ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2120/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din data de 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 1459/97/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul V.I.G., prin apărător, ca nefondată.

În baza art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 7 ani, în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la cererea acestuia, informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.565 RON despăgubiri, reprezentând accize, plus majorările de întârziere aferente acestor sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.

A fost menținut sechestrul asigurător aplicat prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 234/P/2010 din 11 noiembrie 2010 asupra unei locuințe în suprafață de 59,81 m.p., situată în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va comunica o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul V.I.G. este administrator la SC V.I. SRL Roșiorii de Vede și SC G.S. SRL Roșiori de Vede, societăți cu puncte de lucru pe raza municipiului R. V. și comunei V., județul Teleorman, punctul de lucru din comuna V. - un bar - funcționând la domiciliul socrului inculpatului, martorul A.E., iar cele din R. V. în str. I. și str. S., precum și unul în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie.

În data de 17 august 2010, lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Teleorman - Serviciul de Investigare a Fraudelor au depistat într-un depozit închiriat de inculpat de la martorul B.N. cantitatea de 2.500 pachete de țigări (50.000 țigarete), marca W., ambalate în 5 cutii de carton, care nu au prezentat niciun fel de marcaj fiscal, acestea fiind ridicate și introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Teleorman cu dovada din 22 noiembrie 2010.

Ulterior, deoarece existau date că inculpatul ar comercializa în continuare țigarete nemarcate fiscal, organele de urmărire penală au solicitat autorizarea efectuării unor percheziții la domiciliile martorilor P.M.A., angajată în funcția de vânzătoare la SC G.S. SRL și A.E., socrul inculpatului.

La data de 15 iunie 2011, în baza autorizațiilor de percheziție domiciliară din 15 iunie 2011 emise de Judecătoria Roșiorii de Vede au fost efectuate percheziții la imobilele aparținând martorei Preda Mirela Anetuta, angajata inculpatului și la martorul A.E., domiciliat în comuna V., adresa la care funcționează un punct de lucru al SC G.S. SRL.

La domiciliul martorei P.M.A., au fost găsite, cu această ocazie, 69 cartușe țigări marca R., a câte 10 pachete țigarete fiecare și 13.800 țigarete nemarcate fiscal, fără a prezenta informații referitoare la producător, bunurile fiind ridicate de organele de poliție și înaintate Gărzii Financiare, prin adresa din 23 iunie 2011. La domiciliul martorului A.E. au fost identificate un cartuș de țigări ce conținea 10 pachete țigări, fără marcaj fiscal și alte cinci pachete de țigări marca R., P. și V., 4 pachete fără a fi marcate, iar unul cu timbru de Republica Moldova.

Aceste împrejurări au rezultat din procesele verbale de efectuare a perchezițiilor, din depozițiile martorilor P.M.A., A.E., B.N., din dovada de depunere în camera de corpuri delicte a I.P.J. Teleorman din 22 noiembrie 2010.

Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, instanța a apreciat dovedită vinovăția sa.

Din probele administrate a reieșit faptul că inculpatul V.I.G. a deținut la data de 17 august 2010, în incinta unei încăperi din imobilul în care a funcționat fostul magazin P. Roșiorii de Vede, spațiu folosit cu acordul proprietarului (martorul B.N.), cantitatea de 2.500 pachete de țigări (50.000 țigarete) marca W., ambalate în 5 cutii de carton, care nu au prezentat niciun fel de marcaj fiscal. Acestea au fost descoperite de lucrătorii de poliție în urma unei verificări efectuate.

Declarația martorului A.I. a fost apreciată ca fiind subiectivă, acesta fiind în serviciul inculpatului, deși nu este angajat al societăților administrate de acesta. Afirmațiile martorului în sensul că a găsit in afara spațiului pe care îl deținea inculpatul cinci cutii din carton pe care le-a introdus în acel spațiu, fără știința acestuia din urmă și fără a cunoaște conținutul cutiilor au fost apreciate necredibile, având în vedere volumul acestor cutii, greutatea lor, precum și inscripționările existente pe acestea.

