ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2336/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La termenul din 4 iunie 2010, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași privind arestarea și predarea numitului M.I.M. (fiul lui l. și al M., în prezent deținut în arestul I.P.J.

lași), împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare, la data de 6 mai 2010 de Procuratura Heidelberg, Germania, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/8209/10, prin încheierea din aceeași dată a admis sesizarea procurorului și, în baza dispozițiilor art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, a dispus arestarea persoanei solicitate M.l.M., în baza mandatului european de arestare emis de Procuratura Heidelberg, Germania, procuror G., la data de 06 mai 2010, cu referința Dosarului nr. 24/JS/8209/10, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 04 iunie 2010 și până la 03 iulie 2010, inclusiv. Prin aceeași încheiere prima instanță a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare, stabilind ca persoana arestată M.l.M.

să fie depusă în Arestul I.P.J. lași, fixând totodată, termen la 11 iunie 2010 ora 11:30, cu citarea persoanei solicitate arestate M.l.M., la locul de deținere. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că prin sesizarea formulată de Procuratura Heidelberg, Germania, prin magistratul procuror G., a solicitat executarea mandatului european de arestare, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/8209/10, emis pe numele persoanei solicitate M.l.M.

A mai reținut că prin mandatul european de arestare emis la data de 6 mai 2010 a solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate M.l.M., cetățean român, fiul lui l. și M., în scopul urmăririi penale, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de „participare la jaf deosebit de grav urmat de tentativă la șantaj deosebit de grav" și „vătămare corporală de două ori", prevăzute de art. 223, art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255, art. 25 II, art. 52 C. pen. german. Actul care fundamentează mandatul european de arestare, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea Turin (Torino), Italia, este mandatul de arestare preventivă din data de 11 noiembrie 2009, cu referința nr. 114/2010 SIEP.

S-a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză cuprindea informațiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006, și se referea la două dintre faptele enumerate în art. 85 din aceeași lege, respectiv „furt organizat sau armat" și „deturnare de fonduri". De asemenea, în considerente, s-a mai reținut că la data de 4 iunie 2010 ora 08:30, persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului, unde, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar în aceeași zi, a fost înregistrată sub nr. 3809/45/2010, pe rolul Curții de Apel lași cauza având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile germane pe numele M.l.M., fixându-se termen de judecată pentru orele 11:00.

Cu acest prilej, persoana solicitată M.l.M. a fost audiată în fața Curții de Apel lași, aducându-i-se la cunoștință conținutul mandatului european de arestare de față, conținutul regulii specialității și efectele acesteia, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, i s-a luat declarație, luându-se totodată act de poziția acesteia de a nu consimți la predarea către autoritățile judiciare emitente. S-a mai reținut că, potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 și art. 42 din Decizia cadru nr. 2002/584/JHA, instanța dispune arestarea persoanei solicitate dacă persoana este prezentată, procedura într-o astfel de cauză, având caracter de urgență.

Prima instanță a mai constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, pentru arestarea persoanei solicitate, deoarece potrivit art. 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JHA din 13 iunie 2002 a C.U.E. și art. 77 alin. (1) din lege, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru în vederea arestării de către autoritatea judiciară competentă a unui alt stat membru a U.E., a persoanei solicitate, în scopul efectuării urmăririi penale, executării unei pedepse privative de libertate sau a unei poziții de detenție și statele membre au obligația de a-l executa.

Conform art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată. În considerentele încheierii atacate, s-a mai reținut că, în raport cu termenii imperativi folosiți de legiuitor, judecătorul nu poate opta între măsura arestării și o măsură preventivă neprivativă de libertate, arestarea persoanei solicitate impunându-se, dacă se constată că mandatul european de arestare întrunește formal condițiile prevăzute de lege pentru a fi executat.

Prima instanță a apreciat că această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale, în condițiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte, ea este legată de „punerea în libertate" a acesteia, ceea ce presupune cu necesitate o stare privativă de libertate inițială, preexistentă.

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, în funcție de durata și rezultatele verificărilor pe care judecătorul este obligat să le întreprindă cu privire la eventuala incidență în cauză a unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare a mandatului ori referitor la obiecțiile privind identitatea pe care le poate ridica persoana solicitată, reținându-se totodată că, punerea în libertate a persoanei solicitate este o consecință obligatorie, în situația în care durata maximă a procedurii a fost deja depășită și bineînțeles numai după ce persoana solicitată a fost inițial privată de libertate.

Prima instanță a conchis reținând că, în cauză, față de dispozițiile înscrise în art. 90 alin. (8) din lege, se impune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile începând de la 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010 inclusiv, procedând în consecință. Împotriva încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicariii prezentei decizii. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării și înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, arătând că, cel puțin până la predarea către autoritățile judiciare emitente ale mandatului european de arestare, acesta poate fi lăsat în libertate.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare: „instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. în acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 95 din aceeași lege.

De asemenea, dispozițiile alin. (10) ale aceluiași articol din legea mai sus menționată stipulează că „în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului, iar durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un caz 180 de zile În cauză, dosarul a fost amânat în fața Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, de la 11 iunie 2010 la 16 iunie 2010, termen la care a fost și soluționat, prin pronunțarea sentinței penale nr. 12 din aceeași dată, astfel cum a rezultat din partea introductivă a prezentei decizii.

