ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1950/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128/F din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis solicitarea autorităților spaniole și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 3010 de Tribunalul de Instrucție Numărul 3 Zaragoza, privind pe persoana solicitată N.I.D. și predarea acestuia, luând act că persoana solicitată nu a consimțit la predare. S-a dispus arestarea persoanei solicitate N.I.D.

, în vederea predării către autoritățile spaniole, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 mai 2010 și până la 1 iunie 2010. S-a dispus predarea persoanei solicitat către autoritățile spaniole cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. S-au reținut, în esență, următoarele : La data de 05 mai 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sesizarea formulată de Ministerul Administrației și al Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 2010 de Tribunalul de Instrucție Nr. 3 - Regatul Spaniei, față de numitul N.I.D.

. După efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 881din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a emis ordonanța de reținere nr. 24 din 4 mai 2010 pe numele lui N.I.D., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 4 mai 2010, ora 11,00 și a înaintat instanței actele întocmite în cauză împreună cu persoana solicitată, pentru a se proceda conform dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 302/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, instanța a procedat la audierea persoanei solicitate, care nu și-a exprimat consimțământul la predarea către autoritățile spaniole.

Având în vedere poziția persoanei solicitate, precum și dispozițiile Legii nr. 302/2004, care dispun în art. 90 alin. (7) că în această situație, se continuă audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea, instanța a constatat că nu există niciun impediment la executarea mandatului european de arestare. La data de 30 aprilie 2010, autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare față de persoana solicitată N.I.D.

, în baza sentinței de urmărire penală din data de 30 martie 2008, rezultând că persoana solicitată este anchetată de către autoritățile spaniole pentru participarea într-o organizație alcătuită în scopul recrutării de persoane din România și transferării în Zaragoza pentru exercitarea prostituției împotriva voinței lor, începând din luna august 2002, infracțiunile referitoare la prostituție, agresiune și detenție ilegală fiind prevăzute de art. 518, art. 817, art. 188 și art. 163 C. pen. spaniol și sancționate cu pedeapsa de 6 ani închisoare pentru fiecare din infracțiunile urmărite. S-a reținut că infracțiunile reținute în sarcina persoanei urmărite N.I.D. au corespondent în legislația română în dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 și că, în cauză, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării.

S-a mai reținut că, deși fapta pentru care N.I.D. este cercetat a fost săvârșită pe teritoriul României, în sensul dispozițiilor art. 143 alin. (2) C. pen., situație în care autoritatea judiciară română ar putea refuza executarea mandatului european de arestare, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, nu se impune a se da eficiență acestor din urmă prevederi legale, deoarece ansamblul activității infracționale s-a desfășurat pe teritoriul Regatului Spaniei, unde se presupune că se află atât majoritatea participanților la săvârșirea faptelor, cât și victimele traficului de persoane, iar ancheta judiciară inițiată de către autoritățile spaniole este în plină desfășurare, fiind în interesul finalizării acesteia ca toate persoanele bănuite că au participat la comiterea faptelor să se afle la dispoziția acestor autorități, în vederea lămuririi complete și cu celeritate a tuturor împrejurărilor cauzei.

Drept urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 94 din Legea nr. 302/2004, instanța a admis solicitarea autorităților spaniole. Împotriva sentinței penale sus-menționate, persoana solicitată a declarat recurs. Recursul nu este fondat. Din examinarea conținutului faptelor descrise în mandatul european de arestare, în raport de motivele de refuz ale executării acestuia, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că, într-adevăr, în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului. Astfel, se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate N.I.D.

au corespondent în legislația română în dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003 și totodată nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării. În ce privește susținerea apărării, în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respective una dintre situațiile în care instanța poate refuza executarea unui mandat european de arestare, și anume atunci când se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, au fost comise pe teritoriul României, se constată că nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din interpretarea textului de lege sus-menționat, una dintre situațiile în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare este atunci când mandatul de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. În speță, așa cum rezultă din conținutul mandatului european de arestare, unul din actele de executare ale infracțiunii de prostituție reținută în sarcina persoanei solicitate s-a efectuat pe teritoriul României (racolarea persoanelor din România în vederea obligării la practicarea prostituției), în sensul art. 143 alin. (2) C. pen., însă acesta nu este un caz obligatoriu, ci unul opțional de refuz al executării, lăsat la latitudinea instanței naționale.

Prima instanță a apreciat, în mod corect, că, în raport de faptul că ansamblul activității infracționale s-a desfășurat pe teritoriul Regatului Spaniei, în interesul finalizării anchetei judiciare, nu se impune refuzul executării mandatului european de arestare. Nici critica apărării referitoare la împrejurarea că sesizarea Curții de Apel București s-a realizat pentru alt mandat european de arestare, întocmit la data de 25 mai 2005, iar nu la 30 aprilie 2010, aspect ce rezultă atât din cuprinsul ordonanței de reținere, cât și din procesul-verbal de aducere la cunoștința persoanei solicitate a emiterii mandatului european de arestare, întocmit la 4 mai 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, nu este întemeiată.

Din examinarea actelor mai sus-menționate, întocmite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă, într-adevăr, o eroare în ce privește data emiterii mandatului european de arestare, însă nu și referitor la infracțiunile care fac obiectul acestuia și la autoritatea judiciară care l-a emis, care corespund mandatului european din 30 aprilie 2010, astfel cum a fost tradus în limba română. Totodată, că este așa rezultă și din împrejurarea că la întocmirea procesului-verbal din 4 mai 2010, persoana solicitată, asistată de apărător, nu a avut nicio obiecție asupra mențiunilor din procesul-verbal.

În ce privește faptul că anumite mențiuni existente în mandatul european de arestare nu se pot verifica, întrucât nu există înscrisuri la dosar din care să rezulte că părțile vătămate s-au aflat în perioada infracțională de referință în Spania, acestea sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei, care nu intră în competența instanței sesizate cu punerea în executare a unui mandat european de arestare. Având în vedere și celelalte argumente, prezentate de Curtea de Apel București, în considerentele sentinței, se constată că recursul este nefondat și, în consecință, el va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului persoană solicitată N.I.D. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.I.D. împotriva sentinței penale nr. 128/F din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2010.