Pe de altă parte, s-a subliniat că nu constituie o simplă coincidență faptul că, la aceeași dată, atât la locuința martorei P.M.A., vânzătoare la unul din punctele de lucru ale societății administrată de inculpat și care are locuința situată în apropierea locului de muncă, cât și la locuința martorului A.E., unde funcționează un bar al societății, au fost găsite cartușe cu același tip de țigări marca R., nemarcate fiscal.

Declarația martorului B.A.M. a fost înlăturată ca nesinceră, având în vedere susținerile martorelor P.M.A. și T.M., vânzătoare la magazinele inculpatului, care au arătat că martorul ajuta frecvent la manipularea mărfurilor atunci când se făcea aprovizionarea, la solicitarea inculpatului.

Astfel, s-a reținut că inculpatul a fost cel care a depozitat atât în incinta vechiului magazin P. din Roșiorii de Vede, unde proprietarul îi pusese la dispoziție, spre folosință, o încăpere, cât și la locuința martorei P.M.A., unde țigaretele au fost aduse la cererea inculpatului de către martorul B.A.M., cantitatea de 50.000 țigarete marca W. și de 14.000 țigarete marca R.

Având în vedere cele reținute anterior, precum și elementele ce rezultă din întregul probatoriu, instanța a reținut că țigaretele găsite în locațiile menționate au fost procurate și deținute de inculpatul V.I.G., în vederea comercializării.

Referitor la apărarea invocată de inculpat prin apărător, cu privire la nelegalitatea perchezițiilor efectuate în cauză, motivat de faptul că încheierile de autorizare a perchezițiilor au fost date în ședință secretă, tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, având în vedere că din examinarea încheierii nr. 20 din 15 iunie 2011 a Judecătoriei Roșiorii de Vede a rezultat că perchezițiile în cauză au fost dispuse cu respectarea prevederilor art. 100 C. proc. pen., iar din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală a rezultat că perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În drept, s-a reținut că faptele săvârșite de inculpatul V.I.G., care a deținut țigarete nemarcate fiscal, respectiv la data de 17 august 2010 cantitatea de 50.000 țigarete marca W., iar la data de 15 iunie 2011 cantitatea de 14.000 țigarete marca R., în afara antrepozitului fiscal, în vederea comercializării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care sancționează deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, respectiv fără a avea autorizație pentru antrepozit fiscal.

Faptele aceluiași inculpat care s-a sustras de la plata de accize în valoare totală de 20.565 RON, prin ascunderea bunurilor taxabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., care sancționează fapta persoanei care ascunde bunurile ori veniturile supuse impozitării sau taxării.

Conform rapoartelor de inspecție fiscală, întocmite de Ministerul Finanțelor - A.N.A.F. - A.N.V., prin D.R.A.O.V. Craiova, și pentru D.J.A.O.V. Teleorman aflate la dosar, prin faptele inculpatului s-a adus un prejudiciu bugetului de stat constând în accize neplătite în valoare totală de 20.565 RON, sumă la care s-au adăugat accesoriile constând în dobânzi de întârziere și penalități calculate conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, de la data la care, potrivit legii, se constituie baza de impunere ce le generează.

S-a reținut forma continuată a infracțiunilor în cauză, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere faptul că faptele au fost săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale și fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale acelorași infracțiuni. Rezoluția unică în săvârșirea faptelor s-a dedus din faptul că inculpatul, așa cum au relatat și martorii B.I., T.M. și P.M.A. și cum a rezultat și din procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, era cunoscut în zona de domiciliu ca o persoană cu preocupări pe linia deținerii și comercializării țigaretelor nemarcate fiscal, de proveniență Moldova și Serbia.

Sub acest aspect, la termenul de judecată din data de 14 mai 2013 inculpatul, prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., înlăturându-se astfel aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a apreciat nefondată, avându-se în vedere considerentele reținute anterior, împrejurarea că inculpatul a avut constant preocupări în deținerea și comercializarea țigaretelor nemarcate fiscal. Acest fapt s-a putut desprinde și din faptul că inculpatul, deși avea cunoștință că este cercetat pentru o astfel de faptă, după data de 17 august 2010 când au fost găsite țigarete nemarcate în depozitul deținut, a continuat să aibă astfel de preocupări până în luna iunie 2011.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, împrejurările săvârșirii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpatului.

