ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației la executare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva încheierii nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 23/39/2012, privind pe intimatul persoană solicitată P.V. A casat în parte încheierea atacată numai în ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art. 145 C. proc.

pen., dispoziție pe care o înlătură și rejudecând: În temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. A dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate. A menținut restul dispozițiilor încheierii recurate. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată până la prezentarea apărătorilor aleși în sumă de 160 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că prin încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 23/39/2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V. În temeiul art. 103 alin. (8) și (11) din Legea nr. 302/2004 republicată a luat față de persoana solicitată P.V., față de care s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V., urmând a respecta următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție ; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. A atras atenția persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce-i revin.

În temeiul art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11), măsura dispusă este executorie de la data luării ei. În temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a fixat un nou termen de judecată la data de 20 ianuarie 2012, ora 08,30, termen în cunoștința persoanei solicitate. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 11 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 emis de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria împotriva persoanei solicitate P.V., solicitând, totodată, luarea măsurii arestării împotriva acesteia.

S-a reținut în conținutul mandatului european de arestare că acesta a fost emis împotriva persoanei solicitate P.V. pentru săvârșirea unui număr de două infracțiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) și art. 143 cazul al doilea din Codul penal al Austriei. În fapt, s-a arătat că:persoana solicitată P.V. este suspectată că, în noaptea de 7 aprilie 2005, a pătruns forțat în filiala instituției Sparkasse Leobersdorf, a așteptat acolo sosirea angajaților și i-a constrâns apoi pe aceștia, sub amenințarea unui pistol, să deschidă seiful și să-i predea suma de 262.105 Euro în numerar, acționând împreună cu C.M.P., săvârșind astfel infracțiunea de tâlhărie cu uz de armă.

De asemenea, persoana solicitată este suspectată că, în noaptea de 1 aprilie 2005, acționând în complicitate cu C.M.P., a pătruns prin efracție în filiala locală a instituției Sparkasse Klagenfurt, a așteptat până la sosirea angajaților, pe care i-a obligat, sub amenințarea unui pistol, să deschidă seiful și să-i predarea suma de aproximativ 70.000 Euro, faptă ce întrunește elementele constitutive ale unei tâlhării cu uz de armă.

Curtea, față de precizările făcute de apărători referitoare la faptul că persoana solicitată ar avea afaceri judiciare în România, a apreciat că se impune a se face verificări sub acest aspect, sens în care, în temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fixat un nou termen de judecată la data de 20 ianuarie 2012, ora 08,30, termen în cunoștința persoanei solicitate, pentru a se efectua adresă către Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica dacă persoana solicitată are afaceri judiciare, în caz afirmativ nr. dosarului și calitatea acestuia, precum și ce calitate are aceasta în dosarul penal nr. 474/P/2011, privind pe înv. N.C. ș.a. Totodată, a apreciat că, deocamdată, nu se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate și că luarea împotriva acesteia a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C. proc.

pen., este suficientă pentru buna desfășurare a prezentei proceduri, motiv față de care a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de arestare a persoanei solicitate. Apreciind ca fiind oportună, justificată și proporțională măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea, în temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, a luat față de persoana solicitată P.V. această măsură pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V. va respecta următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția mun.

Suceava, jud. Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție ; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. S-a atras atenția persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce-i revin. În temeiul art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11), măsura dispusă este executorie de la data luării ei. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat, pentru considerentele arătate în continuare. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, prin încheierea mai sus-menționată, s-a dispus respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V. În temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a luat față de persoana solicitată P.V., față de care a fost emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 C. proc.

pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, față de persoana solicitată P.V., s-au instituit anumite obligații ce au fost enunțate anterior. S-a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (8) și alin. (11) din Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală – care reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare – judecătorul, investit cu punerea în executare a mandatului, verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare.

Dacă persoana solicitată a fost reținută în condițiile prevăzute de art. 101 din Legea nr. 302/2004 modificată, reținerea și arestarea persoanei solicitate în caz de urgență – judecătorul se asigură că a fost informat despre motivul reținerii. Dispozițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004 stabilesc o procedură diferită pentru situația în care persoana solicitată a fost reținută în caz de urgență. Astfel, în alin. (2) al aceluiași articol se arată că „dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

În acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română”. Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi raportate la prevederile art. 101 alin. (1) din același act normativ potrivit cu care solicitarea transmisă prin Interpol nu echivalează cu mandatul european de arestare. Atunci când autoritățile judiciare străine au transmis mandatul european de arestare, solicitând punerea acestuia în executare, sunt incidente prevederile art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „în cazurile prevăzute în alin. (5) și (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată, norma fiind imperativă.

