestării persoanei solicitate și predarea sa către autoritățile

italiene.

De asemenea, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că la dosarul

cauzei s-au atașat, printre alte înscrisuri, și adresa Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, mandatul european de arestare emis de autoritățile

judiciare italiene tradus și în limba română, din cuprinsul acestuia din urmă

rezultând că persoana solicitată este urmărită împreună cu alți inculpați

pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni și de trafic de persoane, fapte comise pe teritoriul statului

italian în cursul anului 2008, în grup organizat.

S-a mai menționat de către prima instanță în

considerente că persoana solicitată, fiind audiată la 18 iunie 2010, cu ocazia

reținerii sale, a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților

judiciare italiene, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor ce i

s-au reținut în sarcină, că provine dintr-o familie organizată, că are o situație

materială precară și că mai are și alte afaceri judiciare în România.

Totodată, persoana solicitată a învederat primei

instanțe ca în cazul în care va fi reținută și apoi predată autorităților

italiene, să se dispună respectarea regulii specialității, așa cum a fost

prevăzută de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 320/2004 modificată.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a mai constat că din certificatul de

grefă emis de Tribunalul Giurgiu la data de 29 iunie 2010 a rezultat că pe

rolul acelei instanțe se află în curs de soluționare apelul declarat de

inculpatul S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 725 din 22 mai 2009 pronunțată

de judecătoria Giurgiu, cauza având termen de judecată la 13 septembrie 2010.

În motivarea hotărârii pronunțată, prima instanță a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 302/2004, modificată,

mandatul european de arestare este o decizie judiciară, prin care o autoritate

judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea

și predarea de către alt stat membru, a unei persoane în scopul efectuării

urmăririi penale, iar acest mandat se execută în baza principiului

recunoașterii și încrederii reciproce.

Față de urgența cu care trebuie să se realizeze

procedura în cazul punerii în executare a unui mandat european de arestare,

prima instanță, având în vedere și toate împrejurările cauzei, inclusiv

necesitatea asigurării executării mandatului european emis într-o cauză penală

ce viza alți 25 inculpați, dar și împrejurarea că persoana solicitată S.L.I. este

cercetată și dedusă judecății, în stare de libertate, într-o altă cauză, aflată

pe rolul unei instanțe românești (Tribunalul Giurgiu), a constatat întemeiată

sesizarea parchetului și a admis-o ca atare, reținând că faptele pentru care

este urmărită în Italia persoana solicitată (cetățean român) au corespondent și

în legislația română, respectiv în prevederile art. 323 C. pen. și art. 189 C.

pen.

Prima instanță a mai reținut că, în speță, nu exista

nici un motiv care să determine refuzul executării mandatului european de

arestare, nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 88 din

legea specială mai sus - menționată, dispunând, totodată, punerea în executare

a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.L.I.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a conchis constatând că, în speță, au

fost întrunite condițiile prevăzute de art. 89, art. 90 și urm. din Legea nr. 302/2004

modificată și, în baza art. 6 din legea anterior menționată, a dispus punerea

în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui S.L.I. de

către autoritățile judiciare italiene, stabilind ca predarea să se facă cu

respectarea principiului specialității prevăzut de art. 100 din aceeași lege și

cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o

pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România

pentru executarea pedepsei.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a constatat că

față de persoana solicitată s-a dispus reținerea, conform ordonanței de

reținere nr. 37 din 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și, respectiv arestarea începând cu 18 iunie 2010 și până la 17 iulie

2010, în baza mandatului de arestare din aceeași dată, emis de Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal,

au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și

persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru

motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 5458/2/2010, fixându-se prim termen la 14

iulie 2010, când, în esență, atât reprezentantul parchetului, cât și recurentul

persoană solicitată, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, și-au susținut

motivele de recurs arătând că, în speță, se impune, potrivit dispozițiilor art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursurilor astfel

cum au fost formulate, casarea hotărârii penale atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât Curtea de Apel București trebuia

să aibă în vedere, fie amânarea predării până la soluționarea cauzei aflată pe

rolul instanței naționale (Tribunalul Giurgiu) fie eventualitatea unei predări

temporare, în sensul prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

modificată, pentru a nu împiedica autoritățile judiciare italiene să

soluționeze propria cauză.

Suplimentar, recurentul persoană solicitată, în

ultimul cuvânt, a susținut că faptele pentru care este cercetat și dedus

judecății în cauza ce se află pe rolul Tribunalului Giurgiu sunt aceleași cu

cele pentru care autoritățile judiciare italiene au formulat cererea de

predare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art.

