ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3846/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 10477/2/2010, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus față de persoana solicitată N.I., măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile , începând cu data de 29 octombrie 2010 până la data de 2 noiembrie 2010. În temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată raportat la art.145 alin. (1) C. proc.

pen., s-a mai dispus ca pe durata măsurii persoana solicitată să fie obligată să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori e chemat; - să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu ori de câte ori e chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul art. 145 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor stabilite, se va lua față de acesta măsura arestării. S-a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea ordonanței de reținere 67 din 29 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a fixat termen la 1 noiembrie 2010, ora 12,00 conform art. 90 alin. (2) teza finală din Legea 302/2004 modificată, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile germane împotriva persoanei solicitate. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 2100/11-5/2010 din data de 29 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat arestarea, pe o perioadă de 5 zile, a persoanei solicitate N.I., conform dispozițiilor art. 88 3 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

S-a arătat în cuprinsul adresei că, împotriva persoanei solicitate a fost emis, la data de 18 octombrie 2010, un mandat european de arestare de către Tribunalul Local Hagen, iar după depistarea și identificarea persoanei, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus reținerea acesteia pe 24 de ore, de la data de 29 octombrie 2010, ora 15,30 până la data de 30 octombrie 2010, ora 15,30, solicitându-se, totodată, Biroului Național Interpol să ceară mandatul european de arestare în termen de 48 de ore, respectiv traducerea acestuia în limba română, pentru a fi înaintat Curții. S-a atașat semnalarea INTERPOL (și traducerea în limba română) privind existența mandatului european de arestare și solicitarea autorităților germane de punere în executare a acestuia.

Instanța de fond a ascultat persoana solicitată care a precizat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în Germania, țară în care s-a deplasat o singură dată în anul 2008 în vederea achiziționării unui autoturism, fără însă a încălca vreo normă. Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că împotriva persoanei solicitate N.I., Tribunalul Local Hagen a emis mandatul de arestare preventivă în dosarul nr. 660 art. 250/10, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt organizat prevăzute de art. 242, art. 243, art. 244a, art. 22, art. 23, art. 52 din Codul penal german, constând în aceea că, la data de 14 din 15 ianuarie 2003, persoana în cauză și complicele său M.M., precum și însoțitorii lor au pătruns în clădirea unei firme situată în Iserlohn prin acoperișul acesteia, au căutat prin birouri fără succes, părăsind ulterior clădirea.

La data de 16/17 ianuarie 2003, persoana în cauză și, printre altele, complicele său M. au forțat și au intrat prin efracție prin fereastra unui birou de la etajul al treilea al firmei din Werdohlk. Odată ajunși înăuntru, au încercat în zadar să deschidă ușa seifului cu ajutorul unui levier. Au sustras 10 telefoane mobile, 2 aparate de fotografiat, 3 laptop-uri, un set de tacâmuri și aproximativ 400 Euro în numerar. Persoana în cauză și complicii săi s-au întors în clădire având asupra lor un polizor unghiular, au pătruns în clădire tot prin fereastra de la etajul al treilea și au folosit polizorul unghiular pentru a deschide seiful din birou din care persoana în cauză și complicii săi au sustras 5.006,17 Euro.

La data de 10/11 februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au pătruns în clădirea firmei din Iserlohn printr-o fereastră pe care au deschis- o cu ajutorul unui levier. Au sustras 120 I de motorină, 2 aparate de cafea, radio auto și 1 telefon mobil. La data de 10/11 februarie 2003, persoana în cauză și complicele său au pătruns într-o clădire de birouri din Iserlohn prin atelier și printr-o fereastră pe care au deschis-o cu ajutorul unui levier. Odată ajunși înăuntru, au deschis seiful cu ajutorul unei chei de seif și, ulterior, au părăsit clădirea firmei insolvabile fără pradă, deoarece nu au găsit nimic. La data de 20 februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au forțat fereastra cu bare de pe acoperișul atelierului unei fabrici din Iserlohn, au folosit un polizor unghiular, pe care îl aveau asupra lor, pentru a deschide 80 de dulapuri, un aparat de băuturi și seiful și au sustras aproximativ 15.000 Euro în numerar.

La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză a pătruns în clădirea firmei din WerdohI, unde a căutat în diverse dulapuri și containere și a sustras câteva telefoane mobile și laptop-uri. La data de 13/14 noiembrie 2003, persoana în cauză și complicii săi au folosit o rangă pentru a pătrunde în clădirea depoului din WerdohI unde au căutat în diverse dulapuri și containere, iar din departamentul de electronice au sustras radiouri, telefoane mobile, laptop. La data de 6/7 noiembrie 2008, persoana în cauză și complicii săi au pătruns prin efracție în clădirea firmei din Finnentrop, au forțat ușa unde se afla serverul și au sustras laptop-uri, telefoane mobile, stick-uri memorie USB și numerar.