Față de pericolul social concret ridicat pe care îl prezintă faptele inculpatului în contextul socio-economic actual, de împrejurările în care acestea au fost comise, în condițiile în care inculpatul nu a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, de modalitatea de săvârșire, de atitudinea inculpatului după săvârșirea faptelor, care a dat dovadă de rea credință prin propunere în apărare a unor martori ale căror declarații erau îndoielnice, s-a impus aplicarea față de acesta a unor pedepse cu închisoarea, peste minimul prevăzut de lege.

Pe durata executării pedepsei principale, instanța, în baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. Dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. a fost interzis având în vedere că a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată folosindu-se de calitatea sa de administrator al societăților deținute.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, tribunalul a constatat îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 86

1

alin. (1) lit. a) și b C. pen. și, ținând seama de circumstanțele personale ale acestuia, de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, de faptul că acesta nu are antecedente penale, s-a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că prejudiciul adus bugetului de stat este de 20.565 RON, reprezentând accize de plată, la care s-au adăugat accesoriile constând în dobânzi de întârziere și penalități, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei. Conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, aceste accesorii au fost datorate de la data la care se constituie baza de impunere care le generează, în speță, de la data constatării săvârșirii faptelor, respectiv de la data de 17 august 2010 pentru cantitatea de 50.000 de țigarete marca W. și de la data de 23 iunie 2011 pentru cantitatea de 14.000 țigarete marca R.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada recuperării prejudiciului, tribunalul a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unei locuințe în suprafață de 59,81 m.p., situată în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, proprietatea inculpatului, dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 11 noiembrie 2010.

Împotriva acestei soluții au formulat apel, în termen legal, inculpatul V.I.G. și partea civilă A.N.A.F - prin D.R.A.O.V. Craiova.

Deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanța de control judiciar, solicitând succesiv amânarea cauzei, cea de-a doua cerere de amânare a cauzei fiind respinsă prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2013.

În susținerea motivelor de apel, apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență juridică a criticat, în principal, greșita condamnare a inculpatului, arătând că probatoriul infirmă ipoteza că țigaretele i-au aparținut acestuia din urmă, apelantul fiind plecat din țară la data controlului efectuat de organele statului. Prin urmare, a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei sub aspectul cuantumului, cu menținerea aceleiași modalități de executare.

Partea civilă A.N.A.F - prin D.R.A.O.V. Craiova a invocat netemeinica diminuare a despăgubirilor civile acordate statului de la suma solicitată de 27.077 RON la doar 20.565 RON. S-a arătat că, pe lângă debitul efectiv, în cauză au fost calculate și dobânzi de 3.427 RON și penalități de întârziere de 8.088 RON, de la data scadenței până la data încheierii raportului de inspecție fiscală, inclusiv.

Toate aceste sume au fost constatate prin deciziile de impunere din 28 octombrie 2011 și din 28 decembrie 2011, necontestate de către inculpat, astfel încât creanța statului are caracter cert, lichid și exigibil, impunându-se obligarea inculpatului la plata integrală a acestei sume și a accesoriilor datorate în continuare, conform legislației fiscale.

O altă critică a părții civile a vizat omisiunea instanței de a dispune confiscarea de la inculpat și a celor 14.600 de țigarete ridicate cu ocazia controlului efectuat la data de 15 iunie 2011.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a evaluat judicios probatoriul administrat în cauză și a reținut în mod corect atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică a infracțiunilor.

Criticile inculpatului-apelant referitoare la incertitudinea probatoriului în acuzare sunt lipsite de suport, împrejurările reliefate de procesele verbale de constatare, percheziție domiciliară și de probatoriul testimonial confirmând neechivoc identitatea dintre persoana apelantului V.I.G. și autorul faptelor deduse judecății.

Similar instanței de fond, instanța de apel a reținut că procesul-verbal din data de 17 august 2010, coroborat cu declarația numitului B.N. relevă fără dubiu deținerea de către inculpat la data menționată, în incinta unei încăperi închiriate, a cantității de 2.500 pachete de țigări marca W., fără a fi marcate.

