ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1292/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1 din data de 08 ianuarie 2012 Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 522

1

C. proc. pen. a admis cererea petentului condamnat de rejudecare a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 2871/87/2009 al Tribunalului Teleorman și în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 87/2010, definitivă.

În baza art. 406 C. proc. pen. s-a dispus anularea Sentinței penale nr. 87 din 27 iulie 2010 a Tribunalului Teleorman, în ceea ce-l privește pe inculpatul N.E., zis "F."(nume anterior Ș.E.).

Rejudecând latura penală a cauzei:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman nr. 87/D/P/2005 din 5 august 2009 în cazul inculpatului N.E., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.E., zis "F." (nume anterior Ș.E.), la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - 76 C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și 2 (două) luni.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 7/A din 10 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj și a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 619 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen. a dedus în pedeapsa aplicată durata executată, de la 15 mai 2012 la zi, urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare cu nr. 11 din 16 martie 2010 emis de Judecătoria Zimnicea și menține, conf. art. 350 C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

A luat act că latura civilă a fost soluționată prin Sentința penală nr. 87 din 27 iulie 2010, definitivă și nu a format obiectul rejudecării.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4000 RON.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că:

Cu adresa nr. 45/III-6/2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis Tribunalului Teleorman cererea formulată de condamnatul N.E., întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., precum și dosarul Tribunalului Teleorman cu nr. 2873/87/2009, spre competentă soluționare. S-a menționat în adresă că, în raport cu susținerile condamnatului, obiectul cererii vizează rejudecarea cauzei de către o persoană judecată și condamnată în lipsă, astfel încât, calificarea juridică dată de condamnat în cerere, respectiv de revizuire, nu a fost reținută, în condițiile în care acesta nu a invocat vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Prin cererea formulată de condamnatul N.E. la data de 25 iulie 2012 s-a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă, și rejudecarea cauzei, motivată în esență de faptul că a fost judecat și condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în lipsă, dat fiind că în cursul procesului penal finalizat cu condamnarea sa a plecat din țară cu destinația Spania și de unde s-a procedat la reținerea sa în vederea predării către România și executării pedepsei închisorii la care a fost condamnat. A mai arătat condamnatul în cerere, că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală a cărei revizuire o solicită, nu are probe de produs în apărare, motiv pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reducerea pedepsei corespunzător acestei dispoziții legale.

S-a atașat la dosar Adresa nr. 45/III-6/2012 a D.I.I.C.O.T. Teleorman, mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010, referat executări penale întocmit de Tribunalul Teleorman privind situația juridică a condamnatului, Adresa nr. 202184 din 23 octombrie 2012 a IPJ Teleorman, Serviciul de Investigații Criminale.

Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 27 noiembrie 2012 tribunalul a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, în temeiul dispozițiilor 522

1

C. proc. pen., potrivit cărora: "În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului."

S-a avut în vedere astfel că, atât în cursul urmăririi penale cât și la judecată în primă instanță precum și în căile de atac, apel și recurs, petentul condamnat, citat la domiciliu, nu a fost prezent și nu a dat vreo declarație cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal și judecat. Se reține totodată că, prin Sentința penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus condamnarea inculpatului N.E. zis F., (nume anterior - Ș.E.), după cum urmează:

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 și art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatului N.E. la pedeapsa închisorii de 5 ani;

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 - 76 C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;

În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru, definitivă, și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neefectuat, de 619 zile, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sus-menționata sentință, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare;

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis față de inculpat drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) litera, teza II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. s-a admis acțiunile civile formulate de părțile civile G.C.C., J.A.H., E.M., T.T., N.T., T.V., Compania E.I., reprezentată de T.R.

În baza art. 998 și urm. C. civ. s-a obligat în solidar inculpatul N.E. cu alte persoane inculpate în aceeași cauză, și anume I.A., S.A., S.A.U., O.B.F., acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente O.D. și O.A., la plata în RON, reprezentând echivalentul a 4500 dolari către partea civilă G.C.C., a 1500 dolari către partea civilă J.A.H., a 4180 dolari către partea civilă E.M., a 1014 dolari către T.T., a 5500 dolari către N.T., a 2500 dolari către T.V., a 547, 8 dolari către partea civilă Compania E.I.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul N.E. a sumei de 2347,04 euro.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 3500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariu avocat oficiu, pentru asistența juridică din oficiu a inculpatului N.E., în sumă de 200 RON, urma a fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Sentința tribunalului a rămas definitivă prin respingerea apelului, respectiv a recursului declarat de inculpații I.A. și S.A., prin Decizia penală nr. 207/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, respectiv Decizia penală nr. 97 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de inculpatul N.E. s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010.