La data de 18 octombrie 2010, autoritățile judiciare germane au emis mandatul european de arestare și s-a solicitat Biroului Național Interpol luarea măsurilor pentru căutarea, depistarea și identificarea persoanei solicitate, aceasta fiind găsită, adusă în fața procurorului și reținută pentru 24 de ore, conform ordonanței de reținere din data de 29 octombrie 2010 rele 15,30.

Conform art. 88 3 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în caz de urgență, măsura reținerii poate fi luată pe baza semnalării transmisă prin Interpol, care nu echivalează cu mandatul european de arestare, caz în care Biroul Național Interpol solicită mandatul de la Biroul Interpol corespondent și transmiterea către parchetul competent în cel mult 48 de ore de la reținerea persoanei solicitate, iar art. 90 alin. (2) prevede că, dacă persoana solicitată a fost reținută potrivit art. 88 3 , judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Reținând că, în lipsa mandatului european de arestare, instanța poate dispune una dintre cele două măsuri - arestarea sau obligarea de nu părăsi localitatea, prima instanță a constatat că art. 88 3 nu indică în ce ar consta urgența, situație în care procurorul trebuie să arate în ce constă această urgență sau, măcar, să efectueze anumite cercetări relative la persoana solicitată, care să ateste un anume profil al acesteia (de exemplu: atașarea fișei de cazier judiciar), pe baza cărora instanța să poată aprecia dacă există sau nu urgență.

În speță, prima instanță a constatat că procurorul a solicitat, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis în 18 octombrie 2010, arestarea persoanei solicitate pe baza semnalării transmise prin Interpol, invocând în acest sens urgența și incidența dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 88/3 din aceeași lege, fără să indice și motivele ce ar justifica luarea acestei măsuri, susținute de dovezi care să releve necesitatea privării de libertate a persoanei solicitate. Nici chiar în conținutul ordonanței de reținere, nr. 67 din 29 octombrie 2010, nu se identifică considerentele ce au stat la baza reținerii, din cuprinsul actului procesual rezultând numai că persoana indicată în mandatul european de arestare a fost identificată și în conformitate cu art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. se dispune reținerea numitului N.I. pe o durată de 24 de ore începând de la 29 octombrie 2010 până la 30 octombrie 2010 ora 15,30. Dincolo de aceste aspecte, reținând că în această cauză există urgență, în sensul dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a apreciat că se impune măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 5 zile iar nu arestarea persoanei solicitate, până la prezentarea mandatului european de arestare, la aprecierea urgenței, instanța având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum s-a detaliat în precedent.

Totodată, față de particularitățile speței și elementele ce caracterizează persoana solicitată, respectiv lipsa antecedentelor penale ale persoanei solicitate, astfel cum rezultă din fișa cazierului judiciar aflat la dosarul cauzei, precum și față de precizările făcute de persoana solicitată în fața instanței și din care reiese că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în cursul anului 2008 în scopul achiziționării unui autoturism, contestând însăși prezența sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reține săvârșirea faptelor, prima instanță a apreciat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare, este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată, respectiv atingerea finalității acestei proceduri, legea lăsând la latitudinea instanței să dispună una dintre cele două măsuri.

B. împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a propunerii de arestare, deși în raport de multitudinea și gravitatea faptelor, precum și față de împrejurarea că persoana solicitată nu a prezentat dovezi că nu s-a aflat pe teritoriul statului solicitant în anul 2003 și există riscul de a nu se prezenta în fața autorităților judiciare germane, se impunea arestarea pe timp de 5 zile. Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefundat.

Instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, constatând că procurorul nu a indicat motivele ce justifică luarea măsurii arestării, cu atât mai puțin dovezi care să releve necesitatea privării de libertate a persoanei solicitate, iar față de particularitățile speței și elementele ce caracterizează persoana solicitată, respectiv lipsa antecedentelor penale, precum și față de precizările făcute de persoana solicitată în sensul că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în cursul anului 2008, în scopul achiziționării unui autoturism, contestând însăși prezența sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reține săvârșirea faptelor, a apreciat în mod just că măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare, este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată.

Susținerile parchetului în sensul că semnalarea Interpol nu conține date contradictorii sau că nu sunt motive de refuz al executării, nu justifică luarea măsurii solicitate, întrucât aceasta nu se ia automat când se constată întrunite cerințele legii ci, potrivit art. 90 alin. (2), instanța are posibilitatea să aleagă între măsura arestării persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, în raport de datele particulare ale cazului, ceea ce instanța de fond a și făcut, motivat. Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmând ca, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I- a penală, pronunțată în dosarul nr. 10477/2/2010 (2880/2010), privind pe intimatul persoană solicitată N.I. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată N.I., în sumă de 640 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2010.