ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

la executare de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin decizia

penală nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Suceava împotriva încheierii nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 23/39/2012,

privind pe intimatul persoană solicitată P.V.

A casat în parte

încheierea atacată numai în ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu

părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art. 145

C. proc. pen.,

dispoziție pe care o înlătură și rejudecând:

În temeiul art. 103 alin.

(8) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva

căreia s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de

30 de zile, începând cu data încarcerării.

A dispus emiterea

mandatului de arestare a persoanei solicitate.

A menținut restul

dispozițiilor încheierii recurate.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată până

la prezentarea apărătorilor aleși în sumă de 160 lei, s-a suportat din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că prin

încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 23/39/2012,

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus,

respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V.

În temeiul art. 103 alin.

(8) și (11) din Legea nr. 302/2004 republicată a luat față de persoana

solicitată P.V., față de care s-a emis mandatul european de arestare în dosar

nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt -

Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de

art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11

ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.

Pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V., urmând a

respecta următoarele obligații:

a) să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu

supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție ;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

A atras atenția

persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen.,

privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credință a

obligațiilor ce-i revin.

În temeiul art. 103 alin.

(11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11),

măsura dispusă este executorie de la data luării ei.

În temeiul art. 103 alin.

(8) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a fixat un nou termen de judecată la

data de 20 ianuarie 2012, ora 08,30, termen în cunoștința persoanei solicitate.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 11

ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei

instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, mandatul european de

arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 emis de către Parchetul Wiener

Neustadt – Austria împotriva persoanei solicitate P.V., solicitând, totodată,

luarea măsurii arestării împotriva acesteia.

S-a reținut în

conținutul mandatului european de arestare că acesta a fost emis împotriva

persoanei solicitate P.V. pentru săvârșirea unui număr de două infracțiuni de

tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) și art. 143 cazul al

doilea din Codul penal al Austriei.

În fapt, s-a arătat

că:persoana solicitată P.V. este suspectată că, în noaptea de 7 aprilie 2005, a

pătruns forțat în filiala instituției Sparkasse Leobersdorf, a așteptat acolo

sosirea angajaților și i-a constrâns apoi pe aceștia, sub amenințarea unui

pistol, să deschidă seiful și să-i predea suma de 262.105 Euro în numerar,

acționând împreună cu C.M.P., săvârșind astfel infracțiunea de tâlhărie cu uz

de armă.

De asemenea, persoana

solicitată este suspectată că, în noaptea de 1 aprilie 2005, acționând în

complicitate cu C.M.P., a pătruns prin efracție în filiala locală a instituției

Sparkasse Klagenfurt, a așteptat până la sosirea angajaților, pe care i-a

obligat, sub amenințarea unui pistol, să deschidă seiful și să-i predarea suma

de aproximativ 70.000 Euro, faptă ce întrunește elementele constitutive ale

unei tâlhării cu uz de armă.

Curtea, față de

precizările făcute de apărători referitoare la faptul că persoana solicitată ar

avea afaceri judiciare în România, a apreciat că se impune a se face verificări

sub acest aspect, sens în care, în temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004

republicată, a fixat un nou termen de judecată la data de 20 ianuarie 2012, ora

08,30, termen în cunoștința persoanei solicitate, pentru a se efectua adresă

către Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica dacă

persoana solicitată are afaceri judiciare, în caz afirmativ nr. dosarului și

calitatea acestuia, precum și ce calitate are aceasta în dosarul penal nr. 474/P/2011,

privind pe înv. N.C. ș.a.

Totodată, a apreciat

că, deocamdată, nu se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate și că

luarea împotriva acesteia a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prev.

de art. 145 C. proc. pen., este suficientă pentru buna desfășurare a prezentei

proceduri, motiv față de care a respins propunerea formulată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, de arestare a persoanei solicitate.

Apreciind ca fiind

oportună, justificată și proporțională măsura obligării de a nu părăsi localitatea,

Curtea, în temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată,

a luat față de persoana solicitată P.V. această măsură pe o durată de 30 de

zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012,

inclusiv.

Pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V. va respecta

următoarele obligații:

a) să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu

supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție ;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

S-a atras atenția

persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen.,

privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credință a

obligațiilor ce-i revin.

În temeiul art. 103 alin.

(11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11),

măsura dispusă este executorie de la data luării ei.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat

că acesta este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că, prin încheierea mai sus-menționată, s-a

dispus respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V.

