ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2457/2010

Asupra recursurilor penale de față: Prin Sentința penală nr. 156 din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis la 30 iulie 2008, Dosar nr. 35 JA 19865/08 împotriva cetățeanului român G.l. de către Procuratura Landshut - Bavaria și predarea acestuia cu respectarea regulii specialității și cu îndeplinirea condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei. S-a menținut starea de arest a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile de la 5 iunie 2010 la 04 iulie 2010. S-a constatat că acesta a fost reținut 24 ore, de la 06 mai 2010 și arestat preventiv de la 07 mai 2010. S-a respins cererea de predare a autoturismului V. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 6 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nr. 800/II-5/2010 privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23 iulie 2008 de autoritățile judiciare germane, față de cetățeanul român I.G.

Împotriva persoanei solicitate a fost luată de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 ore, de la 06 mai 2010. În conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 228/2008 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, la termenul din 6 mai 2010 s-a procedat la identificarea persoanei solicitate care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării Interpol și verificările efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precizând că recunoaște săvârșirea faptei, dar nu dorește să fie predat autorităților germane. Prin Încheierea din 6 mai 2010, în conformitate cu art. 90 alin. (2) din aceeași lege, instanța a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate I.G.

pentru 5 zile de la 6 mai 2010 la 10 mai 2010, inclusiv, încheiere rămasă definitivă prin retragerea recursului formulat de acesta, emițându-se mandatul de arestare preventivă pe numele acestuia. Prin Încheierea din 10 mai 2010 s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate I.G. pe o perioadă de 25 zile de la 11 mai 2010 la 4 iulie 2010 în baza mandatului de executare a arestării emis la 30 iunie 2008 Dosar nr. 35 JA 19865/2008 DE Procuratura Landshut Bavaria. Persoana solicitată a învederat cu prilejul discuțiilor pe această procedură că este de acord cu predarea sa, pentru ca la termenul de 27 mai 2010 să revină asupra acestui aspect. Din relațiile solicitate de instanță autorităților judiciare germane cu privire la unele neclarități privind mandatul european de arestare, rezultă că solicitarea predării cetățeanului român I.G.

vizează efectuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 263 C. pen. german. Analizând opoziția la predare a persoanei solicitate prin prisma dispozițiilor legale, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune predarea. Astfel, autoritățile judiciare germane au emis la data de 30 iulie 2008 în Dosarul 35 JA 19865/2008 un mandat de arestare european față de persoana solicitată I.G. în vederea efectuării anchetei judiciare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 263 C. pen. german, infracțiunea de înșelăciune, constând în aceea că la data de 23 iunie 2008, simulând disponibilitatea și posibilitatea sa de a returna un autovehicul, a închiriat de la martora N.A., firma S.G.A.K.

cu sediul la aeroportul din Munchen un autoturism V., în valoare de 35.000 euro, prezentând cartea de credit VISA nr. XXX emisă de B.R. SA. Autoturismul a fost predat inculpatului deoarece se spera ca acesta să-l returneze, dar nu l-a returnat. S-a reținut că în cauză nu este incidență vreuna din situațiile care, conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) și (2) din Legea-cadru, constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată I.G. Atât parchetul, cât și persoana solicitată au criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie întrucât, față de împrejurarea că la data de 7 mai 2010 s-a început urmărirea penală împotriva numitului I.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

în dauna părții vătămate SC G.I. SA, instanța, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit să verifice dacă autoritatea judiciară germană este de acord cu predarea temporară a persoanei solicitate. Au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei. Recursurile declarate sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 „când persoana urmărită, este urmărită penal sau judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecății, sau până la executarea pedepsei". Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) din aceeași lege „dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate", iar potrivit alin. (2) „în cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condițiile și pe durata stabilită de comun acord între autoritatea judiciară emitentă și cea de executare". Având în vedere împrejurarea că la data de 7 mai 2010, față de numitul I.G.

s-a început urmărirea penală, prin rezoluție confirmată de procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., alături de alți patru învinuiți, pentru a se evita îngreunarea anchetei care se derulează în România, instanța avea obligația să verifice dacă autoritatea judiciară germană este de acord cu predarea temporară a persoanei solicitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată ori să ia în calcul dispozițiile art. 97 alin. (1) din lege privind amânarea predării.

Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, astfel că în temeiul art. 385 15 lit. c) C. proc. pen. se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată I.G. Se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată I.G. împotriva Sentinței penale nr. 156 din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2010.