ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2336/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2336/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La termenul din 4 iunie 2010,

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol

soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel lași privind arestarea și predarea numitului M.I.M. (fiul

lui l. și al M., în prezent deținut în arestul I.P.J. lași), împotriva căruia

s-a emis mandatul european de arestare, la data de 6 mai 2010 de Procuratura

Heidelberg, Germania, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/8209/10, prin

încheierea din aceeași dată a admis sesizarea procurorului și, în baza

dispozițiilor art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, a dispus arestarea

persoanei solicitate M.l.M., în baza mandatului european de arestare emis de

Procuratura Heidelberg, Germania, procuror G., la data de 06 mai 2010, cu

referința Dosarului nr. 24/JS/8209/10, pe o durată de 30 de zile, cu începere

de la 04 iunie 2010 și până la 03 iulie 2010, inclusiv.

Prin aceeași

încheiere prima instanță a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare,

stabilind ca persoana arestată M.l.M. să fie depusă în Arestul I.P.J. lași,

fixând totodată, termen la 11 iunie 2010 ora 11:30, cu citarea persoanei

solicitate arestate M.l.M., la locul de deținere.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut

că prin sesizarea formulată de Procuratura Heidelberg, Germania, prin

magistratul procuror G., a solicitat executarea mandatului european de

arestare, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/8209/10, emis pe numele persoanei

solicitate M.l.M.

A mai reținut că prin

mandatul european de arestare emis la data de 6 mai 2010 a solicitat arestarea

și predarea persoanei solicitate M.l.M., cetățean român, fiul lui l. și M., în

scopul urmăririi penale, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de

„participare la jaf deosebit de grav urmat de tentativă la șantaj deosebit de

grav" și „vătămare corporală de două ori", prevăzute de art. 223,

art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255, art.

25 II, art. 52 C. pen. german.

Actul care

fundamentează mandatul european de arestare, emis de Parchetul Republicii de pe

lângă Curtea Turin (Torino), Italia, este mandatul de arestare preventivă din

data de 11 noiembrie 2009, cu referința nr. 114/2010 SIEP.

S-a constatat că

mandatul european de arestare emis în cauză cuprindea informațiile prevăzute de

art. 79 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr.

224/2006, și se referea la două dintre faptele enumerate în art. 85 din aceeași

lege, respectiv „furt organizat sau armat" și „deturnare de fonduri".

De

asemenea, în considerente, s-a mai reținut că la data de 4 iunie

2010 ora 08:30,

persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului,

unde, în prezența apărătorului desemnat din

oficiu, i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare,

iar în aceeași zi, a fost înregistrată sub nr. 3809/45/2010, pe rolul Curții de

Apel lași cauza având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis

de autoritățile germane pe numele M.l.M., fixându-se termen de judecată pentru

orele 11:00.

Cu acest prilej,

persoana solicitată M.l.M. a fost

audiată

în fața Curții de Apel lași, aducându-i-se la cunoștință conținutul mandatului

european de arestare de față, conținutul regulii specialității și

efectele

acesteia, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea

judiciară emitentă, punându-i-se în vedere consecințele

juridice

ale consimțământului la predare, i s-a luat declarație, luându-se totodată act

de poziția acesteia de a nu consimți la predarea către autoritățile judiciare

emitente.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 și art. 42 din Decizia cadru

nr. 2002/584/JHA, instanța dispune arestarea persoanei solicitate dacă persoana

este prezentată, procedura într-o astfel de cauză, având caracter de urgență.

Prima instanță a mai constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile

impuse de lege, pentru arestarea persoanei

solicitate, deoarece potrivit art. 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JHA din 13

iunie 2002 a C.U.E. și art. 77 alin. (1) din lege, mandatul european de

arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a

unui stat membru în vederea arestării de către autoritatea judiciară competentă

a unui alt stat membru a U.E., a persoanei solicitate, în scopul efectuării

urmăririi penale, executării unei pedepse privative de libertate sau a unei

poziții de detenție și statele membre au obligația de a-l executa.

Conform art. 90 alin.

(8) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 222/2008, în procedura de executare a mandatului european de

arestare, dacă persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul

apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la

predare, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată.

În

considerentele încheierii atacate, s-a mai reținut că, în raport cu

termenii imperativi folosiți de legiuitor,

judecătorul nu poate opta între măsura arestării și o măsură preventivă

neprivativă de libertate, arestarea persoanei solicitate impunându-se, dacă se

constată că

mandatul european de arestare

întrunește formal condițiile prevăzute de

lege pentru a fi executat.