În temeiul art. 103 alin.

(8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a luat față de persoana

solicitată P.V., față de care a fost emis mandatul european de arestare în

dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt -

Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de

art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11

ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.

Pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, față de persoana solicitată P.V., s-au

instituit anumite obligații ce au fost enunțate anterior.

S-a avut în vedere că

potrivit dispozițiilor

art.

103 alin. (8) și alin. (11) din Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost

modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală –

care reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare –

judecătorul, investit cu punerea în executare a mandatului, verifică mai întâi

identitatea persoanei solicitate și se asigură că i s-a comunicat o copie a

mandatului european de arestare.

Dacă persoana

solicitată a fost reținută în condițiile prevăzute de art. 101 din Legea nr. 302/2004

modificată, reținerea și arestarea persoanei solicitate în caz de urgență –

judecătorul se asigură că a fost informat despre motivul reținerii.

Dispozițiile art. 101

din Legea nr. 302/2004 stabilesc o procedură diferită pentru situația în care

persoana solicitată a fost reținută în caz de urgență.

Astfel, în alin. (2)

al aceluiași articol se arată că „dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101,

judecătorul

poate

dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizația

Internațională a Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate

sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz,

instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către

procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba

română”.

Dispozițiile enunțate

anterior se impun a fi raportate la prevederile art. 101 alin. (1) din același

act normativ potrivit cu care

solicitarea transmisă prin Interpol nu echivalează cu

mandatul european de arestare.

Atunci când

autoritățile judiciare străine au transmis mandatul european de arestare,

solicitând punerea acestuia în executare, sunt incidente prevederile art. 103 alin.

(8) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora

„în cazurile prevăzute în alin. (5) și (7),

atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea

unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul

procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin

încheiere motivată, norma fiind imperativă.

Această interpretare

se deduce din succesiunea textelor legale enunțate, în condițiile în care, pe

de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara poate fi luată în

ipoteza semnalării transmise prin Interpol, iar pe de altă parte, că în toate

celelalte ipoteze, această măsură restrictivă de drepturi este legată de

„punerea în libertate” a persoanei solicitate, ceea ce presupune, cu

necesitate, o stare privativă de libertate inițială, preexistentă.

Măsura restrictivă de

drepturi a obligării de a nu părăsi țara, poate fi dispusă, ca o alternativă la

măsura arestării, dar numai pe parcursul procedurii de executare a mandatului

european de arestare, în funcție de durata acesteia.

Cum în cauză

autoritățile judiciare austriece au solicitat punerea în executare a mandatului

european de arestare emis pe numele persoanei solicitate P.V. și cum acest

mandat există în materialitatea lui la dosarul cauzei, inclusiv tradus în limba

română, se impunea ca judecătorul fondului să dispună arestarea persoanei

solicitate și acordarea unui termen, în măsura în care aprecia că sunt necesare

informații suplimentare.

În atare condiții,

Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Suceava

și a casat în parte încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, numai în ceea ce privește

luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de

art. 145

C. proc. pen., dispoziție pe care a înlăturat-o și, în

rejudecare, a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva căreia s-a

emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de

30 de zile, începând cu data încarcerării.

A dispus emiterea

mandatului de arestare a persoanei solicitate.

Au fost menținute

restul dispozițiilor încheierii recurate.

II. Prin încheierea

nr. 2 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a dispus admiterea cererii formulată de apărătorii aleși ai

persoanei solicitate, sens în care s-a amânat judecarea cauzei la data de 27

ianuarie 2012.

S-a făcut adresă

către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare pentru a

comunica dacă, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitată poate

fi transferată în condițiile legii în statul de cetățenie, garanție prev. de

art. 93 din Legea 302/2004 republicată. S-a solicitat, de asemenea, să se

comunice dacă că au fost respectate garanțiile juridice ale persoanei

solicitate privind dreptul la apărare la momentul emiterii ordonanței de

reținere/arestare, al începerii urmăririi penale și al aducerii la cunoștință a

învinuirii, precum și dacă aceasta mai este cercetată și pentru alte

infracțiuni decât cele menționate în mandatul european de arestare nr. 7 St

96/08p din data de 9 ianuarie 2012, respectiv infracțiunea de trecere

frauduloasă a frontierei de stat sau altele.

