ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din 8 septembrie 2011,

Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice a uneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cerere formulată de apărător.

În baza art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

condamnat pe inculpatul P.F.A., la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu

aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2

ani

interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

Potrivit art. 33, 34, 35 C. pen., s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C.

pen.

Conform art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului,

pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b), d), e) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din durata

pedepsei perioada reținerii și arestării, din 05 mai 2011, la zi.

În conformitate cu art. 118 lit. a) C. pen., a dispus

confiscarea CD-ului (suport optic) aflat la dosarul cauzei.

A fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului și a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control

judiciar.

S-a luat act de achiesarea inculpatului la plata

sumelor solicitate ca despăgubire de către partea vătămată-parte civilă, prin

reprezentanții legali ai acesteia, fiind obligat la plata sumei de 100.000

euro, sau echivalentul în RON la data plății, pentru daune morale, către partea

civilă C.M.C.

A

fost obligat inculpatul la 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Începând cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F.A. a

cunoscut-o pe partea vătămată C.M.C., care nu împlinise încă 13 ani, iar

relația lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întrețină

relații sexuale, de regulă la domiciliul inculpatului.

Către

sfârșitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu

martorul G.D.N., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau

ianuarie 2010, cu ocazia întreținerii unui raport sexual cu minora la

domiciliul său, a înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video

încorporate în calculator, monitorul fiind închis pentru ca aceasta să nu realizeze

acest aspect. După finalizarea actului sexual și a înregistrării, inculpatul

i-a

comunicat această împrejurare, astfel

că partea vătămată i-a spus că înțelege să

pună capăt relației dintre

ei.

Ulterior, inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să

se întâlnească din nou cu el și, față de refuzul părții vătămate, a amenințat-o

că va distribui filmul către

cunoscuții lor

comuni. De asemenea, inculpatul, fie a prezentat filmul realizat către

mai

mulți cunoscuți ai săi la domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice și

I-a distribuit către prieteni ai săi.

Totodată, inculpatul a postat filmul și pe internet, cu

prezentarea datelor de contact ale părții vătămate, sub aparenta ofertă din

partea victimei de a presta servicii sexuale plătite.

Distribuirea sub cele trei modalități sus-menționate a

materialului pornografic a produs consecințe majore asupra părții vătămate

minore, pe de o parte, constând în transferul de la școala unde învăța, iar pe

de altă parte, constând în aceea că minora a fost nevoită să-și schimbe în

repetate rânduri

datele de contact,

întrucât era căutată de diferiți bărbați pentru a întreține raporturi

sexuale

sau pentru a produce un nou film.

În urma vizionării filmului de persoane cunoscute,

acestea au început să manifeste respingere față de minoră, creându-i acesteia

un sentiment de umilire.

Inculpatul, la instanța de fond, a solicitat ca

judecarea sa să se facă prin procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

În cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit

rechizitoriului - era în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (4) C.

pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 198 alin.

(1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar

absorbi

în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează

producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic.

Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost

respinsă de instanța de fond cu următoarea motivare:

Nu se poate considera că dispozițiile art. 198 alin. (4)

C. pen. sunt absorbite în disp. art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe

argumente juridice. în primul rând, în cazul infracțiunii complexe, o

infracțiune mai puțin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element

circumstanțial în conținutul unei infracțiuni mai grave și niciodată invers.

Obiectul juridic special al celor două infracțiuni diferă. Art. 198 C. pen., in

toate variantele sale ocrotește libertatea sexuală a minorului, prezumând

practic faptul că sub vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimțământ

valabil, în timp ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în

relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea

minorilor. Și elementul material al infracțiunilor este diferit. Astfel,

elementul material al infracțiunii prev. de art. 198 alin. (4) C. pen. constă

în întreținerea unui act sexual, pe când în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 51 din

Legea nr. 161/2003, elementul

material constă într-o paletă largă de acțiuni, subsumate noțiunii de „

producere", ce nu implică neapărat întreținerea raportului

sexual, putându-se realiza de exemplu prin

copierea unor imagini de pe un suport, scanarea unor fotografii, ș.a.m.d. Rezultă

deci că legiuitorul a înțeles să sancționeze sever pe cel care, în mod

nemijlocit, întreține actul sexual cu un minor

în vederea producerii

materialului pornografic, incriminând separat, sub o sancțiune mai ușoară orice

activitate ce implică producerea unui material pornografic cu minori în sistem

informatic. în opinia instanței de fond, fapta prevăzută de alin. (4) se

consumă chiar dacă materialul pornografic în sistem informatic nu a fost

realizat, fiind suficient să existe scopul producerii acestuia. În fine,

infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza și

fără a implica întreținerea vreunui act sexual, fiind suficientă prezentarea

minorilor în alte ipostaze pornografice. Atunci când făptuitorul întreține un act

sexual cu un minor în vederea producerii unui material pornografic, iar acest

material se și realizează în sistem informatic, se săvârșesc ambele infracțiuni

în concurs real.

