ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3922/2010

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 349 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosar nr. 10477/2/2010 (2880/2010), în temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 octombrie 2010 de Tribunalul Local Hagen Germania în Dosarul nr. 660ar250/2010, privind pe persoana solicitată N.I. (fiul lui A. și A.) și predarea acesteia, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în data de 29 octombrie 2010 între orele 15,30 - 2,30 și 30 octombrie 2010, conform ordonanței de reținere nr. 67 din 29 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-au reținut, în esență, următoarele: La data de 29 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, solicitând arestarea, pe o perioadă de 5 zile, a persoanei solicitate N.I. conform dispozițiilor art. 88 1 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

S-a arătat în cuprinsul adresei că, împotriva persoanei solicitate, a fost emis, la data de 18 octombrie 2010, un mandat european de arestare de către Tribunalul Local Hagen, iar după depistarea și identificarea persoanei, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus reținerea acesteia pe 24 de ore, de la data de 29 octombrie 2010 ora 15,30 până la data de 30 octombrie 2010 ora 15,30, solicitându-se, totodată, Biroului Național Interpol să ceară mandatul european de arestare în termen de 48 de ore, respectiv traducerea acestuia în limba română, pentru a fi înaintat Curții. S-a atașat semnalarea Interpol (și traducerea în limba română) privind existența mandatului european de arestare și solicitarea autorităților germane de punere în executare a acestuia.

Instanța a ascultat persoana solicitată care a precizat că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni în Germania, țară în care s-a deplasat o singură dată în anul 2008 în vederea achiziționării unui autoturism, fără însă a încălca vreo normă. Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010, Curtea a dispus în conf.cu art. 90 alin. (2) din Legea 302/2004 măsura obligării persoanei solicitate N.I. de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 29 octombrie 2010 până la 2 noiembrie 2010, fixând totodată un termen de patru zile, respectiv până la 1 noiembrie 2010, pentru ca procurorul să prezinte mandatul european de arestare însoțit de traducerea în limba română.

Prin aceeași încheiere, Curtea a dispus obligațiile ce îi reveneau persoanei solicitate pe durata măsurii restrictive de drepturi, precum și punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea ordonanței de reținere nr. 67 din 29 octombrie 2010 a Parchetului, de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar prin Decizia nr. 3846 din 30 octombrie 2010 pronunțată în cauza nr. 8892/1/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondat recursul. Mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane a fost prezentat acestei instanțe la data de 1 noiembrie 2010 ora 15,30.

În conformitate cu disp. art. 90 din lege, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, acesta exprimându-și refuzul de a fi predată către autoritățile germane, Curtea aducând la cunoștința sa conținutul mandatului european de arestare, natura juridică a infracțiunilor reținute în sarcină acestuia, încadrarea juridică a faptelor, precum și regula specialității, persoana solicitată arătând că înțelege să se prevaleze de aceasta, în măsura în care va fi predată. Examinând actele dosarului, conținutul mandatului european de arestare, Curtea a constatat că în prezenta cauză nu există nici un impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, nefiind incident vreun motiv de refuz de executare, obligatoriu sau facultativ.

Astfel, s-a constatat că împotriva persoanei solicitate N.I., Tribunalul Local Hagen a emis mandatul de arestare preventivă în Dosarul nr. 660ar250/10, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt organizat prevăzute de art. 242, 243, 244a, 22, 23, 52 C. pen. german C. pen. german, constând în aceea că, la data de 14/15 ianuarie 2003, persoana în cauză, complicele său M.M. și însoțitorii lor au pătruns în clădirea unei firme situată în Iserlohn prin acoperișul acesteia, au căutat prin birouri fără succes, părăsind ulterior clădirea. La data de 16/17 ianuarie 2003, persoana în cauză și, printre altele,complicele său M. au forțat și au intrat prin efracție prin fereastra unui birou de la etajul al treilea al firmei din Werdohlk.

Odată ajunși înăuntru, au încercat în zadar să deschidă ușa seifului cu ajutorul, unui levier. Au sustras 10 telefoane mobile, 2 aparate de fotografiat, 3 laptop-uri, un set de tacâmuri și aproximativ 400 euro în numerar. Persoana în cauză și complicii săi s-au întors în clădire având asupra lor un polizor unghiular. Au pătruns în clădire tot prin fereastra de la etajul al treilea. Au folosit polizorul unghiular pentru a deschide seiful din birou din care persoana în cauză și complicii săi au sustras suma de 5.006,17 euro. La data de 10/11 februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au pătruns în clădirea firmei din Iserlohn printr-o fereastră pe care au deschis-o cu ajutorul unui levier.

Au sustras 120 I de motorină, 2 aparate de cafea, 1 radio auto și 1 telefon mobil. La data de 10/11 februarie 2003 persoana în cauză și complicele său au pătruns într-o clădire de birouri din Iserlohn prin atelier și printr-o fereastră pe care au deschis-o cu ajutorul unui levier. Odată ajunși înăuntru, au deschis seiful cu ajutorul unei chei de seif și, ulterior, au părăsit clădirea firmei insolvabile deoarece nu au găsit nimic. La data de 20 februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au forțat fereastra cu bare de pe acoperișul atelierului unei fabrici din Iserlohn. Au folosit un polizor unghiular, pe care îl aveau asupra lor, pentru a deschide 80 de dulapuri, un aparat de băuturi și seiful.

Au sustras aproximativ 15.000 euro în numerar. La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză a pătruns în clădirea firmei din Werdohl, unde au căutat în diverse dulapuri și containere și au sustras câteva telefoane mobile și laptop-uri. La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză și complicii săi au folosit o rangă pentru a pătrunde în clădirea depoului din Werdohl unde au căutat în diverse dulapuri și containere iar din departamentul de electronice au sustras radiouri, telefoane mobile, laptop. La data de 6/7 noiembrie 2008, persoana în cauză și complicii săi au pătruns prin efracție în clădirea firmei din Finnentrop, au forțat ușa unde se afla serverul și au sustras laptop-uri, telefoane mobile, stick-uri memorie usb și numerar.

S-a reținut că faptele sunt prevăzute în codul penal german, vizează tentativă de furt comun și furt grav în bandă, iar după modul cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare prezintă corespondent și în legislația penală română, respectiv art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. Împotriva sentinței penale sus-menționate, persoana solicitată a declarat recurs. Recursul nu este fondat. Din examinarea conținutului faptelor descrise în mandatul european de arestare, în raport de motivele de refuz ale executării acestuia, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, se constată că, într-adevăr, în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.

Astfel, se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate N.I. au corespondent în legislația română în dispozițiile art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. și totodată nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform art. 88 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv obligatoriu și, respectiv, facultativ de refuz al executării. În ce privește susținerea apărării, în sensul că mandatul european de arestare nu conține toate informațiile prevăzute de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 302/2004, se constată că nu este întemeiată.

Din examinarea conținutului mandatului aflat la filele 1-9 și, respectiv, tradus în limba română, la filele 9-15, rezultă că acesta cuprinde toate informațiile necesare prevăzute de legea specială, iar verificarea și administrarea unor probe cu privire la unele din mențiunile existente în mandatul european de arestare nu se poate efectua, întrucât acestea sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei, care nu intră în competența instanței sesizate cu punerea în executare a unui mandat european de arestare. Având în vedere și celelalte argumente, prezentate de Curtea de Apel București, în considerentele sentinței, se constată că recursul este nefondat și, în consecință, el va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului persoană solicitată N.I.

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată N.I. împotriva sentinței penale nr. 349 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosar nr. 10477/2/2010 (2880/2010). Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2010.