Constatându-se că inculpatul s-a sustras de la executarea unei pedepse anterioare aplicată de Judecătoria Zimnicea, acesta a fost pus în urmărire la nivel național și internațional. De asemenea, în vederea executării Sentinței nr. 87/2010 față de inculpat s-a emis de tribunal, Ordinul de interzicere a părăsirii țării cu nr. 2873/87/2010 din 11 august 2010.

Totodată, față de inculpat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010, s-a emis de Tribunalul Teleorman mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010.

Din probatoriu a rezultat că inculpatul a fost arestat în Spania la data de 15 mai 2012 în vederea predării, în baza mandatului european de arestare nr. 3/2010 și predat autorităților române la data de 11 iulie 2012.

Prin urmare, constatând îndeplinite cerințele impuse de art. 522

1

C. proc. pen., respectiv inculpatul N.E. (nume anterior, Ș.E. ) a fost urmărit penal, judecat și condamnat în lipsă, iar față de acesta a fost emis mandatul european de arestare, executat de autoritățile spaniole la data de 15 mai 2012, când inculpatul a fost arestat în vederea predării, tribunalul a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de condamnatul N.E. și a procedat la rejudecarea cauzei, în raport de dispozițiile art. 404 - 408 C. proc. pen., ce sunt aplicabile în mod corespunzător.

La admiterea în principiu a cererii de rejudecare în caz de extrădare au fost avute în vedere și dispozițiile înscrise la art. 6 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziție prin care se recunoaște celui acuzat "dreptul de a se apăra el însuși" și "dreptul de a interoga martorii", așa încât cum în cazul de față s-a constatat că inculpatul a lipsit atât în cursul urmăririi penale cât și în procedura de judecată, în primă instanță dar și în căile de atac (apel și recurs) și nu a dat vreo declarație cu privire la acuzațiile aduse, în calitate de învinuit ori inculpat, are dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.

Cererea formulată de procuror în dezbateri, în sensul respingerii cereri de rejudecare, cu motivarea că inculpatul s-a sustras judecății nu poate fi primită întrucât, pe de o parte dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. nu condiționează admiterea unei astfel de cereri de faptul că inculpatul s-a sustras sau nu de la judecată, singurele condiții impuse fiind acelea ca inculpatul să nu fi fost prezent în cursul procedurii judiciare finalizate cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare, respectiv la urmărirea penală și la judecată, cerințe îndeplinite în speță, iar pe de altă parte așa cum s-a dovedit de probatoriu, inculpatul a plecat în cursul urmăririi penale în afara teritoriului României, fiind arestat de autoritățile spaniole la data de 15 mai 2012 în vederea predării către autoritățile române, în temeiul mandatului european de arestare. Este adevărat, conform procesului-verbal datat 27 octombrie 2005 și încheiat de organul de poliție judiciară, IPJ Teleorman, inculpatul N.E. (făptuitor la aceea dată) era suspectat de comiterea unor infracțiuni informatice, acesta recunoscând că a mers la diferite sucursale ale B.R. din mun. București pentru a ridica sume de bani provenit din infracțiuni informatice.

La termenul de judecată din 27 noiembrie 2012 reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, având în vedere modalitatea de comitere a faptei și care se încadrează astfel în prevederile legii speciale, art. 49 din Legea nr. 161/2003. Cu privire la această chestiune de drept, pusă în discuție de instanță, inculpatul, prin apărător a arătat că achiesează la cererea formulată de parchet și este de acord cu schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de procuror.