S-a făcut adresă

către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica

instanței care este stadiul dosarului nr. 546/P/2011, precum și dacă în cauză

s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva persoanei solicitate P.V.

S-a

calificat excepția nulității punerii în executare a mandatului de arestare a

persoanei solicitate P.V., ca fiind o contestație la executare întemeiată pe

disp. art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

S-a

trimis contestația la executare Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare, potrivit art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. a

vând în vedere și

disp. art.

461 alin. (1) lit. c) și art. 461 alin.

(2) teza a II-a C. proc. pen., conform cărora contestația contra executării

hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire

la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, la instanța

care a pronunțat hotărârea ce se execută.

S-a reținut ca întemeiate

cererile formulate de apărătorii aleși ai persoanei solicitate și a apreciat că

în cauză se impune solicitarea de informații și garanții suplimentare

autorității judiciare emitente, în conformitate cu disp. art. 103 alin. (12) și

art. 93 din Legea 302/2004 republicată,

III

. Pe fondul contestației la executare

formulată de persoana solicitată P.V., privind punerea în executare a

mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17 ianuarie 2012 emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte are în vedere că

aceasta este întemeiată pe disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen. și vizează, în esență,

(întrucât toate criticile iterate au fost consemnate în detaliu în practicaua hotărârii

de față), nulitatea absolută a tuturor formelor executare dispuse în executarea

mandatului emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 103 alin.

(13) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în procedura executării mandatelor

dispuse în temeiul acestei legi se aplică procedura comună prevăzută de Codul

de procedură penală. Se apreciază că trebuia să se aplice art. 152 alin. (3) și

alin. (4) C. proc. pen., deoarece se pretinde că luarea măsurii arestării

preventive față de o persoană solicitată sau inculpat, indiferent de procedură,

are două forme respectiv –forma dispunerii asupra măsurii care include dezbateri

asupra fondului și în calea de atac, de asemenea dispozițiile instanței vizând

luarea măsurii arestării preventive și emiterea mandatului de arestare.

O a doua etapă este

punerea în executare a mandatului respectiv susținând că la această etapă se

referă contestația la executare formulată.

În opinia contestatorului

există două posibilități de punere în executare a mandatului.

În momentul în care

persoana cuprinsă în mandat este prezentă la luarea măsurii arestării

preventive, la dispunerea măsurii arestării preventive se înmânează o copie a

mandatului persoanei să fie pus în executare.

A doua procedură

vizează punerea în executare a unui mandat în momentul în care persoana cuprinsă

în acest mandat nu este prezentă la pronunțare sau la momentul în care se

dispune luarea față de aceasta a măsurii arestării preventive.

Se apreciază de

contestator că, acest aspect este arătat în mod nemijlocit în cuprinsul disp.

art. 150 C. proc. pen. Astfel trebuie să se înmâneze 2 exemplare ale mandatului

organelor de executare care procedează la identificarea și arestarea persoanei

cuprinse în mandat, iar în momentul arestării în raport de art. 152 alin. (3) C.

proc. pen. persoana cuprinsă în mandat trebuie condusă de îndată la judecătorul

ce a emis mandatul de arestare.

Se mai susține că

modalitatea de executare a mandatului persoanei solicitate încalcă principiul legalității

și nu vizează nici una din cele două situații prezentate anterior și că

organele de executare a mandatului în cauza de față, ofițerii de poliție,

urmare a încheierii unui proces verbal din care rezultă și data punerii în

executare a mandatului, precum și identitatea persoanei solicitate prevăzută în

cuprinsul mandatului nu pot dispune acest lucru pentru că aceștia nu aveau

această competență ce este oferită numai judecătorului care a emis mandatul și

care urmează a dispune punerea în executare efectivă, menționând data și ora

respectivă după depășirea momentului eventual a unor obiecțiuni în sensul art. 153

sau art. 152 alin. (3) C. proc. pen.

Se conchide așadar că

în contestația la executare de față se contestă împrejurarea că nu a fost dispusă

începerea executării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare, așa

cum prevăd dispozițiile legale învederate anterior.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 278/1/2012,

mandatul de arestare nr.1(EAW) din aceeași dată și emis de aceeași instanță, în

raport de critica unică și precizată deja mai sus de apărătorul ales al persoanei

solicitată P.V., Înalta Curte are în vedere că, contestația la executare de

față formulată de persoana solicitată nominalizată se privește ca nefondată și

urmează a fi respinsă ca atare, în baza disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte are în

vedere cu titlu de premiză că în tiparul cazului de contestație la executare -

ipoteza de aplicabilitate pretins incidentă de către contestator [art. 461 lit.

c) teza I C. proc. pen.] este existența unor „nelămuriri cu privire la

hotărârea care se execută”.