Cu privire la sancționarea celor trei infracțiuni,

instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

reduse cu 1/3 potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gravitatea

concretă a acestora, scopul săvârșirii, respectiv dorința inculpatului de a se

răzbuna și, ulterior, de a determina pe victimă să continue să întrețină

relații sexuale cu el, împrejurări ce dau faptei un caracter mai grav, dar și

atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, vârsta și

lipsa antecedentelor penale, împrejurări în favoarea inculpatului.

Instanța de fond a

apreciat că, față de atitudinea inculpatului de a determina

pe victimă -

minoră în vârstă de 13 ani - să întrețină în repetate rânduri relații sexuale,

culminând cu producerea unui material pornografic pe care l-a pus la dispoziția

mai multor persoane și l-a postat pe internet pentru a o umili pe victimă și a

o determina să întrețină în continuare relații sexuale cu el, acesta este

nedemn ca în următoarea perioadă să dețină calitatea de tutore sau curator ori

să exercite drepturi părintești asupra unui minor.

S-a dispus aplicarea dispozițiile art. 118 lit. a) C.

pen., în sensul confiscării suportului optic aflat la dosarul cauzei.

Nu s-a dispus confiscarea calculatorului și

echipamentelor folosite la săvârșirea faptelor întrucât acestea nu sunt

proprietatea inculpatului, ci a tatălui său, care nu a cunoscut că vor fi

folosite pentru astfel de activități infracționale.

S-a apreciat că temeiurile ce au stat la baza luării și

menținerii măsurii arestării preventive subzistă în continuare, cu atât mai

mult cu cât, instanța de fond a și pronunțat o soluție de condamnare, astfel că

se va menține măsura arestării preventive.

S-a reținut și că inculpatul a formulat o cerere de

liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu există date că în

libertate ar săvârși alte infracțiuni, ori că ar împiedica aflarea adevărului,

că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că nu

se mai impune judecarea în stare de arest preventiv. S-a apreciat însă că

cererea este neîntemeiată deoarece nu se poate acorda liberarea provizorie pe

motiv că nu ar mai exista temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive, întrucât o atare situație ar atrage înlocuirea ori

revocarea măsurii, pe când liberarea provizorie presupune să starea de arest este

legală și oportună. Deși este reală, susținerea că nu ar mai putea împiedica,

la acest moment, aflarea adevărului, întrunirea acestei condiții dă naștere

doar unei vocații, și nu a unui drept, nefiind în măsură să ducă, în mod

automat, la admiterea unei cereri, ci numai dacă liberarea provizorie este în

măsură să realizeze scopul pentru care a fost luată măsura arestării

preventive. Or, s-a reținut că, în cauză, față de faptele pentru care este

judecat și de datele ce rezultă din dosarul de urmărire penală cu privire la

atitudinea inculpatului față de ordinea de drept, scopul pentru care a fost

luată măsura arestării preventive nu poate fi atins prin lăsarea sa in

libertate nici chiar sub control judiciar. Astfel, în mod evident fapta pentru

care este judecat, săvârșită asupra unei minore de 13 ani, a produs un puternic

ecou in comunitatea din care atât inculpatul, cât și partea vătămată, fac

parte, astfel că punerea sa în libertate si întoarcerea in comunitate, la acest

moment, în mod cert ar genera o reacție de neîncredere in justiție și de

nesiguranță în sânul comunității. De asemenea, având în vedere natura faptei și

comportamentul inculpatului față de partea vătămată până la intervenția

autorității, întoarcerea acestuia în sânul comunității ar da acesteia un

sentiment de nesiguranță, de lipsă de protecție, astfel de fapte generând un

ascendent al făptuitorului asupra victimelor și o stare de teamă a acestora. în

acest sens, se reține de către instanța de fond, din comunicările purtate

on-line, de exemplu din datele de 22 decembrie 2009 sau 11 ianuarie 2010, că

inculpatul dă dovadă de cinism față de partea vătămată, spunându-i, printre

altele, că „a dat filmul la toată Vâlcea",

Tot cu privire la atitudinea inculpatului după

săvârșirea faptei, a reținut instanța de fond că la dosar există date în sensul

că inculpatul pregătea săvârșirea altei infracțiuni, ținând tot de sfera crimei

organizate, respectiv, desfășura activități de racolare a unor femei în vederea

trimiterii lor în Spania pentru a practica prostituția în folosul lui, cerând

în acest sens și ajutorul altei persoane, ori conform convorbirii din 24

februarie 2011, inculpatul își manifestă disponibilitatea de a se implica în

traficul de stupefiante, calculând în amănunt beneficiul pe care l-ar putea

obține la gramul de stupefiante.

