ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3846/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3846/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin

încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 10477/2/2010, în temeiul art.

90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus față de persoana

solicitată N.I.,

măsura obligării de a nu

părăsi localitatea de domiciliu pe

o perioadă de 5 zile , începând cu

data de 29 octombrie 2010 până la data de 2 noiembrie 2010.

În temeiul art. 90

alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată raportat la art.145 alin. (1) C.

proc. pen., s-a mai dispus ca pe durata măsurii persoana solicitată să fie

obligată să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte

la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori e

chemat;

- să se prezinte

la organul de poliție din localitatea de domiciliu ori de câte ori e chemat;

-

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea

instanței de judecată;

- să nu dețină,

să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În temeiul art. 145

alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția persoanei solicitate că, în caz de

încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor stabilite, se va lua

față de acesta măsura arestării.

S-a dispus

punerea de îndată în libertate de sub puterea ordonanței de reținere 67 din 29

octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a fixat termen

la 1 noiembrie 2010, ora 12,00 conform art. 90 alin. (2) teza finală din Legea

302/2004 modificată, în vederea prezentării de către procuror a mandatului

european de arestare emis de autoritățile germane împotriva persoanei

solicitate.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa

nr. 2100/11-5/2010 din data de 29 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă

Curtea de

Apel București a solicitat arestarea, pe o perioadă de 5 zile,

a persoanei solicitate N.I., conform dispozițiilor art. 88

3

și art. 90

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

S-a arătat în

cuprinsul adresei că, împotriva persoanei solicitate a fost emis, la data de 18

octombrie 2010, un mandat european de arestare de către Tribunalul Local Hagen,

iar după depistarea și identificarea persoanei, procurorul de la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București a dispus reținerea acesteia pe 24 de ore, de

la data de 29 octombrie 2010, ora 15,30 până la data de 30 octombrie 2010, ora

15,30, solicitându-se, totodată, Biroului Național Interpol să ceară mandatul

european de arestare în termen de 48 de ore, respectiv traducerea acestuia în

limba română, pentru a fi înaintat Curții.

S-a atașat

semnalarea INTERPOL (și traducerea în limba română) privind existența

mandatului european de arestare și solicitarea autorităților germane de punere

în executare a acestuia.

Instanța de fond

a ascultat persoana solicitată care a precizat că nu se face vinovat de

săvârșirea vreunei infracțiuni în Germania, țară în care s-a deplasat o singură

dată în anul 2008 în vederea achiziționării unui autoturism, fără însă a

încălca vreo normă.

Analizând actele dosarului, instanța de fond a

constatat că împotriva

persoanei solicitate N.I., Tribunalul Local Hagen

a emis mandatul de arestare preventivă în dosarul nr. 660 art. 250/10, pentru

săvârșirea infracțiunilor de furt organizat prevăzute de art. 242, art. 243, art.

244a, art. 22, art. 23, art. 52 din Codul penal german, constând în aceea că,

la data de 14 din 15 ianuarie 2003, persoana în cauză și complicele său M.M.,

precum și însoțitorii lor au pătruns în clădirea unei firme situată în Iserlohn

prin acoperișul acesteia, au căutat prin birouri fără succes, părăsind ulterior

clădirea.

La data de 16/17

ianuarie 2003, persoana în cauză și, printre altele, complicele său M. au

forțat și au intrat prin efracție prin fereastra unui birou de la etajul al

treilea al firmei din Werdohlk. Odată ajunși înăuntru, au încercat în zadar să

deschidă ușa seifului cu ajutorul unui levier. Au sustras 10 telefoane mobile,

2 aparate de fotografiat, 3 laptop-uri, un set de tacâmuri și aproximativ 400 Euro

în numerar.

Persoana în

cauză și complicii săi s-au întors în clădire având asupra lor un polizor

unghiular, au pătruns în clădire tot prin fereastra de la etajul al treilea și

au folosit polizorul unghiular pentru a deschide seiful din

birou din care persoana în cauză și complicii săi

au sustras 5.006,17 Euro.