La același termen, inculpatul, prezent personal a solicitat judecarea sa în raport de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., sens în care a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care este cercetat în cauza de față și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut că prin cererea de rejudecare după extrădare, astfel cum a fost susținută în fața instanței, inculpatul a urmărit să beneficieze de reducerea cuantumului pedepsei aplicate, ca o consecință a incidenței art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Prin urmare, în baza declarației de recunoaștere, instanța reține că situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței, confirmată de altfel și cu ocazia primei judecăți, corespunde realității, în sensul că, în cursul anului 2005, inculpatul N.E. s-a constituit împreună cu alte persoane, coinculpate în Dosar nr. 2873/87/2009 al Tribunalului Teleorman, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 87/2010, și anume I.A. (liderul grupului), O.B.F. (minor, care se ocupa în principal cu postarea de licitații fictive), S.A., N.G.I., O.I.L., având ca scop crearea unor filiere prin intermediul cărora să organizeze sistematic licitații frauduloase pe site-uri specializate privind vânzarea unor bunuri inexistente, înșelarea unor cetățeni străini și obținerea în mod facil de foloase materiale (bani). În cadrul grupului, inculpații aveau sarcini bine stabilite pentru îndeplinirea cărora primeau anumite procente din beneficiile ilicite realizate ca urmare a înșelării cetățenilor străini, părți vătămate și civile în cauză.

Astfel, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, și anume plângerile părților vătămate, declarații martori, procese-verbale de percheziție asupra sistemelor informatice, anchete sociale, raport de evaluare în cazul unui participant la infracțiuni, minor, Adresa nr. 34 2009 din 20 februarie 2009 a United States Secret Service însoțită de un CD ce conține fișiere cu lista transferurilor de bani W.U. efectuate de persoanele suspecte, tabel întocmit de organele de poliție cu sume de bani suspecte primite de inculpat și alte persoane participante la infracțiuni, prin sistemul de transmitere a banilor W.U., buletinele de transmitere rapidă a banilor W.U. și M.G. și xerocopii acte de identitate privind beneficiarii sumelor comunicate de părți, declarații inculpați a rezultat următoarele:

Inculpatul N.E. (nume anterior Ș.E.) a fost membru al grupului infracțional condus de inculpatul I.A. și rudă cu acesta și avea ca atribuții ridicarea de la bănci a sumelor de bani expediate de persoanele vătămate înșelate.

În licitațiile fictive postate pe internet de O.B.F., minor la acea vreme, inculpatul N.E. apare menționat ca proprietar al bunurilor licitate, motiv pentru care și sumele de bani avansate de cetățeni străini pentru plata bunurilor licitate erau expediate e numele inculpatului N.E.

În cursul procesului penal, în faza incipientă a urmăririi penale, inculpatul N.E. (având calitatea de făptuitor la acea vreme) a dat o singură declarație în fața organelor de cercetare penală, pentru care s-a întocmit procesul-verbal din 28 octombrie 2005 și în care s-a arătat că inculpatul a ridicat de 4 ori, de la sucursalele B.R. de pe raza mun. București (identificate în procesul-verbal din 27 octombrie 2005), diferite sume de bani, care proveneau de la cetățeni străini (americani) înșelați prin internet cu ajutorul unui computer pe care numiții O.B. și S.A. îl dețineau într-unul din apartamentele închiriate în București de către I.A., liderul grupului. Buletinele de transfer de bani erau completate de inculpatul N.E., deoarece sumele de bani trimise de cetățeni americani înșelați erau expediate pe numele său iar datele transferurilor (numele persoanei care trimitea banii, țara/orașul de unde se expediau banii, numărul de control al transferurilor de bani) erau comunicate inculpatului N.E. de către numitul S.A., care-l și însoțea de fiecare dată la bancă.

În realizarea sarcinilor pe care acest inculpat le-a avut în structura grupului infracțional, s-a deplasat în Turcia, la Istanbul, de unde a ridicat de la o bancă, în două rânduri, suma totală de 11.200 dolari, ce fusese expediată pe numele său de cetățeni americani înșelați. Această sumă de bani a fost folosită de inculpatul N.E. în interesul său personal, fără a mai fi împărțită cu ceilalți membrii ai grupului, conform înțelegerii, motiv pentru care a fost exclus de către aceștia din grup. Din probatoriu a rezultat că, pe perioada șederii în Turcia, inculpatul N.E. a fost însoțit de concubina sa la aceea vreme, M.P.