În aceste condiții, văzând atitudinea inculpatului de

vădit dispreț față de ordinea socială și puternica sa hotărâre de a săvârși

infracțiuni pentru a obține sume de bani, trecând chiar la pregătirea unei din

aceste categorii de fapte, instanța de fond și-a format convingerea că scopul

măsurii arestării preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub

control judiciar.

Sub aspectul laturii

civile, s-a reținut că partea vătămată, prin reprezentanții

legali, s-a

constituit parte civilă pentru suma de 100.000 euro. Cum inculpatul s-a

declarat de acord cu plata acestei sume, sunt

aplicabile dispozițiile art. 16

1

alin. (3)

C. proc. pen.,

astfel că instanța de fond a obligat pe inculpat la plata sumei recunoscute,

fără administrarea de probe.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul P.F.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, susținute oral, inculpatul a

criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina

sa, considerând că varianta agravată prevăzută de alin. (4) a art. 198 C. pen.,

este absorbită în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care

incriminează producerea unui material pornografic cu un minor într-un sistem

informatic, consecința schimbării de încadrare juridică fiind, în opinia

inculpatului, reindividualizarea pedepsei în favoarea sa. în subsidiar,

sentința este criticată pentru greșita individualizare

judiciară a pedepsei, solicitându-se, pe cale de consecință, reducerea

cuantumului

acesteia. Cu privire la latura civilă, sentința este

criticată pentru cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat

către partea civilă. S-a apreciat de către recurent că suma reprezentând daune

morale, care a fost de acord să o

plătească

părții civile, trebuia să fie exprimată în moneda națională, și nu în

„euro".

Prin decizia penala nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea

de Apel Pitești, secția penată, a dispus următoarele:

-

a respins ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice

a faptelor reținute în rechizitoriu; a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat împotriva sentinței penale

nr. 185

din 8 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

- a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului și a dedus din pedeapsă

durata măsurilor preventive până la

zi;

-

a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut

următoarele:

Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii

simplificate de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.,

recunoscând săvârșirea tuturor faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței, iar judecata cauzei s-a realizat în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală. Prin urmare, s-a apreciat că instanța de control

judiciar nu este obligată la reexaminarea aspectelor privind

situația de fapt care rezultă din ansamblul

probelor administrate în cauză.

Instanța de apel a apreciat, în primul rând, că cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de recurent este nefondată, pentru

următoarele motive:

Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. încriminează o

împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor",

respectiv situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele

precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice.

Textul legal nu impune și cerința ca

acest

scop să fie realizat, ci numai ca intenția inculpatului să fie calificată în

sensul

la care se referă reglementările mai sus amintite. în cazul

infracțiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă

constă într-o paletă largă de acțiuni subsumate noțiunii de „producere" de

material pornografic, ceea ce nu implică în mod necesar și întreținerea unui

raport sexual.

Prin urmare, s-a conchis că atât obiectul juridic, cât

și latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen. și

respectiv art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera

că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (4) C.

pen. este absorbită de infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

De altfel, raportul între cele două infracțiuni incriminate de textele de lege

mai sus arătate, nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune

simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv

al primei infracțiuni.

În al doilea rând, instanța de apel a apreciat că

individualizarea judiciară a pedepsei a fost realizată în mod corect de către

prima instanță. în acest sens, instanța de fond a stabilit în mod corespunzător

situația de fapt și elementele de circumstanțiere personală ale inculpatului,

în funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și de incidența

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în opinia instanței de prim

control judiciar, relevant este pericolul social concret deosebit de ridicat al

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările

în care acestea au fost comise și consecințele faptelor sale. De asemenea, s-a

reținut că în favoarea inculpatului sunt împrejurările legate de lipsa

antecedentelor penale și de atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul

procesului penal.

În final, s-a apreciat că pedeapsa aplicată și

modalitatea de executare sunt just individualizate de către prima instanță,

fiind respectate cerințele proporționalității, în sensul că sancțiunea penală

aplicată inculpatului este adecvată atât situației de fapt, cât și scopului

legii penale.

