ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 444/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția l penală, s-a dispus în baza art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 222/2008 arestarea persoanei solicitate P.M. pe o

perioadă de 29 de zile de la 5 februarie 2009 la 5 martie 2009 și emiterea unui

mandat de arestare. S-a dispus emiterea unui mandat de arestare.

Totodată, instanța a dispus amânarea judecării cauzei la 11 februarie

2009, pentru a da posibilitatea persoanei solicitate să depună la dosar

înscrisuri traduse în limba română.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, că la data

de 4 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat,

în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 222/2008, Curtea de Apel București pentru punerea în

executare a mandatului european de arestare emis la data de 14 mai 2004 de

către Judecătoria Darmstadt Republica Germania față de persoana solicitată P.M.

Din actele dosarului a rezultat că prin Ordonanța de reținere nr. 6 din

4 februarie 2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus în baza dispozițiilor art. 88

2

alin. (1) din

Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 reținerea persoanei

solicitate pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 4 februarie 2009 până

la 5 februarie 2009.

De asemenea, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, i s-a

adus la cunoștință motivul emiterii mandatului european de arestare pe numele

său, fiindu-i pusă la dispoziție o copie a mandatului european de arestare

împreună cu traducerea în limba română.

Prima instanță a procedat la audierea persoanei solicitate P.M., care a

declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile germane față de

împrejurarea că a fost arestat în Franța și în perioada arestului preventiv

autoritățile germane au solicitat transferul său în Germania, cerere ce a fost

amânată de către Franța până în momentul soluționării cauzei aflate pe rolul autorităților

judiciare franceze.

S-a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Darmstadt Republica

Germania a emis, la data de 14 mai 2004, mandat european de arestare privitor

la cetățeanul român P.M. reținându-se că a fost membru al unei grupări de

cetățeni în majoritate români care s-au întrunit pentru a-și procura o sursă de

venit nu doar temporară în scopul acoperirii necesităților de viață în primul

rând, prin sustragerea și spargerea ulterioară a unor automate bancare; în

scopul comiterii acestor fapte, grupul de făptuitori a comis un număr de nouă

fapte de furturi de autoturisme în perioada decembrie 2002 - octombrie 2003.

Față de natura faptelor săvârșite care prezintă un grad ridicat de

pericol social, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare,

prima instanță a considerat necesar a se lua față de persoana solicitată măsura

arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată P.M.

care a susținut că măsurile dispuse de autoritățile judiciare române contravin

prevederilor Legii nr. 302/2004 întrucât nu au fost respectate procedurile

prealabile instituite de art. 88

1

alin. (7) și (9) din aceeași lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și

judecarea sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată în baza art. 385

6

alin. (6) C.

proc. pen., Curtea constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin

Legea nr. 222/2008, după îndeplinirea procedurilor prealabile prevăzute de art.

88

1

și reținerea persoanei solicitate în condițiile prevăzute de art.

88

2

sau, după caz, de art. 88

3

din aceeași lege,

procurorul sesizează curtea de apel competentă cu propunerea de luare a măsurii

arestării persoanei solicitate.

Conform art. 90 alin. (1), (2) și (7) din aceeași lege, în procedura de

executare a mandatului european de arestare, judecătorul verifică identitatea

persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a

mandatului european de arestare, îi aduce la cunoștință drepturile prevăzute de

art. 91, efectele regulii specialității și posibilitatea de a consimți la

predare, punându-i în vedere consecințele acestui consimțământ, iar dacă

persoana solicitată nu consimte la predare procedează la audierea acesteia,

care se limitează la consemnarea poziției față de existența unuia dintre

motivele de refuz al executării prevăzute de lege, precum și eventualele

obiecțiuni privind identitatea.

De asemenea, conform art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, dacă

judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri

cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere

motivată.

În conformitate cu dispozițiile art. 77 din Legea nr. 302/2004 mandatul

european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritatea judiciară

competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și

predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării

urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri

privative de libertate.

Acest mandat se execută pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce statornicit de dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr.

2002/584/JAI din 13 iunie 2007 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute de

art. 79 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 77, 88

1

, 89 și 90 din Legea nr. 302/2004

se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei

solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au

fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el

neputându-se pronunța cu privire la vinovăția persoanei solicitate, la

temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea

principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este

admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un

mandat european de arestare a persoanei solicitate P.M. de către autoritățile

judiciare germane pentru săvârșirea unor infracțiuni de sustragere și spargere

de bancomate și furt de autoturisme, iar acest mandat constituie o decizie

judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al

Uniunii Europene - Germania, care are la bază un mandat de arestare emis în

condițiile legii germane.

Se mai constată că mandatul conține toate informațiile necesare și că

nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 88 din Legea nr.

302/2004, iar măsura arestării persoanei solicitate P.M. a fost luată cu

respectarea dispozițiilor evocate ale art. 90 din Legea nr. 302/2004, a

drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane.

Se reține că, în speță, instanța a dispus arestarea persoanei

solicitate, măsura privativă de libertate fiind singura aptă a asigura

atingerea finalității acestei proceduri.

Referitor la nerespectarea procedurilor prealabile instituite de art. 88

1

alin. (7) și (9) din Legea nr. 302/2004, se constată că instanța a apreciat

just că sunt îndeplinite dispozițiile art. 90 și art. 88

2

, procedura

permițând luarea măsurii preventive prin acordarea unui nou termen de judecată

pentru ca persoana solicitată să depună la dosar documentele traduse în limba

română privind existența unei proceduri penale în curs, în fața instanțelor

franceze, potrivit căreia, acestea au acceptat executarea aceluiași mandat

european de arestare, dar au amânat predarea până la finalizarea procedurilor

judiciare și au dispus eliberarea sub control judiciar a persoanei solicitate.

În consecință, criticile formulate de recurenta persoană solicitată în

sensul nerespectării procedurilor preliminare prevăzute de art. 88

1

alin.

(7) și (9) din Legea nr. 302/2004 nu pot fi primite.

Prin urmare, încheierea instanței de fond este legală și temeinică.

Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele

de recurs invocate, Curtea, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) din același cod,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul persoanei solicitate P.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană

solicitată va fi obligată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.M.

împotriva încheierii din 4 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția l penală, în dosarul nr. 1037/2/2009.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica 9 februarie 2009.