ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2457/2010

Asupra recursurilor

penale de față:

Prin Sentința penală nr. 156 din 27 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare

emis la 30 iulie 2008, Dosar nr. 35 JA 19865/08 împotriva cetățeanului român

G.l. de către Procuratura Landshut - Bavaria și predarea acestuia cu

respectarea regulii specialității și cu îndeplinirea condiției ca, în cazul în

care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să

fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.

S-a menținut starea

de arest a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile de la 5 iunie 2010 la

04 iulie 2010.

S-a constatat că

acesta a fost reținut 24 ore, de la 06 mai 2010 și arestat preventiv de la 07

mai 2010.

S-a respins cererea

de predare a autoturismului V.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 6 mai 2010 a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nr. 800/II-5/2010 privind

punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23 iulie

2008 de autoritățile judiciare germane, față de cetățeanul român I.G.

Împotriva persoanei

solicitate a fost luată de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24

ore, de la 06 mai 2010.

În conformitate cu

dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 228/2008 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, la termenul din 6 mai 2010 s-a procedat la

identificarea persoanei solicitate care nu a contestat identitatea stabilită în

cuprinsul solicitării Interpol și verificările efectuate de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, precizând că recunoaște săvârșirea faptei,

dar nu dorește să fie predat autorităților germane. Prin Încheierea din 6 mai

2010, în conformitate cu art. 90 alin. (2) din aceeași lege, instanța a dispus

arestarea preventivă a persoanei solicitate I.G. pentru 5 zile de la 6 mai 2010

la 10 mai 2010, inclusiv, încheiere rămasă definitivă prin retragerea

recursului formulat de acesta, emițându-se mandatul de arestare preventivă pe

numele acestuia.

Prin Încheierea din

10 mai 2010 s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate I.G. pe o

perioadă de 25 zile de la 11 mai 2010 la 4 iulie 2010 în baza mandatului de

executare a arestării emis la 30 iunie 2008 Dosar nr. 35 JA 19865/2008 DE

Procuratura Landshut Bavaria. Persoana solicitată a învederat cu prilejul

discuțiilor pe această procedură că este de acord cu predarea sa, pentru ca la

termenul de 27 mai 2010 să revină asupra acestui aspect.

Din relațiile

solicitate de instanță autorităților judiciare germane cu privire la unele

neclarități privind mandatul european de arestare, rezultă că solicitarea

predării cetățeanului român I.G. vizează efectuarea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 263 C. pen. german.

Analizând opoziția la

predare a persoanei solicitate prin prisma dispozițiilor legale, instanța de

fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se

dispune predarea.

Astfel, autoritățile

judiciare germane au emis la data de 30 iulie 2008 în Dosarul 35 JA 19865/2008

un mandat de arestare european față de persoana solicitată I.G. în vederea

efectuării anchetei judiciare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 263 C. pen. german, infracțiunea de înșelăciune, constând în aceea că la

data de 23 iunie 2008, simulând disponibilitatea și posibilitatea sa de a returna

un autovehicul, a închiriat de la martora N.A., firma S.G.A.K. cu sediul la

aeroportul din Munchen un autoturism V., în valoare de 35.000 euro, prezentând

cartea de credit VISA nr. XXX emisă de B.R. SA.

Autoturismul a fost

predat inculpatului deoarece se spera ca acesta să-l returneze, dar nu l-a

returnat.

S-a reținut că în

cauză nu este incidență vreuna din situațiile care, conform dispozițiilor art.

88 alin. (1) și (2) din Legea-cadru, constituie motive obligatorii sau

facultative de refuz al executării.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

persoana solicitată I.G.

Atât parchetul, cât

și persoana solicitată au criticat hotărârea instanței de fond pentru

netemeinicie întrucât, față de împrejurarea că la data de 7 mai 2010 s-a

început urmărirea penală împotriva numitului I.G., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în dauna părții vătămate SC G.I. SA,

instanța, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit să verifice dacă

autoritatea judiciară germană este de acord cu predarea temporară a persoanei

solicitate.

Au solicitat

admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și amânarea predării persoanei

solicitate până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei.

Recursurile declarate

sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată

prin Legea nr. 222/2008 „când persoana urmărită, este urmărită penal sau

judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care

motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare

română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până

la terminarea judecății, sau până la executarea pedepsei".

Totodată, potrivit

art. 92 alin. (1) din aceeași lege „dacă autoritatea judiciară emitentă

solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei

solicitate", iar potrivit alin. (2) „în cazul în care s-a acordat predarea

temporară, aceasta se efectuează în condițiile și pe durata stabilită de comun

acord între autoritatea judiciară emitentă și cea de executare".

Având în vedere

împrejurarea că la data de 7 mai 2010, față de numitul I.G. s-a început

urmărirea penală, prin rezoluție confirmată de procurorul de supraveghere din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., alături de alți patru învinuiți, pentru

a se evita îngreunarea anchetei care se derulează în România, instanța avea

obligația să verifice dacă autoritatea judiciară germană este de acord cu

predarea temporară a persoanei solicitate, astfel cum prevăd dispozițiile art.

92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată ori să ia

în calcul dispozițiile art. 97 alin. (1) din lege privind amânarea predării.

Neprocedând astfel,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, astfel că în

temeiul art. 385

15

lit. c) C. proc. pen. se vor admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana

solicitată I.G.

Se va casa sentința

atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana

solicitată I.G. împotriva Sentinței penale nr. 156 din 27 mai 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Suma de 320 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta

persoană solicitată se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 21 iunie 2010.