Această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale enunțate, în condițiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara poate fi luată în ipoteza semnalării transmise prin Interpol, iar pe de altă parte, că în toate celelalte ipoteze, această măsură restrictivă de drepturi este legată de „punerea în libertate” a persoanei solicitate, ceea ce presupune, cu necesitate, o stare privativă de libertate inițială, preexistentă. Măsura restrictivă de drepturi a obligării de a nu părăsi țara, poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, dar numai pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în funcție de durata acesteia. Cum în cauză autoritățile judiciare austriece au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate P.V.

și cum acest mandat există în materialitatea lui la dosarul cauzei, inclusiv tradus în limba română, se impunea ca judecătorul fondului să dispună arestarea persoanei solicitate și acordarea unui termen, în măsura în care aprecia că sunt necesare informații suplimentare. În atare condiții, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Suceava și a casat în parte încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, numai în ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art. 145 C. proc.

pen., dispoziție pe care a înlăturat-o și, în rejudecare, a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. A dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii recurate. II.

Prin încheierea nr. 2 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea cererii formulată de apărătorii aleși ai persoanei solicitate, sens în care s-a amânat judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2012. S-a făcut adresă către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare pentru a comunica dacă, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitată poate fi transferată în condițiile legii în statul de cetățenie, garanție prev. de art. 93 din Legea 302/2004 republicată.

S-a solicitat, de asemenea, să se comunice dacă că au fost respectate garanțiile juridice ale persoanei solicitate privind dreptul la apărare la momentul emiterii ordonanței de reținere/arestare, al începerii urmăririi penale și al aducerii la cunoștință a învinuirii, precum și dacă aceasta mai este cercetată și pentru alte infracțiuni decât cele menționate în mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din data de 9 ianuarie 2012, respectiv infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau altele. S-a făcut adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica instanței care este stadiul dosarului nr. 546/P/2011, precum și dacă în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva persoanei solicitate P.V.

S-a calificat excepția nulității punerii în executare a mandatului de arestare a persoanei solicitate P.V., ca fiind o contestație la executare întemeiată pe disp. art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. S-a trimis contestația la executare Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, potrivit art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. a vând în vedere și disp. art. 461 alin. (1) lit. c) și art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., conform cărora contestația contra executării hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

S-a reținut ca întemeiate cererile formulate de apărătorii aleși ai persoanei solicitate și a apreciat că în cauză se impune solicitarea de informații și garanții suplimentare autorității judiciare emitente, în conformitate cu disp. art. 103 alin. (12) și art. 93 din Legea 302/2004 republicată, III . Pe fondul contestației la executare formulată de persoana solicitată P.V., privind punerea în executare a mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17 ianuarie 2012 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte are în vedere că aceasta este întemeiată pe disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen.

și vizează, în esență, (întrucât toate criticile iterate au fost consemnate în detaliu în practicaua hotărârii de față), nulitatea absolută a tuturor formelor executare dispuse în executarea mandatului emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în procedura executării mandatelor dispuse în temeiul acestei legi se aplică procedura comună prevăzută de Codul de procedură penală. Se apreciază că trebuia să se aplice art. 152 alin. (3) și alin. (4) C. proc. pen., deoarece se pretinde că luarea măsurii arestării preventive față de o persoană solicitată sau inculpat, indiferent de procedură, are două forme respectiv –forma dispunerii asupra măsurii care include dezbateri asupra fondului și în calea de atac, de asemenea dispozițiile instanței vizând luarea măsurii arestării preventive și emiterea mandatului de arestare.

O a doua etapă este punerea în executare a mandatului respectiv susținând că la această etapă se referă contestația la executare formulată. În opinia contestatorului există două posibilități de punere în executare a mandatului. În momentul în care persoana cuprinsă în mandat este prezentă la luarea măsurii arestării preventive, la dispunerea măsurii arestării preventive se înmânează o copie a mandatului persoanei să fie pus în executare. A doua procedură vizează punerea în executare a unui mandat în momentul în care persoana cuprinsă în acest mandat nu este prezentă la pronunțare sau la momentul în care se dispune luarea față de aceasta a măsurii arestării preventive. Se apreciază de contestator că, acest aspect este arătat în mod nemijlocit în cuprinsul disp.

art. 150 C. proc. pen. Astfel trebuie să se înmâneze 2 exemplare ale mandatului organelor de executare care procedează la identificarea și arestarea persoanei cuprinse în mandat, iar în momentul arestării în raport de art. 152 alin. (3) C. proc. pen. persoana cuprinsă în mandat trebuie condusă de îndată la judecătorul ce a emis mandatul de arestare.