De asemenea, potrivit probatorului, în luna iunie 2005, în scopul înșelării cetățenilor străini, inculpatul O.B.F. a postat pe site-ul de licitații specializat eee un autoturism marca F.M., an de fabricație 19999, pe care în fapt nu-l avea, scopul postării fiind acela de a se obține sume de bani în mod ilicit. Pentru auto respectiv a licitat partea vătămată G.C.C.,  care în urma unei corespondențe electronice avută cu "vânzătorul" O.B. a acceptat să cumpere autoturismul cu suma de 4.200 dolari. Pentru a înșela această parte civilă, O. a folosit metoda "escrow", și anume intermedierea tranzacției prin site-ul qqqqq, site falsificat de către inculpatul O.B. și care garanta în mod fals că vânzătorul bunului avea o sumă de bani mai mare depozitată, de 10000 dolari, din care se putea despăgubi în cazul în care, după efectuarea plății, vânzătorul nu ar mai fi expediat bunul licitat.

Părții vătămate G.C.C., i s-a cerut de către O.B. să expedieze suma de bani, de 4500 dolari, către inculpatul N.E., prin M.G., în Marea Britanie (Londra, str. T), fapt pe care partea vătămată l-a și făcut, fără ca să primească bunul pe care l-a licitat. Pentru a discuta cu această parte vătămată numitul O.B. a folosit adresa de e-mail wwwwww, adresă pe care a sustras-o de la utilizatorul legitim și căreia i-a modificat parola pentru ca acesta din urmă să nu aibă acces la propria sa adresă de e-mail. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 dolari, din care s-a reținut că a fost dovedit doar prejudiciul de 4500 dolari.

În cursul lunii ianuarie 2005, O.B. (persoană din grup care se ocupa cu postarea de licitații, falsificare de parole, conturi, crearea și utilizarea fără drept de conturi, adrese de poștă electronică, comunicarea cu persoanele înșelate, având abilități în operarea pe calculator și comunicarea în limba engleză) a postat pe site-ul yyyyyy o ofertă fictivă de vânzare a unei motociclete marca S., ca vânzător indicând pe N.E., inculpat în cauza de față.

Pentru intermedierea vânzării și a da credibilitatea părții vătămate J.A.H., cetățean american din Sua, Iredell, a fost folosită o pagină falsă a unui site de tip escrow, și anume bbbbbbbb, postată de numitul O.B. Acesta a folosit pentru a discuta on-line cu partea vătămată adresa de e-mail ccccccc, adresă de asemenea sustrasă de la un utilizator legitim, căreia i se modificase parola. Partea vătămată a expediat la data de 06 octombrie 2005, prin sistemul M.G. suma de 1500 dolari în România, pe numele inculpatului N.E., reprezentând avansul pentru motocicleta licitată, bun care, evident nu a fost trimis, pentru simplul motiv că nu exista în posesia și proprietatea vânzătorului iar scopul postării a fost de a obține bani ilicit. Suma de bani în cauză a fost ridicată de inculpatul N.E. de la o bancă din București, fiind împărțită cu membrii grupului infracțional.

În luna iulie 2005, numitul O.B. a postat o altă licitație pe site-ul specializat mmm, în acest caz fiind vorba de un auto de teren marca "J.W.", an de fabricație 2000 și indicând ca proprietar pe același inculpat, N.E. Pentru bunul respectiv a licitat partea vătămată E.M., cetățean american din 832 Glendora, USA, fiind contactat on-line până la data de 30 iunie 2005 de către numitul O.B., prin intermediul site-ului qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilității de plată a vânzătorului. La solicitarea acestuia din urmă partea vătămată a trimis suma de 4180 dolari către inculpatul N.E., prin M.G., în Turcia, pentru plata bunului licitat, bun pe care nu l-a primit ulterior, conform înțelegerii. Suma a fost ridicată de inculpatul N.E. din Turcia. Partea vătămată a formulat plângere la autoritățile americane la data de 07 august 2005, aceasta fiind trimisă autorităților române, și s-a constituit parte civilă cu suma de bani expediată, de 4180 dolari.

În luna iunie 2005, numitul O.B. a postat pe site-ul de licitații sss, o licitație fictivă cu privire la un autoturism, bunul fiind licitat de partea vătămată D.D.W., cetățean american din East Grace Republic, Greene, vânzătorul fiind declarat ca având numele de N.E., din România, Alexandria, str. D. Pentru a discuta detaliile licitației, O.B. a folosit adresa de e-mail rrr, sustrasă de asemenea de la un utilizator legitim. Pentru a câștiga încrederea părții vătămate s-a folosit un site falsificat de tip escrow, și anume ppp. Întrucât partea vătămată a văzut bunul licitat și pe site-ul E.B., de adevăratul proprietar, nu a mai trimis avansul respectiv, dându-și seama că se urmărește înșelarea sa și a formulat plângere la autoritățile americane la data de 16 iunie 2005, fără a se constitui parte civilă în cauză.