Faptul că inculpatul era deținătorul real al produselor accizabile rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că încăperea în care au fost identificate era folosită în exclusivitate de către inculpat, iar, pe de altă parte, din elementele obiective ce atestă că și ulterior apelantul s-a implicat în operațiuni similare.

Declarația martorului A.I., căruia inculpatul a încercat să îi transfere responsabilitatea exclusivă a deținerii bunurilor, este necredibilă și a fost înlăturată justificat de către instanța de fond. Susținerea martorului în sensul că ar fi găsit întâmplător cutiile cu țigarete lângă intrarea în depozit și le-ar introdus în incintă „presupunând” că îi aparțin inculpatului este lipsită de suport logic în condițiile în care se susține că, la acea dată, inculpatul era plecat din țară. Prin urmare, V.I.G. nu ar fi putut depozita personal acele cutii ori cel puțin, în măsura în care ar fi apelat la un intermediar, i-ar fi solicitat, în mod logic, să îl contacteze în prealabil pe deținătorul cheilor depozitului - martorul A. - lucru care evident nu s-a întâmplat.

Notând și relațiile de dependență financiară existente între martor și apelantul-inculpat, Curtea de apel a concluzionat că depoziția celui dintâi are un pronunțat caracter pro causa și nu o va avea în vedere la soluționarea cauzei.

În ceea ce privește acțiunea desfășurată la data de 15 iunie 2011, procesele-verbale de percheziție domiciliară analizate în considerentele sentinței și declarațiile martorilor P.M.A. și A.E. confirmă neechivoc faptul că inculpatul V.I.G. a deținut, la acea dată, prin intermediul persoanelor apropiate, 13.800 țigarete marca R. nemarcate fiscal, respectiv 200 de țigarete purtând aceeași denumire dar fără a fi marcate, toate aceste bunuri fiind destinate comercializării prin punctele de lucru ale societății.

În acest sens, s-a reținut că martora P.M. a precizat expres că cele 13.800 de țigarete identificate la domiciliul său aparțin inculpatului și au fost aduse în locație de un apropiat al acestuia, în scopul vânzării prin punctul de lucru aparținând SC G.S. SRL.

Deși martorul A.E. a negat că țigaretele identificate în locuința sa i-ar aparține apelantului-inculpat, Curtea constată că poziția sa este subiectivă, esențial afectată de relația de afinitate cu inculpatul, astfel încât declarația martorului este neconcludentă.

Similar instanței de fond, instanța de apel a apreciat că asemănarea dintre caracteristicile țigaretelor identificate la aceeași dată în locuințele a două persoane apropiate inculpatului generează o prezumție solidă că aceste bunuri aparțineau, în realitate, celui din urmă. V.I.G. era, în mod evident, unica persoană direct interesată în obținerea de profituri prin vânzarea unui număr însemnat de țigarete nemarcate fiscal, având și oportunitatea de a proceda la comercializarea efectivă, prin intermediul punctelor de lucru ale societăților pe care le administra. În considerarea acestui interes, apelantul a optat pentru depozitarea produselor accizabile nu la punctele de lucru (constant supuse riscului unui control al organelor fiscale), ci în spații neutre, dar aparținând unor persoane de încredere.

În acest context, Curtea de apel a concluzionat că există probe certe, concludente și legal administrate, care atestă fără dubiu săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului V.I.G.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a reținut de către instanța de apel că faptele inculpatului V.I.G. care, în perioada 17 august 2010 - 15 iunie 2011 a deținut în afara antrepozitului fiscal un număr total de 54.000 de țigarete inscripționate W. sau R., nemarcate, efectuând, totodată, operațiuni de ascundere a acestor bunuri taxabile în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale referitoare la accize întrunește elementele constitutive. ale infracțiunilor prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Contrar susținerilor Ministerului Public în apel, Curtea de apel a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale ambelor infracțiuni menționate, iar nu doar a celei prevăzute de Codul fiscal, cererea de schimbare a încadrării juridice sub acest aspect fiind nefondată.