Se mai susține că modalitatea de executare a mandatului persoanei solicitate încalcă principiul legalității și nu vizează nici una din cele două situații prezentate anterior și că organele de executare a mandatului în cauza de față, ofițerii de poliție, urmare a încheierii unui proces verbal din care rezultă și data punerii în executare a mandatului, precum și identitatea persoanei solicitate prevăzută în cuprinsul mandatului nu pot dispune acest lucru pentru că aceștia nu aveau această competență ce este oferită numai judecătorului care a emis mandatul și care urmează a dispune punerea în executare efectivă, menționând data și ora respectivă după depășirea momentului eventual a unor obiecțiuni în sensul art. 153 sau art. 152 alin. (3) C. proc.

pen. Se conchide așadar că în contestația la executare de față se contestă împrejurarea că nu a fost dispusă începerea executării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare, așa cum prevăd dispozițiile legale învederate anterior. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 278/1/2012, mandatul de arestare nr.1(EAW) din aceeași dată și emis de aceeași instanță, în raport de critica unică și precizată deja mai sus de apărătorul ales al persoanei solicitată P.V., Înalta Curte are în vedere că, contestația la executare de față formulată de persoana solicitată nominalizată se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare, în baza disp.

art. 461 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte are în vedere cu titlu de premiză că în tiparul cazului de contestație la executare - ipoteza de aplicabilitate pretins incidentă de către contestator [art. 461 lit. c) teza I C. proc. pen.] este existența unor „nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută”. Dispozițiile normative suscitate sunt incluse în Capitolul IV cu denumirea „Dispoziții comune”, ce face parte din titlul III cu denumirea „Executarea hotărârilor penale” C. proc. pen. și vizează hotărâri care se pronunță asupra fondului cauzei. Or, este esențială arătarea că disp. art. 103 alin. (13) teza II din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală statuează că „dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Astfel, norma de trimitere mai sus menționată generează consecința și că în materia arestării persoanei solicitate, prin simetrie disp. art. 153 C. proc. pen. cu denumirea „ Obiecții în ceea ce privește identitatea” și procedura de rezolvare a acestora derogă esențialmente de procedura instituită prin disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen. Această chestiune este întărită prin aceea că în cadrul Titlului IV „ Măsurile preventive și alte măsuri procesuale” C. proc. pen. în cadrul Capitolului I „Măsurile preventive” și respectiv în cadrul Secțiunii IV „Arestarea preventivă”, este instituită în mod expres prin disp. art. 152 alin. (1), (4) inclusiv C. proc. pen., o procedură autonomă derogatorie de executarea mandatului de arestare emis.

Or, în cadrul acestei proceduri speciale, derogatorii și care vizează doar materia arestării preventive, inclusiv a persoanei solicitate pentru executarea unui mandat european de arestare - motivele invocate de contestator și anume că a fost prezent la data și locul emiterii de către instanța de recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că nu i-a fost confirmat același mandat de arestare după emiterea lui (când prin ipoteză, el nu mai era prezent în fața aceleiași instanțe emitente), precum și aspectul că nu i-a fost trecută ora de începere a executării acelui mandat, nu se încadrează în unicul caz de așa-zisă contestare și anume, „ridicarea de obiecții în contra-executării mandatului numai în ceea ce privește identitatea” – în sensul disp.

art. 153 alin. (1) C. proc. pen. – (ceea ce nu este cazul în speță, întrucât contestatarul nu ridică o atare obiecție) și doar în consecința dispunerii măsurii arestării cu lipsa inculpatului în sensul disp. art. 150 alin. (2) C. proc. pen. – așa cum pretind disp. art. 152 alin. (2) C. proc. pen. Așadar, ipoteza de aplicabilitate a contestării mandatului de arestare(dar riguros spus a formulării de exclusive obiecții numai în ceea ce privește identitatea), coroborată cu aceea de a surveni în consecința neascultării sale (întrucât persoana în cauză este dispărută, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată – subipoteze avute în vedere limitativ de art. 150 alin. (2) C. proc.

pen.) nu se regăsește în speța de față, deoarece persoana solicitată P.V. a fost ascultată de către instanța de fond a Curții de Apel Suceava după ce a fost legitimată și întrebată fiind a arătat că a primit un exemplar al mandatului european de arestare tradus în limba română, a luat la cunoștință despre conținutul acestuia și nu este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară solicitantă – chestiuni consemnate expres în practicaua încheierii nr. 2 din 11 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava; mai mult, persoana solicitată a fost prezentă în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a dezbătut recursul declarat de procuror, având ca obiect arestarea sa în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, întrucât Legea specială nr. 302/2004, modificată nu prevede cerința audierii persoanei solicitate în recurs, iar mandatul de arestare al acesteia nr. 1/2012 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție are un conținut conform, în totalitatea cerințelor stabilite prin disp. art. 151 alin. (3) C. proc. pen.; Înalta Curte pe calea unui silogism juridic și logico formal conchide și privește ca nefondată contestația la executare de față, formulată de persoana solicitată P.V. Văzând și disp. art.192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoană solicitată P.V. privind punerea în executare a mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17 ianuarie 2012 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat . Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.