ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 874/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 874/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 96 din 18 iunie 2013, Tribunalul Teleorman, secția penală, în

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea faptelor pentru care

inculpatul F.Ș. a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 9

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și (3) C. pen.,

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în

infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 84 alin.

(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C pen., a

condamnat pe inculpatul F.Ș., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 241/2005 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condițiile

prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte), a fost condamnat inculpatul

F.Ș. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen.

inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 241/2005 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în

condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998

C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de

34.055 lei despăgubiri, reprezentând impozit pe venit suplimentar, plus

majorările de întârziere aferente acestor sume, calculate de la data scadentă

până la data stingerii datoriei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca

situație de fapt că inculpatul F.Ș., în calitate de persoană fizică autorizată,

în baza unei rezoluții infracționale unice a omis să evidențieze în acte

contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate cu SC

G. SA Alexandria și SC R.I. SRL Alexandria, precum și veniturile realizate

urmare a facturilor fiscale emise reprezentând operațiunile comerciale derulate

cu acești agenți economici, sustrăgându-se de la plata impozitului, cauzând

bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în sumă de 34.055 lei

impozit pe venit suplimentar, constituie infracțiunea de evaziune fiscală,

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, modificată, pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 41 alin. (2) C pen.,

infracțiune care antrenează tragerea sa la răspundere penală.

S-a mai reținut că faptele inculpatului de a emite în

baza unei rezoluții infracționale unice două file C.E.C. pentru SC C. SRL

Alexandria și SC M. SRL Alexandria fără ca acestea să conțină toate elementele

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).

Sub aspectul acestei din urmă infracțiuni s-a constatat că,

deși în rechizitoriu au fost descrise ambele fapte s-a dispus trimiterea în

judecată pentru forma simplă a infracțiunii, motiv pentru care, din oficiu

instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor,

în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii, reținându-se aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit

infracțiunea de evaziune fiscală în stare de recidivă postexecutorie, în raport

de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

402 din 20 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin

Decizia penală nr. 180 din 03 mai 2004 a Tribunalului Giurgiu, executarea

pedepsei începând la data de 14 iunie 2002.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a

apreciat de către instanța de fond că nu se poate reține că aceasta a fost

săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, nefiind îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv cerința privind cel

de-al doilea termen al recidivei, pedeapsa prevăzută de art. 84 alin. (1) pct.

2 din Legea nr. 59/1934 nefiind închisoarea mai mare de un an.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen.,

tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social relativ ridicat al

faptelor săvârșite de inculpat, împrejurările săvârșirii acestora, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, iar pe de altă parte

circumstanțele personale ale inculpatului.

Față de pericolul social concret ridicat pe care îl

prezintă faptele inculpatului în contextul socio-economic actual, de

împrejurările în care acestea au fost comise, în condițiile în care inculpatul

a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de același

gen, de modalitatea de săvârșire, de atitudinea inculpatului după săvârșirea

faptelor, care nu a recunoscut faptele, tribunalul a apreciat că se impune

aplicarea față de acesta a unor pedepse cu închisoarea, peste minimul prevăzut

de lege.

Instanța de fond a apreciat faptul că o pedeapsă de 3

ani închisoare- pentru infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.,

art. 37 lit. b) C. pen. și o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art.

41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte) sunt de natură să ducă la atingerea

scopului pedepsei așa cum este prevăzut de lege.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în cauză s-a

constatat că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului prin fapta

inculpatului, constând în infracțiune de evaziune este de 34.055 lei

reprezentând impozit pe venit suplimentar, la care se adaugă majorările de

întârziere aferente acestei sume, calculate de la data scadentă până la data

stingerii datoriei.

În aceste condiții acțiunea civilă formulată de partea

civilă s-a apreciat ca fiind întemeiată, urmând ca în temeiul art. 14, art. 346

C. proc. pen. și art. 998 C. civ. să fie admisă și inculpatul a fost obligat la

plata către partea civilă a sumei de 34.055 lei despăgubiri, reprezentând

impozit pe venit suplimentar, plus majorările de întârziere aferente, calculate

de la data scadentă până la data stingerii datoriei

Nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, potrivit

dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, nici de către organul de urmărire

penală și nici de instanță deoarece nu au fost identificate bunuri aflate în

proprietatea inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul F.Ș.

și partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Inculpatul F.Ș. a solicitat admiterea apelului, apreciind

hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică, pe motiv că P.F.A. F. și F.Ș.

nu este același lucru, iar sumele solicitate de A.N.A.F. cu tidu de despăgubiri

au fost foarte mari, că nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, deși existau acte medicale la dosar, solicitând o reindividualizare

a pedepsei.