385 alin. (3) C. proc. pen., constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 89 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost investită, prin intermediul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu cererea autorităților

judiciare italiene în vederea punerii în executare a unui mandat european de

arestare cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat

apoi la verificarea conținutului său și, astfel, prima instanță a constatat că

acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din

Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

Astfel s-a reținut că mandatul european de arestare a

fost emis pe numele cetățeanului român S.L.I. la data de 14 iunie 2010, de

către Judecătorul pentru Investigații Preliminare de pe lângă Tribunalul din

Milano, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și asociere în

vederea săvârșirii de infracțiuni, pe teritoriul Italiei în cursul anului 2008,

în grup organizat, fapte prevăzute de art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) și

art. 110 parag. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600

bis C. pen.

Persoana solicitată a fost reținută 24 ore prin

ordonanța nr. 37 din 18 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 1180/11-5/2010 și apoi prezentată în fața instanței,

care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, modificată, în aceeași zi, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, emițând mandatul de arestare pe

numele persoanei solicitate S.L.I.

Se mai constată că la 18 iunie 2010, cu ocazia

audierii, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a

declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene, că nu

renunță la regula specialității și că este condamnat deja în primă instanță de

către Judecătoria Giurgiu la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru furt

calificat, hotărâre pe care a atacat-o cu apel (fila 2 dosar primă instanță).

În speță, Înalta Curte constată că, într-adevăr

persoana solicitată este cercetată atât de autoritățile judiciare italiene,

care au emis pe numele său mandat european de arestare la 14 iunie 2010, dar și

de autoritățile judiciare române, într-o cauză penală aflat în apel pe rolul

Tribunalului Giurgiu.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 90

alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008,

dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară

emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă,

iar atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea

unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul

procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin

încheiere motivată.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr.

222/2008, dacă persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de

autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează

mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar

dacă a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea

judecății sau până la executarea pedepsei or, din analiza textului legal

anterior menționat, se deduce logic că autoritatea judiciară de executare

română va aprecia dacă este sau nu cazul să dispună amânarea predării persoanei

solicitate fie până la finalizarea judecății în cauza aflată pe rolul

instanțelor naționale sau până la executarea pedepsei, nefiind deci o dispoziție

legală imperativă, ci lăsând la latitudinea instanței aprecierea oportunității

amânării predării.

În speța suspusă analizei Înalta Curte constată că

prima instanță a apreciat corect că, raportat la complexitatea cauzei și la

gravitatea faptelor ce se aflau în instrumentarea autorităților judiciare

italiene (în cuprinsul mandatului european de arestare făcându-se referire la

un grup infracțional organizat constituit din cel puțin 25 de persoane, parte

dintre acestea cetățeni români), nu erau incidente dispozițiile art. 97 din

Legea nr. 302/2004, modificată și nu se impunea amânarea predării persoanei

solicitate cetățean român sau predarea temporară a persoanei urmărite, cu atât

mai mult cu cât solicitarea de predare s-a realizat la 14 iunie 2010, (fiind

formulată de către Judecătorul pentru Investigații Preliminare de pe lângă

Tribunalul din Milano), iar cauza penală națională care avea drept obiect

apelul declarat de inculpatul S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 725

pronunțată la 22 mai 2009 de Judecătoria Giurgiu, avea următorul termen la 13

septembrie 2010, neexistând, așadar, certitudinea că s-ar fi finalizat

cercetarea judecătorească la acel termen și s-a fi soluționat dosarul.

De altfel, în respectiva cauză, inculpatul S.L.I. putea

și avea dreptul să exercite și calea de atac a recursului, astfel încât data

soluționării definitive si irevocabile a cauzei era incertă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de

fond, a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire

a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către

autoritățile judiciare din Italia, asigurându-se astfel, condiții mai bune

pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu

atât mai mult cu cât s-a menționat că predarea se face cu respectarea

principiului specialității, precum și cu condiția ca în cazul în care se va

pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persona

solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în

necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage

justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul

de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru

instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că mandatul

european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii

reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI

din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr.

Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002.

Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 parag.

1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de

libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost

arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște

dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis

o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o definiție a noțiunii de motive

verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi

examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în

parte.

În aceste condiții, existând un mandat european de

arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor art. 89

și următoarele din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri

privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, modificată .

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana

solicitată S.L.I. împotriva sentinței penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, stabilind, totodată ca, suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, să se

plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată S.L.I.

împotriva sentinței penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, se va plăti din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.