În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că persoana solicitată M.l.M.

a fost arestată în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010, prin încheierea de ședință nr. 6/MEA din aceeași dată de către Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, din aceeași dată, urmare sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași privind arestarea și predarea mai sus-numitului, față de care autoritățile judiciare germane, prin Procuratura Heidelberg, Germania, cu referință la Dosarul nr. 24/JS/ 8209/10, au emis la data de 6 mai 2010 mandatul european de arestare, în scopul urmării penale, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunilor de „participare la jaf deosebit de grav urmat de tentativă la șantaj deosebit de grav" și „vătămare corporală a două victime", prevăzute de art. 223, art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255, art. 25 II, art. 52 C. pen.

german. Prin încheierea de ședință din 4 iunie 2010, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a mandatului european de arestare pentru urmărirea penală a numitului M.l.M., emis de procuror G. din cadrul procuraturii Heidelberg, Germania, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și a dispus arestarea persoanei solicitate M.l.M.

pe o perioadă de 30 zile - 4 iunie până la 3 iulie 2010 inclusiv -, în cauză, emițându-se mandat de arestare pe numele acestuia, iar ulterior, prin sentința penală nr. 12 din 16 iunie 2010, prima instanță a menținut această măsură pentru o perioadă de 30 de zile, începând de la 16 iunie 2010 până la 15 iulie 2010. În esență, în cuprinsul mandatului, s-a reținut că faptele pentru care autoritățile judiciare germane au emis mandatul de arestare au fost comise în noaptea de 12/13 aprilie 2009 de persoana solicitată alături de alți conaționali, în urma unei înțelegeri prealabile, persona solicitată fiind bănuită că a participat la săvârșirea infracțiunilor de jaf deosebit de grav urmat de tentativă de șantaj deosebit de grav și vătămare corporală a două părți vătămate.

Se mai constată că, prin sentința penală nr. 12 din 16 iunie prima instanță a menținut din nou măsura arestării luată față de persoana solicitată, apreciind că astfel se înlătură posibilitatea ca persoana solicitată să se sustragă desfășurării ulterioare a procedurii. Înalta Curte constată că în mod corect a procedat prima instanță, întrucât potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (8) din Legea 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 din 10 noiembrie 2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând de la 4 iunie 2009, până la data de 3 iulie 2010, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Persoana solicitată M.l.M., în ședință publică din 4 iunie 2010, nu a consimțit la predarea sa în stare de deținere către autoritățile judiciare germane, solicitând să fie cercetat numai cu privire la fapta reținută în mandatul european de arestare. În cauza supusă analizei, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare germane de predare a numitului M.l.M., în vederea urmăririi penale,în baza unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.

În speță, înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare germane, care au emis mandat european de arestare la 6 mai 2010, pe numele aceleiași persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de jaf deosebit de grav urmat de tentativă de șantaj deosebit de grav și vătămare corporală a două părți vătămate, prevăzute de art. 223, art. 224 I nr. 2 și 4, art. 249 I, art. 250 II nr. 1, art. 253, art. 255, art. 25 II, art. 52 C. pen. german, faptele fiind săvârșite pe teritoriul statului german, în luna aprilie a anului 2009. Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond, deși a reținut, în mod justificat, că persoana solicitată M.l.M.

nu a consimțit la predare, totuși a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată, nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform declarației date în fata instanței, cu ocazia arestării sale din 4 iunie 2010, a susținut că a însoțit, ca șofer, o persoană în Germania, fiind martor al unui incident petrecut în această țară și că alte persoane sunt autorii faptelor reținute în sarcina sa.

De asemenea, prima instanță, în mod justificat, a reținut că rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale, iar mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2020, publicată în M. Of.

al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a acționat corect, conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fără a se fi depăși termenul de 180 de zile, prevăzut de art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008. Totodată, dispozițiile art. 90 alin. (11) din aceeași lege reglementează posibilitatea luării față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, potrivit art. 145 C. proc.

pen., însă numai în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, ulterior privării inițiale de libertate, pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare or, în speță, persoana solicitată a fost inițial arestată pentru o perioadă de 30 de zile începând cu 4 iunie 2010 până la 3 iulie 2010, iar prin sentința penală nr. 12 din 16 iunie 2010, i s-a menținut persoanei solicitate măsura arestării preventive și pentru perioada 16 iunie 2010-15 iulie 2010, nefiind deci depășit termenul de 180 zile, care să justifice luarea unei astfel de măsuri.

De altfel, din economia dispozițiilor din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că, în mod corect, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a apreciat că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea, ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca, astfel încât aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv vinovăția persoanei solicitate, temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004.

În cauza dedusă judecății, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost verificată și la termenul din 16 iunie 2010, constatându-se că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentului persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată și nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, din actele și lucrările dosarului nerezultând indicii sau elemente care să justifice admiterea unei astfel de solicitări formulată, prin apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistența și suficiența acestor motive urmează a fi apreciate în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc.

pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei solicitate. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu persoana solicitată în stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.l.M. împotriva încheierii nr. 6/MEA din 4 iunie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 380/45/21010. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a constata că suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.l.M. împotriva încheierii nr. 6/MEA din 4 iunie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 380/45/21010. Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoana solicitată, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.