ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1950/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128/F

din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis solicitarea

autorităților spaniole și s-a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 3010 de Tribunalul

de Instrucție Numărul 3 Zaragoza, privind pe persoana solicitată

N.I.D. și predarea acestuia, luând act că persoana solicitată nu

a consimțit la predare.

S-a dispus arestarea persoanei

solicitate N.I.D. , în vederea predării către autoritățile

spaniole, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 mai 2010

și până la 1 iunie 2010.

S-a dispus predarea persoanei

solicitat către autoritățile spaniole cu condiția

respectării regulii specialității, precum și cu

condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de

condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana

predată să fie transferată în România pentru executarea

pedepsei.

S-au reținut, în

esență, următoarele :

La data de 05 mai 2010, a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

sesizarea formulată de Ministerul Administrației și al

Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională, Biroul Național Interpol, privind punerea în

executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 2010 de

Tribunalul de Instrucție Nr. 3 - Regatul Spaniei, față de

numitul N.I.D. .

După efectuarea procedurii

prealabile prevăzute de art. 881din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a emis ordonanța de reținere

nr. 24 din 4 mai 2010 pe numele lui N.I.D., pe o durată de 24 de ore,

începând cu data de 4 mai 2010, ora 11,00 și a înaintat instanței

actele întocmite în cauză împreună cu persoana solicitată,

pentru a se proceda conform dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispozițiile

art. 90 din Legea nr. 302/2004, instanța a procedat la audierea persoanei

solicitate, care nu și-a exprimat consimțământul la predarea

către autoritățile spaniole.

Având în vedere poziția

persoanei solicitate, precum și dispozițiile Legii nr. 302/2004, care

dispun în art. 90 alin. (7) că în această situație, se

continuă audierea persoanei solicitate, care se limitează la

consemnarea poziției acesteia față de existența unuia

dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și

la eventualele obiecții privind identitatea, instanța a constatat

că nu există niciun impediment la executarea mandatului european de

arestare.

La data de 30 aprilie 2010,

autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de

arestare față de persoana solicitată N.I.D. , în baza

sentinței de urmărire penală din data de 30 martie 2008,

rezultând că persoana solicitată este anchetată de către

autoritățile spaniole pentru participarea într-o organizație

alcătuită în scopul recrutării de persoane din România și

transferării în Zaragoza pentru exercitarea prostituției împotriva

voinței lor, începând din luna august 2002, infracțiunile referitoare

la prostituție, agresiune și detenție ilegală fiind

prevăzute de art. 518, art. 817, art. 188 și art. 163 C. pen. spaniol

și sancționate cu pedeapsa de 6 ani închisoare pentru fiecare din

infracțiunile urmărite.

S-a reținut că

infracțiunile reținute în sarcina persoanei urmărite N.I.D. au

corespondent în legislația română în dispozițiile art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr.678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003

și că, în cauză, nu este incidentă vreuna dintre

situațiile care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării.

S-a mai reținut că,

deși fapta pentru care N.I.D. este cercetat a fost

săvârșită pe teritoriul României, în sensul dispozițiilor

art. 143 alin. (2) C. pen., situație în care autoritatea judiciară

română ar putea refuza executarea mandatului european de arestare,

potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004,

nu se impune a se da eficiență acestor din urmă prevederi

legale, deoarece ansamblul activității infracționale s-a

desfășurat pe teritoriul Regatului Spaniei, unde se presupune că

se află atât majoritatea participanților la săvârșirea

faptelor, cât și victimele traficului de persoane, iar ancheta

judiciară inițiată de către autoritățile spaniole

este în plină desfășurare, fiind în interesul finalizării

acesteia ca toate persoanele bănuite că au participat la comiterea

faptelor să se afle la dispoziția acestor autorități, în

vederea lămuririi complete și cu celeritate a tuturor

împrejurărilor cauzei.

Drept urmare, în conformitate cu

dispozițiile art. 94 din Legea nr. 302/2004, instanța a admis

solicitarea autorităților spaniole.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate, persoana solicitată a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea conținutului

faptelor descrise în mandatul european de arestare, în raport de motivele de

refuz ale executării acestuia, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004,

se constată că, într-adevăr, în cauză nu este incident nici

unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea

mandatului.

Astfel, se constată că

este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât

infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate N.I.D. au

corespondent în legislația română în dispozițiile art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003

și totodată nu este incidentă vreuna dintre situațiile

care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv

obligatoriu de refuz al executării.

În ce privește susținerea

apărării, în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 88

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respective una dintre situațiile în care

instanța poate refuza executarea unui mandat european de arestare, și

anume atunci când se referă la infracțiuni care, potrivit legii

române, au fost comise pe teritoriul României, se constată că nu este

întemeiată.

Așa cum rezultă din

interpretarea textului de lege sus-menționat, una dintre situațiile

în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza

executarea mandatului european de arestare este atunci când mandatul de

arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt

comise pe teritoriul României. În speță, așa cum rezultă

din conținutul mandatului european de arestare, unul din actele de

executare ale infracțiunii de prostituție reținută în

sarcina persoanei solicitate s-a efectuat pe teritoriul României (racolarea

persoanelor din România în vederea obligării la practicarea

prostituției), în sensul art. 143 alin. (2) C. pen., însă acesta nu

este un caz obligatoriu, ci unul opțional de refuz al executării,

lăsat la latitudinea instanței naționale.

Prima instanță a apreciat,

în mod corect, că, în raport de faptul că ansamblul

activității infracționale s-a desfășurat pe teritoriul

Regatului Spaniei, în interesul finalizării anchetei judiciare, nu se impune

refuzul executării mandatului european de arestare.

Nici critica apărării

referitoare la împrejurarea că sesizarea Curții de Apel

București s-a realizat pentru alt mandat european de arestare, întocmit la

data de 25 mai 2005, iar nu la 30 aprilie 2010, aspect ce rezultă atât din

cuprinsul ordonanței de reținere, cât și din procesul-verbal de

aducere la cunoștința persoanei solicitate a emiterii mandatului

european de arestare, întocmit la 4 mai 2010 de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, nu este întemeiată.

Din examinarea actelor mai

sus-menționate, întocmite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, rezultă, într-adevăr, o eroare în ce privește

data emiterii mandatului european de arestare, însă nu și referitor

la infracțiunile care fac obiectul acestuia și la autoritatea

judiciară care l-a emis, care corespund mandatului european din 30 aprilie

2010, astfel cum a fost tradus în limba română. Totodată, că

este așa rezultă și din împrejurarea că la întocmirea

procesului-verbal din 4 mai 2010, persoana solicitată, asistată de

apărător, nu a avut nicio obiecție asupra mențiunilor din

procesul-verbal.

În ce privește faptul că

anumite mențiuni existente în mandatul european de arestare nu se pot

verifica, întrucât nu există înscrisuri la dosar din care să rezulte

că părțile vătămate s-au aflat în perioada

infracțională de referință în Spania, acestea sunt

chestiuni ce țin de fondul cauzei, care nu intră în competența

instanței sesizate cu punerea în executare a unui mandat european de

arestare.

Având în vedere și celelalte

argumente, prezentate de Curtea de Apel București, în considerentele

sentinței, se constată că recursul este nefondat și, în

consecință, el va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului persoană

solicitată N.I.D. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată N.I.D. împotriva sentinței penale nr. 128/F din 4 mai 2010

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul persoană solicitată

la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 mai 2010.