ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cerere formulată de apărător. În baza art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.F.A., la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. Potrivit art. 33, 34, 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. Conform art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării, din 05 mai 2011, la zi. În conformitate cu art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea CD-ului (suport optic) aflat la dosarul cauzei. A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. S-a luat act de achiesarea inculpatului la plata sumelor solicitate ca despăgubire de către partea vătămată-parte civilă, prin reprezentanții legali ai acesteia, fiind obligat la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în RON la data plății, pentru daune morale, către partea civilă C.M.C. A fost obligat inculpatul la 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Începând cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F.A. a cunoscut-o pe partea vătămată C.M.C., care nu împlinise încă 13 ani, iar relația lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întrețină relații sexuale, de regulă la domiciliul inculpatului. Către sfârșitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu martorul G.D.N., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau ianuarie 2010, cu ocazia întreținerii unui raport sexual cu minora la domiciliul său, a înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video încorporate în calculator, monitorul fiind închis pentru ca aceasta să nu realizeze acest aspect.

După finalizarea actului sexual și a înregistrării, inculpatul i-a comunicat această împrejurare, astfel că partea vătămată i-a spus că înțelege să pună capăt relației dintre ei. Ulterior, inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să se întâlnească din nou cu el și, față de refuzul părții vătămate, a amenințat-o că va distribui filmul către cunoscuții lor comuni. De asemenea, inculpatul, fie a prezentat filmul realizat către mai mulți cunoscuți ai săi la domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice și I-a distribuit către prieteni ai săi. Totodată, inculpatul a postat filmul și pe internet, cu prezentarea datelor de contact ale părții vătămate, sub aparenta ofertă din partea victimei de a presta servicii sexuale plătite.

Distribuirea sub cele trei modalități sus-menționate a materialului pornografic a produs consecințe majore asupra părții vătămate minore, pe de o parte, constând în transferul de la școala unde învăța, iar pe de altă parte, constând în aceea că minora a fost nevoită să-și schimbe în repetate rânduri datele de contact, întrucât era căutată de diferiți bărbați pentru a întreține raporturi sexuale sau pentru a produce un nou film. În urma vizionării filmului de persoane cunoscute, acestea au început să manifeste respingere față de minoră, creându-i acesteia un sentiment de umilire. Inculpatul, la instanța de fond, a solicitat ca judecarea sa să se facă prin procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. În cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit rechizitoriului - era în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar absorbi în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic. Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanța de fond cu următoarea motivare: Nu se poate considera că dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. sunt absorbite în disp. art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe argumente juridice.

în primul rând, în cazul infracțiunii complexe, o infracțiune mai puțin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element circumstanțial în conținutul unei infracțiuni mai grave și niciodată invers. Obiectul juridic special al celor două infracțiuni diferă. Art. 198 C. pen., in toate variantele sale ocrotește libertatea sexuală a minorului, prezumând practic faptul că sub vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimțământ valabil, în timp ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor. Și elementul material al infracțiunilor este diferit. Astfel, elementul material al infracțiunii prev. de art. 198 alin. (4) C. pen.

constă în întreținerea unui act sexual, pe când în cazul infracțiunii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, elementul material constă într-o paletă largă de acțiuni, subsumate noțiunii de „ producere", ce nu implică neapărat întreținerea raportului sexual, putându-se realiza de exemplu prin copierea unor imagini de pe un suport, scanarea unor fotografii, ș.a.m.d. Rezultă deci că legiuitorul a înțeles să sancționeze sever pe cel care, în mod nemijlocit, întreține actul sexual cu un minor în vederea producerii materialului pornografic, incriminând separat, sub o sancțiune mai ușoară orice activitate ce implică producerea unui material pornografic cu minori în sistem informatic. în opinia instanței de fond, fapta prevăzută de alin. (4) se consumă chiar dacă materialul pornografic în sistem informatic nu a fost realizat, fiind suficient să existe scopul producerii acestuia.

În fine, infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza și fără a implica întreținerea vreunui act sexual, fiind suficientă prezentarea minorilor în alte ipostaze pornografice. Atunci când făptuitorul întreține un act sexual cu un minor în vederea producerii unui material pornografic, iar acest material se și realizează în sistem informatic, se săvârșesc ambele infracțiuni în concurs real. Cu privire la sancționarea celor trei infracțiuni, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu 1/3 potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., gravitatea concretă a acestora, scopul săvârșirii, respectiv dorința inculpatului de a se răzbuna și, ulterior, de a determina pe victimă să continue să întrețină relații sexuale cu el, împrejurări ce dau faptei un caracter mai grav, dar și atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, vârsta și lipsa antecedentelor penale, împrejurări în favoarea inculpatului. Instanța de fond a apreciat că, față de atitudinea inculpatului de a determina pe victimă - minoră în vârstă de 13 ani - să întrețină în repetate rânduri relații sexuale, culminând cu producerea unui material pornografic pe care l-a pus la dispoziția mai multor persoane și l-a postat pe internet pentru a o umili pe victimă și a o determina să întrețină în continuare relații sexuale cu el, acesta este nedemn ca în următoarea perioadă să dețină calitatea de tutore sau curator ori să exercite drepturi părintești asupra unui minor.