Sub un prim aspect, s-a constatat că obiectul juridic al celor două infracțiuni este distinct, mcriminarea evaziunii fiscale tinzând la ocrotirea relațiilor sociale referitoare la executarea corectă a obligațiilor fiscale ce revin contribuabililor, iar infracțiunea incriminată în Legea nr. 571/2003 - la ocrotirea relațiilor sociale privind evidența deținerii produselor accizabile în condițiile restrictive ale unui antrepozit fiscal.

Din economia dispozițiilor art. 206

1

și urm. C. fisc. rezultă că marcarea produselor din tutun prelucrat atestă plasarea acestora într-un antrepozit fiscal, în regim suspensiv de accize și asigură (prin intermediul informațiilor inscripționate pe timbrele folosite la marcare, conform art. 116 din Normele metodologice la C. fisc.) identificarea rapidă a antrepozitarului fiscal de la care provine produsul respectiv. Rațiunea incriminării este, așadar, esențial legată de imperativul asigurării unei evidențe stricte a provenienței licite a produselor accizabile, a cărei absență generează o stare de pericol ce constituie și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii prevăzute de art. 296

1

lit. l) din Legea nr. 571/2003.

Spre deosebire de infracțiunea din legea fiscală, fapta incriminată de Legea nr. 241/2005 tinde, așa cum s-a arătat, la ocrotirea unei alte categorii de relații sociale, referitoare la executarea obligațiilor fiscale, constituind o infracțiune de rezultat. Ascunderea bunului impozabil sau taxabil are întotdeauna ca finalitate sustragerea contribuabilului de la plata impozitelor sau taxelor datorate și prejudicierea subsecventă a bugetului de stat.

Diferențierea dintre cele două infracțiuni este evidentă și în planul condițiilor laturii obiective, respectiv al acțiunilor ce realizează elementul material. Dacă infracțiunea din legislația fiscală implică efectuarea unor acte de deținere sau comercializare de produse nemarcate, evaziunea fiscală în varianta analizată presupune acte de ascundere a bunurilor, de punere la adăpost în mod fraudulos, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Această diferențiere în planul elementului material, alături de deosebirile legate de obiectul juridic și urmarea produsă, relevă caracterul autonom al fiecăreia dintre infracțiunile analizate, neputându-se susține că deținerea produselor accizabile nemarcate în afara antrepozitului fiscal (infracțiune de pericol, sancționabilă cu pedeapsa închisorii de maxim 4 ani) ar constitui o formă specială de evaziune fiscală (absorbind astfel infracțiunea mai gravă de rezultat).

În final, Curtea de apel a apreciat că reținerea formei continuate a infracțiunilor este criticabilă din perspectiva intervalului mare de timp scurs între cele două acte materiale. Cum însă singurul apel declarat pe latură penală este cel al inculpatului, nu va da eficiență acestei constatări, deoarece ar antrena o agravare a situației apelantului în propria cale de atac, contrar exigențelor art. 372 C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, accesorii sau complementare, Curtea de apel a apreciat ca fiind temeinică hotărârea instanței de fond.

Astfel, împrejurările concrete în care s-a realizat deținerea frauduloasă a produselor accizabile, numărul mare al țigaretelor deținute, caracterul repetat al faptelor și valoarea mare a prejudiciului cauzat relevă o periculozitate moderată a faptelor, just reflectată în pedepsele stabilite la un nivel ușor superior minimului legal.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului-apelant, Curtea de apel a apreciat că acestea nu sunt substanțial pozitive, iar în contextul repetitivității actelor infracționale, dar și a conduitei procesuale de ansamblu, ele nu relevă o periculozitate socială a persoanei sale atât de scăzută încât să reclame reținerea unor circumstanțe atenuante în beneficiul său.

Cu privire la pedeapsa complementară și accesorie, inclusiv cu privire la interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., instanța de apel a apreciat-o ca fiind legală, deoarece inculpatul V.I.G. s-a folosit de calitatea de administrator al unor societăți comerciale pentru a comite faptele, legitimându-se interzicerea acestui drept pentru completarea represiunii specifice sancțiunii principale.

Pe latură civilă, Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile părții civile, maniera de soluționare a acestei laturi a procesului reflectând doar o parțială aplicare a principiilor răspunderii civile delictuale.