La data de 10/11

februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au pătruns în clădirea

firmei din Iserlohn printr-o fereastră pe care au deschis- o cu ajutorul unui

levier. Au sustras 120

I

de motorină, 2 aparate de

cafea, radio auto și 1 telefon mobil.

La data de 10/11

februarie 2003, persoana în cauză și complicele său au pătruns într-o clădire

de birouri din Iserlohn prin atelier și printr-o fereastră pe care au deschis-o

cu ajutorul unui levier. Odată ajunși înăuntru, au deschis seiful cu ajutorul

unei chei de seif și, ulterior, au părăsit clădirea firmei insolvabile fără

pradă, deoarece nu au găsit nimic.

La data de 20

februarie 2003, persoana în cauză și complicii săi au forțat fereastra cu bare

de pe acoperișul atelierului unei fabrici din Iserlohn, au folosit un polizor

unghiular, pe care îl aveau asupra lor, pentru a deschide 80 de dulapuri, un

aparat de băuturi și seiful și au sustras aproximativ 15.000 Euro în numerar.

La data de 13/14

noiembrie 2003, persoana în cauză a pătruns în clădirea firmei din WerdohI,

unde a căutat în diverse dulapuri și containere și a sustras câteva telefoane

mobile și laptop-uri.

La data de 13/14

noiembrie 2003, persoana în cauză și complicii săi au

folosit o rangă pentru a pătrunde în clădirea depoului din WerdohI unde

au

căutat în diverse dulapuri și containere, iar din departamentul de

electronice au sustras radiouri, telefoane mobile, laptop.

La data de 6/7

noiembrie 2008, persoana în cauză și complicii săi au pătruns prin efracție în

clădirea firmei din Finnentrop, au forțat ușa unde se afla serverul și au sustras

laptop-uri, telefoane mobile, stick-uri memorie USB și numerar.

La data de 18

octombrie 2010, autoritățile judiciare germane au emis mandatul european de

arestare și s-a solicitat Biroului Național Interpol luarea măsurilor pentru

căutarea, depistarea și identificarea persoanei solicitate, aceasta fiind

găsită, adusă în fața procurorului și reținută pentru 24 de ore, conform

ordonanței de reținere din data de 29 octombrie 2010 rele 15,30.

Conform art. 88

3

alin. (1) din Legea

nr. 302/2004, modificată prin Legea

nr. 222/2008, în caz de urgență,

măsura reținerii poate fi luată pe baza semnalării transmisă prin Interpol,

care nu echivalează cu mandatul european de arestare, caz în care Biroul

Național Interpol solicită mandatul de la Biroul Interpol corespondent și

transmiterea către parchetul competent în cel mult 48 de ore de la reținerea

persoanei solicitate, iar art. 90 alin. (2) prevede că, dacă persoana

solicitată a fost reținută potrivit art. 88

3

, judecătorul poate

dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării Interpol, arestarea

persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de

5 zile, caz în care amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru

prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de

traducerea în limba română.

Reținând că, în

lipsa mandatului european de arestare, instanța poate dispune una dintre cele

două măsuri - arestarea sau obligarea de nu părăsi localitatea, prima instanță

a constatat că art. 88

3

nu indică în ce ar consta urgența, situație

în care procurorul trebuie să arate în ce constă această urgență sau, măcar, să

efectueze anumite cercetări relative la persoana solicitată, care să ateste un

anume profil al acesteia (de exemplu: atașarea fișei de cazier judiciar), pe baza

cărora instanța să poată aprecia dacă există sau nu urgență.