Prima instanță a

apreciat că această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale, în

condițiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la

arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte, ea este legată de

„punerea în libertate" a acesteia, ceea ce presupune cu necesitate o stare

privativă de libertate inițială, preexistentă.

Curtea de

Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că măsura

obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă, ca o alternativă la

măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii judiciare de executare a

mandatului european de arestare, în funcție de durata și rezultatele

verificărilor pe care judecătorul este obligat să le întreprindă cu privire la

eventuala incidență în cauză a unuia dintre motivele obligatorii sau opționale

de neexecutare a mandatului ori

referitor la obiecțiile privind identitatea

pe care le poate ridica persoana solicitată, reținându-se totodată că, punerea

în libertate a persoanei solicitate este o consecință obligatorie, în situația

în care durata maximă a procedurii a fost deja depășită și bineînțeles numai

după ce persoana solicitată a fost inițial privată de libertate.

Prima

instanță a conchis reținând că, în cauză, față de dispozițiile înscrise în art.

90 alin. (8) din lege, se impune arestarea persoanei solicitate pe o durată de

30 de zile începând de la 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010 inclusiv, procedând

în consecință.

Împotriva încheierii

mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în

cuprinsul practicariii prezentei decizii.

La termenul fixat

pentru soluționarea cauzei, recurentul persoană solicitată, prin apărătorul

desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării și înlocuirea acesteia cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, arătând că, cel puțin

până la predarea către autoritățile judiciare emitente ale mandatului european

de arestare, acesta poate fi lăsat în libertate.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și

art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de

persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează

procedura de executare a mandatului european de arestare: „instanța verifică

periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării

în vederea predării. în acest sens, instanța se pronunță prin încheiere

motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 95 din aceeași lege.

De asemenea,

dispozițiile alin. (10) ale aceluiași articol din legea mai sus menționată

stipulează că „în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi

luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului, iar

durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până

la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un

caz 180 de zile

În cauză, dosarul a

fost amânat în fața Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,

de la 11 iunie 2010 la 16 iunie 2010, termen la care a fost și soluționat, prin

pronunțarea sentinței penale nr. 12 din aceeași dată, astfel cum a rezultat din

partea introductivă a prezentei decizii.

În speța dedusă

judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că

persoana solicitată M.l.M. a fost arestată în vederea predării, pe o perioadă

de 30 de zile, de la 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010, prin încheierea de

ședință nr. 6/MEA din aceeași dată de către Curtea de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori, din aceeași dată, urmare sesizării formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași privind arestarea și predarea mai

sus-numitului, față de care autoritățile judiciare germane, prin Procuratura

Heidelberg, Germania, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/

8209/10, au emis la data de 6 mai 2010 mandatul european de arestare,

în

scopul urmării penale, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunilor de

„participare la jaf deosebit de grav urmat de tentativă la șantaj deosebit de

grav" și „vătămare corporală a două victime", prevăzute de art. 223,

art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255, art.

25 II, art. 52 C. pen. german.

Prin încheierea de

ședință din 4 iunie 2010, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori, având pe rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a

mandatului european de arestare pentru urmărirea penală a numitului M.l.M.,

emis de procuror G. din cadrul procuraturii Heidelberg, Germania, a admis

propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și a dispus arestarea

persoanei solicitate M.l.M. pe o perioadă de 30 zile - 4 iunie până la 3 iulie

2010 inclusiv -, în cauză, emițându-se mandat de arestare pe numele acestuia,

iar ulterior, prin sentința penală nr. 12 din 16 iunie 2010, prima instanță a

menținut această măsură pentru o perioadă de 30 de zile, începând de la 16

iunie 2010 până la 15 iulie 2010.

În esență, în

cuprinsul mandatului, s-a reținut că faptele pentru

care autoritățile judiciare germane au emis mandatul de arestare au

fost

comise în noaptea de 12/13 aprilie 2009 de persoana solicitată

alături de alți conaționali, în urma unei înțelegeri prealabile, persona

solicitată fiind bănuită că a participat la săvârșirea infracțiunilor de jaf

deosebit de grav urmat de tentativă de șantaj deosebit de grav și vătămare

corporală a două părți vătămate.

Se mai constată că,

prin sentința penală nr. 12 din 16 iunie prima instanță a menținut din nou

măsura arestării luată față de persoana solicitată, apreciind că astfel se

înlătură posibilitatea ca persoana solicitată să se sustragă desfășurării

ulterioare a procedurii.

Înalta Curte

constată că în mod corect a procedat prima instanță, întrucât potrivit dispozițiilor

art. 90 alin. (8) din Legea 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 din 10

noiembrie 2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de

zile, începând de la 4 iunie 2009, până la data de 3 iulie 2010, de către

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel lași și apoi prezentată în

fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, modificată.