Partea civilă A.N.A.F., nefiind prezentă la termenul de

judecată, a depus la dosar motivele de apel prin care a solicitat constituirea

ca parte civilă în cauză și introducerea persoanei responsabile civilmente

potrivit art. 16 C. proc. pen., conform art. 163 C. proc. pen. coroborat cu

art. 1357-1371 din C civ., iar potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, instituirea de măsuri asigurătorii

Prin Decizia nr. 298/A din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpatul F.Ș.

și A.N.A.F.-D.G.F.P.Teleorman, a fost desființată,. în parte, sentința penală

nr. 96 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, și rejudecând

în fond:

S-au repus în individualitatea lor pedepsele contopite,

respectiv 3 ani închisoare și 8 luni.închisoare și în baza art. 334 C. proc.

pen.a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a

fost condamnat din infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art.

84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza

a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului în

legătură cu infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr.

59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-au înlăturat dispozițiile

prev. de art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiindmenținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut

că, procedând la o reevaluare a materialului probator administrat atât în faza

de urmărire penală, cât și în faza de judecată (respectiv: sesizările Gărzii

Financiare și A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman, procesele-verbale de control,

filele C.E.C. declarațiile martorilor L.I., G.L., O.T. și M.S., înscrisuri -

facturi fiscale, chitanțe ș.a., raport de expertiză contabilă judiciară,

coroborate cu declarațiile inculpatului), Curtea a constatat că instanța de

fond a reținut corect situația de fapt constând, în esență, în aceea că

inculpatul F.Ș., în calitate de persoană fizică autorizată să desfășoare

activități de comerț cu amănuntul prin standuri și piețe (autorizația din 27

martie 2007, emisă de Primăria Alexandria) a desfășurat astfel de activități în

perioada 27 martie 2007 - 06 aprilie 2008, sens în care a achiziționat marfă de

la SC G. SA Alexandria (în valoare de 18.572,94 lei) și de la SC R.I. SA (în

valoare de 189.982,60 lei), fără a evidenția în actele contabile ori alte

documente aceste operațiuni comerciale, precum și veniturile realizate,

sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit suplimentar și cauzând

bugetului de stat un prejudiciu de 34.055 lei.

De asemenea, din probe a rezultat că inculpatul, în calitate

de administrator al SC F. SRL Alexandria, la data de 14 ianuarie 2009 a

încheiat cu SC M. SRL Alexandria un contract de livrare de plasă sudată de

către această din urmă societate comercială. În baza acestui contract a fost

livrată marfă în valoare de 38.853,50 lei, din care inculpatul a achitat doar

5.000 lei, pentru diferența de preț înmânând reprezentantului firmei furnizoare

fila C.E.C., pe care a semnat-o (fără a completa celelalte rubrici). Cu ocazia

prezentării filei C.E.C. la bancă s-a constatat că firma administrată de

inculpat nu avea disponibil în cont.

De asemenea, a mai rezultat că inculpatul, în aceeași

calitate (administrator al SC F. SRL), în luna februarie 2009 a achiziționat

mărfuri în valoare totală de 42.877,75 lei de la SC C. SRL Alexandria, fiind

emise 6 facturi fiscale pentru care inculpatul a înmânat reprezentantului

firmei furnizoare fila C.E.C., drept garanție.

Raportul de expertiză contabilă judiciară a stabilit inițial

că prejudiciul fiscal produs de P.F.A. F.Ș. aferent perioadei 2007 - 2008 este

de 11,62 lei, reprezentând impozit pe venit. La această concluzie a ajuns expertul

prin luarea în calcul doar a facturii din 16 mai 2008, în valoare de 1.432,76

lei, considerată ca fiind singurul document justificativ pentru P.F.A. F.Ș.

Față de împrejurarea că au fost omise celelalte facturi

fiscale (în care apare inculpatul F.Ș.) și că expertul desemnat inițial a

refuzat completarea raportului de expertiză, instanța de fond a desemnat un alt

expert și a dispus această completare, din care rezultă că prin luarea în

calcul doar a facturii în care apare ca beneficiar P.F.A. F.Ș. impozitul pe

venit suplimentar este de 30,50 lei, iar prin luarea în calcul a tuturor

facturilor fiscale impozitul pe venit suplimentar este de 34.055 lei.

Apărarea inculpatului în sensul că nu trebuie avute în

vedere facturile în care figurează doar ca persoană fizică în mod justificat a

fost înlăturată de către instanța de fond având în vedere natura mărfurilor

care figurau în aceste documente (materiale de construcție, cantități mari de

tărâțe, făină ș.a.) în condițiile în care inculpatul nu a justificat în vreun

fel achiziționarea acestor mărfuri în interes personal, acestea nu au fost

găsite în stoc, nu deținea autorizație pentru lucrări de construcție, nu avea

ca obiect de activitate creșterea animalelor ori producția de panificație și nu

a dovedit că a renunțat la calitatea de persoană fizică autorizată în perioada

respectivă. Pe de altă parte, se constată că pentru același gen de mărfuri au

fost emise facturi și pentru P.F.A. F.Ș.

