ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 874/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96 din 18 iunie 2013, Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea faptelor pentru care inculpatul F.Ș. a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și (3) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C pen., a condamnat pe inculpatul F.Ș., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen. În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte), a fost condamnat inculpatul F.Ș. la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 34.055 lei despăgubiri, reprezentând impozit pe venit suplimentar, plus majorările de întârziere aferente acestor sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că inculpatul F.Ș., în calitate de persoană fizică autorizată, în baza unei rezoluții infracționale unice a omis să evidențieze în acte contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate cu SC G. SA Alexandria și SC R.I. SRL Alexandria, precum și veniturile realizate urmare a facturilor fiscale emise reprezentând operațiunile comerciale derulate cu acești agenți economici, sustrăgându-se de la plata impozitului, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în sumă de 34.055 lei impozit pe venit suplimentar, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, modificată, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C pen., infracțiune care antrenează tragerea sa la răspundere penală. S-a mai reținut că faptele inculpatului de a emite în baza unei rezoluții infracționale unice două file C.E.C. pentru SC C. SRL Alexandria și SC M. SRL Alexandria fără ca acestea să conțină toate elementele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte). Sub aspectul acestei din urmă infracțiuni s-a constatat că, deși în rechizitoriu au fost descrise ambele fapte s-a dispus trimiterea în judecată pentru forma simplă a infracțiunii, motiv pentru care, din oficiu instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii, reținându-se aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în stare de recidivă postexecutorie, în raport de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 402 din 20 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 03 mai 2004 a Tribunalului Giurgiu, executarea pedepsei începând la data de 14 iunie 2002. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a apreciat de către instanța de fond că nu se poate reține că aceasta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv cerința privind cel de-al doilea termen al recidivei, pedeapsa prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nefiind închisoarea mai mare de un an.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, împrejurările săvârșirii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpatului. Față de pericolul social concret ridicat pe care îl prezintă faptele inculpatului în contextul socio-economic actual, de împrejurările în care acestea au fost comise, în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, de modalitatea de săvârșire, de atitudinea inculpatului după săvârșirea faptelor, care nu a recunoscut faptele, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea față de acesta a unor pedepse cu închisoarea, peste minimul prevăzut de lege.

Instanța de fond a apreciat faptul că o pedeapsă de 3 ani închisoare- pentru infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte) sunt de natură să ducă la atingerea scopului pedepsei așa cum este prevăzut de lege. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în cauză s-a constatat că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului prin fapta inculpatului, constând în infracțiune de evaziune este de 34.055 lei reprezentând impozit pe venit suplimentar, la care se adaugă majorările de întârziere aferente acestei sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.

În aceste condiții acțiunea civilă formulată de partea civilă s-a apreciat ca fiind întemeiată, urmând ca în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. să fie admisă și inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 34.055 lei despăgubiri, reprezentând impozit pe venit suplimentar, plus majorările de întârziere aferente, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei Nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, nici de către organul de urmărire penală și nici de instanță deoarece nu au fost identificate bunuri aflate în proprietatea inculpatului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul F.Ș.

și partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul F.Ș. a solicitat admiterea apelului, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică, pe motiv că P.F.A. F. și F.Ș. nu este același lucru, iar sumele solicitate de A.N.A.F. cu tidu de despăgubiri au fost foarte mari, că nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, deși existau acte medicale la dosar, solicitând o reindividualizare a pedepsei. Partea civilă A.N.A.F., nefiind prezentă la termenul de judecată, a depus la dosar motivele de apel prin care a solicitat constituirea ca parte civilă în cauză și introducerea persoanei responsabile civilmente potrivit art. 16 C. proc.

pen., conform art. 163 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357-1371 din C civ., iar potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, instituirea de măsuri asigurătorii Prin Decizia nr. 298/A din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpatul F.Ș. și A.N.A.F.-D.G.F.P.Teleorman, a fost desființată,. în parte, sentința penală nr. 96 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, și rejudecând în fond: S-au repus în individualitatea lor pedepsele contopite, respectiv 3 ani închisoare și 8 luni.închisoare și în baza art. 334 C. proc. pen.a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat din infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului în legătură cu infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-au înlăturat dispozițiile prev. de art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiindmenținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, procedând la o reevaluare a materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată (respectiv: sesizările Gărzii Financiare și A.N.A.F.

- D.G.F.P. Teleorman, procesele-verbale de control, filele C.E.C. declarațiile martorilor L.I., G.L., O.T. și M.S., înscrisuri - facturi fiscale, chitanțe ș.a., raport de expertiză contabilă judiciară, coroborate cu declarațiile inculpatului), Curtea a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt constând, în esență, în aceea că inculpatul F.Ș., în calitate de persoană fizică autorizată să desfășoare activități de comerț cu amănuntul prin standuri și piețe (autorizația din 27 martie 2007, emisă de Primăria Alexandria) a desfășurat astfel de activități în perioada 27 martie 2007 - 06 aprilie 2008, sens în care a achiziționat marfă de la SC G. SA Alexandria (în valoare de 18.572,94 lei) și de la SC R.I.

SA (în valoare de 189.982,60 lei), fără a evidenția în actele contabile ori alte documente aceste operațiuni comerciale, precum și veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit suplimentar și cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 34.055 lei. De asemenea, din probe a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC F. SRL Alexandria, la data de 14 ianuarie 2009 a încheiat cu SC M. SRL Alexandria un contract de livrare de plasă sudată de către această din urmă societate comercială. În baza acestui contract a fost livrată marfă în valoare de 38.853,50 lei, din care inculpatul a achitat doar 5.000 lei, pentru diferența de preț înmânând reprezentantului firmei furnizoare fila C.E.C., pe care a semnat-o (fără a completa celelalte rubrici).