Întrunirea cerințelor privind existența unei fapte ilicite, a vinovăției autorului, a existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate impune o integrală reparare a prejudiciului cauzat, în toate componentele sale conform art. 14 alin. (3), (4) C. proc. pen.

În materia obligațiilor fiscale, beneficiul nerealizat aferent pagubei infracționale se concretizează în dobânzile și penalitățile calculate conform legislației fiscale, de la data constatării organelor fiscale și până la achitarea integrală a debitului.

În cauza de față, parte a beneficiului nerealizat a fost cert determinat încă de la data sesizării instanței, respectiv prin deciziile de impunere din 28 decembrie 2011 și din 28 octombrie 2011. Actele organelor fiscale au individualizat atât obligațiile fiscale accesorii aferente pagubei comise prin fapta din data de 17 august 2010 (respectiv suma de 5.563 RON calculată până la data de 27 decembrie 2011), cât și cele aferente pagubei comise prin fapta din data de 17 august 2010 (respectiv suma de 949 RON calculată până la data de 25 octombrie 2011).

Rezultă astfel caracterul cert al prejudiciului atât cu privire la dauna efectivă de 20.565 RON, cât și cu privire la beneficiul nerealizat de 6.512 RON, justificându-se obligarea inculpatului la plata acestor sume exact determinate și, în continuare a obligațiilor fiscale accesorii datorate începând cu data încheierii inspecției fiscale conform actelor de control menționate și până la achitarea integrală a debitului.

Cea de-a doua critică a părții civile, s-a apreciat de asemenea ca fiind fondată.

În acest sens, s-a constatat că instanța de fond a omis să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen. privind confiscarea țigaretelor deținute contrar dispozițiilor legislației fiscale, omisiune ce justifică dispunerea acestei măsuri de către instanța de control judiciar.

Încheierea din data de 21 mai 2013, prin care tribunalul a făcut aplicarea art. 195 C. proc. pen. și, în procedura îndreptării erorii materiale, a confiscat țigaretele deținute la data de 17 august 2010, este evident nelegală. Omisiunea dispunerii măsurii de siguranță a confiscării constituie un aspect de nelegalitate a sentinței, iar nu o simplă eroare materială, astfel încât înlăturarea acesteia este posibilă doar prin desființarea încheierii și a sentinței, iar nu prin recurgerea la procedura de care a uzat instanța de fond.

Referitor la numărul țigaretelor ce pot face obiectul confiscării pentru fapta din data de 15 iunie 2011, în dezacord cu partea civilă, Curtea de apel a constatat că acesta este echivalent celor 14.000 de țigarete efectiv identificate și ridicate de către organele de control conform înscrisului aflat la dosarul de urmărire penală. Restul de 600 de țigarete a fost deja comercializat conform probatoriului testimonial și nu a fost identificat fizic, astfel încât confiscarea sa nu este posibilă.

Față de cele menționate, prin decizia penală nr. 319/A din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Craiova împotriva sentinței penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Tribunalului Teleorman.

A fost desființată încheierea din data de 21 mai 2013 și, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A fost obligat inculpatul V.I.G. la plata către partea civilă a despăgubirilor civile în sumă de 20.565 RON reprezentând accize, 6.512 RON reprezentând obligații fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) calculate de la data scadenței până la data încheierii inspecției fiscale, precum și a obligațiilor fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) calculate în continuare, de la data încheierii inspecției fiscale și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantității de 2.500 pachete țigarete marca W. (indisponibilizate conform dovezii din data de 22 noiembrie 2012), precum și a cantității de 14.000 de țigarete marca R. (indisponibilizate la A.N.A.F. - Garda Financiară - Secția Teleorman, conform adresei din 23 iunie 2011).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului părții civile au rămas în sarcina statului.

Totodată în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.I.G.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului părții civile au rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul V.I.G.

În cuprinsul memoriului depus la dosar la data de 14 noiembrie 2013, recurentul inculpat V.I.G., a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor imputate, întrucât a fost plecat din țară o perioadă lungă de timp și nu a introdus țigările în depozit.