Persoana solicitată M.l.M.,

în ședință publică din 4 iunie 2010, nu a consimțit la predarea sa în stare de

deținere către autoritățile judiciare germane, solicitând să fie cercetat numai

cu privire la fapta reținută în mandatul european de arestare.

În cauza supusă analizei,

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost investită

cu solicitarea autorităților judiciare germane de predare a numitului M.l.M.,

în vederea urmăririi penale,în baza unui mandat european de arestare, cu

privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la

verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a constatat că acesta

cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea

nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

În speță, înalta

Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de

autoritățile judiciare germane, care au emis mandat european de arestare la 6

mai 2010, pe numele aceleiași persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de jaf deosebit de grav urmat de tentativă de șantaj

deosebit de grav și vătămare corporală a două părți vătămate, prevăzute de art.

223, art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255,

art. 25 II, art. 52 C. pen. german, faptele fiind săvârșite pe teritoriul

statului german, în luna aprilie a anului 2009.

Față de

această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond, deși a reținut,

în mod justificat, că persoana solicitată M.l.M. nu a consimțit la predare,

totuși a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună

înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către

autoritățile judiciare germane, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru

exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai

mult cu cât persoana solicitată, nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform

declarației date în fata instanței, cu ocazia arestării sale din 4 iunie 2010,

a susținut că a însoțit, ca șofer, o persoană în Germania, fiind martor al unui

incident petrecut în această țară și că alte persoane sunt autorii faptelor

reținute în sarcina sa.

De asemenea, prima

instanță, în mod justificat, a reținut că rațiunea mandatului european de

arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot

sustrage justiției pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de

aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru

instrumentarea procedurilor penale, iar mandatul european de arestare se

execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, pe

baza principiului recunoașterii și încrederii

reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr.

2002/584/JAI din 13 iunie

2020, publicată în

M. Of. al Comunităților Europene nr. L 190/1

din 18 iulie 2002.

Cât privește

respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte

reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este

considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile

anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține

o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o

infracțiune

recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o

definiție a noțiunii de motive verosimile sau

motive

plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de

statele

naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte.

În

atare condiții, existând un mandat european de arestare instanța

de fond a acționat corect, conformându-se

dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea 302/2004, procedând în

consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art.

87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fără a se fi depăși termenul

de 180 de zile, prevăzut de art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008.

Totodată,

dispozițiile art. 90 alin. (11) din aceeași lege reglementează posibilitatea

luării față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea, potrivit art. 145 C. proc. pen., însă numai în cazul în care

persoana solicitată este pusă în libertate, ulterior privării inițiale de

libertate, pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de

arestare or, în speță, persoana solicitată a fost inițial arestată pentru o

perioadă de 30 de zile începând cu 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010, iar prin

sentința penală nr. 12 din 16

iunie 2010, i

s-a menținut persoanei solicitate măsura arestării preventive

și pentru

perioada 16 iunie 2010-15 iulie 2010, nefiind deci depășit termenul de 180

zile, care să justifice luarea unei astfel de măsuri.

De altfel,

din economia dispozițiilor din legea specială care reglementează executarea

unui mandat european de arestare, rezultă că, în mod corect, Curtea de Apel

lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a apreciat că rolul instanței

române, în această procedură, se

rezumă la

verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea

eventualelor

obiecțiuni privind identitatea, ridicate de persoana solicitată și a motivelor

de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca, astfel încât aspectele

legate de existența faptelor imputate, respectiv vinovăția

persoanei

solicitate, temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de

dispozițiile Legii nr. 302/2004.

În cauza dedusă

judecății, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost verificată și la

termenul din 16 iunie 2010, constatându-se că temeiurile ce au fost avute în

vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului

recurentului persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a

fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei

măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, din actele

și lucrările dosarului nerezultând indicii sau elemente care să justifice

admiterea unei astfel de solicitări formulată, prin apărătorul desemnat din

oficiu.

De asemenea, Înalta Curte

mai constată că persistența și suficiența acestor motive urmează a fi apreciate

în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la

prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a

procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei

solicitate.

Pentru considerentele

mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu persoana solicitată în

stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura

celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată

M.l.M. împotriva încheierii nr. 6/MEA din 4 iunie 2010 a Curții de Apel lași,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

380/45/21010.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a constata

că suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.l.M. împotriva încheierii

nr. 6/MEA din 4 iunie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 380/45/21010.

Suma de 320

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul persoana

solicitată, se va plăti din fondul

M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 iunie 2010.