În luna iunie 2005, numitul O.B. a postat din nou o licitație fictivă pe site-ul yyyyyy, obiectul licitației fiind un autoturism, vânzătorul fiind indicat ca fiind N.E., România, Alexandria. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată L.H., cetățean american din Monroe, USA. Pentru a spori încrederea a folosit site-ul falsificat de tip escrow, și anume ppp. Întrucât partea vătămată a văzut bunul licitat și pe site-ul E.B., de adevăratul proprietar, nu a mai trimis avansul respectiv, dându-și seama că se urmărește înșelarea sa și a formulat plângere la autoritățile americane la data de 14 iunie 2005, fără a se constitui parte civilă în cauză.

În anul 2006, membrii grupului infracțional, astfel cum au fost enumerați anterior, mai puțin inculpatul N.E., și-au continuat activitatea infracțională desfășurată în cursul lui 2005, astfel:

În ianuarie 2006 numitul O.B. a postat o altă licitație fictivă sub numele de M.S. din Anglia, pe site-ul specializat de licitații eee, cu privire la un autoturism marca J.W., an de fabricație 2004, pe care în fapt nu-l avea. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată N.T., cetățean american din Texas, SUA. Pentru a spori încrederea cumpărătorului a folosit site-ul falsificat de tip escrow, și anume qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilității de plată a vânzătorului. În discuțiile purtate de partea vătămată cu numitul O.B., acesta din urmă a susținut în mod fals că bunul licitat se află depozitat la o companie de livrare din Texas. Fiind de bună-credință, partea vătămată a plătit pentru bunul licitat suma de 5500 dolari, sumă expediată la sfârșitul lunii ianuarie 2006 pe numele de M.S. în Londra, Anglia, de unde au fost ridicați de către o persoană rămasă neidentificată. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5500 dolari la data de 06 februarie 2006.

O altă licitație fictivă probată a fost postată în luna ianuarie 2006 de către O.B. și pe site-ul hhh, cu privire la un autoturism marca T.S., an de fabricație 1998, ca proprietar fiind indicat A.B. din Grange Farm, Marea Britanie și a indicat pentru cei care vroiau să liciteze adresa de e-mail jjjjj. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată T.V., cetățean american din California, SUA, care l-a contactat pe așa-zisul proprietar la adresa de e-mail indicată, stabilindu-se ca prețul bunului să fie de 4.500 dolari. Pentru a spori încrederea sus-numitul a folosit site-ul falsificat de tip escrow, și anume qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilității de plată a vânzătorului. În fapt, reprezentantul qqqqq cu care partea vătămată a discutat despre plată și livrarea bunului era tot inculpatul O.B., care a falsificat pagina site-ului respectiv, afirmând în fals că vânzătorul are o garanție de 10000 dolari și că tranzacție nu prezintă nici un risc. Între O. și partea vătămată s-au purtat mai multe discuții on-line, primul menționând în mod mincinos că bunul se află deja în Texas și l-a expediat părții vătămate.

Prin manoperele frauduloase folosite și desfășurate pe internet, partea vătămată a fost indusă în eroare, fapt ce a determinat-o să expedieze pe adresa indicată de O.B. suma de 2500 dolari, prin intermediul M.G., reprezentând un avans pentru bunul licitat. La data de 06 februarie 2006 partea vătămată a formulat plângere penală împotriva persoanei care a păgubit-o, solicitând plata de despăgubiri civile în sumă de 2500 dolari.

S-a menționat și faptul că, la data de 11 iunie 2005, în urma postării de către O.B. a unei licitații fictive pe internet cu privire la vânzarea unui autoturism, inculpatul N.E., împreună cu ceilalți coinculpați O.B. și S.A. s-au deplasat din mun. Alexandria în mun. București, cu un taxi condus de martorul N.G.I. În timpul deplasării, șoferul taxi a oprit la cererea inculpaților în fața unei sucursale a B.R., unde inculpatul N.E. a completat un formular W.U., datele transferului de bani fiindu-i indicate de S.A. Potrivit datelor transferului de bani, persoana vătămată B.L.D., cetățean american neidentificat, a fost înșelat cu suma de 5365 dolari, sumă ce a fost ridicată de la bancă de către inculpatul N.E. și împărțită între membrii grupului.

