ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3922/2010

Asupra

recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 349 din

1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosar nr. 10477/2/2010 (2880/2010), în temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 222/2008, s-a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 18 octombrie 2010 de Tribunalul

Local Hagen Germania în Dosarul nr. 660ar250/2010, privind pe persoana

solicitată N.I. (fiul lui A. și A.) și predarea acesteia, cu respectarea

regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o

pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România

pentru executarea pedepsei.

S-a dispus

arestarea persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data

încarcerării.

S-a constatat

că persoana solicitată a fost reținută în data de 29 octombrie 2010 între orele

15,30 - 2,30 și 30 octombrie 2010, conform ordonanței de reținere nr. 67 din 29

octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

La data de 29

octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat

această instanță, solicitând arestarea, pe o perioadă de 5 zile, a persoanei

solicitate N.I. conform dispozițiilor art. 88

1

și art. 90 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

S-a arătat în

cuprinsul adresei că, împotriva persoanei solicitate, a fost emis, la data de

18 octombrie 2010, un mandat european de arestare de către Tribunalul Local

Hagen, iar după depistarea și identificarea persoanei, procurorul de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus reținerea acesteia pe

24 de ore, de la data de 29 octombrie 2010 ora 15,30 până la data de 30

octombrie 2010 ora 15,30, solicitându-se, totodată, Biroului Național Interpol

să ceară mandatul european de arestare în termen de 48 de ore, respectiv

traducerea acestuia în limba română, pentru a fi înaintat Curții.

S-a atașat

semnalarea Interpol (și traducerea în limba română) privind existența

mandatului european de arestare și solicitarea autorităților germane de punere

în executare a acestuia.

Instanța a

ascultat persoana solicitată care a precizat că nu se face vinovată de

săvârșirea vreunei infracțiuni în Germania, țară în care s-a deplasat o singură

dată în anul 2008 în vederea achiziționării unui autoturism, fără însă a

încălca vreo normă.

Prin

încheierea din data de 29 octombrie 2010, Curtea a dispus în conf.cu art. 90 alin.

(2) din Legea 302/2004 măsura obligării persoanei solicitate N.I. de a nu

părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 29

octombrie 2010 până la 2 noiembrie 2010, fixând totodată un termen de patru

zile, respectiv până la 1 noiembrie 2010, pentru ca procurorul să prezinte

mandatul european de arestare însoțit de traducerea în limba română.

Prin aceeași

încheiere, Curtea a dispus obligațiile ce îi reveneau persoanei solicitate pe

durata măsurii restrictive de drepturi, precum și punerea de îndată în

libertate a acestuia de sub puterea ordonanței de reținere nr. 67 din 29

octombrie 2010 a Parchetului, de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, iar prin Decizia nr. 3846 din 30 octombrie 2010 pronunțată în cauza nr.

8892/1/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca

nefondat recursul.

Mandatul

european de arestare emis de autoritățile judiciare germane a fost prezentat

acestei instanțe la data de 1 noiembrie 2010 ora 15,30.

În

conformitate cu disp. art. 90 din lege, s-a procedat la ascultarea persoanei

solicitate, acesta exprimându-și refuzul de a fi predată către autoritățile

germane, Curtea aducând la cunoștința sa conținutul mandatului european de

arestare, natura juridică a infracțiunilor reținute în sarcină acestuia, încadrarea

juridică a faptelor, precum și regula specialității, persoana solicitată

arătând că înțelege să se prevaleze de aceasta, în măsura în care va fi

predată.

Examinând

actele dosarului, conținutul mandatului european de arestare, Curtea a

constatat că în prezenta cauză nu există nici un impediment la punerea în

executare a mandatului european de arestare, nefiind incident vreun motiv de refuz

de executare, obligatoriu sau facultativ.

Astfel, s-a

constatat că împotriva persoanei solicitate N.I., Tribunalul Local Hagen a emis

mandatul de arestare preventivă în Dosarul nr. 660ar250/10, pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt organizat prevăzute de art. 242, 243, 244a, 22, 23, 52 C.

pen. german C. pen. german, constând în aceea că, la data de 14/15 ianuarie 2003,

persoana în cauză, complicele său M.M. și însoțitorii lor au pătruns în

clădirea unei firme situată în Iserlohn prin acoperișul acesteia, au căutat

prin birouri fără succes, părăsind ulterior clădirea.