Dispozițiile

normative suscitate sunt incluse în Capitolul IV cu denumirea „Dispoziții

comune”, ce face parte din titlul III cu denumirea „Executarea hotărârilor

penale” C. proc. pen. și vizează hotărâri care se pronunță asupra fondului

cauzei.

Or, este esențială

arătarea că disp. art. 103 alin. (13) teza II din Legea nr. 302/2004, astfel

cum a fost modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală statuează că „dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la

conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Astfel, norma de

trimitere mai sus menționată generează consecința și că în materia arestării

persoanei solicitate, prin simetrie disp. art. 153 C. proc. pen. cu denumirea „

Obiecții în ceea ce privește identitatea” și procedura de rezolvare a acestora

derogă esențialmente de procedura instituită prin disp. art. 461 lit. c) C.

proc. pen.

Această chestiune

este întărită prin aceea că în cadrul Titlului IV „ Măsurile preventive și alte

măsuri procesuale” C. proc. pen. în cadrul Capitolului I „Măsurile preventive”

și respectiv în cadrul Secțiunii IV „Arestarea preventivă”, este instituită în

mod expres prin disp. art. 152 alin. (1), (4) inclusiv C. proc. pen., o

procedură autonomă derogatorie de executarea mandatului de arestare emis.

Or, în cadrul acestei

proceduri speciale, derogatorii și care vizează doar materia arestării preventive,

inclusiv a persoanei solicitate pentru executarea unui mandat european de

arestare - motivele invocate de contestator și anume că a fost prezent la data

și locul emiterii de către instanța de recurs a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și că nu i-a fost confirmat același mandat de arestare după emiterea

lui (când prin ipoteză, el nu mai era prezent în fața aceleiași instanțe

emitente), precum și aspectul că nu i-a fost trecută ora de începere a

executării acelui mandat, nu se încadrează în unicul caz de așa-zisă contestare

și anume, „ridicarea de obiecții în contra-executării mandatului numai în ceea

ce privește identitatea” – în sensul disp. art. 153 alin. (1) C. proc. pen. –

(ceea ce nu este cazul în speță, întrucât contestatarul nu ridică o atare

obiecție) și doar în consecința dispunerii măsurii arestării cu lipsa

inculpatului în sensul disp. art. 150 alin. (2) C. proc. pen. – așa cum pretind

disp. art. 152 alin. (2) C. proc. pen.

Așadar, ipoteza de

aplicabilitate a contestării mandatului de arestare(dar riguros spus a

formulării de exclusive obiecții numai în ceea ce privește identitatea),

coroborată cu aceea de a surveni în consecința neascultării sale (întrucât persoana

în cauză este dispărută, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire

sau de la judecată – subipoteze avute în vedere limitativ de art. 150 alin. (2)

C. proc. pen.) nu se regăsește în speța de față, deoarece persoana solicitată P.V.

a fost ascultată de către instanța de fond a Curții de Apel Suceava după ce a

fost legitimată și întrebată fiind a arătat că a primit un exemplar al

mandatului european de arestare tradus în limba română, a luat la cunoștință

despre conținutul acestuia și nu este de acord cu predarea sa către autoritatea

judiciară solicitantă – chestiuni consemnate expres în practicaua încheierii

nr. 2 din 11 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava; mai mult, persoana

solicitată a fost prezentă în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde

s-a dezbătut recursul declarat de procuror, având ca obiect arestarea sa în

vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Pe de altă parte,

întrucât Legea specială nr. 302/2004, modificată nu prevede cerința audierii

persoanei solicitate în recurs, iar mandatul de arestare al acesteia nr. 1/2012

emis de Înalta Curte de Casație și Justiție are un conținut conform, în

totalitatea cerințelor stabilite prin disp. art. 151 alin. (3) C. proc. pen.;

Înalta Curte pe calea unui silogism juridic și logico formal conchide și

privește ca nefondată contestația la executare de față, formulată de persoana

solicitată P.V.

Văzând și disp.

art.192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, contestația la executare formulată de persoană solicitată P.V.

privind punerea în executare a mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17

ianuarie 2012 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.