În raport de situația de fapt expusă, văzând și declarația inculpatului N.E. de recunoaștere a vinovăției în comiterea faptelor astfel cum acestea au fost expuse în rechizitoriul parchetului, tribunalul a constatat că, faptele comise de inculpat, astfel cum au fost prezentate mai sus întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a ridica în mod repetat sume de bani transferate din străinătate de părțile vătămate și civile, cetățeni americani, cunoscând că acestea proveneau din organizarea de licitații frauduloase lansate prin intermediul rețelei internet de către inculpatul minor O.B.F., cauzând astfel părților vătămate prejudicii patrimoniale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) C. pen., așa încât cererea formulată de procuror cu privire la schimbarea încadrării juridice a fost admisă, dispunându-se în consecință. S-a avut în vedere în acest sens faptul că valoarea socială lezată a constituit-o relațiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice ce aparțin sferei de interes public și privat dar și patrimoniul persoanei prejudiciate, induse în eroare prin prezentarea în sistem informatic a unor date nereale.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, caracterul repetat al acestora, împrejurările concrete în care s-au produs, faptul că la comiterea faptelor au participat în calitate de autor un minor, de circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist în raport de pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Motru prin Sentința penală nr. 585 din 24 august 2000, pentru care a început executarea la data de 6 aprilie 2000 și liberat condiționat la data de 11 decembrie 2003, prin Sentința penală nr. 6036, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 619 zile, a avut o poziție de recunoaștere a vinovăției, luând în considerare și limitele speciale de pedeapsă precum și dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu 1/3 a pedepsei în cazul recunoașterii vinovăției, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, astfel:

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 2 luni.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 58 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.

Constatând concursul real de infracțiuni a contopit pedepsele aplicate, potrivit art. 33 -34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Motru prin Sentința penală nr. 585 din 24 august 2000, pentru care a început executarea la data de 6 aprilie 2000 și liberat condiționat la data de 11 decembrie 2003, prin Sentința penală nr. 6036, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 619 zile și a contopit acest rest de pedeapsă neexecutat cu pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin hotărâre, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a apreciat de instanță că această pedeapsă a fost pe măsura tulburării pe care inculpatul, prin faptele sale, a produs-o în mediul social și poate asigura scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

Pentru interzicerea drepturilor civile, instanța a avut în vedere natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală aplicată, acestea conducând la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor.

Luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 martie 2004 privind Cauza Hirst contra Marii Britanii) precum și Decizia Nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura și durata pedepsei principale aplicate, instanța a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporțională cu situația care a determinat-o.

Totodată, pe lângă pedeapsa principală, s-a aplicat față de inculpat în temeiul art. 65 C. pen. și pedeapsa complementară, obligatorie în cazul de față, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) C. pen., în condițiile art. 66 C. pen., pe o durată de 2 ani.

Întrucât față de inculpat s-a emis mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010 în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 105/2010 emis de Tribunalul Teleorman, pus în executare de către autoritățile spaniole la data de 15 mai 2012, când s-a procedat la prinderea inculpatului în vederea predării către autoritățile române, în raport de dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul legii este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române, văzând și prevederile art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată prin hotărâre perioada de timp de la arestare până la predarea efectivă și în continuare la zi, respectiv de la data de 15 mai 2012 la zi. Menține în continuare stare de arest a inculpatului, în raport de dispozițiile art. 350 C. proc. pen.

S-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii în temeiul dispozițiilor prezentei sentințe, urmând ca cel anterior, cu nr. 105 din 11 august 2010 emis de Tribunalul Teleorman pe numele inculpatului să-și înceteze efectele, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Cu referire la latura civilă, s-a constatat, că modul de soluționare a acțiunii civile dispusă prin Sentința penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă nu a fost contestat de către inculpat în procedura prevăzută de art. 522

1

C. proc. pen. și nici cu ocazia rejudecării cauzei, potrivit art. 404 și urm. C. proc. pen., așa încât aceste dispoziții prin care a fost soluționată latura civilă a procesului penal privind pe inculpat au intrat în puterea lucrului judecat și nu formează obiectul analizei în cauza de față.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40000 RON, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., la baza obligației stând culpa procesuală a acestuia.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile M.J.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul N.E.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a criticat sentința pentru nelegalitate atât în ce privește soluționarea laturii penale cât și în ceea ce privește soluționarea laturii civile.

