ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1430/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 101/ F din 01 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis sesizarea autorităților spaniole în sensul că s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 27 iunie 2005 de Tribunalul Național, secția a II-a penală din Madrid, Spania, în Dosarul 23/2005 privind pe cetățeanul român G.V.I.; totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate G.V.I. (fiul lui Ș. și A.) în vederea predării către autoritățile spaniole, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, ce va fi emis conform art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008.

S-a mai dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile spaniole, cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore, de la 08 martie 2010, ora 11,30 până la 09 martie 2010, ora 11,30. Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut că prin adresa din 8 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu disp. art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de către Judecătoria Madrid, secția a II-a penală, (în altă traducere Tribunalul Național, secția a II a penală din Madrid, Spania) față de numitul G.V.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor de contrafacere continuată de cârduri de credit, escrocherie și falsificare de documente oficiale. În cuprinsul sesizării, s-a arătat că autoritățile spaniole au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 27 iunie 2005, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrafacere continuată de cârduri de credit, escrocherie și falsificare de documente oficiale, iar în data de 8 martie 2010, ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol, s-a luat de către procuror măsura reținerii persoanei solicitate pe o durată de 24 ore (până la 09 martie 2010, ora 11,30).

În procedura în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de Organizația Internațională a Poliției Criminale - INTERPOL, procedură prevăzută de art. 88 3 și art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, a fost atașată lucrarea înregistrată sub nr. 2682/ll-5/2010 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține semnalarea în sistem informatic transmisă prin fax de Biroul Interpol Madrid/Spania în limbile spaniolă și engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de înștiințare despre măsura reținerii a persoanei indicată de numitul G.V.I., procesul-verbal de depistare a acestuia.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate, pe o perioadă de 5 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare. Instanța de fond, având în vedere că de la momentul la care se pretinde că s-au comis faptele au trecut aproape 8 ani, reținând și atitudinea manifestată de persoana solicitată cu ocazia depistării de către organele de poliție, în sensul că nu s-a opus prezentării în fața procurorului, dar și faptul că ulterior a respectat obligațiile impuse de instanță și s-a prezentat la termenele acordate, a apreciat că pentru continuarea procedurii de soluționare a sesizării referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare nu este necesară arestarea persoanei solicitate, fiind suficientă luarea față de aceasta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, ce oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a acestei proceduri.

Drept urmare, prin încheierea din 08 martie 2010, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a luat față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv orașul București pe o durată de 5 zile, de la 09 martie 2010 până la 13 martie 2010, inclusiv. Ulterior, în conformitate cu art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, a fost depusă la dosar copia mandatului european de arestare emis de Tribunalul Național, secția a II-a penală din Madrid, Spania, precum și traducerea în limba română a mandatului. S-a constatat că mandatul a fost emis de autoritățile judiciare spaniole la data de 27 iunie 2005, pe numele lui G.I.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare de carduri de credit prev. de art. 387 în raport cu art. 386 C. pen.

spaniol, de înșelăciune prev. de art. 248 și 249 C. pen. spaniol și de falsificare de acte oficiale prev. de art. 390 alin. (1) și (2) și art. 74 C. pen. spaniol, pedepsite cu închisoarea de maxim 4 ani și 6 luni închisoare. În fapt, s-a reținut că, la data de 24 mai 2002, la ora 10,20, magazinul E., situat în Bulevardul G.M. din Alicante, a fost supravegheat de poliție în cazul în care va sosi cineva să ridice un aparat de aer condiționat. Persoana solicitată G.I.V. și o altă persoană au fost identificați la ușa magazinului când erau pe punctul de a ridica aparatul de aer condiționat care fusese achiziționat de M. din acel magazin. M.C.S. avea asupra sa chitanța originală în care se specifica cardul de credit din data de 21 mai 2002, precum și avizul de însoțire a mărfii aferent aparatului de aer condiționat care a fost achiziționat din magazinul E. situat în bulevardul G.M.