S-a dispus aplicarea dispozițiile art. 118 lit. a) C. pen., în sensul confiscării suportului optic aflat la dosarul cauzei. Nu s-a dispus confiscarea calculatorului și echipamentelor folosite la săvârșirea faptelor întrucât acestea nu sunt proprietatea inculpatului, ci a tatălui său, care nu a cunoscut că vor fi folosite pentru astfel de activități infracționale. S-a apreciat că temeiurile ce au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive subzistă în continuare, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond a și pronunțat o soluție de condamnare, astfel că se va menține măsura arestării preventive. S-a reținut și că inculpatul a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu există date că în libertate ar săvârși alte infracțiuni, ori că ar împiedica aflarea adevărului, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că nu se mai impune judecarea în stare de arest preventiv.

S-a apreciat însă că cererea este neîntemeiată deoarece nu se poate acorda liberarea provizorie pe motiv că nu ar mai exista temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, întrucât o atare situație ar atrage înlocuirea ori revocarea măsurii, pe când liberarea provizorie presupune să starea de arest este legală și oportună. Deși este reală, susținerea că nu ar mai putea împiedica, la acest moment, aflarea adevărului, întrunirea acestei condiții dă naștere doar unei vocații, și nu a unui drept, nefiind în măsură să ducă, în mod automat, la admiterea unei cereri, ci numai dacă liberarea provizorie este în măsură să realizeze scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive.

Or, s-a reținut că, în cauză, față de faptele pentru care este judecat și de datele ce rezultă din dosarul de urmărire penală cu privire la atitudinea inculpatului față de ordinea de drept, scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive nu poate fi atins prin lăsarea sa in libertate nici chiar sub control judiciar. Astfel, în mod evident fapta pentru care este judecat, săvârșită asupra unei minore de 13 ani, a produs un puternic ecou in comunitatea din care atât inculpatul, cât și partea vătămată, fac parte, astfel că punerea sa în libertate si întoarcerea in comunitate, la acest moment, în mod cert ar genera o reacție de neîncredere in justiție și de nesiguranță în sânul comunității.

De asemenea, având în vedere natura faptei și comportamentul inculpatului față de partea vătămată până la intervenția autorității, întoarcerea acestuia în sânul comunității ar da acesteia un sentiment de nesiguranță, de lipsă de protecție, astfel de fapte generând un ascendent al făptuitorului asupra victimelor și o stare de teamă a acestora.

în acest sens, se reține de către instanța de fond, din comunicările purtate on-line, de exemplu din datele de 22 decembrie 2009 sau 11 ianuarie 2010, că inculpatul dă dovadă de cinism față de partea vătămată, spunându-i, printre altele, că „a dat filmul la toată Vâlcea", Tot cu privire la atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, a reținut instanța de fond că la dosar există date în sensul că inculpatul pregătea săvârșirea altei infracțiuni, ținând tot de sfera crimei organizate, respectiv, desfășura activități de racolare a unor femei în vederea trimiterii lor în Spania pentru a practica prostituția în folosul lui, cerând în acest sens și ajutorul altei persoane, ori conform convorbirii din 24 februarie 2011, inculpatul își manifestă disponibilitatea de a se implica în traficul de stupefiante, calculând în amănunt beneficiul pe care l-ar putea obține la gramul de stupefiante.

În aceste condiții, văzând atitudinea inculpatului de vădit dispreț față de ordinea socială și puternica sa hotărâre de a săvârși infracțiuni pentru a obține sume de bani, trecând chiar la pregătirea unei din aceste categorii de fapte, instanța de fond și-a format convingerea că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată, prin reprezentanții legali, s-a constituit parte civilă pentru suma de 100.000 euro. Cum inculpatul s-a declarat de acord cu plata acestei sume, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen., astfel că instanța de fond a obligat pe inculpat la plata sumei recunoscute, fără administrarea de probe.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul P.F.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de apel, susținute oral, inculpatul a criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa, considerând că varianta agravată prevăzută de alin. (4) a art. 198 C. pen., este absorbită în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care incriminează producerea unui material pornografic cu un minor într-un sistem informatic, consecința schimbării de încadrare juridică fiind, în opinia inculpatului, reindividualizarea pedepsei în favoarea sa. în subsidiar, sentința este criticată pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se, pe cale de consecință, reducerea cuantumului acesteia.

Cu privire la latura civilă, sentința este criticată pentru cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă. S-a apreciat de către recurent că suma reprezentând daune morale, care a fost de acord să o plătească părții civile, trebuia să fie exprimată în moneda națională, și nu în „euro". Prin decizia penala nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția penată, a dispus următoarele: - a respins ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu; a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 185 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. - a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive până la zi; - a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea tuturor faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, iar judecata cauzei s-a realizat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Prin urmare, s-a apreciat că instanța de control judiciar nu este obligată la reexaminarea aspectelor privind situația de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Instanța de apel a apreciat, în primul rând, că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de recurent este nefondată, pentru următoarele motive: Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen.

încriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor", respectiv situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice. Textul legal nu impune și cerința ca acest scop să fie realizat, ci numai ca intenția inculpatului să fie calificată în sensul la care se referă reglementările mai sus amintite. în cazul infracțiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă constă într-o paletă largă de acțiuni subsumate noțiunii de „producere" de material pornografic, ceea ce nu implică în mod necesar și întreținerea unui raport sexual. Prin urmare, s-a conchis că atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen.

și respectiv art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003. De altfel, raportul între cele două infracțiuni incriminate de textele de lege mai sus arătate, nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei infracțiuni. În al doilea rând, instanța de apel a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei a fost realizată în mod corect de către prima instanță. în acest sens, instanța de fond a stabilit în mod corespunzător situația de fapt și elementele de circumstanțiere personală ale inculpatului, în funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și de incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în opinia instanței de prim control judiciar, relevant este pericolul social concret deosebit de ridicat al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările în care acestea au fost comise și consecințele faptelor sale. De asemenea, s-a reținut că în favoarea inculpatului sunt împrejurările legate de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal. În final, s-a apreciat că pedeapsa aplicată și modalitatea de executare sunt just individualizate de către prima instanță, fiind respectate cerințele proporționalității, în sensul că sancțiunea penală aplicată inculpatului este adecvată atât situației de fapt, cât și scopului legii penale.

În legătură cu criticile inculpatului referitoare la soluționarea laturii civile, instanța de apel a constatat că partea vătămată C.M.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale. Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către partea civilă și, prin urmare, prima instanță în mod corect a luat act de recunoașterea inculpatului privind pretențiile civile ale susnumitei. Or, față de consimțământul necondiționat al apelantului inculpat, s-a apreciat că instanța nu poate modifica cuantumul sau moneda în care despăgubirile urmează a fi plătite părții civile. Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., se mențin în sensul că lăsarea în libertate a apelantului ar aduce atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică. Împotriva deciziei inculpatul P.F.A. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri judecătorești (cazuri de casare invocate, art. 385 9 pct. 17 2 , 17 și 14 C. proc. pen.). Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Înalta Curte constată că motivele de recurs ale inculpatului sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanța de prim control judiciar și, pentru argumentele deja menționate, respinse ca neîntemeiate.

Astfel, sub aspectul laturii civile, ambele instanțe au apreciat corect asupra incidenței dispozițiilor art. 16 1 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constând că inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretențiile părții civile (cererea scrisă de constituire de parte civilă depusă la dosarul instanței de fond și, respectiv, declarația semnată de inculpat în fața instanței de fond în care arată „sunt de acord să despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată în scris ” ). Acțiunea civilă fiind disponibilă, iar instanța neavând competență de a cenzura această disponibilitate procesuală a părților, dispozițiile civile ale sentinței atacate sunt legale și temeinice.

Critica inculpatului, legată de exprimarea sumei în euro, iar nu în lei, este, cu evidență, neîntemeiată atât prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate (în cererea scrisă fiind menționată, expres, suma solicitată de 100.000 euro), cât și din examinarea formulării dispoziției din sentința atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în RON la data plății, daune morale, către partea civilă C.M.C."). Neîntemeiată este și critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată. Amplele argumente juridice expuse de către instanța de prim control judiciar cu privire la această critică, fac inutile orice alte considerații teoretice, înalta Curte însușindu-și integral aceste argumente.

Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. încriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor", respectiv situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, textul legal referindu-se deci la intenția inculpatului, care este calificată prin scop.

în cazul infracțiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice"), latura obiectivă constă într-o varietate largă de acțiuni subsumate noțiunii de,producere" de material pornografic, ceea ce nu implică, în mod necesar, și întreținerea unui raport sexual sau întreținerea unor relații sexuale. Prin urmare, atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen.

și, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele două infracțiuni nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei infracțiuni.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, în esență, incriminarea faptelor prevăzute art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor, chiar titlul secțiunii sugerând acest lucru (Secțiunea a 3-a „Pornografia infantilă prin sisteme informatice'' din Capitolul 2 "Prevenirea criminalității informatice", Secțiunea a 2-a "Infracțiuni informatice"). Nu este întemeiată nici critica inculpatului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei. Chiar dacă inculpatul a optat pentru judecarea sa potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., nu se poate ignora că infracțiunile au fost comise în împrejurări de natură a justifica sancționarea mai severă (forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv, concursul de infracțiuni, prevăzut de art. 33 C. pen.).

Or, conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În consecință, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru o reducere a pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor (reținută și argumentată amplu de ambele instanțe, după cum rezultă din hotărârile atacate) nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe, înalta Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de fond și ale instanței de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. Față de cele reținute, înalta Curte - în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.A. împotriva deciziei penale nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 05 mai 2011 la 21 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2012.