În motivele de apel, Parchetul a arătat că:

"1). În mod eronat, instanța a admis cererea formulată de petent, având ca obiect rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen.

Astfel, procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 522

1

C. proc. pen., are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanei judecate și condamnate în lipsă. În consecință, cererea de rejudecare formulată de către persoana judecată și condamnată în lipsă, care a avut cunoștință de existența procedurilor penale împotriva sa, a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare și a fost reprezentată de un apărător în tot cursul procesului penal, însă nu s-a prezentat în fața instanțelor judecătorești, este inadmisibilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 624 din 29 februarie 2012).

În cauză, s-a reținut că, petentul condamnat N.E. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea Dosarului nr. 2873/87/2009, al Tribunalului Teleorman, cu motivarea că în dosarul menționat, în care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, atât urmărirea penală, cât și judecarea cauzei au avut loc în lipsa lui, fără ca acesta să indice motivele ori împrejurările care l-au împiedicat să se prezinte în fața autorităților judiciare cu ocazia citării sale, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală.

În interpretarea dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., dreptul persoanei extrădate ori predate în baza unui mandat european de arestare, de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. Aceeași interpretare rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea unei cereri de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Totodată, caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).

Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.

S-a menționat că, nici reglementările internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.

În urma analizării actelor dosarului, se regăsește situația descrisă mai sus, aceea a sustragerii petentului condamnat de la judecata Dosarului nr. 2873/87/2009, al Tribunalului Teleorman, având drept consecință inadmisibilitatea cererii de rejudecare a cauzei după predare în baza mandatului european.

Astfel, s-a constatat față de petentul condamnat N.E. s-a dispus începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 87/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, prin rezoluțiile din datele de 27 februarie 2006 și 24 aprilie 2007, fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea inițială la data de 21 iulie 2006.

Inculpatul a fost audiat, prin consemnarea olografă a declarației, la datele de 07 octombrie 2005 și 21 iulie 2006 și pe formular tipizat, la data de 22 iulie 2006.

Ca atare, actele aflate în dosarul de urmărire penală a demonstrat faptul că petentul avea cunoștință de urmărirea penală desfășurată împotriva sa, din conținutul declarațiilor date de petent, rezultând poziția sa de recunoaștere a faptelor, pe care le-a detaliat în raport cu cronologia desfășurării acestora, dar și cu implicarea celorlalți participanți.

Totodată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, activitate a cărei efectuare nu a fost posibilă, petentul a fost citat în mod repetat la domiciliu, la sediul Consiliul Local al Municipiului Alexandria, fiind emise mandate de aducere, din verificările efectuate rezultând că acesta a părăsit teritoriul României la data de 24 martie 2009, cu destinația Spania. Mai mult, din procesul-verbal întocmit de lucrătorii SCCO Teleorman la data de 22 iunie 2009, a rezultat că, în urma apelării telefonice a petentului, aflat pe teritoriul Spaniei, acesta a declarat că are cunoștință despre citarea sa repetată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală și că nu se poate prezenta la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, neputând preciza data revenirii în România.

Ulterior, petentul nu s-a prezentat nici la termenele de judecată stabilite în cursul cercetării judecătorești, deși acesta a fost citat, atât la domiciliu, cât și la Consiliul Local al Municipiului Alexandria, fiind emise, de asemenea, mandate de aducere.

În consecință, petentul a avut cunoștință de procesul desfășurat împotriva sa, iar dreptul său la apărare nu a fost restricționat în cauză, beneficiind de asistența juridică a unui apărător din oficiu, acesta fiind cel care a ales să nu îl exercite direct.

Simpla împrejurare că autoritățile cunoșteau că petentul se afla în Spania, nu implică și posibilitatea de a proceda la citarea sa, în lipsa cunoașterii adresei de domiciliu, pe care petentul a refuzat să o indice în mod permanent.

Prin urmare, în cauză s-a constatat că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată. Lipsa petentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, iar pe de altă parte, textul art. 522

1

C. proc. pen. conține norme dispozitive, iar nu imperative pentru instanța care a judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de rejudecare.