Potrivit disp. art. 90 alin. (3) din Legea 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 91, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare, iar persoana solicitată a declarat că nu consimte la predare, așa încât s-a procedat la audierea acesteia. În apărare, persoana solicitată a solicitat, iar Curtea a încuviințat, solicitarea unor relații de la autoritățile judiciare spaniole privind descrierea activității infracționale ce i se impută, eventualitatea pronunțării între timp a unei hotărâri de condamnare împotriva sa și eventualitatea împlinirii termenului de prescripție, în raport de termenul comunicat pe procedura semnalării.

De asemenea, persoana solicitată a depus la dosar o serie de înscrisuri în circumstanțiere (caracterizări, copia contractului de muncă etc.). Prin încheierea de ședință din data de 12 martie 2010, instanța a dispus prelungirea cu 25 de zile a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de persoana solicitată, în vederea obținerii relațiilor solicitate. La termenul din 1 aprilie 2010, au fost depuse la dosar, traduse în limba română, relațiile solicitate autorităților judiciare spaniole. în raport de aceste relații, persoana solicitată a apreciat că nu s-a răspuns în întregime solicitărilor instanței, cu referire la intervenirea prescripției în raport de legislația spaniolă.

Instanța de fond a apreciat însă că nu mai este necesar să se insiste în vederea obținerii acestor informații, câtă vreme aspectele învederate nu se circumscriu vreunuia dintre cazurile obligatorii sau opționale de refuz la executare prev. de art. 88 din Legea 302/2004 (cum, de altfel, însuși apărătorul persoanei solicitate a admis). Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că împlinirea termenului de prescripție nu este suficientă pentru a se constata incidența acestei cauze ce înlătură răspunderea penală, fiind necesară, în plus, și o verificare a măsurii în care au intervenit sau nu cauze de suspendare a cursului prescripției sau de întrerupere a acestuia, verificare ce excede, în mod evident, competențelor limitate ale instanțelor române.

Cât privește descrierea activității infracționale imputate persoanei solicitate, s-a considerat de către instanță că relațiile primite corespund exigențelor art. 79 alin. (1) lit. e) din Legea 302/2004. Astfel, în aceste relații se arată că persoana solicitată a fost reținută alături de C.S. în jurul orelor 10,20 ale zilei de 24 mai 2002, după ce a fost supravegheat de poliție, în magazinul E. din Alicante, când se pregătea să ridice aparatul de aer condiționat achiziționat de M.M. din magazinul indicat situat în strada G.M., C.S. având asupra sa chitanța de plată cu cartea de credit falsă, ca și bonul de casă al cumpărăturii efectuate. Apărătorul persoanei solicitate a mai învederat instanței că în relațiile primite nu se mai face vorbire de infracțiunea de înșelăciune prezentă în mandatul european de arestare, ci doar de celelalte două infracțiuni, de complicitate la falsificarea de cărți de credit în formă continuată și la fals în înscrisuri oficiale.

Instanța de fond a constatat însă că niciunde în relațiile primite nu se specifică expres faptul că s-a renunțat la incriminarea persoanei solicitate pentru infracțiunea de înșelăciune ce se regăsește în mandatul european de arestare, dar, chiar și în această ipoteză, câtă vreme există și alte infracțiuni ce i se impută acesteia, nu există motiv pentru respingerea sesizării. În legătură cu infracțiunile imputate persoanei solicitate, instanța de fond a constatat că toate dau loc la predare în condițiile art. 85 alin. (1) din legea nr. 302/2004. Din relațiile primite a mai rezultat și că împotriva persoanei solicitate nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, procedurile judiciare fiind încă în curs de desfășurare.

Cât privește eventuale cazuri de refuz la predare, prima instanță a reținut că persoana solicitată, prin apărător, a invocat două motive facultative, respectiv art. 88 alin. (2) lit. c) 1 și art. 88 alin. (2) lit. g) din legea specială. Analizând dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. c) 1 din legea 302/2004, prima instanță a constatat că ele se referă doar la situația în care „mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent". Prin urmare, câtă vreme în cauză mandatul european de executare nu a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, acest motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare nu poate fi reținut.