În legătură cu a doua infracțiune reținută în sarcina

inculpatului, Curtea a constatat că, deși în mod corect instanța fondului a

schimbat încadrarea juridică și a reținut art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea

nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., l-a condamnat pe inculpat

pentru forma incriminată de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice

de către instanța de apel.

Cum cele două acte materiale ale infracțiunii prev. de art.

84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 au fost comise la începutul anului

2009 iar pedepsele prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt amenda și

închisoarea de la 6 luni la 1 an, față de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit.

e) C. pen. (potrivit cărora termenul de prescripție a răspunderii penale este de

3 ani „când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii

care nu depășește un an sau amenda") se constată că a operat prescripția

răspunderii penale, sens în care se va admite apelul inculpatului și se va

proceda în consecință.

De asemenea, instanța de fond a soluționat corect latura

civilă obligând inculpatul la plata sumei stabilită prin raportul de expertiză

(completat), respectiv 34.055 lei cu titlu de despăgubiri, plus majorările de

întârziere aferente.

Este fondată critica părții civile privind neluarea

măsurii asigurătorii a sechestrului în raport de dispozițiile art. 2 din Legea

nr. 241/2005 și ale art. 163 C. proc. pen., neavând relevanță faptul că nu au

fost identificate bunuri ale inculpatului la momentul respectiv câtă vreme o

atare măsură vizează și bunurile viitoare ale persoanei obligată la

despăgubiri.

Cat privește solicitarea din cererea de apel a părții civile

de introducere în cauză a părții responsabile civilmente se constată că o

astfel de cerere a fost formulată și la instanța de fond, la data de 25

ianuarie 2011, fără a se preciza dacă este vorba despre SC F. SRL Alexandria

ori P.F.A. F.Ș., situație în care, prin încheierea de ședință din data de 08

februarie 2011 s-a dispus introducerea în cauză a SC F. SRL Alexandria, în

această calitate. Cum infracțiunea de evaziune fiscală nu are legătură cu SC F.

SRL, având în vedere și dispozițiile art. 16 C. proc. pen., Curtea nu poate

primi această solicitare.

Și celelalte aspecte ale cauzei au primit o rezolvare legală

și temeinică, nefiind identificate temeiuri de desființare care să poată fi

invocate din oficiu.

Împotriva Deciziei nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul F.Ș. care

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

al C. proc. pen., respectiv prin hotărârea recurată s-a făcut o aplicare

greșită a legii, prin prisama greșitei idividualizări a pedepsei având în

vedere că nu s-a făcut distincție între persoana fizică F.Ș. și P.F.A. F.Ș.. A

solicitat și aplicarea legii penale mai favorabile din noul C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul F.Ș. prin raportare

la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă că decizia recurată a fost

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 22

octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 2 din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în

recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se

regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a

devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se

constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio

modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C

proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când

prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în

trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond

și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea

unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a

dispoziției legale care trebuia aplicată.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea

recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în care

„hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică

invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea de

reindividualizare a pedepsei având în vedere că nu s-a făcut distincție între

persoana fizică F.Ș. și P.F.A. F.Ș. și că instanța de apel greșit a făcut

aplicarea legii prin luarea măsurii asigurătorii - a sechestrului nu se

circumscrie art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat în raport

cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile

până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispozițiile

legale care reglementează sancțiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunțării

deciziei în apel la data de 22 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o

lege penală mai favorabilă.

În ceea ce privește regimul unității și al pluralității

de infracțiuni, raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de

apel, se constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât

aplicarea Codului penal fie ar atrage incidența în cauză a concursului de

infracțiuni prevăzut de art. 38 C. pen., cu un regim sancționator mai sever

atât în raport de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, privind

infracțiunea continuată, cât și în raport de dispozițiile art. 33, 34 C. pen.

anterior, privind concursul de infracțiuni, fie nu ar avea nici o incidență

asupra sancțiunilor aplicate.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii,

instanța constată că potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, acestea se aplică

potrivit legii care a fost identificată ca fiind lege mai favorabilă în raport

cu infracțiunea comisă.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilită

de instanța de apel, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, având

în vedere că dispozițiile legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat nu

au fost modificate .

Față de considerentele expuse, în baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție,

va respinge recursul declarat de inculpatul F.Ș.

În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., va obliga pe

recurentul inculpat F.Ș. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul-inculpat să se avanseze din fondul Ministerului Justiției,

conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Ș.

împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședința.publică, azi, 11 martie 2014