În consecință, s-a constatat că, deși petentul a fost condamnat în lipsă la toate instanțele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă cunoștință de procedurile derulate împotriva sa, declarațiile date în faza inițială din cursul procesului penal, dovedind contrariul celor susținute în cererea de rejudecare, astfel că respingerea cererii de către instanța de fond, era pe deplin justificată.

2). În situația în care s-ar aprecia că cererea de rejudecare a cauzei a fost admisă, cu respectarea dispozițiilor legale, soluția instanței pe fond, este nelegală, cu referire la încadrarea juridică a uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpatului.

Astfel, la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2012, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice dată uneia dintre fapte, prin rechizitoriu, respectiv din art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., solicitarea fiind pusă în discuția părților de către instanță.

La data de 08 ianuarie 2013, când cauza s-a rejudecat, instanța, admițând cererea procurorului, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat, din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând condamnarea inculpatului N.E., în baza acestui text de lege, deși forma de participație a sa la infracțiuni era aceea de complice, iar nu de autor.

În consecință, s-a constatat că, instanța a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 26 C. pen., cu privire la infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deși aceasta se impunea, în raport de contribuția inculpatului, care a înlesnit consumarea faptelor repetate de înșelăciune prin intermediul tranzacțiilor pe site-uri de internet, prin activitățile sale de retragere din unități bancare, a sumelor de bani expediate de cetățenii străini înșelați.

De altfel, în cuprinsul hotărârii, descriind fapta săvârșită de inculpat, constând în faptul ridicării, în mod repetat, de sume de bani transferate de mai mulți cetățeni americani, instanța a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a reținut că cererea, vizând schimbarea încadrării juridice, este întemeiată, însă în dispozitivul sentinței, a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fără să rețină aplicarea prev. art. 26 C. pen., existând contradictorialitate între considerentele și dispozitivul hotărârii penale.

S-a mai arătat că sentința instanței de fond a fost nelegală și în ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei.

Prin sentința apelată, instanța a luat act că latura civilă a cauzei a fost soluționată prin Sentința penală nr. 87 din 27 iulie 2010, a Tribunalului Teleorman, reținând că această sentință a fost definitivă și că nu a format obiectul rejudecării.

Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a dispus asupra menținerii dispozițiilor sentinței penale anterioare, referitoare la latura civilă a cauzei, iar nu să fi constatat că aceasta nu a format obiectul rejudecării.

Odată ce latura civilă a unei cauze este indisolubil legată de latura sa penală, reformarea unei hotărâri penale, pe calea rejudecării cauzei, a implicat analizarea și soluționarea, sub toate aspectele, a cauzei respective.

În consecință, argumentarea instanței în sensul că latura civilă nu a format obiectul rejudecării, a fost eronată, aceasta având obligația de a se pronunța asupra tuturor elementelor cauzei, inclusiv asupra laturii civile, fie prin menținerea modului anterior de soluționare, fie prin modificarea acestuia, cu atât mai mult cu cât, în baza art. 406 C. proc. pen., a dispus anularea în tot a Sentinței penale nr. 87/2010, în ceea ce privește pe inculpatul N.E.

Inculpatul N.E., personal și-a manifestat voința expresă neechivocă de a-și retrage apelul, fiind îndeplinite condițiile art. 369 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 57 din 8 martie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 1 din data de 8 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 522

1

C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de petentul condamnat N.E. cu privire la Dosarul nr. 2873/87/2009 al Tribunalului Teleorman.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe petentul condamnat N.E. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de petentul condamnat N.E. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că petentul condamnat nu se află în situația reglementată de art. 522

1

C. proc. pen. și, deci, nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, astfel cum a solicitat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.E., solicitând admiterea acestuia, întrucât nu a avut cunoștință de proces.

Recursul nu este fondat.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., cât și prin prisma disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de condamnat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Prin Sentința penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, inculpatul N.E. a fost condamnat, în absență, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 și art. 74 - 76 C. pen. și în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 - 76 C. pen., fiind revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei anterioare, aplicată prin Sentința penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru și dispusă contopirea restului de pedeapsă rămas neefectuat, de 619 zile, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 65 C. pen., a fost aplicată acestuia pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Totodată, au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile G.C.C., J.A.H., E.M., T.T., N.T., T.V., Compania E.I., reprezentată de