La data de

16/17 ianuarie 2003, persoana în cauză și, printre altele,complicele său M. au

forțat și au intrat prin efracție prin fereastra unui birou de la etajul al

treilea al firmei din Werdohlk. Odată ajunși înăuntru, au încercat în zadar să

deschidă ușa seifului cu ajutorul, unui levier. Au sustras 10 telefoane mobile,

2 aparate de fotografiat, 3 laptop-uri, un set de tacâmuri și aproximativ 400

euro în numerar. Persoana în cauză și complicii săi s-au întors în clădire

având asupra lor un polizor unghiular. Au pătruns în clădire tot prin fereastra

de la etajul al treilea. Au folosit polizorul unghiular pentru a deschide

seiful din birou din care persoana în cauză și complicii săi au sustras suma de

5.006,17 euro.

La data de

10/11 februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au pătruns în clădirea

firmei din Iserlohn printr-o fereastră pe care au deschis-o cu ajutorul unui

levier. Au sustras 120 I de motorină, 2 aparate de cafea, 1 radio auto și 1

telefon mobil.

La data de

10/11 februarie 2003 persoana în cauză și complicele său au pătruns într-o

clădire de birouri din Iserlohn prin atelier și printr-o fereastră pe care au

deschis-o cu ajutorul unui levier. Odată ajunși înăuntru, au deschis seiful cu

ajutorul unei chei de seif și, ulterior, au părăsit clădirea firmei insolvabile

deoarece nu au găsit nimic.

La data de 20

februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au forțat fereastra cu bare

de pe acoperișul atelierului unei fabrici din Iserlohn. Au folosit un polizor

unghiular, pe care îl aveau asupra lor, pentru a deschide 80 de dulapuri, un

aparat de băuturi și seiful. Au sustras aproximativ 15.000 euro în numerar.

La data de

13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză a pătruns în clădirea firmei din

Werdohl, unde au căutat în diverse dulapuri și containere și au sustras câteva

telefoane mobile și laptop-uri.

La data de

13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză și complicii săi au folosit o rangă

pentru a pătrunde în clădirea depoului din Werdohl unde au căutat în diverse

dulapuri și containere iar din departamentul de electronice au sustras

radiouri, telefoane mobile, laptop.

La data de

6/7 noiembrie 2008, persoana în cauză și complicii săi au pătruns prin efracție

în clădirea firmei din Finnentrop, au forțat ușa unde se afla serverul și au

sustras laptop-uri, telefoane mobile, stick-uri memorie usb și numerar.

S-a reținut

că faptele sunt prevăzute în codul penal german, vizează tentativă de furt

comun și furt grav în bandă, iar după modul cum au fost expuse în cuprinsul

mandatului european de arestare prezintă corespondent și în legislația penală

română, respectiv art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen.

Împotriva

sentinței penale sus-menționate, persoana solicitată a declarat recurs.

Recursul nu

este fondat.

Din

examinarea conținutului faptelor descrise în mandatul european de arestare, în

raport de motivele de refuz ale executării acestuia, enumerate de art. 88 din

Legea nr. 302/2004 modificată, se constată că, într-adevăr, în cauză nu este

incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea

mandatului.

Astfel, se

constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât

infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate N.I. au corespondent în

legislația română în dispozițiile art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit.

a), i) C. pen. și totodată nu este incidență vreuna dintre situațiile care,

conform art. 88 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004, constituie un

motiv obligatoriu și, respectiv, facultativ de refuz al executării.

În ce

privește susținerea apărării, în sensul că mandatul european de arestare nu

conține toate informațiile prevăzute de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 302/2004,

se constată că nu este întemeiată.

Din

examinarea conținutului mandatului aflat la filele 1-9 și, respectiv, tradus în

limba română, la filele 9-15, rezultă că acesta cuprinde toate informațiile

necesare prevăzute de legea specială, iar verificarea și administrarea unor

probe cu privire la unele din mențiunile existente în mandatul european de

arestare nu se poate efectua, întrucât acestea sunt chestiuni ce țin de fondul

cauzei, care nu intră în competența instanței sesizate cu punerea în executare

a unui mandat european de arestare.

Având în

vedere și celelalte argumente, prezentate de Curtea de Apel București, în

considerentele sentinței, se constată că recursul este nefondat și, în

consecință, el va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului persoană

solicitată N.I. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată N.I. împotriva

sentinței penale nr. 349 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală, pronunțată în Dosar nr. 10477/2/2010 (2880/2010).

Obligă

recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 4 noiembrie 2010.