Cu ocazia prezentării filei C.E.C. la bancă s-a constatat că firma administrată de inculpat nu avea disponibil în cont. De asemenea, a mai rezultat că inculpatul, în aceeași calitate (administrator al SC F. SRL), în luna februarie 2009 a achiziționat mărfuri în valoare totală de 42.877,75 lei de la SC C. SRL Alexandria, fiind emise 6 facturi fiscale pentru care inculpatul a înmânat reprezentantului firmei furnizoare fila C.E.C., drept garanție. Raportul de expertiză contabilă judiciară a stabilit inițial că prejudiciul fiscal produs de P.F.A. F.Ș. aferent perioadei 2007 - 2008 este de 11,62 lei, reprezentând impozit pe venit. La această concluzie a ajuns expertul prin luarea în calcul doar a facturii din 16 mai 2008, în valoare de 1.432,76 lei, considerată ca fiind singurul document justificativ pentru P.F.A.

F.Ș. Față de împrejurarea că au fost omise celelalte facturi fiscale (în care apare inculpatul F.Ș.) și că expertul desemnat inițial a refuzat completarea raportului de expertiză, instanța de fond a desemnat un alt expert și a dispus această completare, din care rezultă că prin luarea în calcul doar a facturii în care apare ca beneficiar P.F.A. F.Ș. impozitul pe venit suplimentar este de 30,50 lei, iar prin luarea în calcul a tuturor facturilor fiscale impozitul pe venit suplimentar este de 34.055 lei.

Apărarea inculpatului în sensul că nu trebuie avute în vedere facturile în care figurează doar ca persoană fizică în mod justificat a fost înlăturată de către instanța de fond având în vedere natura mărfurilor care figurau în aceste documente (materiale de construcție, cantități mari de tărâțe, făină ș.a.) în condițiile în care inculpatul nu a justificat în vreun fel achiziționarea acestor mărfuri în interes personal, acestea nu au fost găsite în stoc, nu deținea autorizație pentru lucrări de construcție, nu avea ca obiect de activitate creșterea animalelor ori producția de panificație și nu a dovedit că a renunțat la calitatea de persoană fizică autorizată în perioada respectivă. Pe de altă parte, se constată că pentru același gen de mărfuri au fost emise facturi și pentru P.F.A.

F.Ș. În legătură cu a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, Curtea a constatat că, deși în mod corect instanța fondului a schimbat încadrarea juridică și a reținut art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., l-a condamnat pe inculpat pentru forma incriminată de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice de către instanța de apel. Cum cele două acte materiale ale infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 au fost comise la începutul anului 2009 iar pedepsele prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt amenda și închisoarea de la 6 luni la 1 an, față de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen.

(potrivit cărora termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani „când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda") se constată că a operat prescripția răspunderii penale, sens în care se va admite apelul inculpatului și se va proceda în consecință. De asemenea, instanța de fond a soluționat corect latura civilă obligând inculpatul la plata sumei stabilită prin raportul de expertiză (completat), respectiv 34.055 lei cu titlu de despăgubiri, plus majorările de întârziere aferente. Este fondată critica părții civile privind neluarea măsurii asigurătorii a sechestrului în raport de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 și ale art. 163 C. proc.

pen., neavând relevanță faptul că nu au fost identificate bunuri ale inculpatului la momentul respectiv câtă vreme o atare măsură vizează și bunurile viitoare ale persoanei obligată la despăgubiri. Cat privește solicitarea din cererea de apel a părții civile de introducere în cauză a părții responsabile civilmente se constată că o astfel de cerere a fost formulată și la instanța de fond, la data de 25 ianuarie 2011, fără a se preciza dacă este vorba despre SC F. SRL Alexandria ori P.F.A. F.Ș., situație în care, prin încheierea de ședință din data de 08 februarie 2011 s-a dispus introducerea în cauză a SC F. SRL Alexandria, în această calitate. Cum infracțiunea de evaziune fiscală nu are legătură cu SC F. SRL, având în vedere și dispozițiile art. 16 C. proc.

pen., Curtea nu poate primi această solicitare. Și celelalte aspecte ale cauzei au primit o rezolvare legală și temeinică, nefiind identificate temeiuri de desființare care să poată fi invocate din oficiu. Împotriva Deciziei nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul F.Ș. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 al C. proc. pen., respectiv prin hotărârea recurată s-a făcut o aplicare greșită a legii, prin prisama greșitei idividualizări a pedepsei având în vedere că nu s-a făcut distincție între persoana fizică F.Ș. și P.F.A. F.Ș.. A solicitat și aplicarea legii penale mai favorabile din noul C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul F.Ș. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 22 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C proc.

pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea de reindividualizare a pedepsei având în vedere că nu s-a făcut distincție între persoana fizică F.Ș. și P.F.A. F.Ș. și că instanța de apel greșit a făcut aplicarea legii prin luarea măsurii asigurătorii - a sechestrului nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispozițiile legale care reglementează sancțiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunțării deciziei în apel la data de 22 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă. În ceea ce privește regimul unității și al pluralității de infracțiuni, raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de apel, se constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât aplicarea Codului penal fie ar atrage incidența în cauză a concursului de infracțiuni prevăzut de art. 38 C. pen., cu un regim sancționator mai sever atât în raport de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, privind infracțiunea continuată, cât și în raport de dispozițiile art. 33, 34 C. pen. anterior, privind concursul de infracțiuni, fie nu ar avea nici o incidență asupra sancțiunilor aplicate. În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, instanța constată că potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca fiind lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de apel, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, având în vedere că dispozițiile legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat nu au fost modificate . Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat de inculpatul F.Ș. În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat F.Ș. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat să se avanseze din fondul Ministerului Justiției, conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată în ședința.publică, azi, 11 martie 2014