În legătură cu criticile inculpatului referitoare la

soluționarea laturii civile, instanța de apel a constatat că partea vătămată C.M.C.

s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune

morale. Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către partea civilă și,

prin urmare, prima instanță în mod corect a luat act de recunoașterea

inculpatului privind pretențiile civile ale susnumitei. Or, față de

consimțământul necondiționat al apelantului

inculpat,

s-a apreciat că instanța nu poate modifica cuantumul sau moneda în care

despăgubirile

urmează a fi plătite părții civile.

Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că temeiurile

care au justificat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,

respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se mențin în sensul

că lăsarea în libertate a apelantului ar aduce atingere gravă relațiilor și

valorilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică.

Împotriva deciziei inculpatul P.F.A. a declarat recurs,

motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri

judecătorești (cazuri de casare invocate, art. 385

9

pct. 17

2

,

17 și 14 C. proc. pen.).

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru

motivele ce se vor arăta:

Înalta Curte constată că motivele de recurs ale inculpatului

sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanța

de prim control judiciar și, pentru argumentele deja menționate, respinse ca

neîntemeiate.

Astfel, sub aspectul laturii civile, ambele instanțe au

apreciat corect asupra incidenței dispozițiilor art. 16

1

alin. (2)

și (3) C. proc. pen., constând că inculpatul a recunoscut, în totalitate,

pretențiile părții civile (cererea scrisă de constituire de

parte civilă depusă la dosarul instanței de fond

și, respectiv, declarația semnată de

inculpat în fața instanței de fond

în care arată „sunt de acord să despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată

în scris

”

). Acțiunea civilă fiind disponibilă, iar

instanța neavând competență de a cenzura această disponibilitate procesuală a

părților, dispozițiile civile ale sentinței atacate sunt legale și temeinice.

Critica inculpatului, legată de exprimarea sumei în euro, iar nu în lei, este,

cu evidență, neîntemeiată atât prin prisma dispozițiilor legale anterior

menționate (în cererea scrisă fiind menționată, expres, suma solicitată de

100.000 euro), cât și din examinarea formulării dispoziției din sentința

atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul

în RON la data plății, daune morale, către partea civilă C.M.C.").

Neîntemeiată este și

critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată

uneia

dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată. Amplele argumente

juridice expuse de către instanța de prim control judiciar cu privire la

această critică, fac inutile orice alte considerații teoretice, înalta Curte

însușindu-și integral aceste argumente.

Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. încriminează o

împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor", respectiv

situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele precedente au

fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, textul legal

referindu-se deci la intenția inculpatului, care este calificată prin scop. în

cazul infracțiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în

vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau

transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice

cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept, de materiale

pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a

datelor informatice"), latura obiectivă constă într-o varietate largă de

acțiuni subsumate noțiunii de,producere" de material pornografic, ceea ce

nu implică, în mod necesar, și întreținerea unui raport sexual sau întreținerea

unor relații sexuale.

Prin urmare, atât obiectul juridic, cât și latura

obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen. și,

respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate

considera că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (4)

C. pen. este absorbită de infracțiunea prevăzută de

art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele două infracțiuni

nu este unul de

la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai

puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei

infracțiuni.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, în esență,

incriminarea faptelor prevăzute art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele

moravuri în relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și

imaginea minorilor, chiar titlul secțiunii sugerând acest lucru (Secțiunea a

3-a „Pornografia infantilă prin sisteme informatice'' din Capitolul 2 "Prevenirea

criminalității informatice", Secțiunea a 2-a "Infracțiuni

informatice").

Nu este întemeiată nici critica inculpatului

referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei. Chiar dacă inculpatul a

optat pentru judecarea sa potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., nu se poate ignora că infracțiunile au fost comise în

împrejurări de natură a justifica sancționarea mai

severă (forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2)

C. pen., respectiv,

concursul de infracțiuni, prevăzut de art. 33 C.

pen.).

Or, conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile

generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține

seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă

fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al

faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În consecință, în raport cu criteriile legale de

individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru o reducere a

pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor (reținută și

argumentată amplu de ambele instanțe, după cum rezultă din hotărârile atacate) nejustificând

convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al

acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe, înalta

Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de fond și ale instanței de

apel, expuse în partea

expozitivă a

hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a

pedepsei

- apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.,

reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele

personale ale făptuitorului.

Față de cele reținute, înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art.

383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.A.

împotriva deciziei penale nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării preventive de la 05 mai 2011 la 21 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 21 februarie 2012.