Ulterior, la data de 09 aprilie 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a transmis la dosar motive de recurs prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârșite de către inculpat.

De asemenea, a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală și prin prisma greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni imputate, întrucât pedepsele de 2 ani, respectiv 3 ani închisoare reprezintă un tratament penal nejustificat de aspru, în raport de pericolul concret al faptelor deduse judecății, precum și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.

Analizând decizia recuratâ atât din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Drept urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 04 noiembrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel, instanța de recurs nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă din punctul de vedere al legalității, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat în apărare, nu este incident în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Dispozițiile legale enunțate au în vedere situațiile în care instanța nu aplică prevederile legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu nu aplică prevederile art. 37 C. pen. referitoare la recidivă); aplică dispoziții legale neprevăzute de lege sau aplică greșit prevederi legale care trebuiau aplicate (exemplu: aplicarea greșită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greșita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarității la despăgubirea morală a părții civile, în condițiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de mai mulți inculpați).

În speță, criricile recurentului se referă la greșita condamnare dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel, pentru infracțiunile de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În acest sens, a motivat că faptele nu au fost săvârșite de către inculpat, la dosarul cauzei neexistând nicio probă certă, care să conducă la concluzia că țigările i-au aparținut acestuia, și din acest motiv a apreciat că se impune adoptarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

Examinarea acestor critici nu se poate realiza însă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., pentru că nu se integrează în nici una dintre situațiile enumerate.

În fapt, recurentul solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea pe baza căreia instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului și care să conducă la achitarea acestuia pe motiv că faptele nu au fost săvârșite de inculpat.

O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, numai prin prima cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. - s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat.

Se constată așadar că motivul invocat de recurent nu pot fi analizat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 385

9

pct. 1, 3-6, 12-16 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei, se constată, de asemenea că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când -prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Stabilirea pedepsei pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. constituie o operațiune de apreciere și este atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel (aceasta din urmă în virtutea caracterului devolutiv total al apelului), neputând face obiectul examinării cauzei de către instanța de recurs.

Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs în limitele procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.

Intenția legiuitorului a fost clară sub acest aspect și rezultă din conținutul cazurilor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., precum și din abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speță, de la data săvârșirii infracțiunilor de către inculpat - august 2010, până la soluționarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de fată.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În speță, inculpatul V.I.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003/ respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Pentru infracțiunea prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum și pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru care inculpatul a fost condamnat, limitele de pedeapsă, atât în ceea ce privește minimul, cât și maximul, au rămas aceleași și după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Se constată așadar, că nu a intervenit o modificare a limitelor de pedeapsă, iar cuantumul sancțiunilor aplicate inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de legile care incriminează infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Prin compararea legilor penale succesive, cea din momentul săvârșirii faptelor cu cea din momentul judecării, legea penală favorabilă inculpatului V.I.G. este legea veche atât sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, cât și prevederilor art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca modalitate de individualizare a pedepsei.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, aplicarea unui spor de pedeapsă a devenit obligatorie conform noului C. pen.

Sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, în cauză legea veche este favorabilă inculpatului V.I.G., întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special și nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

De asemenea, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului este mai favorabilă decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 și urm. din noul C. pen.

Dispozițiile art. 86

1

C. pen. anterior prevăd ca pe durata termenului de încercare condamnatul să execute măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (3) lit. a)-f) C. pen.

În schimb, dispozițiile art. 91 din noul C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăd ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să respecte pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), una sau mai multe obligații prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., dar să presteze și muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile.

În plus, în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. În cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii prevăzute de C. pen. anterior, dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării, el este reabilitat de drept.

Concluzionând, legea penală favorabilă inculpatului este legea veche, C. pen. anterior, din considerentele expuse.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, se au în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă.

În speță, legea veche a fost identificată ca lege mai favorabilă și prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii vechi.

Față de considerentele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.I.G. împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În acest sens, se are în vedere încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 septembrie 2014 în Dosarul nr. 1459/87/2012 prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale evidente strecurată în minuta prezentei decizii penale, în sensul că alin. (2) din cuprinsul rninutei va avea următorul conținut „Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.G. împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2014.