În speță, prima

instanță a constatat că procurorul a solicitat, în procedura de punere în

executare a mandatului european de arestare emis în 18 octombrie 2010,

arestarea persoanei solicitate pe baza semnalării transmise prin Interpol,

invocând în acest sens urgența și incidența dispozițiilor art. 90 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004 și art. 88/3 din aceeași lege, fără să indice și motivele ce

ar justifica luarea acestei măsuri, susținute de dovezi care să releve

necesitatea privării de libertate a persoanei solicitate. Nici chiar în

conținutul ordonanței de reținere, nr. 67 din 29 octombrie 2010, nu se

identifică considerentele ce au stat la baza reținerii, din cuprinsul actului

procesual rezultând numai că persoana indicată în mandatul european de arestare

a fost identificată și în conformitate cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen. se

dispune reținerea numitului N.I. pe o durată de 24 de ore începând de la 29

octombrie 2010 până la 30 octombrie 2010 ora 15,30.

Dincolo de

aceste aspecte, reținând că în această cauză există urgență, în sensul

dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima

instanță a apreciat că se impune măsura obligării

de a nu părăsi localitatea

de domiciliu pe o perioadă de 5 zile iar nu

arestarea persoanei solicitate, până la prezentarea mandatului european de

arestare, la aprecierea urgenței, instanța având în vedere natura și gravitatea

infracțiunilor reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum s-a detaliat

în precedent.

Totodată, față

de particularitățile speței și elementele ce caracterizează persoana

solicitată, respectiv lipsa antecedentelor penale ale persoanei solicitate,

astfel cum rezultă din fișa cazierului judiciar aflat la dosarul cauzei, precum

și față de precizările făcute de persoana solicitată în fața instanței și din

care reiese că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în cursul

anului 2008 în scopul achiziționării unui autoturism, contestând însăși

prezența sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reține săvârșirea

faptelor, prima instanță a apreciat că măsura obligării de a nu părăsi

localitatea pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de

arestare, este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiții a

procedurii reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată, respectiv atingerea

finalității acestei proceduri, legea lăsând la latitudinea instanței să dispună

una dintre cele două măsuri.

B. împotriva acestei încheieri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a propunerii de

arestare, deși în raport de multitudinea și gravitatea faptelor, precum și față

de împrejurarea că persoana solicitată nu a prezentat dovezi că nu s-a aflat pe

teritoriul statului solicitant în anul 2003 și există riscul de a nu se

prezenta în fața autorităților judiciare germane, se impunea arestarea pe timp

de 5 zile.

Examinând

recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta

este nefundat.

Instanța de fond

a aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea

nr. 224/2006, constatând că procurorul nu a indicat motivele ce justifică

luarea măsurii arestării, cu atât mai puțin dovezi care să releve necesitatea

privării de libertate a persoanei solicitate, iar față de particularitățile

speței și elementele ce caracterizează persoana solicitată, respectiv lipsa

antecedentelor penale, precum și față de precizările făcute de persoana

solicitată în sensul că acesta s-ar fi deplasat o singură dată în Germania în

cursul anului 2008, în scopul achiziționării unui autoturism, contestând însăși

prezența sa pe teritoriul acestui stat în perioada în care se reține săvârșirea

faptelor, a apreciat în mod just că măsura obligării de a nu părăsi localitatea

pe o perioadă de 5 zile, până la prezentarea mandatului european de arestare,

este aptă să asigure atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii

reglementată de Legea nr. 302/2004, modificată.

Susținerile

parchetului în sensul că semnalarea Interpol nu conține date contradictorii sau

că nu sunt motive de refuz al executării, nu justifică luarea măsurii

solicitate, întrucât aceasta nu se ia automat când se constată întrunite

cerințele legii ci, potrivit art. 90 alin. (2), instanța are posibilitatea să

aleagă între măsura arestării persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a

nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, în raport de datele particulare

ale cazului, ceea ce instanța de fond a și făcut, motivat.

Pentru aceste

considerente, văzând și dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmând ca, în temeiul art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat să

rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

încheierii de ședință din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția

I-

a penală, pronunțată în dosarul nr. 10477/2/2010

(2880/2010), privind pe intimatul persoană solicitată N.I.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată N.I., în sumă

de 640 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 octombrie 2010.