Cât privește dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. q) din legea 302/2004, acestea vizează ipoteza în care „conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române". În speță, prima instanță a reținut că infracțiunile de fals în înscrisuri oficiale și de înșelăciune se regăsesc ca atare și în C. pen. român, fiind încriminate de dispozițiile art. 288 și respectiv 215. Cât privește infracțiunea de falsificare de mijloace de plată electronice (cârduri de credit), care în prezent este incriminată de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, la momentul comiterii presupuselor fapte (mai 2002) întrunea elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 282 C. pen.

român (falsificare de monede sau alte valori), ambele dispoziții legale menționate prevăzând însă limite identice de pedepse, cuprinse între 3 și 12 ani închisoare. Prin urmare, în raport de aceste limite de pedeapsă, este evident că nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale reglementat de art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. român cel puțin pentru una dintre faptele imputate, în acest context fiind lipsită de relevanță intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale ori eventuala înlăturare a infracțiunii de înșelăciune dintre acuzațiile aduse persoanei solicitate. Așadar, nici acest motiv opțional de refuz la executare nu este întemeiat.

Pe de altă parte, prima instanță nu a constatat existența vreunuia din celelalte motive de refuz prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, reținând totodată că nu s-au ridicat obiecții privind identitatea. Față de aceste motive, prima instanță a apreciat îndeplinite toate condițiile legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, așa încât, în temeiul art. 94 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, a admis sesizarea autorităților spaniole și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Național - secția a II-a penală din Madrid, Spania. Conform art. 90 alin. (11) din Legea 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus arestarea persoanei solicitate G.I.V.

în vederea predării către autoritățile spaniole, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare. A mai dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile spaniole, cu condiția respectării regulii specialității, precum și, în conformitate cu art. 87 alin. (2) din aceeași lege, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. 2. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs persoana solicitată G.V.I. arătând că nu și-a dat consimțământul la predare, situație în care devin incidente dispozițiile alin. (3) ale art. 88 din Legea nr. 302/2004.

A mai susținut că acest motiv opțional de refuz la executare este incident și în prezenta cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar de către autoritățile judiciare spaniole rezultă că acestea au înțeles să renunțe la acuzația de complicitate la înșelăciune, astfel încât, pentru cele două infracțiuni rămase s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației române. Totodată, a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 79 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu s-a precizat exact care este activitatea infracțională imputată persoanei solicitate, iar din datele înaintate de autoritățile judiciare spaniole pe procedura semnalării rezultă că s-a împlinit termenul de prescripție potrivit legii spaniole, împrejurare care deși nu se circumscrie vreunuia dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la executare, justifică totuși respingerea sesizării.

Examinând recursul declarat de persoana solicitată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, fără a relua considerentele pe baza cărora prima instanță a reținut în mod justificat că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte constată, în baza propriului examen, că acesta cuprinde informațiile cerute de art. 79 din Legea nr. 302/2004, modificată; că nu sunt incidente motivele facultative de refuz la predare, prev. de art. 88 alin. (2) lit. c) 1 și art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004, modificată - pentru considerentele arătate pe larg în hotărârea fondului; că nu sunt indicii că autoritatea solicitantă a renunțat la încriminarea persoanei solicitate pentru infracțiunea de înșelăciune și, oricum, în sarcina sa mai sunt reținute alte două infracțiuni pentru care legea română prevede pedepse cu închisoarea în raport de care nu se poate considera că a intervenit prescripția răspunderii penale, precum și că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, în condițiile art. 85 alin. (1) din lege.

Ca atare, constatând criticile formulate de recurenta - persoană solicitată ca neîntemeiate, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat, urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - persoană solicitată să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.V.I. împotriva sentinței penale nr. 101/ F din 01 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2161/2/2010 (576/2010). Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.